Psihopatia nu este chiar o raritate și nu toți sunt violenți. Care sunt trăsăturile unui psihopat

Deseori, punem unei alte persoane eticheta de „psihopat” doar pentru că a avut un anumit comportament sau a făcut un anume gest. Dar ce înseamnă cu adevărat psihopatia? Majoritatea se va gândi la cineva lipsit de sentimente. Totuși, psihopatia este o tulburare mintală comună, iar manifestările ei ne pot deruta, uneori.
Psihopatia nu este o raritate
Cel puțin din 1 din 100 de oameni din întreaga lume prezintă simptome de psihopatie. Aceste simptome rezultă din modificări ale creierului care afectează gândirea, sentimentele și comportamentul și pot duce la probleme grave de funcționare în viața de zi cu zi. Deoarece este atât de comun, aproape toată lumea cunoaște cel puțin o persoană psihopată, dar poate să nu-și dea seama.
Este un mit comun că oamenii care sunt psihopați sunt întotdeauna violenți. Așa că o persoană care este fermecătoare, dar rece, minte mult, exploatează pe alții și este foarte nesigură, ar putea să nu fie recunoscută ca având psihopatie.
Ce este un psihopat
Există un pic de „psihopatie” în noi toți. Psihopatia este un spectru și suntem cu toții undeva pe acel spectru. Dacă ați manifestat vreodată o lipsă de vinovăție sau remușcări, sau nu ați simțit empatie cu cineva sau ați fermecat pe cineva să obțină ceea ce doriți (vă amintiți ultimul interviu de angajare?), atunci ați afișat trăsături psihopate. Poate că ești neînfricat în anumite situații sau ți-ai asumat riscuri mari? Iată alte trăsături din psihopatie.
Termenul „psihopat” este folosit pentru a descrie pe cineva care este insensibil, lipsit de emoții și depravat moral. Deși termenul nu este un diagnostic oficial de sănătate mintală, este adesea folosit în medii clinice și juridice.
Psihopatia este o tulburare caracterizată parțial prin răspunsuri emoționale superficiale, lipsă de empatie, impulsivitate și o probabilitate crescută de comportament antisocial (Cleckley, 1941; Hare, 1996).
În timp ce psihopatia nu este un diagnostic în sine, multe dintre caracteristicile psihopatiei se suprapun cu simptomele tulburării de personalitate antisocială, o afecțiune mai largă de sănătate mintală care este folosită pentru a descrie persoanele care acţionează cronic și încalcă regulile. Dar doar un număr mic de indivizi cu tulburare de personalitate antisocială sunt consideraţi a fi psihopaţi.
Genetică… și mediu
Psihopații sunt responsabili pentru o proporție exagerată de crime comise (Kiehl & Hoffman, 2011), iar stilul lor interpersonal manipulator, înșelător, are de obicei un impact larg și distructiv asupra vieții, muncii și relațiilor cu alte persoane.
O mare parte de cercetări sugerează că trăsăturile de bază ale psihopatiei sunt de natură de dezvoltare, trăsăturile relativ persistente devin evidente înainte de vârsta de 10 ani. În plus, se pare că aceste trăsături sunt determinate de factori de risc genetici semnificativi.
James Fallon, specialist în neuroștiințe, a fost mereu fascinat de creierul psihopaților, evidențiind cu ajutorul RMN-urilor, harta unui creier psihopat. Cercetările ulterioare au condus și către identificarea unei gene, MAO-A sau gena „războinicului” responsabilă cu reglarea serotoninei din creier, ale cărei versiuni pot varia, fiind asociate cu agresivitatea crescută. Cu aceste două elemente, Fallon a descoperit că propriul creier prezenta ceea ce a numit harta psihopatiei, iar gena agresivității era prezentă 100% în cazul lui. Ceea ce l-a determinat să afirme că, din acest punct de vedere, este un „asasin înnăscut”.
Lăsând gluma deoparte, Fallon nu consideră că soarta cuiva este complet determinată de gene, ci ele te pot „împinge” într-o direcție sau alta. Harta creierului sau genele nu sunt suficiente pentru a crea un psihopat. Un al treilea „ingredient” este esențial: abuzul și violența în copilărie.
