Fugim de el și îl condamnăm. Totuși, cum arată egoismul bun?

    Creștem cu convingerea că nu este bine să fii egoist, că egoismul este o etichetă negativă ce trebuie evitată, pentru a putea fi acceptat din punct de vedere social. Convinși de conotația exclusiv negativă a acestui termen, începem să ne ferim de a fi percepuți astfel, indiferent că dedesubt suntem așa sau nu. Există însă o doză sănătoasă a lui, respectiv egoismul bun.

    Egoismul nesănătos

    „Este un om egoist, se gândește doar la el”, cam așa sună egoismul, accentul negativ fiind dat de aspectul exclusivității. O persoană egoistă prezintă o lipsă de interes față de ceilalți – prieteni, partener de cuplu, familie, colegi. Preocuparea sa este doar pentru propria persoană și propriile beneficii, cu prețul nepăsării față de ceilalți sau a rănirii acestora.

    „Am avut o relație timp de câteva luni cu un bărbat pe care îl consideram de un egoism extrem. Nu doar că ținea cont de nevoile, dorințele și preferințele lui, dar era chiar supărat și devenea răzbunător dacă nu era totul pe placul lui. Negocierea părea o fantasmă lângă el. Problema era însă că eu nu eram deloc egoistă. Eu nu refuzam. Culmea, tocmai el m-a ajutat să văd cât de important este să am eu grijă de mine, să nu aștept de la alții să îmi respecte anumite limite, dacă eu nu le pun. Consider că măcar atât am învățat din relația cu el” spune Irina, 37 de ani.

    Astfel de oameni încalcă limita unui egoism bun, întrucât își urmăresc obiectivele fără să acorde atenție dacă pe parcursul acestui drum acționează în detrimentul celorlalți.

    Ei sunt capabili să-i manipuleze și să le neglijeze nevoile pentru că atenția lor este centrată exclusiv pe propria lor persoană. Uneori această perspectivă este atât de bine înrădăcinată în felul în care văd lucrurile, încât surprind prin nonșalanța pe care o afișează atunci când sunt confruntați cu faptele lor.

    Unii dintre ei transmit un sentiment de îndreptățire: li se pare absolut firesc ca lucrurile să fie aranjate în funcție doar de ei, conform metaforei planetelor care se învârtesc în jurul soarelui. Aceștia, deși sunt adulți, se comportă ca și când emoțional au „înghețat” la o vârstă foarte mică.

    Egoismul copilăriei

    În copilărie traversăm cu toții o etapă egocentrică care ne determină să credem că ceilalți sunt un răspuns la persoana noastră, că reacționează și acționează ca o consecință a prezenței noastre, pentru că încă nu putem asimila ideea că ei au propriile lor sentimente, motivații sau preocupări.

    Dacă nu suntem ajutați să învățăm să acceptăm în lumea noastră internă prezența nevoilor celorlalți, în loc să practicăm egoismul bun, sănătos, ne putem transforma în adulți imaturi emoțional care ajung să fie îndepărtați de ceilalți.

    O mască a egoismului negativ poate fi altruismul excesiv care ascunde un interes personal. Asta se întâmplă când le oferim celorlalți ajutor așa cum eu nu au nevoie, ci cum credem noi că ne avantajează pe noi, urmărind un avantaj social. La fel de nociv este si sacrificiul de sine, altruismul extrem, punându-ne în slujba celorlalți și neglijându-le propriile nevoi.

    Cum arată egoismul bun sau sănătos

    Egoismul bun înseamnă să ne putem satisface propriile nevoi, să ținem cont întâi de propria persoană, ca ulterior să ne simțim securizați și să-i putem ajuta și pe ceilalți. Metafora cea mai sugestivă în acest sens este recomandarea pe care o primim atunci când călătorim cu avionul: să ne punem primii masca de oxigen, pentru ca apoi să le putem fi de ajutor copiilor sau celorlalți.  Altfel, dacă noi nu suntem bine, nu le mai putem fi de folos nici lor.

    Egoismul bun presupune să-ți acorzi atenție, să ții cont de propria nevoie, fără să-l excluzi pe celălalt, fără să-i faci rău.

    Egoismul bun înseamnă să poți avea grijă de tine însuți, să te protejezi și să o faci într-un mod non-agresiv sau plin de desconsiderație față de altă persoană – pentru tine dar nu împotriva celuilalt.

    Cum putem să ne creștem egoismul bun

    A ne putea securiza pe noi înșine practicând egoismul bun, presupune să apelăm la resursele noastre sau să ne cultivăm abilități noi pentru a avea grijă de nevoile noastre. De exemplu, să punem limite atunci când cineva sau ceva ne face rău, este nepotrivit pentru noi, frustrant sau ne încalcă un confort personal.

    Aceste limite nu vor fi dure, sau agresive față de celălalt, ci vor fi exprimate cu blândețe și fermitate. Asta ne va permite să păstrăm o poziție de adult în relație cu celălalt.

    „Cel mai dificil mi-a fost să învăț să refuz. Mi se părea că sunt un om rău, că nu pot fi o prietenă bună dacă spun «nu». Așadar, nu țineam cont de resursele mele, de dispoziție și disponibilitate, făceam eforturi să ajut, să fiu prezentă, să răspund solicitărilor. Cu toate acestea, la final mă simțeam epuizată, nefericită, dezamăgită de decizia mea de a nu ține cont de mine. Odată ce am început să accept că am nevoie și de egoism și e chiar sănătos să îl practic, am constatat că anumiți oameni s-au îndepărtat, iar alții au acceptat și refuzurile mele. În consecință, am făcut puțină curățenie între oamenii de care eram înconjurată, iar acum simt că sunt lângă mine cei care mă respectă și mă apreciază. Când refuz, nu refuz un om, ci o cerere.”povestește Cristina, 34 de ani.

    Egoismul bun este opusul neglijării noastre și găsirea unui echilibru între noi și ceilalți. Iar asta începe cu capacitatea de a ne acorda atenție nevoilor noastre iar apoi a decide să apelăm în primul rând la noi înșine pentru a le satisface.

    Putem realiza asta atunci când ne dăm voie să ne cunoaștem atât ca resurse, cât și ca nevoi, limitări și defecte. Însă ne vom privi cu ochelarii compasiunii, atât pe noi cât și pe ceilalți.

    SPUNE-ȚI POVESTEA »
    Căutare
    Urmărește-ne și pe Facebook