„Când mă înfurii ridic tonul, jignesc, înjur și mă simt oribil după aceea”. Cum să-ți controlezi furia

    Furia nu este o emoție străină, ea fiind firească și chiar sănătoasă, deși mult blamată. Adevărul este că nu furia este problema ci comportamentele la care apelăm pentru exprimarea ei. În corp, furia înseamnă stres cronic și numeroase boli fizice asociate, iar relațional poate însemna toxicitate, respingere, ruperea legăturilor. Este necesar să înțelegem mesajele din spatele furiei, să vedem paleta de emoții mascate de ea, dar și să preluăm controlul asupra felului în care îi dăm curs. Iată câteva soluții.

    Creierul furios

    Oamenii de știință consideră că furia ne-a fost întipărită în circuitele neuronale de-a lungul milioanelor de ani de evoluție. Practic face parte din instinctele noastre de a răspunde la pericole, de a intra în competiții și a implementa norme sociale. În mod constant și inconștient, zilnic ne cântărim așteptările legate de diverse situații. Atunci când există o discrepanță între ce ne așteptam să se întâmple și ce se întâmplă de fapt, creierul nostru declanșează o alarmă care generează activitate în amigdală.

    Intrăm astfel în răspunsurile tip „luptă” sau „fugi”, în corpul nostru eliberându-se o cantitate mare de hormoni de stres, adrenalină și testosteron, pregătindu-ne pentru agresiune fizică. Dar pentru a ajunge la țipete, înjurături sau chiar agresivitate fizică depindem de cortexul prefrontal, responsabil cu raționamentul și luarea deciziilor. Acesta are rolul de a pune în context  furia noastră, ne reamintește să ne comportăm în moduri acceptate social și, pentru majoritatea dintre noi, de cele mai multe ori, instinctele ne sunt reprimate, controlate.

    „Nu sunt agresivă fizic, dar sunt verbal. În momentul în care mă înfurii ridic tonul, uneori țip de-a dreptul, vorbesc urât, jignesc sau înjur și… mă simt oribil după aceea. E ca si cum emoția mă controlează pe mine și ajung să fac lucruri pe care le regret, conștientizând că ulterior, chiar dacă îmi pare rău și îmi cer iertare, nu pot retrage cuvintele, nu le pot da nici eu uitării. Ajung apoi să fiu furioasă pe mine, pe faptul că nu mă pot controla și am impresia că indiferent dacă furia este îndreptată în exterior sau în interior, este prezentă constant acolo. Aș vrea să nu mai fie așa, mai ales că de trei ani sunt mamă…” povestește Anca, 41 de ani din București și cred că ne putem identifica în acest tipar al agresivității regretate, urmate de furie către sine.

    Citește aici integral articolul despre Ce învață copiii de la părinți furioși și care sunt efectele pe termen lung

    Dezavantajele furiei

    Atunci când suntem furioși estimăm greșit riscurile pe care ni le asumăm, studiile arătând că suntem mai impulsivi și subestimăm rezultatele nedorite sau eșecurile. În funcție de context, furia ne poate impulsiona să fim curajoși sau nesăbuiți. Furia influențează și dinamica grupurilor.

    Atunci când suntem furioși gândim negativ și avem mai multe prejudecăți despre cei din afara grupului. Totodată vom atribui trăsăturile negative ale unei persoane naturii acesteia și nu circumstanțelor. Oamenii furioși deseori caută pe cineva pe care să dea vina, lucru care sporește furia perpetuând-o în mod irațional.

    Furia, la nivelul sănătății fizice este asociată cu hipertensiunea arterială, probleme cardiovasculare, dureri de cap, probleme de piele și gastrointestinale. Totodată, eliberarea frecventă, în cantități mari, a hormonilor de stres, mențin organismul în stres cronic, ceea ce poate duce în timp la apariția bolilor autoimune. Despre stresul cronic și efectele lui asupra corpului nostru puteți citi în cartea lui Gabor Maté – „Când corpul spune nu – Costul stresului ascuns”.

