„La 25 de ani după un abuz sexual, îmi e greu să mă simt în siguranță cu un partener!”

    Deși ne ferim de educația sexuală găsind-o ca fiind un pericol pentru inocența copiilor noștri, tocmai această informare corectă este cea care ne protejează copiii. Sexualitatea face parte din viața noastră, iar să o ignorăm nu ne păstrează în siguranță, din contră, ne expune pericolelor din necunoaștere. Abuzurile sexuale sunt o realitate, așa cum, în România, numărul crescut al mamelor adolescente este o realitate. Iată care este responsabilitatea părinților pentru a avea copii informați, sănătoși și protejați când vorbim de subiectul educației sexuale.

    Abuzurile sexuale în rândul minorilor

    Statisticile oficiale din SUA ne arată că, 1 din 4 fete și 1 din 13 băieți sunt abuzați sexuali, iar 91% dintre abuzurile sexuale sunt comise de către cineva cunoscut de către copil sau de către membrii familiei sale. Din aceleași statistici aflăm că abuzul sexual, una dintre cele mai frecvente 10 experiențe adverse din copilărie studiate, produce o mulțime de consecințe negative pe termen lung în viața victimei, cum ar fi depresie, anxietate, sindrom de stres posttraumatic, boli cu transmitere sexuală, implicarea în comportamente nesănătoase, cum ar fi consumul de droguri, comportamente sexuale riscante sau tentative de suicid.

    Statisticile din Europa, au arătat că în anul 2020 1 din 5 copii a fost victima unui abuz sexual, dar cele mai multe dintre aceste cazuri rămân neraportate poliției sau autorităților judiciare. Aceste statistici sugerează ca fiecare avem o probabilitate ridicată să fi fost victima unui abuz sexual în copilărie, sau să avem cel puțin o cunoștință care a suferit o astfel de experiență adversă în copilărie.

    Recent, a fost mediatizat procesul lui Larry Nassar, medicul oficial al echipei de gimnaste a SUA, care a fost condamnat la peste 100 de ani de închisoare pentru că a abuzat sexual peste 150 de minore. Cele mai multe dintre ele erau gimnaste, iar Nassar ar fi trebuit să le ofere asistență medicală, însă le abuza sexual, uneori chiar în prezența părinților.

    Rănile unui abuz sexual

    Ema este o tânără care merge la psiholog cu scopul de a-și găsi un partener de cuplu cu care să aibă o relație satisfăcătoare. Are un copil de 8 ani cu un bărbat de care a divorțat când copilul avea un an. De atunci a avut câteva întâlniri cu potențiali parteneri, dar cu niciunul nu s-a simțit în siguranță pentru a începe o relație. Într-una dintre sesiunile de terapie, am aflat de la Ema că în copilărie a fost abuzată sexual, în mod repetat, de către unul dintre unchi.

    Încercând să înțelegem contextul și impactul emoțional al abuzurilor din copilărie în viața de adult, am aflat că Ema resimte multă vinovăție, rușine și confuzie de fiecare dată când vorbește despre acele abuzuri. Își amintește multe detalii de la primul abuz când părinții ei se aflau într-o cameră alăturată. Își amintește confuzia pe care a trăit-o atunci și frica pentru că nu înțelegea ce i se întâmplă, de ce unchiul ei o atinge într-un fel ciudat și de ce s-a dezbrăcat. Se întreba dacă ceea ce se întâmplă este normal, dacă părinții ei știu și ce s-ar întâmpla dacă ei ar intra în cameră.

    Era copleșită de mulțimea de gânduri care îi treceau prin minte și în același timp încremenită pentru că nu știa ce să facă… Ema avea atunci 9 ani. De la acel prim abuz au mai trecut doi ani în care Ema a fost abuzată sexual în mod constant de către unchiul ei, până în momentul în care acesta a plecat din țară. Timp de doi ani Ema a fost într-o stare constantă de stres. Unchiul locuia la două case distanță și era persoana cu care părinții o lăsau să stea cel mai des. El era cel care îi acorda cea mai multă atenție, dar și cel care o abuza.

