Doliul – ce se întâmplă cu tine după moartea cuiva drag

Ziua înmormântării a fost una rece, cu un cer senin. Seamănă cu albastrul oceanului, sunt în ocean”, se gândea. Sigur i-ar fi plăcut să ne plimbăm. De fapt, e lângă mine, uite, e în față, alături de oamenii care îl cară. Cât de ciudat sună asta.”
Mergea ca teleghidată printre cei din jur, răspundea coerent și rezolva cu abilitate fiecare cerință și întrebare care îi erau adresate. Era acolo și totuși nu era acolo. Simțea totul de parcă ar fi fost într-un vis. Avea momente când plângea, momente când nu simțea nimic („Oare e normal”, se întreba, „să nu simt nimic? Oare plâng prea puțin?”). O parte din ea înțelegea ce se întâmplă, o parte durea, alta se opunea, iar altele erau pur și simplu amuțite din cauza confuziei.

Își face apariția, inevitabil, în viața oricăruia dintre noi. Moartea unui om drag, părinte, bunic, frate, soț, prieten… Este, poate, una dintre cele mai grele situații pe care le traversăm, o experiență care ne zguduie lumea și chiar identitatea. Deși este văzută ca o experiență normală – și chiar este – tot suntem luați prin surprindere, oricât de pregătiți credem că am fi.

Doliul și izolarea

Experimentăm doliul în mod diferit, dar oricine a trecut prin pierderea cuiva drag cunoaște acea senzație puternică de izolare. Lumea rămâne în jurul nostru, desigur, dar ajunge greu la noi. Durerea clădește un soi de închisoare invizibilă, prin care comunicăm cu exteriorul ca prin niște pereți de sticlă. Suntem obosiți și lipsiți de energie, simțim că ne stingem de dor, durerea ne trece prin inimă ca niște cuțite. Visăm persoana decedată, iar uneori, la început, ni se poate întâmpla să uităm efectiv că nu mai este, pentru ca mai apoi realitatea să lovească brusc, copleșindu-ne.

Doliul și etapele lui

Etapele travaliului de doliu au fost descrise pentru prima dată de Elisabeth Kübler-Ross și sunt folosite astăzi pentru a explica ce se întâmplă și în cazul altor tipuri de pierderi, cum ar fi divorțul, despărțirea sau ruperea unei relații semnificative. Aceste etape identificate în literatura de specialitate trebuie privite strict teoretic.
În realitate, ele nu se vor desfășura linear, ci vor fi amestecate. Este posibil ca, deși ajunși într-un anumit punct, să ne mai amintim ceva, să regândim o situație din trecut și să reintrăm într-o etapă anterioară, pe care credeam că am depășit-o. Din nou, acest lucru este normal și nu trebuie să ne sperie.

Un alt aspect important pe care trebui să îl reținem este că fiecare om jelește în felul lui și nu există un orar fix când vine vorba de felul în care ne procesăm emoțiile și durerea. Doliul este o experiență profund personală, care se simte diferit pentru fiecare dintre noi. Nu e nevoie să ne străduim sau să ne forțăm să trecem „mai repede” peste și nu trebuie să ne simțim presați de cei care ne vor spune, cu cele mai bune intenții, că „a trecut suficient timp” și că ar trebui să ne vedem mai repede de viață.  

doliul si etapele lui
Prima etapa a doliului este socul, când mintea joacă multe feste și totul pare în ceață. Foto: Shuterstock

Șocul

Prima etapă a doliului este șocul. Dacă decesul a intervenit subit, această etapă va fi trăită și mai intens. Este o perioadă când mintea funcționează neclar, ca prin ceață; poți simți senzații și stări de irealitate și depersonalizare. Este posibil să nu poți dormi, să nu poți mânca sau să fii foarte agitat. În timpul zilei, se poate întâmpla să ai momente când uiți, efectiv, ce s-a întâmplat. Nu îți face griji, nu înnebunești. Este doar creierul tău care încearcă să înțeleagă o informație copleșitoare. Se poate întâmpla să te simți amorțit emoțional, să nu îți vină să plângi deloc sau să nu simți nimic. Acest lucru se datorează, de asemenea, faptului că informația încă e procesată.

Negarea

„Nu e posibil, acest lucru nu se întâmplă cu adevărat! E doar un coșmar din care trebuie să mă trezesc.” Negarea este perioada ce se suprapune sau urmează imediat șocului și în care totul ni se pare fără sens. E o etapă necesară, deoarece creierul nostru are nevoie de timp să se adapteze noii realități. Primim cât putem, blocând surplusul căruia nu reușim să îi facem față.

Când negarea ia sfârșit, sentimentele reprimate încep să își facă simțită prezența. Ajungem, așadar, la următoarea etapă.

Furia

„De ce mi s-a întâmplat mie?”, „De ce tocmai acum?”. Furia este momentul în care încerci să cauți explicații, vinovați și responsabili pentru ceea ce s-a întâmplat. Pot fi medici, persoane din jurul tău, familia ta, Dumnezeu, tu însuți sau chiar persoana decedată. În definitiv, moartea este momentul care ne face să ne simțim cei mai neputincioși, iar furia este tentativa noastră de a lupta împotriva unui inamic nemilos pe care nu îl putem învinge. 