Cum arată comportamentul unui psihopat
Comportamentul psihopatului poate fi caracterizat prin cruzimea de care dă dovadă, detașarea și lipsa de empatie ce le permit psihopaților să fie extrem de manipulatori. Cu toate acestea, psihopatia este printre cele mai dificil de depistat.
Comportamentul psihopat variază foarte mult de la un individ la altul. Unii sunt infractori sexuali și ucigași. Dar alții pot fi lideri de succes. Totul depinde de trăsăturile lor. Este important să facem distincția între psihopați și persoanele cu trăsături psihopatice. Persoanele cu trăsături psihopatice nu se angajează neapărat în comportament psihopat. Doar indivizii cu trăsături psihopatice care prezintă și un comportament antisocial sunt considerați a fi psihopați.
Psihopații pot părea normali, chiar fermecători. Dedesubt, le lipsește orice aparență de conștiință. Natura lor antisocială îi înclină adesea (dar nu întotdeauna) spre criminalitate.
Pentru mulți termenul „psihopat” evocă imagini ale maniacilor ucigași nemiloși și minți criminale. Această impresie este întărită în mod continuu de reprezentările unor indivizi psihopati în cărți și filme populare și de relatările media despre criminali de mare profil, de la Charles Manson către Jeffrey Dahmer către Bernie Madoff. Patrick Bateman în „American Psycho” și Hannibal Lecter în „Silence of the Lambs” sunt portrete tipice ale psihopaților în cultura populară.
Deși este adevărat că majoritatea criminalilor în serie sunt psihopați, marea majoritate a psihopaților nu sunt ucigași în serie. Psihopații cuprind aproximativ 1% din populația generală și pot fi membri productivi ai societății.
Cu toate acestea, conceptul de psihopatie („personalitate psihopată”) deținut de experții în domeniul sănătății mintale diferă brusc de această percepție comună publică – subliniind tendințele dispoziționale distincte, spre deosebire de acte criminale grave de un fel sau altul.
Psihopatia se caracterizează prin trăsături diagnostice precum farmec superficial, inteligență ridicată, judecată slabă și eșecul de a învăța din experiență, egocentrism patologic (narcisism) și incapacitate de iubire, lipsă de remuşcare sau rușine, impulsivitate, sentiment grandios de valoare de sine, minciuna patologică, comportament manipulator, autocontrol slab, comportament sexual promiscuu, delincvență juvenilă și versatilitate criminală, printre altele.
Ca o consecință a acestor criterii, imaginea psihopatului este cea a unei ființe rece, fără inimă, inumană. Dar oare toți psihopații manifestă o lipsă completă a capacităților emoționale normale și a empatiei?
Psihopatul de alături
Asemenea oamenilor sănătoși, mulți psihopați își iubesc părinții, soțul, copiii și animalele de companie în felul lor, dar le este greu să iubească și să aibă încredere în restul lumii. Mai mult, psihopații suferă emoțional ca urmare a separării, divorțului, decesului unei persoane iubite sau nemulțumirii față de propriul comportament deviant.
Ca și alte trăsături de personalitate, trăsăturile psihopatice sunt influențate în mod substanțial de genetică, deși cercetările sugerează că sunt implicați și factori non-genetici. Cum spuneam, oamenii de știință au observat semne de funcționare atipică a anumitor zone ale creierului (cum ar fi amigdala) la persoanele cu trăsături psihopatice. Dar sunt multe de învățat despre cauzele acestor diferențe.
Cercetările timpurii asupra psihopatiei au sugerat că tulburarea provine adesea din probleme legate de atașamentul părinte-copil. Se considera că privarea emoțională, respingerea părinților și lipsa de afecțiune cresc riscul ca un copil să devină psihopat.
Studiile au descoperit o legătură între maltratare, abuz, atașamente nesigure și despărțiri frecvente de îngrijitori. Unii cercetători cred că aceste probleme din copilărie pot provoca trăsături psihopatice. Dar alți cercetători sugerează că poate fi invers.
Copiii cu probleme grave de comportament pot avea probleme de atașament din cauza comportamentului lor. Conduita lor dificilă ar putea împinge adulții departe de ei. Este probabil ca trăsăturile psihopatice să provină din mai mulți factori, cum ar fi genetica, modificările neurologice, parentalitatea adversă și riscurile materne prenatale (cum ar fi expunerea la toxine în uter).