    După mai mult de 25 de ani, Ema resimte rușine, vinovăție și confuzie când își amintește abuzurile sexuale din trecut, dar și furie îndreptată împotriva propriilor părinți pentru că au permis implicit, prin neimplicarea lor, prin lipsa informațiilor corecte, să trăiască acele experiențe care au implicații până în prezent și care o fac foarte temătoare și evitantă față de un potențial partener.

    Riscurile apar din lipsa informării

    De cele mai multe ori, victimelor minore ale abuzurilor sexuale le lipsesc reperele corecte, pentru că nu le-au primit de la părinți, școală sau din alte surse valide.

    Vorbim despre informații legate de sexualitate, cum ar fi anatomia organelor genitale, comportamente sexuale sănătoase, valori morale asociate comportamentelor sexuale, dar și informații legate de propriile limite și drepturi și ce pot face atunci când cineva, indiferent cine este acel cineva, un membru al familiei, un profesor sau un alt copil, încearcă să le încalce acele limite.

    În cazul victimelor medicului Nassar, autoritatea acestuia, girată de poziția sa în cazul lotului olimpic american i-a făcut chiar pe părinții victimelor să nu dispute moralitatea tratamentelor aplicate fiicelor lor. Atât istoria, cât și studiile de psihologie socială (a se vedea experimentul Milgram) ne-au arătat că, din păcate, suntem predispuși să renunțăm la gândire critică în fața autorităților. 

    Cum putem preveni abuzurile sexuale?

    Cea mai bună protecție sexuală pe care o pot avea copiii împotriva abuzurilor este educația sexuală timpurie. Copiii vin pe lume inocenți, fără cunoștințe despre lume și ei înșiși, fără a fi echipați cu o hartă care să le indice posibilele riscuri la care sunt expuși.

    Cu toate acestea, cei mai mulți dintre părinți își învață copiii că niciodată nu trebuie să plece cu un necunoscut sau că trebuie să aibă grijă când merg pe stradă pentru a nu fi accidentați de o mașină. Dar, dacă ținem cont de statistici, vedem că riscul unui abuz sexual este mult mai mare decât riscul unui accident auto sau al unei răpiri în cazul copiilor. Și cu toate acestea, sunt mult prea puțini părinții care le vorbesc copiilor despre aceste riscuri. Iar asta îi lasă pe copii fără posibilitatea să decodifice corect gesturile sexuale nepotrivite ale adulților din preajma lor.

    Acesta a fost și cazul Emei care nu înțelegea comportamentele agresorului ei, mai ales în contextul în care acela a avut votul de încredere al părinților de a sta în preajma ei. Iar acea lipsă de claritate cu privire la inadecvarea comportamentului unchiului ei și neconștientizarea faptului că cei care trebuiau să fie responsabili pentru protecția sa erau părinții, Ema resimte și în prezent consecințele emoționale și relaționale negative ale abuzurilor sexuale din copilărie.

    De ce le este greu părinților să facă sau să accepte educația sexuală pentru proprii copii?

    Sexualitatea este un subiect tabu în rândul celor mai mulți oameni. Ne este ușor să le povestim copiilor, în termeni științifici, despre orice altă parte anatomică a corpului uman (“Acesta este nasul, care ne ajută să respirăm, aici este stomacul, care ne ajută să ne hrănim…”), dar discuția se oprește când ajungem la organele genitale.

    Atunci, mulți dintre părinți sunt blocați. De ce? Cel mai probabil, pentru că la rândul lor nu au primit prea multe explicații când erau copii, iar ceea ce au învățat despre propria sexualitate a fost fie din experiențele proprii, fie din surse îndoielnice, cum ar fi poveștile unor prieteni sau filme porno.

