Eșecul este firesc și ne ajută să fim mai buni. Cum recunoaștem și cum depășim teama de eșec

Primul pas pentru a putea depăși un obstacol sau un comportament care ajunge să creeze probleme în viața noastră este să îl recunoaștem și să conștientizăm efectele sale. De multe ori asta presupune că am intrat în disconfort de atâtea ori încât schimbarea a devenit o necesitate. Teama de eșec nu previne doar greșelile, ci și reușitele, învățarea, succesul.

Cum apare teama de eșec

Teama de eșec este întemeiată pe anumite credințe ale persoanei respective, clădite încă din copilărie. Aceste persoane au o serie de așteptări de la ei înșiși care interferează cu percepția lor despre cum pot face față acestor așteptări.

Cu alte cuvinte, simt că nu au abilitățile necesare de a se descurca și a funcționa independent de figurile de atașament (părinți sau îngrjitori). Această percepție s-a dezvoltat deoarece în copilărie au fost fie supraprotejați, fie neglijați.

În ambele situații, nu au avut șansa de a deprinde anumite abilități sau convingeri legate de propriul potențial. Adesea aceste persoane au avut părinți care nu le-au încurajat reușitele în afara familiei și le-au subminat încrederea în propriile forțe.

Tocmai de aceea, aceste persoane nu au reușit să se desprindă într-un mod sănătos de familie și au avut probleme în încercarea de a-și clădi o identitate proprie, separată de așteptările părinților. Ca adulți nu se văd suficient de competenți și independenți sau pot avea dificultăți în a-și stabili obiective personale.

Credințele negative din spatele acestei frici

Teama de eșec a acestor persoane este fundamentată pe credințe negative la adresa propriei persoane care includ impresia că sunt inadecvați sau deficienți comparativ cu felul în care se prezintă ceilalți oameni.

Se pot percepe insuficient de inteligenți, talentați, descurcăreți sau neștiutori, nerealizați și de asemenea pot simți la nivel mai profund dezaprobarea părinților sau a figurilor importante din viața lor în situația în care nu au succes.

Aceste credințe s-au dezvoltat ca o consecință resimțită atunci când nu li s-a oferit suficientă încredere, ghidare sau încurajare către acele domenii mai potrivite pentru ei. Teama de eșec este cultivată de interpretări greșite ale anumitor dificultăți, de alegeri ghidate de așteptările altora și de transformarea greșelilor în etichete la adresa noastră.

Spre exemplu, dacă au avut înclinații artistice și nu au fost susținuți în această direcție sau dacă au întâmpinat dificultăți în învățare din pricina unei atenții deficitare, au fost adesea certați pentru asta, când, în fapt, acele comportamente scăpau de sub controlul lor.

Cum ne afectează teama de eșec viața și relațiile cu ceilalți

Înarmați cu aceste credințe, persoanele care simt teama de eșec au tendința de a capitula în fața acestor convingeri personale, a le evita sau a se lupta cu ele, iar asta se reflectă în comportamentul lor.

Cei care capitulează pot avea tendința de a face lucrurile fără tragere de inimă sau autosabotându-se, ajungând la „profeția autoîmplinită” (dacă eu cred că nu voi reuși, voi face în așa fel încât chiar să nu reușesc). Alteori apar comportamente de evitare sau de procrastinare, adică să amâne sarcina respectivă până ajung pe ultima sută de metri.

„Lupta” ia forma orientării excesive pe îndeplinirea sarcinilor, chiar la un nivel exagerat, cum ar fi munca fără încetare, perfecționismul sau ducând totul la nivel de performanță, acolo unde nu este cazul.

Uneori aceste comportamente, mai ales când teama de eșec este supracompensată (perfecționism, performanță), nu par a sugera câtuși de puțin neîncrederea persoanei, mai ales dacă vorbim despre persoane de succes. Însă ceea ce este mai puțin vizibil este sentimentul de impostor pe care acestea îl au, chiar și atunci când au succes în ceea ce fac.

Deși sunt apreciați, în interiorul lor consideră că trebuie să fie mereu angajați în muncă, altfel sunt siguri că vor eșua. În cazuri mai grave, persoanele afectate pot apela la comportamente de tip adictiv, pentru a încerca să-și controleze anxietatea profund resimțită în contextul convingerii că au eșuat sau că asta urmează să se întâmple.

Standarde nerealiste în teama de eșec

A ne angaja la un nivel de performanță în activități este ceva care mai degrabă întreține această convingere, pentru că dacă avem succes, vom fi convinși că aceasta este rețeta corectă și orice comportament normal ar însemna automat un eșec.

O altă modalitate disfuncțională de a ne întreține teama de eșec este comparația cu un punct de referință greșit, deoarece nu țin cont de contextul vieții noastre. Dacă ne vom evalua după standarde greșite, la fel va fi și impresia noastră despre noi înșine.

Einstein spunea: „ Dacă judecăm un pește după abilitatea sa de a se urca în copaci, el va trăi toată viața cu impresia că nu este deștept.” Este important deci să ținem cont de noi și de abilitățile noastre în contextul propriei noastre vieți.

Uneori putem insista să lucrăm sau să studiem într-un domeniu care nu ne aduce satisfacții sau în la care nu avem așa  multă înclinație, doar pentru că aceste opțiuni au fost validate de alții. Astfel avem toate șansele să credem că nu putem, că nu suntem suficient de buni și că am eșuat.

Cum ne asumăm eșecul ca parte din viață și depășim această frică

Dacă ceva nu ne iese așa cum ne-a propus, asta nu înseamnă că acel rezultat ne definește în întregime. Ce ne ajută este să privim lucrurile într-un context specific și limitat.

Dacă am ajuns la acel rezultat nedorit, aceasta poate fi oportunitatea de a învăța mai multe despre ceea ce presupune acea experiență. Asta ne dă ocazia să mai încercăm sau să mai exersăm anumite comportamente, iar uneori de a ne dezvolta noi abilități.

Conceptul de eșec este uneori asimilat cu o etichetă negativă pe care simțim că nu ne-o mai putem da jos. Dacă privim însă lucrurile pe un continuum, eșecul este doar o experiență punctuală, un rezultat nedorit care nu trebuie să ne împiedice să continuăm.

Pentru a depăși teama de eșec este important să înlocuim critica de sine cu o voce interioară mai blândă și încurajatoare care să normalizeze dificultățile și provocările prin care trecem. Nimeni nu reușit ceva din prima, sau poate foarte rar se întâmplă asta, majoritatea lucrurilor se învață treptat.

De ajutor ar fi să ne întrebăm care sunt condițiile de care avem nevoie pentru a ajunge acolo unde ne dorim. Uneori asta înseamnă timp, răbdare cu noi înșine, ghidare, încurajare, să ne stabilim scopuri realiste care țin cont de ce putem face și ce nu, iar alteori înseamnă reorientare către lucruri reprezentative pentru noi, abilități noi pe care să ni le dezvoltăm și a continua pe direcția stabilită, neintimidați de un rezultat negativ.