Cum recunoaștem depresia la copii și adolescenți

Simptomele depresiei la copii și adolescenți. Cât contează genetica, ce alți factori o declanșează

    Abuz, hărțuire sau neglijare, toate pot fi cauze ale depresiei, indiferent de vârstă. Depresia la copii și adolescenți deseori nu este identificată întrucât avem tendința de a minimiza reacțiile lor sau a le pune pe seama „etapei” prin care trec. Totuși, consecințele pot fi grave, motiv pentru care este recomandat să învățăm să dăm atenție primelor semne.

    Iluzia fericirii

    Toți, de la mic la mare, ne dorim să fim fericiți tot timpul. Însă fericirea este o stare cu o durată determinată, care se regăsește ocazional în viața noastră, printre stările de normalitate. De multe ori, avem tendința de a considera normalitatea ca fiind „dificilă” sau chiar să o numim stare de „nefericire”.

    Tema fericirii a fost discutată și analizată de filozofi, psihologi, scriitori și mulți asemenea. Chiar a fost realizat un „Grafic al fericirii” (propus inițial într-o lucrare din 2005 de cercetătorii Sonja Lyubomirsky, Kennon M. Sheldon și David Schkade) pentru a arăta cum este determinată starea de fericire, iar factorii genetici au rolul cel mai important, în stabilirea stării de fericire sau de tristețe.

    Totuși, chiar dacă se presupune că acești trei factori – genetici, aspectele personale și psihosiciale și situațiile de viață, ar putea fi complet separați, criticii susțin că procentul de 50% pentru gene și 10% pentru situația vieții este subestimat — ceea ce face ca cifra de 40% să fie prea mare. De exemplu, cercetările recente sugerează că fericirea ereditară este mai degreabă de 70 până la 80%.

    Ce este depresia

    La polul opus stării de bine, de fericire, se regăsește starea pe care noi o percepem ca fiind de nefericire, tristețe.

    Depresia este o tulburare care ne afectează viața și nu trebuie ignorată sau neglijată. Aceasta poate să apară în orice moment al vieții și poate fi activată de foarte multe evenimente: pierderea unei persoane apropiate, un accident, intrarea în colectivitate nouă, schimbări numeroase, o pandemie, perioade dificile de trai, examene, toate pot cauza depresia.

    Dacă uneori ne simțim triști, nervoși sau fără chef, nu înseamnă neapărat că suferim de depresie. Este normal ca fiecare dintre noi să avem momente sau zile în care suntem mai triști, mai melancolici sau deprimați.

    Sunt câteva criterii care trebuie îndeplinite, iar diagnosticul de depresie este pus doar de către cadrele medicale după analiza acestora, a istoricului de viață și după observația clinică.

    Citește aici articolul integral: „Doar oamenii slabi fac depresie!” Mituri despre depresie și cum luptăm cu ele

    Depresia la copii și adolescenți

    Tulburarea de afectivitate de tip depresiv poate să apară în rândul copiilor și adolescenților, în mod frecvent, nu doar la adulți. Estimările prevalenței tulburării în rândul copiilor și adolescenților nu sunt foarte certe, însă pe baza ratelor de iritabilitate cronică și severă, care reprezintă principala trăsătură a tulburării depresive, (cu durată de la 6 luni la un an), este în jur de 2-5%. Mai afectați sunt copiii de vârstă școlară, dar și adolescenții. (DSM 5).

    Este important de reținut că înaintea vârstei de 6 ani nu se pune diagnostic de depresie. La copii și adolescenți se pot regăsi diverse plângeri somatice, care sunt legate de tulburarea depresivă, precum durere de cap, durere de stomac, etc.

    Atât copiii cât și adolescenții își pot masca ușor simptomele, motiv pentru care este bine să fim atenți la schimbările de stare, la trările copiilor noștri. Totuși, ei se pot bucura pe termen scurt de evenimente pozitive, pot da impresia de fericire, de stare de bine.

    Citește aici articolul integral: „Când devine performanța copiilor o capcană și cum să îi încurajăm eficient”

    Vulnerabilitatea la depresie

    Printre cauzele apariției depresiei regăsim o vulnerabilitate biologică – moștenită în proporție de 40-65%, care corelează cu o emotivitate negativă a copilului, dar și o vulnerabilitate dobândită – legată de o educație bazată pe critică și respingere, sau/și un răspuns inadecvat la tristețe, observat la părinți sau la persoanele de atașament (bunici, frați, unchi, etc).