    Așadar cunoștințele pe care le au sunt mai degrabă implicite și limitate și nici ei nu au niște repere valide, științifice despre propria sexualitate și nici măcar un vocabular adecvat. Le vorbesc copiilor despre “coco” sau “păsă”, dar le-ar fi foarte greu să pronunțe penis sau vulvă. Le este mult mai la îndemână să răspundă copiilor că i-a adus pe lume barza, decât să le explice copiilor că ei au ieșit din uterul mamei prin vagin, la aproximativ nouă luni de la concepere, când penisul tatălui a intrat în vaginul mamei și a lăsat acolo sperma.

    Ca urmare, de cele mai multe ori, părinții nu oferă copiilor aceste explicații pentru că le este jenă, pentru că nu au fost obișnuiți să vorbească despre așa ceva într-o societate care stigmatiza discuțiile despre sexualitate, nu pentru că nu vor.  

    Totodată, opoziția altor părinți cu privire la educația sexuală realizată în școală poate fi explicată de frica lor că astfel de informații le-ar compromite copiilor inocența și i-ar predispune la comportamente sexuale inadecvate de timpuriu.

    Dar e bine să conștientizăm că, pe de-o parte, sexualitatea ne însoțește toată viața și în lipsa unor explicații corecte, ancorate în realitate, dar ghidate de valori culturale și familiale, copiii își pot forma concepte greșite, din surse nepotrivite, care le produc disconfort legat de propria sexualitate sau inadaptare la normele sociale și culturale.

    Normalizarea educației sexuale

    Dintr-un studiu cu privire la etapele dezvoltării sexuale, aflăm că copiii au trăiri și impulsuri sexuale de mici. Spre exemplu, copiii de 2-3 ani își pot produce plăcere prin frecarea ritmică a organelor sexuale. Între 3 și 7 ani, copiii au o curiozitate naturală despre diferențele dintre fete și băieți. Cine nu s-a jucat de-a doctorul sau de-a mama și de-a tata în copilărie?

    Apoi, între 8 și 12 ani curiozitatea este îndreptată către sine. Este perioada în care copiii încep să se masturbeze. Tot cam în aceeași perioadă apare prima experiență de atracție sexuală și încep să se dezvolte și fanteziile sexuale.

    Între 13 și 19 ani, adolescenții trec printr-o perioadă marcată de multe schimbări biologice și fizice: fetelor le apare menstruația, le cresc sânii, băieților le crește părul facial și ambilor le crește părul pubian. Aceste schimbări sunt determinate de dezvoltare și creșterea producției de hormoni sexuali. Se pare că aproximativ 50% dintre adolescenți își încep viața sexuală în perioada liceului.

    O serie de argumente care ar trebui să liniștească părinții îngrijorați că educația sexuală le-ar compromite copiilor inocența o găsim într-un raport al UNESCO pe baza a 87 de studii realizate în diferite țări. De aici aflăm că educația sexuală amână vârsta la care adolescenții își încep viața sexuală, scade numărul partenerilor sexuali, crește frecvența utilizării metodelor de protecție și a celor contraceptive, ceea ce conduce la mai puține cazuri de boli cu transmitere sexuală și mai puține sarcini nedorite.  

    Așadar, datele pe care le avem susțin importanța educației sexuale pentru dezvoltarea fizică, psihologică și social sănătoasă a copiilor.

    Cine, ce și când ar trebui să-i educe pe copii despre sexualitate?

    Conform ghidului UNESCO privind educația sexuală, aceasta ar trebui realizată sistematic, în școală, de timpuriu, de către educatori și profesori pregătiți, în așa fel încât copiii să aibă cunoștințe adecvate înainte de a deveni activi sexuali, dar și să poată recunoaște comportamentele sexuale inadecvate pentru a le putea raporta părinților sau profesorilor și a se apăra de abuzuri.

