Cum să ne gestionăm furia în relația cu copiii

Chiar dacă furia este o emoție sănătoasă, modul în care reacționăm la ea este foarte important. Dacă furia este ok, agresivitatea nu este, iar aceasta din urmă poate fi fizică sau verbală, poate lua forma abuzului emoțional. Este important să învățăm să gestionăm corect furia în relația cu copiii care, deși ne apasă toate butoanele, de la noi vor învăța ce să facă, la rândul lor, cu această emoție.

Oare copiii ne enervează intenționat?

De multe ori avem impresia că cei mici parcă fac intenționat anumite lucruri ca să ne sâcâie, ca să ne certăm cu ei, ca să ne înfuriem.

Dacă acest lucru pare să se întâmple des, este necesar să ne întrebăm oare cât timp dedicăm noi exclusiv copilului?

Copilul are nevoie de conectare cu noi, de atenția noastră, iar când aceasta nu este obținută, o va cere și în moduri negative.

Pentru copil este dificil de gestionat absența părintelui din relația cu el (și între adulți indiferența este toxică), motiv pentru care va observa că, dacă face ceva nepotrivit, mama sau tata renunță la ceea ce făceau și îi vor da atenție… fie ea și sub forma unor certuri sau crize de furie. Fără să înțeleagă, copilul va învăța că poate obține atenție și astfel.

Se spune că un copil care se simte securizat afectiv, este cel care se va juca singur în prezența părinților. El știe că sunt acolo pentru el și poate face activități autonome. Dacă cel mic solicită tot mai multă atenție, a apărut o teamă de pierdere și se simte nesigur.

Așadar, este necesar să identificăm ce motive declanșează anumite tantrum-uri întrucât ne ajută să gestionăm mai eficient furia în relația cu copiii: copilul nu vrea să ne enerveze, are nevoie de conectare cu noi și așa o cere.

Reguli pentru a nu permite furiei să escaladeze

În primul rând, trebuie să ne luăm câteva angajamente, precum: nu lovesc, nu jignesc, nu etichetez, nu pedepsesc când sunt furios.

Sub imperiul acestei emoții, marea greșeală este că simțim nevoia să acționăm imediat, să facem ceva. Dar nevoia vine din presiunea propriei emoții, nu din ceea ce se întâmplă în afară.

Așadar, să ne obișnuim să spunem „nu este o urgență să îl educ în acest moment, când sunt furios”.

În felul acesta, când apare furia în relația cu copiii, putem folosi acest prilej pentru a-i modela un mod sănătos de gestionare a acestei emoții. Cât despre „lecția” pe care o are de învățat… copilul nu pleacă nicăieri și vei avea mai mult succes când discutați cu calm, amândoi.

Dacă tu pierzi controlul și țipi (sau mai rău), îi arăți cum gestionează adulții furia. Nu este ceea ce vrei să învețe copilul tău.

Stabilește o limită înainte ca furia ta să escaladeze.

Poate ești obosită, stresată, iar copilul tocmai a descoperit că are tobe.

Cum nu ai resursele necesare să faci față momentului artistic, stai de vorbă cu copilul și roagă-l să se joace altfel. Sau, dacă repetă comportamentul, fă-ți timp să îi vorbești cu calm, din nou. Nu țipa, nu aștepta „să termine” întrucât furia ta va crește.

Nu uita că intenția copilului nu este niciodată „să facă rău părintelui”. Copilul are micul lui univers în care, probabil, fix acel moment era perfect pentru un concert la tobe.

Nu ar fi rău să ne întrebăm, atunci când ne înfurie copilul, despre a cui nevoie este vorba: a noastră sau a copilului? Uneori furia poate fi un mod de a spune celui mic „mă deranjează nevoia ta de acum și vreau să fie luată în calcul nevoia mea”. În felul acesta îl învățăm, treptat, să renunțe la nevoile lui și că pentru a menține o relație, nevoile celuilalt primează.

