Nu toți reușim să avem încredere în noi înșine, iar dintre cei care au această abilitate, doar o parte reușesc să aibă încredere și în ceilalți. În mijlocul vieților noastre încărcate de stres, pacea interioară devine un reper de căutat și cultivat, iar pentru construirea acestui spațiu de siguranță avem nevoie de încredere. Între comportamentele care contribuie la pacea noastră interioară se regăsește și recunoștința care, dintre toate abilitățile, este cel mai ușor de antrenat.
Mereu mai mult
Mintea noastră este astfel construită încât mereu să ne dorim ceva diferit, mai mult, mai sus, mai bine. Indiferent ce obiectiv ne propunem, odată atins, va face loc unui nou obiectiv. Desigur, modul în care ne alegem aceste obiective este important, respectiv ce reflectă ele și dacă sunt în acord cu valorile noastre. La fel de importantă este și clarificarea acestor valori dacă ne aparțin sau sunt moștenite din familie și educația primită.
Spre exemplu, valorile legate de ce înseamnă realizările personale pot reprezenta o lipsă sau o frustrare retrăită de părinți care, cu cele mai bune intenții, o plasează asupra noastră cu titlu de obligație: „Să ajungi „cineva”; Să câștigi bine; Să ai influență; Să ai un statut; Să deții anumite proprietăți etc.” Poate, dacă ne-am analiza cine suntem noi dincolo de aceste valori moștenite, am descoperi un interes mai mare către echilibrul emoțional, autoactualizare, hrănirea unor relații sănătoase.
Adesea, însă, cădem pradă unor standarde străine, plasate asupra noastră și însușite fără a fi inspectate și confruntate cu realitatea noastră interioară. Să ne imaginăm că am căra un bagaj foarte greu, iar dacă am fi întrebați de ce îl cărăm după noi și îl lăsăm să ne îngreuneze înaintarea, am răspunde cu „Nu știu de unde îl am și ce reprezintă, dar îl car pentru că așa m-am obișnuit”.
Este firesc să vrem mai mult, dar este sănătos să ne bucurăm de obiectivele atinse, să apreciem ceea ce avem „aici și acum”, iar în această privință, avem nevoie de recunoștință.
Exercițiu de recunoștință
Dacă ne-am întreba cum a fost ziua de ieri, creierul nostru ar face o căutare precum motorul Google oferindu-ne un amalgam de informații, poate cu accent asupra celor care ne-au „supărat” sau „deranjat”. Ne-am obișnuit să ventilăm, să ne îndreptăm atenția prea mult asupra lucrurilor care „nu merg bine”, să trăim cu un sistem nervos hipervigilent, mereu atent să identifice pericole. Problema este că mintea noastră acumulează ceea ce „nu merge” așa încât oglinda internă care ne reflectă viața ajunge să arate, distorsionat, doar lucruri problematice, triste, neplăcute. Oare nu este nimic bun?
Rafinarea căutării pe acest Google intern poate începe cu schimbarea întrebării din „Cum a fost ziua de ieri?” în „Ce mi-a plăcut/ ce m-a bucurat/care a fost un moment bun în ziua de ieri?” În felul acesta, ne antrenăm mintea să caute activ și părțile pozitive, să echilibreze puțin amalgamul acela cu trăsături predominant negative. Răspunsurile nu sunt „lucrurile mari și cu impact semnificativ” – nu în fiecare zi obținem o promovare, ni se naște un copil sau ni se înmânează cheile casei noastre. Răspunsurile stau în lucrurile mărunte care frecvent trec neobservate.
„Ieri am avut o zi oribilă la muncă. Am un proiect greu de finalizat, m-am împotmolit, un coleg care trebuia să îmi livreze ceva a plecat în concediu medical și m-a lăsat descoperită, iar șeful a urlat toată ziua. Am ajuns acasă fără energie, simțindu-mă neputincioasă, copleșită, dorindu-mi să mă ascund sub o piatră. Dacă mă întrebai cum a fost ziua, aș fi zis că oribilă. Dacă însă mă întrebi ce a fost bun, chiar dacă e foarte greu să trec de toate evenimentele neplăcute, bun a fost telefonul unei prietene care mi-a amintit că sunt un bun profesionist, capabil, care obține rezultate și că ea este acolo alături de mine oricând am nevoie. Acasă, partenerul m-a luat în brațe și mi-a spus că nu sunt singură. Iar seara, pisica a venit și s-a culcat pe spatele meu, lucru care îmi face plăcere. Prin urmare, oricât de groaznic a fost la muncă, am fost în siguranță și iubită acasă”, spune Laura.
Trecem prin, nu peste
Când avem perioade dificile, când ne confruntăm cu probleme, cu suferințe, cu pierderi, deși ne spunem că „vom trece peste”, în realitate vom trece „prin”. Iar această a doua versiune este singura cale pe care o avem și cea care ne ajută să ne cunoaștem resursele și reziliența. Nu putem trăi într-o lume fără probleme și nici o viață lipsită de greutăți, dar putem să ne ancorăm în ceea ce este bun, în ceea ce stă în controlul nostru, în rutinele pe care le avem pentru a construi un minim sentiment de siguranță chiar și atunci când barca în care ne aflăm este clătinată de valuri.
Informații adunate din evaluările a 16.716 persoane, cu vârste variate (cel mai bine reprezentat interval fiind 18-44), din peste 50 de țări, arată că cei care au mai multă încredere în ei înșiși și în lume în general, au mai multă pace interioară. Scopul evaluării a fost de a identifica acele trăsături care contribuie pozitiv la pacea interioară chiar și în „vremuri tulburi”. Cei menționați au declarat că abilitățile cele mai utile le sunt: recunoștința, iubirea și speranța, numite si „triada armoniei”.
Aș adăuga aici și cultivarea Triadei luminoase, concept din psihologie care reunește kantianismul (tratarea oamenilor ca scopuri în sine, nu mijloace de a ne atinge scopurile – opusul manipulării), umanismul (aprecierea valorii intrinseci a fiecărei persoane) și încrederea în umanitate (încrederea în bunătatea fundamentală a semenilor noștri). Sunt repere pentru o viață ghidată de empatie și compasiune, de intenții pozitive în relațiile cu ceilalți, de valori sănătoase, prosociale.
Recunoștința și pacea interioară
Recunoștința contribuie și la creșterea încrederii în noi înșine, la optimismul cu care privim viața și la întreținerea speranței. Mai mult, recunoștința nu presupune eforturi, muncă, standarde, obiective de atins, ci este un comportament pe care să îl orientăm către toate acele lucruri deja prezente în viața noastră sau obținute de-a lungul timpului.
Putem fi recunoscători pentru oamenii întâlniți, pentru anumite experiențe trăite, pentru reușitele noastre (oricât de mici), pentru o carte citită sau un râs de copil, pentru o surpriză neașteptată sau un apus emoționant, pentru o melodie care ne face să zâmbim sau una care ne ajută să eliberăm lacrimile adunate, pentru problemele depășite și reziliența pe care o avem etc.
Practicarea recunoștinței ne ajută să navigăm diferit apele atât în furtună cât și în calmitate. Pentru că nu putem vreodată controla apa, dar putem să ne construim acea insulă interioară pe care să ancorăm, să ne reamintească de schimbările pe care suntem capabile să le facem înăuntrul nostru și cele care stau în controlul nostru extern. Pentru pacea noastră interioară, ne putem antrena recunoștința, întrebându-ne în fiecare seară, care sunt trei lucruri pentru care suntem recunoscători în ziua care se încheie.