    Vulnerabilitatea biologică este componenta genetică, moștenirea pe care o primim de la naștere, dar cea dobândită poate fi controlată, diminuată, ținând mai degrabă de munca pe care părinții sunt dispuși să o depună în relație cu ei înșiși, pentru a nu transmite copiilor carențele educaționale de care, probabil, la rândul lor au avut parte.

    Respectiv, pentru a reduce riscul depresiei la copii, părinții își pot ține sub control vocea critică deghizată, de regulă în „așa îți vreau binele”, respingerea practicată atunci când copilul „nu corespunde” sau „dezamăgește”, precum și reacțiile de cenzurare a emoțiilor dificile.

    Emoțiile copiilor pe care nu le putem gestiona, nu se datorează unui „caracter dificil” al copilului. Ele sunt sănătoase, vin cu un mesaj, iar blocajul nostru pornește din propria detașare și respingere a acestor emoții. Poate ar trebui mai des să încercăm să înțelegem de ce se simte copilul într-un anume fel, validându-i emoția și corectând gândurile acolo unde este cazul. Spre exemplu, „plâng pentru că sunt cel mai prost din clasă” este un gând toxic al copilului (oare cum a învățat să se eticheteze astfel?) care provoacă o emoție, de altfel firească într-o astfel de situație.

    Citește aici articolul integral: De ce nu trebuie să ne „vindecăm” de emotivitate și rolul major pe care îl au relațiile din copilărie

    Cauze ale depresiei la copii și adolescenți

    Depresia la copii are câteva surse frecvent întâlnite și dacă pe unele nu le putem controla, pe altele le putem rezolva în relația cu noi înșine și cu cei din jur, încă dinaintea apariției copilului. Iată câteva cele mai întâlnite cauze ale depresiei:

    Atașamentul nesigur are loc atunci când copilul nu știe la ce să se aștepte de la părinți, dacă aceștia reacționează diferit, în situații similare. Practic, reacțiile părinților sunt inconsecvente, dictate de dispoziție și prea puțin empatice cu nevoile copiilor.

    Evenimente traumatice în familie pot fi reprezentate de pierderea unor persoane dragi (părinte sau altă persoană de atașament), în special dacă nu există comunicare cu copilul despre cele întâmplate. Copiii nu trebuie ținuți la distanță, ci au nevoie, la rândul lor, să proceseze o pierdere, să nu se simtă singuri cu tristețea, teama, neputința și neînțelegerea.

    Plecarea părinților sau a unuia dintre părinți, la muncă în altă parte, fie în altă țară sau oraș. Plecarea aceasta este trăită de copii ca un abandon și, indiferent cât de serioase sunt motivele părintelui de a alege acest lucru, pentru copil despărțirea este dureroasă.

    Divorțul părinților reprezintă un motiv frecvent pentru care apare depresia la copii, deseori mascată de încercările lor de a fi „puternici” pentru părintele rămas alături de ei, de a nu supăra (mai mult) acest părinte, de a nu-l dezamăgi că are sentimente pentru părintele plecat.

    Traume date de prea multe schimbări apărute în viața copilului precum: venirea pe lume a unui frate, schimbarea locuinței, intrarea la gradiniță – toate apărute în același timp.

    Cazurile de abuz fizic, sexual sau emoțional, din păcate numeroase în țara noastră, pot declanșa depresii severe, ducând și la creșterea riscului de suicid.

    Citește aici articolul integral: „Abuzul emoțional asupra copilului și efectele lui la vârsta adultă. Patru posibile consecințe”

    Violența domestică poate fi asupra copilului, dar și asupra mamei, copilul fiind martor.

    Probleme de sănătate mintală la persoanelor apropiate pot declanșa depresia la copii, aceștia fiind expuși situației de familie dificile, fiind privați deseori de atenția necesară, părinții fiind preocupați cu îngrijirea persoanei bolnave. Totodată, vorbim despre un mediu marcat de nesiguranță și incertitudine pentru copil.

    Problemele fianaciare ale familiei privează copilul deseori de nevoile de bază, activându-i vulnerabilitatea.

