Deseori copiii ajung să facă performanță pentru a-și mulțumi părinții. Dincolo de calitățile și talentele lor, de înclinații și preferințe, ajung să pună pe primul loc nevoile și așteptările părinților. Există performanță autentică la copii, există pasiuni susținute prin muncă și eforturi încurajate de părinți, iar acestea pornesc din alegerile copiilor, sub îndrumarea părinților. Iată cum arată alegerile sănătoase pentru copiii care fac performanță.
Așteptări nerealiste ale unui părinte
Majoritatea părinților își doresc perfomanță pentru copiii lor. Trăim în vremuri în care copiii învață de la grădiniță câte 2-3 limbi, învață să cânte la cel puțin un instrument, fac teatru, arte sau sport.
De mici, copiii „trebuie” să exceleze în cât mai multe domenii, „trebuie” să facă performață, ca să fie cât mai sus pe scara socială și cât mai repede cu putință. Fie că vorbim de performanță școlară, sportivă sau extracuriculară, ea „trebuie” atinsă de copiii noștri. În astfel de situații, vorbim despre un „trebuie” disfuncțional.
Deseori, copiii care fac performanță au rolul de a le oferi părinților „motive de mândrie” și împlinire. Dar oare copiii își doresc perfomanța întotdeauna? Cum aleg copiii să facă performanță? Sunt pe drumul corect copiii „împinși” de părinți către performanță?
Pornind de la aceste întrebări facem câteva diferențieri între ce vrem noi, părinții, și ce vor copiii în mod real și cât de mult proiectăm dorințele noastre asupra copiilor, pe care îi facem cumva responsabili de fericirea noastră, într-un fel nesănătos.
Ce înseamnă proiectarea nevoilor părinților
De câte ori nu te-ai surprins spunând sau gândind că vrei să ai un copil mai bun decât tine, să aibă mai mult succes decât tine, să aibă mai mulți bani sau cel puțin la fel ca tine. De aici începe proiectarea nevoilor de părinte asupra copilului tău.
Nu este nimic rău să îți dorești tot ce este mai bun pentru copilul tău, însă este important să vezi și dorința copilului, ce poate să facă, la ce este talentat în mod real, pentru a obține cele mai bune rezultate. Copiii care fac performanță, de cele mai multe ori simt o atracție sau înclinație către domeniul respectiv. Ei au nevoie de încurajare pentru a urma un anumit drum și de sprijin în momentele dificile în care efortul este mare, motivația scade, eșecul îi poate demotiva.
Dorința părintelui, efortul lui fiananciar, dojana lui nu sunt suficiente dacă performanța respectivă nu este și dorința intrinsecă a copilului. Deseori părinții consideră că se sacrifică pentru anumite activități ale copilului. Și totuși, ce vrei tu ca părinte nu este egal cu ce vrea copilul.
Cum ne reglăm așteptările pe care le avem de la copiii noștri
Așteptările părinților legate de copii, este important să le „acordăm” în raport cu răspunsurile la următoarele întrebări: Sunt aceste așteptări realiste, sunt rezonabile și vin dintr-o nevoie autentică a părinților de a-și sprijini copiii sau e o formă distrugătoare de control și hiperprotecție?
Este normal ca părinții să aibă anumite așteptări de rezultate pentru performanța copiilor, dar uneori așteptările lor sunt foarte exacte: număr de ore petrecute învățând, nota maximă sau locul I. Copiii care fac performanță, deseori ajung la ea întrucât sunt încurajați și când au eșecuri sau rezultate mai slabe.
„Am doi copii, de 17 și 13 ani, și de multe ori am simțit că nu i-am încurajat suficient să facă performanță. Au făcut atletism, fata canto, iar băiatul chitară. El este foarte talentat la matematică și informatică, ea la engleză și română.
Initial, îmi doream să exceleze la cât mai multe, dar mi-am dat seama că nu are sens să insist. Până la urmă, i-am lasat să se axeze pe ce le place și nu am mai făcut crize când fata a luat nota 2 la georgrafie, iar băiatul nota 4 la română… Tot am senzația că puteam face mai multe pt a-i ajuta să facă performanță în domenii de care păreau interesați, dar aștept semne din partea lor înainte de toate…” povestește Valentina, 44 de ani, București
Așteptările stresante, nerealiste ale părinților privind abilitățile copilului apar atunci când apar formulări de genul „ne așteptam să iei nota bună, pentru că ești inteligent”. Un astfel de mesaj se traduce prin „orice altă notă infirmă inteligența ta” sau „trebuie tot timpul să demonstrezi, să păstrezi standardul ridicat” sau „ești o dezamăgire pentru noi”. Aceste așteptări au ca și efect împiedicarea obținerii performaței la copii.