    Cum sunt percepuți oamenii furioși

    Exprimarea furiei poate influența modul în care suntem percepuți, motiv pentru care mulți dintre noi, mascând frica sau tristețea, vor afișa furie pentru a ține la distanță un pericol real sau imaginar. Un psiholog american pe nume Larissa Tiedens, care s-a ocupat de cercetări asupra furiei, a descoperit că oamenii din studiul său au fost mult mai suportivi cu Bill Clinton când l-au văzut exprimându-și furia la adresa Monicăi Lewinsky decât atunci când și-a manifestat tristețea. Efectul a fost replicat și cu un alt politician.

    Participanții aceluiași studiu au atribuit totodată un statut mai important și un salariu mai mare unui candidat la un job care s-a descris mai degrabă furios decât trist. Pe parcursul negocierilor s-a demonstrat că furia atrage șanse mai mari de succes, oamenii fiind mai înclinați să renunțe în fața cuiva care pare încăpățânat, dominant. Important de observat că aceste studii s-au concentrat asupra modului în care este evaluată furia bărbaților, furia femeilor fiind evaluată mai puțin favorabil.

    Furia și confuziile

    Un studiu recent, derulat de Michael Greenstein, profesor al Framingham State University, USA, arată impactul negativ al furiei asupra memoriei. Studiul a inclus 79 de participanți împărțiți în 2 grupe, o grupă în care s-a stimulat furia și o a doua rămasă neutră.

    Participanții au vizionat un fragment de film, iar pentru prima grupă instructorul s-a comportat agresiv, distant, dezorganizat, a furnizat informații vagi, a întrerupt participanții și a furnizat informații nenecesare, setând astfel cadrul propice iritării. Pentru cea de-a doua grupă, comportamentul acestuia a fost unul politicos și profesionist. După vizionare, cei din prima grupă au fost rugați să scrie despre o situație în care s-au simțit furioși, cei din a doua despre o vizită la muzeu.

    Ulterior, toți participanții au completat un chestionar, observându-se că furia nu a alterat capacitatea de a-și reaminti detalii prezentate în film, în schimb participanții din primul grup au fost mult mai susceptibili la dezinformările primite de la instructor și din chestionarul furnizat după vizionarea filmului, în care au fost incluse intenționat erori. Pe scurt, participanții din grupul în care s-a stimulat furia au atribuit erorile din chestionar fragmentului de film vizionat.

    Totodată, cei din grupul în care a fost stimulată furia au fost mult mai încrezători în acuratețea datelor furnizate de ei, observându-se o legătură între creșterea încrederii în informațiile reamintite din film și scăderea acurateții acestora.

    Concluziile studiului s-au concentrat asupra reafirmării ideii că memoria oricum nu funcționează precum o cameră video, iar furia îi face pe oameni mult mai susceptibili erorilor memoriei. Deși studiul probează acest impact al furiei, își asumă continuarea cercetărilor pentru a identifica exact cum funcționează furia pentru a genera astfel de erori.

    De ce suntem furioși

    Furia, în cele din urmă, asemeni tuturor emoțiilor noastre, este sănătoasă, rolul ei fiind de a ne atrage atenția asupra unui pericol, asupra unei nedreptăți, asupra unei nevoi frustrate, negate, ignorate. Este recomandat să devenim conștienți de situațiile care reprezintă „trigger-i” pentru noi, de subiectele care tind să ne irite, să ne agite, să ne facă irascibili sau de-a dreptul furioși.

    Conform psihoterapiei cognitiv-comportamentale, în spatele reacțiilor noastre emoționale puternice (precum furia) stau o serie de gânduri negative despre sine, despre ceilalți, despre lume (situație), care ne activează. Totodată, atunci când avem un istoric de nedreptate, chiar și neputință, în special din copilăria mică, baza reacțiilor noastre este deja setată timpuriu.

    „Tata era mereu furios și un om agresiv. La noi în casă erau mereu scandaluri, el consuma alcool în exces, se certa cu mama din orice, și de câteva ori a fost agresiv fizic cu ea. La mine țipa și am învățat de mic să tac, să mă ascund sau, dacă devin ținta furiei lui, să îndur. Ceea ce mă înfuria mereu. Că nu pot riposta, că nu o pot apăra pe mama, că nu îl pot opri, că este nedrept ce se întâmplă. Problema este că acum, adult fiind, mă înfurii foarte ușor în fața nedreptăților și activez un soi de bully interior atunci când întâlnesc pe cineva care devine trigger pentru situațiile din trecutul meu. Furia este emoția cea mai prezentă și devine copleșitoare. Mai mult, uneori am comportamente pe care aș dori să mi le pot controla.” povestește George, 37 de ani, din Cluj.