Cum arată lipsa de emoții a unui psihopat
În timp ce psihopaților nu pare să le lipsească complet capacitatea de a experimenta frica, cercetările sugerează că aceștia au un răspuns redus de frică la amenințări, ceea ce îi predispune către comportamente riscante.
„Neînfricarea” este una dintre trăsăturile evaluate de un test de psihopatie alternativ numit „Inventarul personalității psihopate”. Lipsa lor de emoții (cum ar fi anxietatea și frica) îi ajută să rămână calmi în situații înspăimântătoare.
Experimentele au arătat că psihopații au un răspuns de tresărire destul de redus. Dacă cineva te-ar speria în timp ce te-ai uita la un film de groază, probabil că ai arăta un „răspuns exagerat de tresărire”. Psihopații reacționează mult mai puțin intens în astfel de situații care provoacă frică. Ei rămân calmi. Și totuși, aceasta poate fi o trăsătură utilă dacă ești soldat, chirurg sau în forțele speciale.
Psihopații pot fi și foarte fermecători (chiar dacă doar superficial) și au capacitatea de a-și asuma cu încredere riscuri, de a fi nemiloși, orientați spre obiective și de a lua decizii îndrăznețe. Acest lucru îi face potriviți pentru medii precum Wall Street și parlament.
Psihopații sunt mai probabil să fie întâlniți în orașe mari cu mai mulți locuitori. Ei preferă ceea ce psihologii numesc o „strategie de istorie rapidă a vieții”. Adică, se concentrează pe creșterea oportunităților de împerechere pe termen scurt și a numărului de parteneri sexuali, mai degrabă decât să investească mult efort în împerecherea pe termen lung și stabilitatea vieții.
Această strategie este legată de asumarea riscului crescut și de egoism. De asemenea, orașele oferă psihopaților oportunități mai bune de a găsi oameni de manipulat. De asemenea, oferă un anonimat mai mare și, prin urmare, un risc redus de a fi detectați.
Recomandăm și articolul: Fugim de el și îl condamnăm. Totuși, cum arată egoismul bun?
Femeile și psihopatia
Femeile psihopate sunt oarecum diferite. Deși psihopații de sex masculin și feminin sunt similari în multe privințe, unele studii au găsit diferențe. De exemplu, psihopații de sex feminin par să fie mai predispuși la anxietate, probleme emoționale și promiscuitate decât psihopații de sex masculin.
Unii psihologi susțin că psihopatia feminină este uneori diagnosticată cu tulburare de personalitate borderline – caracterizată prin emoții slab reglate, reacții impulsive și izbucniri de furie. Acest lucru ar putea explica de ce majoritatea studiilor arată că ratele de psihopatie sunt mai scăzute la femei.
Cele mai recente cercetări arată că femeile psihopate par să prefere să se întâlnească pe termen scurt cu bărbați fără semne de psihopatie pentru o manipulare ușoară. Dar pentru relații pe termen lung, o femeie psihopat va căuta …un coleg psihopat.
Citește aici articolul integral: „Cum trăiești viața alături de o persoană cu borderline”
Conștientizarea propriei condiții
Psihopații pot suferi dureri emoționale din mai multe motive. Ca și oricine altcineva, psihopații au o dorință profundă de a fi iubiți și îngrijiți. Această dorință rămâne însă adesea neîmplinită, pentru că, evident, nu este ușor pentru o altă persoană să se apropie de cineva cu asemenea caracteristici de personalitate respingătoare.
Psihopații sunt cel puțin periodic conștienți de efectele comportamentului lor asupra celorlalți și pot fi cu adevărat întristați de incapacitatea lor de a-l controla. Viețile majorității psihopaților sunt lipsite de o rețea socială stabilă sau de legături calde și strânse.
Istoricul de viață al psihopaților
Este adesea caracterizat de o viață de familie haotică, lipsa de atenție și îndrumările părinților, abuz de substanțe și comportament antisocial al părinților, relații sărace, divorț și experiențe adverse. Aceste persoane pot simți că sunt prizoniere ale propriei lor determinări etiologice și cred că au avut, în comparație cu oamenii normali, mai puține oportunități sau avantaje în viață.
