Știai că hobby-urile tale sunt adicții pozitive? Cum te ajută să te echilibrezi psihic

    Aproape ne regăsim într-un conflict atunci când pronunțăm „adicții pozitive”. Cum pot fi pozitive taman niște adicții care reprezintă comportamente de risc major, asociate cu lipsa de control, anxietatea și depresia? Considerarea unor adicții ca fiind pozitive nu este oare în sine un mecanism psihologic cu impact negativ? Voi încerca să răspund în continuare acestor dileme.

    De ce avem adicții sau dependențe?

    Numim adicții dependențele de o substanță, lucru sau de un comportament. Dependența de o substanță nu este totuna cu abuzul de substanță, deși diferența este uneori una mică, iar abuzul de substanță poate duce în timp la dependență.

    Creierul nostru are receptori de opiacee, iar opiaceele endogene (create de propriul corp) ne ajută să facem față durerii. Chiar și atunci când durerea vine ca urmare a unui efect placebo (al unui gând sau al unei amintiri), se poate declanșa eliberarea opiaceelor pentru a opri senzația de durere. Substanțele ce dau dependență, precum heroina și opiul, se încadrează perfect pe acești receptori naturali.

    Indiferent de substanța sau comportamentul care duc la adicții, acestea ne ajută să obținem ameliorarea durerii, senzația de dragoste, de conectare și de bucurie.

    Dependenții sunt persoanele care au dezvoltat adicții de substanțele neuro-chimice eliberate în corp în urma unui consum sau comportament, nu de substanța folosită sau comportamentul în sine.

    Prizonieri în lumea dependenței

    Dr. Gabor Maté, în cartea sa „Pe tărâmul fantomelor înfometate – Prizonieri în lumea dependenței”, folosește trei criterii în definirea dependenței:

    • Pofta de substanța sau de comportamentul adictiv.
    • Consumul de substanță sau practicarea comportamentului adictiv apare pentru a experimenta plăcerea sau ameliorarea temporară a unui tip de durere.
    • Incapacitatea de a renunța la substanță sau comportament.

    Astfel, în viziunea lui Maté, prin adicții încercăm să rezolvăm o problemă. Dependența este simptomul unei stări de rău mai profunde, iar în majoritatea cazurilor, a traumelor. Atunci când s-au întâmplat lucruri rele sau pur și simplu când lucrurile bune care ar fi trebuit să se întâmple nu s-au întâmplat (atunci când copiii nu și-au putut îndeplini nevoile și au fost neglijați), această durere de fond poate duce la adicții.

    Cea mai importantă întrebare pe care Maté o ridică nu este „de ce dependența?”, ci „de ce durerea?”. Pentru a vindeca dependența, el crede că trebuie să ne uităm la trauma care stă la baza comportamentului adictiv.

    Când avem adicții „pozitive”?

    Termenul de „adicție pozitivă” apare pentru prima dată în munca psihiatrului american William Glasser, în cartea sa cu acealasi nume din anul 1976. În carte, Glasser își îndreaptă atenția în mod principal asupra alergatului și meditației, pe care le observa ca foarte benefice la cei care au probleme cu adicțiile.

    El vorbește despre „high-ul” alergătorului, o stare transcendentă, de conștiință alterată produsă de endorfine și dopamină, hormoni naturali cu efecte asemănătoare cu opiul, eliberați de creier. Alergătorii devin în fapt dependenți de acești hormoni și experimentează efecte de retragere ca anxietatea și depresia, atunci când accidentările survenite le împiedică activitatea de alergare.

    Cu toate acestea, după cum observă Glasser, astfel de adicții pozitive precum alergarea și meditația lasă oamenii mai eficienți și mai energici. El oferă multe alte exemple de activități pe care le vede ca aducând satisfacție în viață și totodată întărind identitatea persoanei.

    În viziunea sa, sunt adicții pozitive acele activități repetitive prin care viața noastră se umple de încredere în sine, creativitate, fericire și în mod general de o stare de sănătate mai bună. Pe scurt, adicții pozitive sunt cele ce sporesc calitatea vieții, spre deosebire de cele negative, toxice, care o scad.

    Diferența între adicții pozitive și negative

    Vorbim despre adicții pozitive atunci când acestea nu domină viața persoanei și le este dedicată o anumită perioadă de timp. Spre deosebire de competiția cu alții și cu noi înșine, în adicția pozitivă presiunea de a fi mai bun/ă sau de a intra în competiție nu este ceea ce dă motivație persoanei, ci plăcerea activității în sine.

    Atunci când ne identificăm comportamentele sănătoase, distractive și plăcute și evaluăm îmbunătățirea adusă de ele calității vieții noastre, suntem pe calea către o existență mai împlinită și în concordanță cu nevoile noastre.