    Conform aceluiași ghid privind educația sexuală, aflăm că aceasta ar trebui să adreseze aspectele cognitive, emoționale, fizice și sociale ale sexualității, pornind de la fapte și dovezi științifice. Conceptele și explicațiile care se oferă copiilor sunt adaptate vârstei și stadiului de dezvoltare a sexualității.

    Educația sexuală acoperă teme legate de anatomia și fiziologia sistemului reproductiv, pubertate, menstruație, metode de contracepție, boli cu transmitere sexuală și prevenția lor, sarcina și nașterea. Dar și aspecte adaptate cultural, ce țin de intimitate, identitate sexuală, orientare sexuală, credințe și valori despre sexualitate, relații interpersonale, norme sociale, non-discriminare, integritate sexuală și consimțământ, abuzuri sexuale.

    Aceste cunoștințe îi împuternicesc pe copii prin a le oferi explicații corecte, a le normaliza trăirile, prin a le forma un vocabular adecvat, prin a-i ajuta să-și cunoască drepturile și implicit pentru a recunoaște riscurile și a se putea apăra de abuzuri, boli cu transmitere sexuală sau sarcini nedorite, prin a avea o relație bună cu propria sexualitate, dar și prin a putea dezvolta relații bazate pe respect și încredere.  

    Din păcate, în România, nu există o programă cu privire la educația sexuală a copiilor. Asta deoarece decidenții politici nu au reușit să informeze corect societatea cu privire la beneficiile educației sexuale și să adreseze, cu compasiune și deschidere, temerile și opoziția unor părinți legate de această educație sexuală.

    Ca urmare, deocamdată le revine părinților sarcina de a-i ghida pe copii cu privire la sexualitate. Primul pas pe care îl pot face părinții este să se informeze ei înșiși, să se gândească ce fel de curiozități legate de sexualitate au avut când erau copii sau poate încă mai au și să caute surse de informare valide. Apoi să inițieze conversații legate de sexualitate, în funcție de vârsta copilului.

    O carte care abordează sexualitatea într-o manieră sănătoasă, evitând mesajele care interzic, blamează sau acoperă cu rușine în speranța că aceasta este resursa „siguranței” adolescenților, este „Educația sexuală la adolescenți – Ghid pentru părinți”, scrisă de profesorul american de educație sexuală Al Vernacchio.

    Cartea oferă o abordare realistă prezentând sexualitatea ca parte normală a vieții, considerând că aceasta, va avea o exprimare sănătoasă doar atunci când avem o viziune pozitivă asupra ei. Este o carte recomandată părinților și educatorilor pentru a-i ghida pe cei tineri și, în egală măsură, pentru a remedia eventualele lipsuri din propria educație.

    Cartea „Educația sexuală la adolescenți – Ghid pentru părinți” a lui Al Vernacchio poate fi achiziționată aici.

    Ce ar fi bine să știe copiii, în funcție de vârstă

    Până la vârsta de 3-4 ani, copiii ar trebui să știe să numească părțile anatomice așa cum sunt ele denumite științific. Totodată, ar trebui să știe diferențele dintre fete și băieți și faptul că părțile intime sunt private și nimeni în afară de părinți, când îi spală sau îi îmbracă, nu au dreptul să le atingă. În aceeași perioadă, copilul ar trebui să știe de unde vin copiii.

    Ar fi bine să afle că ei sunt concepuți de părinți, când un spermatozoid de la tata fecundează un ovul de la mama și formează un embrion care se implantează în uterul mamei, un fel de cameră aflată sub abdomen, unde se va dezvolta până la momentul nașterii, când fătul este expulzat printr-un canal, denumit vagin, în exterior.

    În perioada următoare, până la 6-7 ani, copiii ar trebui să știe despre masturbare și plăcerea ce vine din atingerea organelor sexuale proprii, dar că acele atingeri se fac în privat. Și din nou, ar trebui întărită ideea că absolut nimeni nu are dreptul să le atingă zonele intime.