Așteptările privind rezultatele copilul apar cu formulări de tipul „ne așteptam să câștigi concursul/olimpiada” și au ca efect de asemenea stresul și mutarea atenției de pe performanță pe rezultat. Ceea ce este comun în cazul abilităților și rezultatelor este faptul că un copil nu poate controla nici rezultatul unui concurs, și nici abilitățile personale.
Ceea ce poate controla copilul este efortul, atenția și motivația sa de a atinge performanța. Așadar, este de dorit ca setarea așteptărilor părinților să se facă pe efortul copilului, motivația, și dorința de a se implica în atingerea performanței, a copilului.
Când devine performanța copiilor o capcană
- Atunci când dorința părintelui este pusă înaintea dorinței copilului.
- Atunci când copilăria copilului dispare în spatele pregătirilor și a muncii asidue. Copiii care fac performanță fac și sacrificii, dar acestea sunt experimentate diferit dacă domeniul ales reprezintă dorința copilului.
- Atunci când pleacă de la premise eronate de tipul ”și copilul vecinei merge…”, „o să mergi cu colega X să faci și tu…”, „dacă alții fac tu de ce să nu faci …”
- Atitudinea de descoperire este una unidirecțională.
- Când copilul devine obiectul căutărilor părinților, și nu subiectul. Copilul nu are nimic de zis, el este plimbat de colo colo pentru a obține „maximul” posibil de pe „piață”.
- Când vrei să fie „gata talentat” copilul tău, și pierzi din vedere faptul că abilitățile se dezvoltă în timp, pe parcursul unor relații și procese, nu apăsând pe butoane, pentru ca totul să se dezvolte în ritm alert.
Beneficiile performanței la copii
Deși, din păcate, orele de sport din școală sunt deseori neglijate, ba chiar înlocuite cu materii „mai importante”, rolul acestora este nu doar de a combate sedentarismul și a contribui la sănătatea fizică a copiilor, ci și la sănătatea lor psihică.
De multe ori, persoane adulte cu tulburări de anxietate sau depresie, se recuperează mai ușor și mențin rezultatele pe termen lung practicând un sport. Copiii care fac performanță, nu doar sportivă, primesc următoarele beneficii:
- Combaterea sedentarismului
- Dezvoltarea sănătoasă a corpului
- Prevenirea anumitor boli
- Dezvoltarea anumitor competențe: munca în echipă, abilitățile de rezolvare a problemelor, punctualitate, gândire intuitivă
- Dezvoltare de competențe care să îi aducă alegerea unei vocații
- Creșterea încrederii în propriile forțe
- Creșterea stimei de sime
- Gândirea de tip „outside the box”
Ce înseamnă parenting conștient
Un părinte conștient are în vedere interesul real al copilului și nu doar cel declarat. Un părinte conștient este atent la aptitudinile pe care copilul le are, nu doar la ce este la modă să mai învețe copiii azi și nici doar că trebuie să îi ocupe tot timpul liber.
Există numeroși copii motivați și susținuți de părinții lor, care sunt responsabili în privința propriei educații și activităților extrașcolare urmate. Copiii care fac performanță sunt cei cu talent și o motivație intrinsecă suficient de mare pentru a rezista pe parcursul eforturilor pe care este necesar să le depună în atingerea obiectivelor dorite și a sacrificiilor pe care le vor face.
Un părinte conștient este atent la triunghiul „dorințe – aptitudini – talent” la care se adaugă munca zilnică a copilului pentru a atinge performanța. Este atent la ce pierde copilul dedicând timpul său atingerii unei anume performanțe; este atent la relația dintre costuri și beneficii dintre ce pierde și ce câștigă copilul.
Un părinte conștient se interesează despre ce anume înseamnă perfomanța în domeniul ales de și pentru copilul său, respectiv, cât timp din zi alocă copilul pentru subiectul pentru care se pregătește, ce sacrifică copilul pentru a face performanță, ce șanse reale are copilul să obțină rezultate bune și foarte bune pe subiectul ales, ce înseamnă pentru copil pe termen mediu și lung, munca pentru a obține acele performanțe.
Cum descoperim aptitudinile reale ale copiilor noștri
Încep prin a spune că procesul de descoperire al aptitudinilor copiilor este unul de auto-cunoaștere și nu unul unilateral, impus. Acest proces presupune existența unei curiozități în a cerceta, observa și descoperi mai întâi la părinte apoi la copil. În timp, prin exersare în mediul familial, acest proces se internalizează la copil și devine în mod intrinsec dornic de dezvoltare, de îmbunătățire, de performanță.
Abilitățile nu sunt ceva „fix, stabil” prezent în structura noastră fiziologică ca un dat. Avem gene care se activează prin influența mediului și a elementelor din mediu. Adică avem abilități nebănuite care dacă nu sunt activate, sunt ca și inexistente.