    Mulți oameni adoră să gătească, să facă baie, să cânte, să mediteze, să facă sport, să danseze sau să grădinărească. Ei spun că aceste activități sunt modalități sănătoase, eficiente și distractive de a se relaxa după o zi grea. Aceste activități le oferă o plăcere pe care alte activități nu ar putea. Putem spune nu numai că acestea sunt activități plăcute, ci că sunt adicții pozitive.

    Adicții pozitive false: dorința de a excela

    Există multe adicții pe care oamenii le consideră în mod fals ca fiind pozitive. Unii oameni au ceea ce ei numesc „dorință de a excela”. O asemenea poftă de excelență duce, în viziunea lor, la performanțe academice sau profesionale ieșite din comun. La fel ca în cazul altor dependențe așa-zis pozitive, există totuși un pericol: în acest caz, perfecționismul.

    Perfecționismul este un mecanism psihologic toxic de apărare al psihicului, ce împiedică de multe ori plăcerea sau senzația de împlinire, fericire ce ar trebui să apară în urma activității. Persoanele ce manifestă perfecționism pot ajunge să se simtă incapabile să funcționeze dacă nu pot fi perfecte în performanța lor sau, pot pur și simplu să nu finalizeze o muncă excelentă dar pe care o consideră ca fiind insuficient de bună.

    Adicții toxice: workaholismul

    Tot la capitolul adicții toxice, fals considerate pozitive, se încadrează și nevoia de a lucra din greu, doar pentru plăcerea pe care o aduce. Workaholism-ul nu se referă la oamenii ce lucrează din greu pentru a se întreține pe ei și familiile lor. El se referă la acele persoane ce suferă de fapt o dependență de a munci, comparabilă cu alcoolismul: lucrează regulat din zori până la miezul nopții, dar experimentează extaz mai degrabă decât epuizare.

    Creierul lor eliberează endorfine producând un nivel ridicat de plăcere. Dacă încearcă să diminueze intensitatea muncii lor, ajung să sufere simptome de retragere similare cu cele ale unui dependent de cocaină. Cu toate acestea, prin comparație, dependența de muncă poate fi o alternativă constructivă la adicții de droguri sau alcool și de aceea este încurajată în unele sisteme de suport și terapie a dependețelor de substanță.

    Atunci când munca devine o evitare sau o fugă prelungită din realitățile dureroase, dependența este toxică – în doliu, de exemplu. Abia atunci când doliul este confruntat cu conștientizarea deplină a pierderii, poate avea munca un rol terapeutic.

    De ce avem adicții, fie ele și pozitive?

    Trauma ocupă un loc central în dezvoltarea și întreținerea comportamentelor de adicție. Toată dependența își are rădăcinile într-un fel de traumă, însă nu toate traumele duc la dependență.

    Nu degeaba exista atâta rușine în jurul dependenței: este rușinea cu care evităm și acoperim traumele. Societatea în ansamblu tinde să nege și să ignore traumele individuale și uneori pe cele colective.

    Există o corelație profundă între experiențele adverse din copilărie și compartamentele care duc la adicții.

    Cele mai importante experiențe adverse sunt: abuzul emoțional, fizic și sexual; violența în familie; abuzul de substanțe în familie; bolile mintale în familie; separarea sau divorțul părinților; membru criminal/ încarcerat al familiei; neglijarea emoțională sau fizică și dependența unui membru al familiei.

    „Trebuie să vindecăm trauma de bază înainte să putem vindeca dependența.”

    DR. Gabor Maté, medic cu vastă experiență în traumă și adicții

    Când nu putem lupta sau fugi, creierul nostru tinde să se rupă de realitate pentru a face față unui mediu stresant. Și face asta prin adicții de o substanță sau de o activitate. Creierul caută reglarea durerii prin adicție ca o modalitate de a face față stresului copleșitor.

    Ce ne transmite un comportament adictiv despre noi în prezent ?

    Fiecare dintre adicții este o alarmă pe care corpul și mintea noastră o trimit către noi. Adicția este un semnal în legătură cu o realitate dureroasă ce nu poate fi încă procesată și reglată eficient în prezent. Este o invitație la un proces de conștientizare și reprocesare a unor experiențe dureroase din trecut.

    Cel mai important factor pentru reglarea comportamentelor de adicție este relația cu un terapeut, care poate oferi un mediu plin de compasiune și îngrijire. Primul pas în abordarea adicției este recunoașterea neputinței iar asta, în mod paradoxal, dă puterea înapoi persoanei dependente: puterea de a accepta neputința.

    SPUNE-ȚI POVESTEA »
    Căutare
    Urmărește-ne și pe Facebook