    Între 8 și 12 ani copiii ar trebui învățați despre menstruație (da, chiar și băieții), despre visele umede ale băieților (da, este o experiență normală) și despre raporturi sexuale. Aceasta este perioada în care copiii pot fi ghidați cu privire la ce este acceptabil, din punct de vedere social, dar și în funcție de valorile familiale. Tot acum copiii trebuie să afle despre diferențele între oameni legate de sex, gen și orientare sexuală. Chiar dacă aceste aspecte vin în contradicție cu valorile familiale, ele fac parte din realitate, iar copiii le vor afla mai devreme sau mai târziu.

    Spre finalul perioadei anterioare dar până în 14-15 ani, ar trebui să li se spună copiilor despre prevenirea nașterilor, boli cu transmitere sexuală și sexul protejat, dar și orgasme și limitele sexualității sănătoase, bazate pe respect și consimțământ.

    Surse de informare

    În general, reperele care trebuie oferite copiilor ar fi bine să pregătească copilul pentru modificările biologice, trăirile pe care ei le vor avea în etapa de dezvoltare ulterioară a sexualității și riscurile la care ar putea fi expuși, așa încât realitatea să nu îi ia prin surprindere și să aibă răspunsuri valide prestabilite pentru propriile curiozități sau limite ferme pentru potențiale intruziuni din partea altora.

    Pentru mai multe detalii legate de ce și când ar trebui să spunem copiilor noștri despre sexualitate, iată două recomandări pe care le pot face cu încredere.

    Cartea lui Meg Hickling, “Ce le spunem copiilor și adolescenților despre sex” care sintetizează într-un mod accesibil informații valide despre sexualitate oferite timp de câteva decenii de către autoare copiilor, părinților, bunicilor, profesorilor și altor profesioniști implicați în creșterea și educarea copiilor.

    Proiectul inițiat de Adriana Radu și site-ul aferent, www.sexulvsbarza.ro, ce este nu doar o sursa validă, Adriana având pregătire specializată în educația sexuală, dar și foarte plăcută, optimistă și normalizatoare cu privire la trăirile și curiozitățile pe care le avem și noi, adulții, dar pe care le pot avea și copiii noștri.

    În funcție de vârsta copiilor, puteți decide dacă le recomandați direct site-ul pentru a viziona singuri explicațiile oferite de Adriana. Eu i-am recomandat fetei mele acest site când avea 12 ani. Până la acel moment noi am avut discuții legate de anatomia corpului uman, diferențe dintre fete și băieți, dar și despre concepție, sarcină și naștere.

    Responsabilitatea părinților

    Concluzionând, până când se va realiza educația sexuală, într-o manieră sistemică, în școală, inițierea discuțiilor despre sexualitate revine în responsabilitatea părinților. Dacă în afara celor câteva repere menționate mai sus există alte curiozități din partea copilului, părintele este responsabil să răspundă acelor curiozități, cu un grad de detaliu corelat cu limitele vârstei copilului.

    Chiar dacă părintele nu este pregătit pentru a oferi răspunsuri relevante atunci când copilul vrea să știe ceva legat de sexualitate, fie pentru că nu le știe, fie pentru că îi este jenă, poate amâna discuția pentru mai târziu, așa încât să aibă timp pentru pregătire.

    E important să fim conștienți că indiferent de valorile morale sau religioase pe care le avem și pe care dorim să le insuflăm copiilor, biologia umană și realitatea socială și culturală nu pot fi ignorate sau negate. Copiii vor interacționa cu mediul și mai devreme sau mai târziu, dacă nu vor avea cunoștințe valide, vor putea lua decizii proaste, care le vor afecta sănătatea fizică și psihologică, uneori cu consecințe pe termen foarte lung.

    SPUNE-ȚI POVESTEA »
    Căutare
    Urmărește-ne și pe Facebook