„Doar oamenii slabi fac depresie!” Mituri despre depresie și cum luptăm cu ele

Una dintre cele mai periculoase credințe este că „oamenii puternici” nu fac depresie, iar o astfel de abordare blochează cea mai importantă atitudine atunci când ne confruntăm cu depresia: să cerem ajutorul. Se spune că oamenii care ajung să facă o depresie sunt cei care au fost „puternici” prea mult timp. Iată câteva mituri despre depresie și cum este necesar să înțelegem și să ne ocupăm de această condiție, pentru a ne recupera sănătatea mintală.

Mitul nr. 1: „Doar oamenii slabi fac depresie!”

A depresa înseamnă a separa (cu ajutorul unei prese), respectiv, a încerca să ne blocăm emoțiile, a ne distanța de ele sau a le ține ascunse de ceilalți. Convingerea că doar un om slab poate face depresie este pe cât de toxică, pe atât de periculoasă. Mituri despre depresie sunt și credințele că emoțiile noastre, cele care fac parte din viața fiecărui om, sunt semne ale slăbiciunii. Ele sunt semne ale sănătății emoționale, chiar și atunci când sunt dificile, când par greu de gestionat.

Dacă nu am simți frica, nu am ști să ne protejăm de un pericol, dacă nu am simți furia, nu am ști când o nedreptate are loc, dacă nu am simți tristețe, nu am ști când ceva este nepotrivit pentru noi. Toate au rolul de a ne ghida, de a ne atrage atenția, de a ne ajuta să interpretăm viața internă și externă și să ne adaptăm.

Depresia este semnul unei inegalități între ceea ce oferim și ceea ce primim la schimb. Când știm să oferim, dar nu știm să cerem, fiind deconectați de propriile nevoi, mai devreme sau mai târziu, se va instala această condiție, care ne va „obliga” să ne ocupăm de noi înșine. Desigur, există procese modificate la nivelul creierului, există un cumul de factori favorizanți, există relații și convingeri despre sine care întrețin această stare.

„Când mi-am dat seama că sunt în depresie m-am urât. Era tot ce îmi lipsea. Cu tot ce se întâmpla în viața mea la acel moment, era timpul să găsesc soluții, să mă lupt, să fiu 100% prezentă. Iar eu ajunsesem să dorm în exces, să mănânc în exces, să nu mă mai bucur de nimic, să nu am energie pentru nicio sarcină zilnică, să plâng din senin ascunsă în baie. Nu voiam să mă vadă nimeni.

Aveam o mamă bolnavă, dependentă de mine, un soț alcoolic pe care îl susțineam în procesul de recuperare și un job care mă solicita și în weekend-uri. Îmi părea că toți depind de mine și eu îi dezamăgeam. Nu mai spun în ce fel îmi vorbeam și ce furie simțeam la adresa mea. În realitate, cedasem. În cazul meu, mă chinuisem prea mult să nu contez eu deloc, iar ceilalți mereu. Fac terapie de trei ani, iar o perioadă am urmat și tratament. Treptat, am reușit să mă reechilibrez și cred că cel mai important lucru a fost că cei pe care îi îngrijeam nu doar au înțeles prin ce trec, ci s-au mobilizat să mă ajute, la rândul lor,” povestește Raluca, 40 de ani.

Citește aici povestea unui psiholog cu depresie și a stigmatizării cu care s-a confruntat.

Mitul nr. 2: „Eu nu las depresia să mă doboare!”

Depresia nu se instalează întotdeauna prin semne evidente, binecunoscute: apatie, tristețe profundă, insomnie sau hipersomnie, modificarea apetitului alimentar și a rutinei zilnice, plâns, gânduri negative, ideație suicidară, etc.

Depresia poate fi și o alterare a calității vieții prin pierderea plăcerii, tulburări de atenție și memorie, pesimism, lipsă de energie, dezinteres, pe fondul cărora funcționăm, ne îndeplinim responsabilitățile zilnice, mergem la muncă, suntem disponibili pentru alții.

Astfel arată ceea ce numim „depresie funcțională” și se alătură alte mituri despre depresie („Eu nu pot avea așa ceva”). Ea depășește resursele noastre și împinge deconectarea de sine până la limita în care aceasta devine o obișnuință. Practic, dacă ne-am reconecta și am simți toate emoțiile pe care le blocăm, ne temem că nu ne mai putem îndeplini sarcinile. Totul se rezumă la ce am de făcut și nu la ce am nevoie.

„Insomia legată de consumul excesiv de cafea și tutun, de lipsa de chef față de lucrurile care altădată îmi provocau plăcere, erau pentru mine semn de oboseală și stres. Munceam în fiecare zi, timp de 12 ore zilnic, inclusiv în weekenduri. Era firesc să fiu stresat. Nu mă gândeam că acea copleșire pe care o resimțeam și gândul că o să eșuez în tot ce îmi propun și oricum nimic nu are sens, era o formă de depresie. Practic, nu mă interesa ce simt și cum îmi este, dar aveam nevoie să fiu funcțional.

Am ratat un proiect important din cauza epuizării și atunci am contemplat gânduri suicidare simțind că «nu sunt bun de nimic și nu merit nimic». Sora mea a fost cea care m-a dus la psihiatru cu forța aproape. Împreună cu soțul ei, au hotărât să intervină, să nu mă lase în ritmul în care trăiam. Probabil mi-au salvat viața. Am început să fac psihoterapie și, cu sprijinul familiei, să îmi restructurez, treptat viața. Acum, după un an, realizez în ce fel trăiam și ce consideram eu a fi «normalitate». Trăiam într-un mediu toxic în care speram chiar să fac performanță. Acum am un job care poate fi uneori solicitant, dar în weekend ies cu prietenii, fac sport, plec la munte, citesc. Simt că exist, din nou,” povestește Marius, 33 de ani.