În ciuda aroganței lor exterioare, psihopații se simt inferiori celorlalți și știu că sunt stigmatizați de propriul lor comportament. Unii psihopați sunt adaptați superficial la mediul lor și sunt chiar populari, dar simt că trebuie să-și ascundă cu grijă adevărata natură, deoarece nu va fi acceptată de alții. Acest lucru le lasă psihopaților o alegere dificilă: să se adapteze și să participe la o viață goală, ireală sau să nu se adapteze și să trăiască o viață singuratică. Ei văd dragostea și prietenia pe care alții le împărtășesc și se simt abătuți știind că nu vor face niciodată parte din ea.
Psihopații sunt cunoscuți pentru că au nevoie de stimulare excesivă, dar majoritatea aventurilor nebunești se termină doar în deziluzie din cauza conflictelor cu ceilalți și a așteptărilor nerealiste.
În plus, mulți psihopați sunt descurajați de incapacitatea lor de a-și controla căutarea de senzații și sunt confruntați în mod repetat cu slăbiciunile lor. Deși pot încerca să se schimbe, lipsa de frică în fața pericolului și incapacitatea asociată de a învăța din experiențe conduc la confruntări negative, frustrante și deprimante repetate, inclusiv probleme cu sistemul de justiție.
Pe măsură ce psihopații îmbătrânesc, ei nu sunt capabili să-și continue stilul de viață consumator de energie și devin copleșiți și depresivi în timp ce își privesc retrospectiv viața agitată, plină de nemulțumire interpersonală. Sănătatea lor se deteriorează pe măsură ce efectele imprudenței lor se acumulează.
Citește și articolul: Depresia și tot ceea ce trebuie să știi despre ea
Tratamentul psihopatiei
În ultimul deceniu, explicațiile neurobiologice au identificat multe dintre trăsăturile psihopatiei. De exemplu, impulsivitatea, imprudența/iresponsabilitatea, ostilitatea și agresivitatea pot fi determinate de niveluri anormale de substanțe neurochimice. Alte caracteristici, cum ar fi căutarea senzațiilor și incapacitatea de a învăța din experiențe, ar putea fi legate de subexcitarea corticală.
Căutarea senzațiilor ar putea fi, de asemenea, legată de nivelurile scăzute de cortizol și de concentrații mari de hormoni gonadici, precum și de volumul redus de substanță cenușie prefrontală. Astfel, mulți psihopați pot fi considerați, cel puțin într-o oarecare măsură, victime ale unor anomalii comportamentale determinate neurobiologic care, la rândul lor, creează o prăpastie între ei și restul lumii.
Este posibil să se diminueze trăsături precum căutarea senzațiilor, impulsivitatea, agresivitatea și durerea emoțională asociată cu ajutorul psihoterapiei, medicamentelor și/sau neurofeedback-ului. Psihoterapia de lungă durată (minim 5 ani) pare eficientă la unele categorii de psihopati, în măsura în care trăsăturile de personalitate psihopatice se pot diminua. Psihoterapia singură poate fi insuficientă pentru ameliorarea simptomelor. Medicamentele pot ajuta la normalizarea funcțiilor neurobiologice și a trăsăturilor de comportament/personalitate aferente.
Citește și articolul: „Am oare nevoie de terapie?” 7 motive să mergi la psiholog
Majoritatea psihopaților nu vor să se schimbe pentru că nu văd de ce ar trebui. Ei rămân convinși că alți oameni greșesc, nu ei. Drept urmare, cei din jur sunt de obicei cei care caută strategii de coping. La urma urmei, a fi în preajma unei persoane insensibile, lipsite de emoții este dificil.
Indiferent dacă ai impresia că prietenul, șeful sau ruda ta ar putea fi un psihopat, comportamentul lor poate afecta serios bunăstarea ta psihologică dacă nu ești atent. Este important să stabilești limite sănătoase și să recunoști când ești în pericol de a fi manipulat. Totodată, este recomandat să nu „aruncăm” cu eticheta psihopatiei, doar pentru că o persoană nu corespunde cerințelor noastre emoționale și așteptărilor pe care le avem.
Recomandăm și articolul: Tot ce trebuie să știi despre stres: când este util, când devine un pericol
Dacă o astfel de relație îți provoacă un stres intens, cronic, cere ajutorul unui profesionist. Un profesionist în sănătate mintală te poate ajuta să stabilești limite sănătoase, astfel încât să poți avea grijă de tine.