„Oare o iau razna?” – Gaslighting sau manipularea care te face să te îndoiești de realitate

    Gaslighting se referă la manipularea psihologică și emoțională în relație, care ajunge să nască îndoială și să destabilizeze unul dintre parteneri. Atunci când trăim alături de un abuzator, capabil să distorsioneze realitatea până la a ne determina să ne îndoim de ceea ce gândim sau simțim, ne confruntăm cu gaslighting-ul. Cum îl recunoaștem și ce avem de făcut?

    Originile gaslighting-ului

    Denumirea care poate părea prețioasă este dată de un film, cu același nume (Gaslight), lansat în 1944. Protagoniștii, un cuplu format din Charles Boyer și Ingrid Bergman, portretizează acest tip de manipulare în care soțul pune în act o serie de comportamente menite să își convingă soția că a înnebunit.

    Dacă în film mișcarea avea mize multiple, în viața de zi cu zi manipulatorul caută să dețină controlul în relație și supunerea partenerului. Practic, când vorbim despre gaslighting, ne putem imagina o pânză de păianjen țesută în jurul nostru, aproape invizibilă, în care ne simțim captivi și din care cu greu găsim cale de ieșire.

    Cum arată abuzul tip gaslighting

    Cum spuneam și mai sus, abuzul tip gaslighting se referă la manipularea psihologică și emoțională a unuia dintre partenerii unui cuplu, cu scopul de a deține controlul, de a-l subjuga, de a-l menține într-o zonă de neputință, de îndoială, de nesiguranță.

    Ajunge astfel să se îndoiască de propria realitate și să se considere vinovat pentru eventualele conflicte în relație. Pentru el, partenerul manipulator devine un reper, este cel care decide, care are dreptate mereu, care trebuie să „tolereze” o persoană fragilă, slabă, neputincioasă.

    Un astfel de abuz este mult mai răspândit, fiind greu identificat de „victimă”, rareori raportat și lipsit de sancțiuni prin comparație cu abuzul fizic sau sexual.

    „Soțul meu era complet neimplicat în viața noastră de cuplu sau a copiilor. După o ceartă destul de urâtă, întrucât fiul nostru fusese agresat de doi colegi la școală, iar reacția soțului a fost «Un pămpălău ca maică-sa» știu că m-am dus într-o altă cameră și am început să plâng și să urlu de durere, pur și simplu. Acumulasem enorm de multe.

    Soțul meu a venit după mine să îmi spună că mă comport ca o nebună în fața copiilor și nu e de mirare că au astfel de probleme cu un părinte ca mine. M-am simțit instant vinovată, m-am acuzat că sunt o sursă de probleme, că nu m-am gândit la copii, că sunt greu de suportat când mă comport așa, că poate copilul meu este fragil pentru că eu sunt instabilă emoțional…

    Acum îmi amintesc toată scena ca un film de groază din care am ieșit acum cinci ani. Abia acum doi ani am reușit să scap complet de soțul meu care și-a găsit o altă țintă. O nouă parteneră. Îmi pare rău pentru ea, dar eu mă simt eliberată. Nu aș fi ajuns aici dacă nu o aveam pe sora mea care nu a renunțat la mine oricât încercam să o țin la distanță. Ea a fost cea care îmi confirma realitatea așa cum o vedeam și eu, dar de care mă îndoiam,” povestește Claudia, 41 de ani, din București.

    Portretul abuzatorului

    Gaslighting-ul este în natura abuzatorului, este parte din repertoriul lui, este precum o haină pe care nu știe să o dea jos și nici nu dorește. Ar rămâne dezbrăcat, nu? O astfel de persoană nu știe să întrețină relații într-un alt mod, decât supunând partenerul, ținându-l dependent și subjugat.

    Vorbim aici despre cei incapabili de empatie față de celălalt, dezinteresați de nevoile celor din jur, mai ales dacă intervin în satisfacerea propriilor dorințe. Astfel de persoane se pun pe ele pe primul loc, ceilalți devenind unelte și atât. Dacă ar fi să facem un portret al lui, l-am încadra în ceea ce psihologii numesc „triada întunecată”: machiavelism, narcisism, psihopatie.

    Astfel de trăsături se vor regăsi într-un abuzator care se folosește de gaslighting nu doar în relațiile de cuplu, ci și în alte relații. O astfel de persoană este guvernată de sentimentul de îndreptățire, devenind agresivă, vindicativă atunci când nu obține ceea ce își dorește, indiferent de nevoile celor din jur.

    În privința narcisismului manifestat de ei, se cred superiori celorlalți, cerând un tratament aparte. Vorbim aici despre aroganță, despre comparații înjositoare la adresa celorlalți, critică, respingerea regulilor care sunt valabile doar pentru alții. Componenta psihopată vine cu lipsa empatiei, a compasiunii pentru celălalt, a capacității de a arăta interes față de disconfortul emoțional al unei alte persoane.

    Slăbiciunea agresorului

    Teama cea mai mare a unei persoane care se folosește de gaslighting în relațiile sale este de a-și construi/păstra un anumit statut în ochii celorlalți, de a obține admirație, de a părea nu doar puternici, ci perfecți. Fricile din spatele unui astfel de comportament sunt legate de sentimente de rușine, de a nu fi demascați drept imperfecți, ca având defecte, ca fiind slabi sau neajutorați. Inutil să confruntăm o astfel de persoană cu rezultatele acțiunilor sale, inutil să așteptăm asumarea greșelilor, vină sau remușcări.

    „Fostul meu partener, lângă care chiar simțeam că înnebunesc și că nu mă mai pot baza pe ceea ce eu gândesc, văd sau simt, a încercat luni de zile să ne împăcăm. Cum? Spunându-mi că mă iartă. A fost bună strategia pentru că mă înfuria imens. Mă ierta pentru că sunt o fire slabă, iar el își poate asuma în continuare să aibă grijă de mine.