Mitul nr. 3: „Gândește pozitiv!”

Îndemnul „gândește pozitiv” este la fel de util precum cel de a „nu te mai stresa”.

Gândirea pozitivă livrată intruziv de apropiați, familie, influenceri, speakeri motivaționali funcționează precum o reîntărire a faptului că este ceva în neregulă cu tine din moment ce nu reușești să gândești pozitiv. Mai ales când te confrunți cu depresia.

Să nu uităm că unul dintre aspectele dificil de tolerat în depresie sunt gândurile negative pe care părem să nu le putem opri. Iar dacă ele mă copleșesc, cum să gândesc pozitiv? Revenind la acest îndemn, el este oferit de cei cărora le lipsește empatia și compasiunea, incapabili să vadă perspectiva unei alte persoane, atunci când aceasta nu corespunde cu a lor.

„Cel mai groaznic lucru pe care l-am auzit când traversam un episod depresiv, a venit de la mama, deranjată de faptul că eu aveam o energie scăzută, eram tristă tot timpul, plângeam mult și pierdusem speranța legată de viitor – «Eu nu cred în depresie!» mi-a strigat. Practic, era un soi de moft toată starea mea, iar eu eram o «persoană slabă», nu una puternică așa, ca ea, cum îmi repeta mereu. Învățăturile ei erau din registrul «Nu lăsa viața să te doboare/ Învață să gândești pozitiv/ Mișcă-te, nu sta acolo ca o legumă/ Mai termină cu prostiile din capul tău.». Inutil să spun cum mă simțeam după ce o auzeam. Practic, îmi repeta ceea ce învățasem toată copilăria mea – să nu contez, să nu simt nimic deranjant pentru cei din jur, să nu mă fac de râs, să fiu puternică. Am încercat să mă sinucid la 21 de ani.

Am urmat tratament psihiatric și am făcut psihoterapie. Acum, la 32 de ani, îmi dau seama că am avut norocul să ajung la oameni care mi-au arătat compasiune, grijă și interes. Care m-au tolerat cu stările pe care le aveam și nu m-au părăsit, nici acuzat când nu reușeam în ceea ce lucram împreună. Azi sunt consilier datorită lor. Pentru că știu cât de important este să primești ajutor atunci când te simți singur, o povară și o dezamăgire pentru ceilalți. Azi știu să am grijă de mine, să cer ajutor când am nevoie și să îl ofer celor care se confruntă cu depresia,” povestește Anca.

Citește aici povestea unei depresii începute în adolescență, care a durat mai bine de 25 de ani.

Renunțarea la mituri și credințe false

Pentru a trata corespunzător depresia, indiferent de manifestările ei, este important să ne acordăm atenție și să nu desconsiderăm disconfortul, nici să nu îl etichetăm drept „ceva ce trebuie ascuns”.

Acestea sunt cele mai mari pericole generate de anumite mituri despre depresie.

Depresia netratată se poate agrava. Ea este un semn că ai nevoie de grijă pentru tine atât din partea ta cât și din partea celorlalți. Psihoterapia cognitiv-comportamentală este o metodă terapeutică eficientă în abordarea depresiei prin reactivarea comportamentală a persoanei care se confruntă cu această problemă și prin sprijinul oferit în restructurarea gândurilor negative persistente.

Permite persoanelor educate în tratarea acestei probleme să îți fie alături și să îți ofere sprijin. Fă pentru tine ceea ce ai face cu o persoană apropiată, cu un prieten sau un membru al familiei care s-ar confrunta cu stările tale. Depresia nu este o rușine și nici ceva ce facem noi greșit. Este o problemă tratabilă pe care o putem depăși.

Ce poți face pentru tine

Este important să ne acordăm și noi înșine un prim ajutor în cazul în care ne confruntăm cu depresia. Așadar, distanțează-te de toate aceste mituri despre depresie care te împiedică să faci ceea ce ai nevoie.

În primul rând vorbește cu persoanele în care ai încredere despre stările pe care le traversezi, despre gândurile și emoțiile tale. Rolul prieteniei este reciprocitatea în a primi și a oferi. Așa cum tu ești alături de alte persoane, permite-le să îți fie alături.

Încearcă să faci mișcare. Nu trebuie să faci sport dacă acest lucru nu face parte din rutina ta obișnuită, este suficient să ieși la plimbare, să schimbi spațiul în care îți petreci timpul, să permiți corpului să se activeze.

Nu renunța la activitățile plăcute. Poate ai un hobby sau o activitate care te relaxează, care îți face plăcere, sau poate vrei să înveți ceva nou. Permite-ți să te conectezi la activitatea respectivă, chiar dacă la început îți va fi mai dificil. Fă pași mici, nu pune presiune pe tine, dar nici nu renunța.

Tratează-te ca pe un copil vulnerabil care acum are nevoie de îngrijire. Nu ai vorbi urât unui copil, nu l-ai critica, nu i-ai spune să fie puternic, nici să îi fie rușine de ceea ce simte.

Dacă dificultățile în a pune în practică aceste câteva recomandări persistă, apelează la un specialist în sănătatea mintală. La fel cum ai face și pentru corpul tău dacă te-ai îmbolnăvi.