    Deși furia este o emoție frecventă, deseori în spatele ei se ascund numeroase alte emoții pe care nu ni le permitem, precum tristețea. Cum spuneam anterior în exemplul lui Bill Clinton perceput diferit în comunicarea tristeții versus a furiei, tristețea vine din vulnerabilitate, iar noi trăim într-o socientate care taxează slăbiciunea. Deși cu toții suntem vulnerabili, cu toții ascundem și evităm în alții o astfel de emoție incomodă. Iar ca să părem „puternici” sau „în control”, manifestăm furie care, este privită ca o reacție de luptă, de supraviețuire, de control, de putere.

    Cum ne controlăm furia

    Este adevărat că furia este o emoție sănătoasă, dar comportamentele agresive nu sunt acceptabile, nici sănătoase nouă sau relațiilor cu cei din jur. Pentru a putea controla astfel de comportamente, în primul rând trebuie să acceptăm emoția pe care o simțim, nu să intrăm în luptă cu ea. Încercarea de a ne reprima emoția, dezamăgirea că nu suntem capabili, duce la îndreptarea acesteia către sine. Alături de furie apar deseori sentimente de rușine și vină, iar împreună sunt factori de autovătămare, de pedepsire.

    Controlul furiei începe cu acceptarea emoției, cu conștientizarea momentelor în care au loc transformări în interiorul nostru, emoțional și fiziologic. Pentru a putea răspunde corespunzător și a nu intra în comportamente agresive, o primă reacție ar fi aceea de a lua o pauză, respectiv de a ne distanța, de a ne retrage momentan din situație.

    Spre exemplu, dacă simțim furie în cearta cu partenerul, putem stabili de comun acord ca, atunci când identific această emoție intensă vom lua o pauză de jumătate de oră pentru a mă/ne calma. În această pauză pot să respir profund de câteva ori, îndreptându-mi atenția asupra respirației, pot face o plimbare scurtă, pot pune muzica preferată în căști, mă pot relaxa alergând ușor (dacă am acest obicei), pot face orice mișcare fizică simt nevoia pentru a elibera energia din corp, pentru a elibera din intensitatea emoției.

    Ulterior, după ce m-am calmat, pot relua discuția cu partenerul/partenera. Este de evitat ca în conflictele din cuplu (firești și sănătoase, de altfel) să etichetăm, să jignim, să țipăm, să devenim critici sau amenințători. Comportamentele de acest gen sunt cele care duc la distanțarea celor doi.

    Totodată, în spatele acestei emoții se află câteva gânduri pe care este necesar să învățăm să le identificăm, adresându-ne întrebări precum: Ce îmi spun acum despre mine? Ce îmi spun despre partener/ă? Ce îmi spun despre situație. Pot identifica gândurile care întrețin și cresc emoția precum: „Nu sunt un partener dezirabil”, „Partenerul/partenera nu mă respectă/iubește/mă desconsideră” sau „Relația aceasta nu va dura”.

    Astfel de gânduri este recomandat să le adresăm în cuplu, ele reprezentând temerile noastre, zona de vulnerabilitate. Împărtășirea lor duce la consolidarea intimității în cuplu „Când ne certăm eu mă înfurii, dar în realitate sunt foarte trist/ă pentru că mă gândesc că sunt un partener/o parteneră groaznic/ă, că nu merit iubire, că nu îți pasă de mine, că ne vom despărți.” În felul acesta facem un reality-check cu partenerul și învățăm să ne gestionăm diferit discursul interior, oferindu-ne singuri răspunsuri pentru a nu amplifica emoțiile.

    Atunci când ne confruntăm cu astfel de emoții dificile, care sunt dificil de gestionat, ajungând și la comportamente indezirabile, recomandarea este să apelăm la un specialist care să ne ghideze și antreneze în conținerea emoțiilor, acceptarea lor, înțelegerea și temperarea lor, să ne educe în aplicarea tehnicilor necesare autocontrolului, precum și în manifestarea unor comportamente adecvate.

    SPUNE-ȚI POVESTEA »
    Căutare
    Urmărește-ne și pe Facebook