    Nu știu cu ce avea grijă de mine întrucât în cuplul nostru doar eu munceam (el era un scriitor neînțeles care nu publicase nimic dar pierdea timpul foarte artistic), eu mă ocupam de casă și de el. Se pare că nu pot face față unei personalități atât de importante cum este el. Îmi pare rău că «i-am făcut față» aproape trei ani,” povestește Lidia, 34 de ani, din Constanța.

    Demascarea gaslighting-ului

    Cum arăți cu degetul un abuzator când el se plânge că este victima ta? Deseori, astfel de persoane nu vor lăsa loc victimizării celuilalt, ei fiind cei mai nefericiți, chinuiți, în relație.

    În abuzul tip gaslighting, abuzatorul nu își va asuma niciodată acțiunile, nu își va recunoaște greșeala și nici nu va avea nicio intenție să își schimbe în vreun fel comportamentul. Vina va fi mereu atribuită celeilalte persoane, iar dacă se va ajunge la abuz fizic, ne vom confrunta cu acuze de tipul „Te-am lovit pentru că tu….”. Deși își declară „afecțiunea” față de partener, nimic din comportamentul lui (sau prea puțin, prea rar) nu va susține cele afirmate. Partenerul se va simți confuz și datorită acestei dualități între ce spune și ce face.

    Dacă ai un partener care folosește gaslighting-ul, probabil unul dintre primele lucruri pe care le va face va fi să îți denigreze familia și prietenii și să te îndepărteze de ei. La începutul relației, poate nu va apela la criticarea acestora, ci totul va fi pus pe seama „timpului petrecut împreună, fără ceilalți”.

    Tot el te va invita la vulnerabilizare, întrucât așa strânge informații despre punctele tale sensibile pe care le va folosi împotriva ta ulterior. Îți va evidenția defectele cu fiecare ocazie, pentru a se pune el în postura de victimă. Iar referitor la fapte întâmplate între voi, este posibil să nu le recunoască sau să le reinterpreteze într-un mod pe care nu îl vei recunoaște tu.

    „Eram convinsă că mă iubește întrucât altfel nu ar fi stat cu o persoană atât de slabă ca mine. Mi se părea că sunt proastă, că nu mă pricep la prea multe, că dacă am emoții sunt defectă, că sunt o povară pentru oricine. Prin urmare, îmi imaginam că mă iubește mult de mă tolerează așa cum sunt. Chiar mă gândeam cât de greu trebuie să îi fie cu o parteneră care este tristă, care nu înțelege atât de multe lucruri cum le înțelegea el.

    Cu ajutorul terapeutului meu (la care mă duceam fără ca el să știe, la îndemnul unei prietene) am înțeles că nu eram eu problema. Dar am avut nevoie de un an. Timp în care mi-am reamintit că parcă în alte relații nu eram nici proastă, nici slabă, nici deprimată. Timp în care am avut un martor al relației care îmi oglindea lucrurile așa cum le vedeam și eu, deși le ignoram. Când am plecat din relație, am făcut-o fără să mă mai uit în urmă. Acum parcă nu îmi vine să cred prin ce am trecut,” povestește Andreea, 27 de ani, din Ploiești.

    Ce avem de făcut

    Cum spuneam, într-o astfel de relație pericolul este să nu ne dăm seama de ceea ce ni se întâmplă și să alunecăm pe panta devalorizării, pe care ne împinge partenerul. Primul și cel mai simplu reper pentru orice relație toxică este răspunsul la întrebarea: „Poți fi tu însăți/însuți în acea relație?” Dacă te cenzurezi, dacă ești mereu vigilent/ă, dacă ai grijă ce spui, cum te porți, ce reacții emoționale ai – pentru a nu-l deranja pe partener – cu certitudine ești într-o relație toxică.

    Întrucât în gaslighting apar numeroase îndoieli privind realitatea, cel mai important lucru este să nu ne distanțăm de prieteni sau familie, să avem încredere să le povestim lucruri și să facem cu ei „reality check”, respectiv să verificăm realitatea de care am ajuns să ne îndoim. Dacă putem discuta cu persoane care nu cunosc abuzatorul, cu atât mai bine. Să nu uităm că acesta tinde să aibă o imagine publică foarte bună de regulă. Din ceea ce ne oglindesc ceilalți putem observa cât ne reprimăm în relație și cum încercăm să găsim justificări comportamentului celuilalt, într-un mod nesănătos pentru noi.

    În funcție de abuzator, acesta poate fi confruntat direct, în măsura în care el este capabil să înțeleagă ceea ce a făcut, să își asume consecințele faptelor sale, să realizeze că va pierde o relație importantă dacă nu se schimbă. Evident, trebuie să existe dorință reală pentru schimbare, nu doar promisiuni. Iar schimbarea înseamnă, de regulă, un proces psihoterapeutic.

    Chiar și așa, dacă dorești să mai rămâi într-o astfel de relație, va trebui să monitorizezi schimbarea, întrucât și ea poate reprezenta o nouă formă de manipulare „Fac ce mi-ai cerut, merg la terapie, ce mai vrei?”. Dacă abuzatorul nu schimbă nimic sau dacă abuzul a fost îndelungat, ieșirea din relație este cea mai bună opțiune.

    Cu cât insistăm să rămânem cu o astfel de persoană, cu atât rănile noastre emoționale se vor adânci, iar resursele pentru a ne elibera vor scădea. Putem să dăm o șansă speranței că celălalt se va schimba, dar este important să știm și când să renunțăm la ea.

    SPUNE-ȚI POVESTEA »
    Căutare
    Urmărește-ne și pe Facebook