    Fenomenele de hărțuire la școală (bullying) declanșează depresia la copii, atrăgând cu sine izolarea, sentimentul însingurării, neîncrederea și o stimă de sine scăzută.

    Simptomele depresiei la copii și adolescenți

    Depresia la copii și adolescenți poate fi observată atunci când nu evităm conectarea cu ei, când analizăm cu atenție reacțiile lor în diverse situații, comunicăm cu ei și îi sprijinim în gestionarea emoțiilor dificile. Riscul este să minimizăm reacțiile lor, să le punem pe seama toanelor sau, și mai grav, pe seama „felului lor de-a fi”. Iată câteva simptome care ne pot alerta:

    • Iritabilitate sau manifestări de furie exacerbate în frecvență și intensitate
    • Neliniște, agitație, îngrijorare
    • Sentimente continue de tristețe și neputință
    • Retragerea din mediul social
    • Sensibilitate crescută la respingere
    • Reducerea sau creșterea apetitului alimentar
    • Insomnii sau somn excesiv
    • Izbucniri în plâns sau accese de furie verbală
    • Dificultăți de concentrare
    • Dificultate de a lua decizii
    • Plângeri somatice (dureri de stomac, dureri de cap, probleme legate de controlul sfincterian), care nu își găsesc rezolvare cu tratament medicametos
    • Reducerea abilității de a funcționa în timpul evenimentelor și activităților de acasă
    • Dificultatea menținerii relațiilor cu prietenii, la școală, în activitățile extrașcolare
    • Sentimente de vină
    • Incapacitatea de a gândi clar sau de a se concentra
    • Lipsa speranței
    • Pierderea interesului și plăcerii
    • Oboseală fizică și psihică crescută
    • Stimă de sine scăzută, randament scăzut
    • Gânduri sau vorbe despre moarte sau suicid
    • Tentative autolitice (autoagresiune)
    • Poate apărea consumul de droguri, țigări, alcool

    Citește aici articolul integral: „Cum satisfacem nevoia de conectare la copii. Ghid pentru părinți”

    Copiii și depresia

    Iată un exemplu despre cum s-ar putea manifesta prin comportament depresia, la copiii: când apar evenimente/situații care le modifică complet rutina, copiii pot manifesta stări în care par că ignoră ceea ce se întâmplă, ce se schimbă în jurul lor, iar noi înțelegem că ei sunt bucuroși, că acceptă schimbarea, „Nu are nimic, s-a adaptat așa repede!”. De fapt, nu este chiar așa: refuzul de a avea o reacție adecvată la schimbări, poate fi prima fază de depresie, de lipsă de speranță, de a nu putea face nimic.

    Apoi, la un moment dat copilul începe să plângă „din orice, fără motiv”, să fie „năzuros”, „să nu ne mai înțelegem cu el”. Devine „dificil”. El începe să își comunice neliniștile și îngrijorările în modul în care îi este la îndemână.

    Când copilul începe să iasă din zona aceea de lipsă de speranţă, începe să îi ceară diverse mamei/persoanei de atașament, cu zgomot, o copleşeşte cu cerinţele, iar mama/persoana de atașament ajunge la capătul puterilor. Urmează starea de revoltă, de agresivitate. Copilul îşi spune neputinţa şi nefericirea într-o stare agresivă.

    Astfel, deși copilul pare că cere „să fie pus la punct”, certat, de fapt el cere să fie iubit, văzut, acceptat.

    „Am avut un an de furie imensă după ce mama a plecat la muncă în Spania. Aveam 12 ani și am aflat că pleacă… cu câteva zile înainte. Nu a vrut să ne spună mie și fraților mei «ca să evite o scenă». De fapt, am realizat târziu, mama s-a protejat pe ea și nu pe noi prin această decizie. Pentru mine a fost crunt. Părinții mei erau despărțiți deja, cu tata nu mai aveam nicio relație, și m-am trezit abandonată la bunicii materni, alături de frații mei mai mici.