După acest consum intens de energie, ajungem într-o etapă mai pasivă.

Negocierea

În acest punct începem un fel de tocmeală. Am da orice să dăm timpul înapoi, cumva, ca să îl avem pe cel drag din nou alături. Putem face promisiuni divinității sau ne putem propune schimbări mari, toate cu scopul de a-l readuce pe cel pierdut în viața noastră. În aceste clipe, orice pare posibil, orice merită încercat.

Depresia

Acum percepem mult mai acut realitatea, însoțită de tristețea pierderii. Este posibil să simți că această etapă nu se va sfârși niciodată. Începi să înțelegi că nu mai e nimic de făcut. Vei avea, probabil, tendința să te izolezi, să nu mai vrei pe nimeni în preajma ta. Cel mai înțelept lucru pe care îl poți face în această perioadă este să lași, dacă nu uși deschise, măcar ferestre prin care să le permiți celor din jurul tău să îți fie alături. 

Doliul te va face să vrei să te retragi definitiv din tot ceea ce înseamnă context social, dar este benefic să alternezi, pe cât posibil, perioadele în care simți nevoia de solitudine cu cele în care intri în contact cu alți oameni. Poate că simți că nu ai putere sau te gândești că nu vrei să îi încarci pe cei din jurul tău cu durerea imensă pe care tu o simți. Nu te retrage complet. Încearcă, oricât de puțin poți, să te conectezi cu semenii tăi, cu viața, chiar dacă ți se pare un gest forțat și fără sens.

Multe activități ți se vor părea o corvoadă în această perioadă. Să mergi la muncă, să faci cumpărături, să te hrănești corespunzător sau chiar să te hidratezi. Trebuie, totuși, să încerci să faci aceste lucruri, având în minte că după o perioadă de timp vor face parte din nou din normalul vieții de zi cu zi.

Doliul se poate simți ca și cum te scufunzi într-o mare adâncă, pe timp de furtună, fără un colac de salvare, sau, și mai bine zis, fără dorința de a te salva. În plus, poți simți vinovăție pentru faptul că tu trăiești, în timp ce viața persoanei iubite s-a sfârșit. Întreabă-te, totuși: și-ar fi dorit asta pentru tine? Sau ar fi vrut să te știe în siguranță, îngrijindu-te de tine?

Dacă întâmpini dificultăți foarte mari, cum ar fi să nu îți mai dorești să te dai jos din pat dimineața sau să nu mai vrei să trăiești, sună-ți prietenii ori familia și spune-le gândurile tale sau apelează la ajutorul unui psiholog. 

Acceptarea și (re)găsirea sensului

Experiența prin care treci este ca un vals: un pas înainte, doi înapoi. Etapizarea de mai sus ajută ca reper, însă e important să ții cont că vei aluneca dintr-o stare într-alta, până când vei începe să te stabilizezi și să te readaptezi.

Acceptarea înseamnă că înțelegi, în adâncul sufletului tău, că nu mai poți schimba trecutul. Poate că îți va fi dor toată viața, dar tristețea va fi cuminte, permițându-ți să te bucuri și de celelalte binecuvântări din viața ta.

Doliul. Cum știi că ai mai făcut un pas?

Încet, încet, în propriul ritm, vei începe să pui fotografiile în albume, să donezi haine, să faci curățenie sau să rearanjezi mobila. Aceste gesturi mici îți vor reorganiza gândirea, iar curățenia din exterior îți va curăța și interiorul. Vei începe să observi că zâmbești mai des și că te bucuri din nou de lucrurile mici și mari din viața ta. Astfel de pași, mărunți în aparență, sunt indicatorul că ai început să te împaci cu ceea ce s-a întâmplat.

Nu peste mult timp vor apărea și reflecțiile îndreptate către tine și noile planuri de viitor, un viitor cu noi experiențe pline de sens.

Va fi momentul când vei simți, poate, că parcurgerea acestor etape a făcut parte dintr-un proces al descoperirii de sine. Tristețea ta, deși încă prezentă, nu va mai fi insuportabilă. Vei privi moartea ca pe o etapă de tranziție și schimbare specifică vieții, nu doar pentru cel plecat, dar și pentru tine.

Amintirea celui drag nu va mai fi dureroasă, din contră, vei începe să simți o legătură profundă, încărcată de iubire, care transcende planul fizic. Vei zâmbi la amintirile legate de voi, pe care nimeni nu ți le poate lua. Sau îl vei simți prezent în inima ta, pentru că, așa cum vei constata singur, dragostea nu se oprește odată cu moartea. Îi vei purta memoria și amintirea prin lume în alte feluri, pe care le vei descoperi în timp. Nu uita, așadar, să îi dai timpului… timp. 

Recomandări de lectură pentru a înțelege și a traversa mai ușor această perioadă:

Irvin Yalom, Privind soarele în față, Editura Vellant

Elisabeth Kubler-Ross, Despre moarte și a muri, Editura For you

Sper să te ajute și acest articol: Doliul – cum putem trece peste moartea cuiva drag.

SPUNE-ȚI POVESTEA »
Căutare
Urmărește-ne și pe Facebook