Toate abilitățile pe care copilul le face în mod conștient și voit au tendința de a se tranforma în competențe, în timp, prin exersare sub influența corectă a mediului (părinți, profesori, persoane role-model, dar și în contextul corect pus la dispoziție de familie, școală, etc).
Pentru părinții acelor copiii care fac performanță, trebuie menționat că orice performanță înseamnă un lung proces de modelare umană, care necesită timp, dedicare și susținere afectivă a copilului, nu doar fianciară.
Recomand părinților care se simt în dificultate în a alege domeniul corect de a face performanță pentru copilul lor, să apeleze la un consilier vocațional începând cu vârsta de 9-10 ani pentru a te asigura că ceea ce observi tu ca părinte este pe direcție corect aliniată cu dorința și abilitățle copilului.
Îți recomand și cartea lui Sir Ken Robinson, autor și consilier internațional celebru în domeniul educației, „Descoperă-ți Elementul”, carte de mare ajutor în autodescoperirea direcției în viață.
Cum îi susținem pe copii în atingerea performanței
Un prim factor eficient în susținerea performanței copilului îl reprezintă relația cu părinții, relațiile din interiorul familiei. Cu cât relația este mai armonioasă, mai plină de înțelegere și apreciere, unde copilul simte că poate alege, că are libertate, că are voie să greșească și că este susținut în a-și îndrepta greșelile (nu criticat/judecat/certat) cu atât procesul de învățare și descoperire este mai eficient.
Copilul în asemenea condiții își orientează singur efortul și resursele pentru a face performanță (dacă există interes real). Repet, copiii care fac performanță își vor alege singuri domeniul de interes, iar rolul părinților este să le fie alături și să îi susțină și încurajeze în momentele de dezamăgire, eșec, nemulțumire.
De reținut că în viața copilului orientarea către atingerea scopului este necesară, însă atenția trebuie să cadă în special pe drumul până la atingerea scopului, pe parcurgerea procesului în sine, pe adaptarea la obținerea succesului dar și la eșec, pe modalitățile de a gestiona eficient emoțiile implicate în a face performanță.
O atenție importantă trebuie acordată și elementelor care distrag copilul de la atingerea performanței, mai întâi prin identificarea acestora, apoi prin înțelegerea motivelor care stau la baza alegerii lor de către copil. Atunci când înțelegi ce se întâmplă cu copilul tău îl poți ghida în mod eficient.
Atunci când observăm la copilul nostru abilități înalte, perseverență și creativitate plus dorința intrinsecă să se dezvolte (îmbunătățească) atunci este nevoie să ne susținem copilul pe drumul lung al performaței. Susținerea este atât afectivă, psihică și financiară.
Încurajarea eficientă pentru copii
Copiii sunt cea mai bună investiție, prin urmare ca părinte este important cum îți ajuți investiția să crescă, chiar de la început. Iată câteva idei prin care să-ți impulsionezi în mod sănătos copilul să atingă performanța.
- Fii interesat de ceea ce îi place să facă și face cu ușurință.
- Ascultă-l activ și ghidează-l în funcție de ceea ce îi place să facă și de talentul său.
- Acordă atenție intereselor lui.
- Susține-l cu încurajări și laude pe tot parcursul.
- Îndeamnă-l să își depășească limitele, neputințele și temerile, prin efort personal.
- Învață-l să își programeze munca.
- Ajută-l să respecte un program.
- Lasă-i timp liber pentru a se relaxa.
- Discută cu profesorii, antrenorii despre progresele copilului și despre cum ai putea să îl susți eficient.
- Dă-i timp și spațiu când este obosit sau descurajat.
- Dezvoltă-i abilitățile mentale pentru a se îmbunătății, a crește.
Setarea mentală a copilului este modelată de mesajele părinților, de așteptările acestora, de felul în care îi simte alături de el, disponibili și conectați, indiferent de rezultatele lui. Iată aici diferența dintre setarea mentală de îmbunătățire și setarea mentală de tip inflexibil, respectiv cum facem pasul de la o atitudine de renunțare către una de reușită:
În loc să își spună „Fie sunt bun, fie nu sunt bun la asta!” să îl încurajăm să spună „Pot învăța orice îmi doresc.” În loc de „Atâta pot, nu sunt mai talentat, nu am abilități”, să aleagă „Efortul meu determină abilitățile.” În loc de blocaje de tipul „Mai bine rămân la lucrurile pe care știu să le fac” să îl încurajăm către „Îmi place să încerc lucruri noi”.
În loc să evite provocările, să le considere momente în care se poate dezvolta și îmbunătăți, perioade de creștere. Copiii care fac performanță au o setare mentală de învingător, fie că aceasta se va traduce în premii sau medalii, fie că se va vedea în alegerile de zi cu zi, felul în care tolerează frustrarea, depășește greutățile și nu renunță în fața eșecului.