    Am avut grijă de ei și ocazional și de bunicii care erau prea bolnavi pentru a ne ajuta ei pe noi. Furia mea masca depresia și, totodată, m-a ajutat să supraviețuiesc acelei perioade. Îmi imaginam deseori cum ar fi să mă sinucid gândindu-mă dacă i-ar păsa mamei. Am avut noroc cu sora tatălui meu care m-a iubit foarte mult de când eram mică. La un moment dat, a și vrut să mă adopte, ea neavând copii. Până la urmă, cu ajutorul ei am depășit perioada. Tot ea m-a trimis la terapie când aveam 15 ani. Mama ne-a ajutat financiar – de asta plecase, dar nu am o relație apropiată cu ea și nici nu îmi doresc. Sunt apropiată însă de mătușa mea.” povestește Corina, 27 de ani, din Botoșani.

    Citește aici articolul integral: „Ce ne semnalează și cum gestionăm anumite tulburări de comportament în funcție de vârstă”

    Adolescenții și depresia

    Începând cu 10-12 ani se instalează treptat preadolescența, perioadă din viața numită și perioadă de „storm and stres” („furtună și stres”) datorită numeroaselor modificări care apar atât în plan fiziologic cât și psiho-emoțional.

    De la această vârstă pot apărea revoltele la adresa părinților, comportamentele de autovătămare, consumul de țigări, droguri, alcool. Pot încerca chiar să își ia viața atunci când sunt furioși sau supărați. Fetele sunt mai predispuse să încerce, dar băieții au o rată mai mare de realizare a actului. Suicidul este simptom de depresie severă, care se poate instala pe istoric de violență, alcool, abuz fizic sau/și sexual.

    Ce poți face pentru copilul sau adolescentul tău

    În primul rând dacă suspectezi un astfel de diagnostic mergi cu copilul sau cu adolescentul la medicul psihiatru pentru o evaluare. Simplul fapt că ai mers la psihiatru nu înseamnă un „diagnostic înfricoșător”, ceva de care să te temi. Este bine să intervii cu ajutorul specialiștilor cât mai repede pentru a obține o ameliorare a stării copilului.

    Caută să dezvolți o relație pozitivă, bazată pe încredere cu copilul tău. Conectează-te la nevoile lui, comunică și ascultă-l activ, fără blam, judecată sau reproș. Ai grijă să înțelegi nevoile generației lui, și încercă să ții pasul cu dezvoltarea tehnologiei cu modalitățile de relaționare, „în trend” în rândul copiilor și adolescenților.

    Petrece timp de calitate cu copilul tău – faptul că sunteți împreună în aceeași încăpere, cufundați în propriile tablete sau telefoane, nu înseamnă timp petrecut împreună. Întreabă-l de hobby-urile lui, fără să îl judeci, cere-i părerea și chiar dacă este diferită de a ta, accept-o!

    Critica în exces duce la pierderea încrederii copilului în tine. Lui îi este teamă de tine, învață că nu se poate baza pe tine ca să-l aperi, pentru că nu îl înțelegi și nu îl accepți așa cum este. Practic, atunci când vrei să îl critici întreabă-te „Care este obiectivul, ce vreau pentru el?” și reformulează cu o voce blândă mesajul pe care îl ai de transmis.

    Îndrumă-l către activități sportive care oferă o stare de bine, eventual praticați împreună un sport pe care să-l agreați. Mișcarea este un antidepresiv natural, cu atât mai mult dacă se va transforma și în timp petrecut împreună.

    Ajută-l să își dezvolte un grup de prieteni (copilul mic) și încurajează-l să socializeze cu persoane de vârstă apropiată (adolescent).

    Motivează-l să se implice în activități diverse și încurajează-l să nu se dea bătut când dă de greu. Fii acolo pentru copilul sau adolescentul tău!

    Specialiști care pot evalua starea copilului sau adolescentului tău

    În cazul în care identifici schimbări de stare la copilul tău venite într-un anume context socio-familial, modificări care te îngrijorează și pe care le regăsești în lista prezentată mai sus, te poți adresa medicului de familie, medicului psihiatru, psihologului clinician, consilierului școlar, sau psihoterapeutului pentru a face o evaluare a stării copilului tău. Ei pot stabili un plan de intervenție terapeutică și te pot ghida mai departe astfel încât să nu te simți părinte singur într-o astfel de încercare.

    Faptul că adolescentul sau copilul nostru trece printr-un episod depresiv nu trebuie să ne facă să ne simțim rușinați. Depresia necesită atenție și grijă din partea unui specialist, iar pentru binele copilului, aceste demersuri nu trebuie amânate.

    Îți recomandăm și

    SPUNE-ȚI POVESTEA »
    Căutare