Metode de a ne gestiona furia

Exercițiile de mindfulness (practicate zilnic, nicidecum în criză) sunt utile întrucât ne ajută să ne sporim capacitatea naturală de a ne calma în perioadele de criză. 15-20 de minute pe zi în care suntem în contact cu noi și gândurile noastre, ne ajută să identificăm mai ușor mesajele care apar să ne sporească furia.

Cere-i copilului un time-out. Este ok să îi spui că ești furios și ai nevoie să te calmezi (eventual să vă calmați dacă și copilul este furios). Îi poți spune că vei ieși la o plimbare, întrucât te ajută să te liniștești. Este ok dacă vrea să vină cu tine.

Stabiliți amândoi să fiți atenți la ceea ce este în jurul vostru și nu la cearta avută sau emoția încă activă. Repetă-ți că este ok să simți furie. Încearcă să vezi ce îți transmite.

Fă exerciții de respirație. Când suntem furioși, de cele mai multe ori respirația devine superficială, creierul nu este oxigenat corespunzător, iar în corp apar senzații care vor spori furia. Exercițiile de respirație vor fi utile atâta timp cât le exersezi în mod curent (zilnic), nu fix în mijlocul unei crize de furie.

Alege să faci psihoterapie. Gestionarea emoțiilor nu este chiar simplă, mai ales când și nouă ne lipsesc modelele necesare.

Cu sprijinul unui terapeut vei putea identifica factorii declanșatori, experiențele de viață care te-au modelat să răspunzi situațiilor într-un anume mod, dar și cum să îți schimbi tiparele înțelegându-le.

Astfel, furia în relația cu copiii va fi abordată mult mai sănătos.

Practic, îți vei recăpăta controlul și vei putea lua decizii mai bune, care țin de momentul prezent, nu de istoricul tău.

De cele mai multe ori, să nu uităm, în spatele furiei se ascund tristețea și frica.

Cum arată pedeapsa constructivă

Sunt multe teorii care resping orice formă de pedeapsă și, în cele mai multe situații, nu are efecte pozitive.

Totuși, pedeapsa este ok atunci când face parte din sistemul de reguli și limite sănătoase ale familiei, când este explicată precum consecință a unui comportament.

Deseori avem tendința să explicăm multe unui copil, pierzând din vedere nivelul lui nu doar de înțelegere ci de procesare și aplicare a celor învățate. Poate verbal înțelege cuvintele, dar schimbarea comportamentală durează și, de multe ori, implică recidive.

Consecința unui comportament greșit poate fi din două registre: retragerea unui privilegiu sau stabilirea unui mod de a plăti.

Nu aplicați pedepse care se referă la nevoi

Pedepsele nu se aplică asupra nevoilor – „nu vreau să mai vorbesc cu tine” este echivalentul lui „mă retrag din relația cu tine, te abandonez când nu corespunzi” și atacăm astfel nevoia de acceptare a copilului și sentimentul de siguranță.

Retragerea unui privilegiu se referă la interzicerea tabletei sau a telefonului, spre exemplu, sau reprogramarea unei întâlniri cu prietenul de joacă.

Plata, ca alternativă, se referă la un comportament compensator – dacă cel mic primește bani de buzunar când spală vasele, le va spăla o dată fără a fi remunerat.

Pedepsele nu trebuie să lezeze demnitatea copilului și nici să nu amenințe relația pe care o are cu noi.

Mai mult, și părinții pot avea comportamente greșite și e important să le recunoaștem în fața copilului și să le remediem. Regulile nu sunt doar pentru el, ci și pentru noi.

La fel de important este să îi fie explicate copilului lucrurile nepermise, care fac parte din regulile nenegociabile.

Iar datoria noastră de părinți este să clarificăm ce anume este interzis și ce comportamente nu sunt neapărat pe placul nostru, dar fac parte din autonomia copilului sau nevoia lui de joacă. Ce haine preferă, cum stă la masă, ce muzică ascultă sau ce alți copii îi plac sunt alegerile lui personale, la care are dreptul. Poate nu ne place să sară într-o băltoacă, dar dacă pe el îl amuză… ar fi o idee să sărim și noi alături de el.