Portretul liderului toxic și ce avem de făcut dacă avem un astfel de șef

Portretul liderului toxic și ce avem de făcut dacă avem un astfel de șef

O persoană care ajunge să ocupe o poziție managerială are în spate experiență, studii și un profil care l-a ajutat să ajungă în această poziție. De ce uneori ajunge să fie un lider toxic? Putem vorbi aici despre adevărate tulburări de personalitate sau despre victimele unui sistem. Mai important este ce avem noi de făcut dacă lucrăm într-un astfel de mediu.

Profilul unui lider toxic

Aș vrea să începem cu o descriere a liderilor toxici. Aceștia pot fi persoane agresive, care caută constant puterea, sunt dominante, narcisice, au un mod defectuos de a relaționa. Ei impactează negativ atmosfera, performanța echipei și organizația.

Comportamentele lor pot fi legate de: inechitate, lipsă transparență, control excesiv, decizii riscante, lipsă de asumare, minciuni, manipulare, lipsa feedback-ului, incompetență, centrare pe sine, aroganță, etc. Unii dintre ei au avut modele agresive sau au crescut în medii conflictuale, sau au fost nevoiți să lupte mereu pentru a fi observați în familiile lor, sau au anumite accente sau tulburări, cum ar fi cele din zona de narcisim.

Cei mai multi dintre ei nu sunt conștienți de mecanismele dezadaptative pe care le manifestă în mediul organizațional, iar organizația nu ia măsuri. Există și un „triunghi toxic” care creează cadrul perfect pentru manifestarea liderilor toxici. Acesta este format din: lideri distructivi, adepți susceptibili și un mediu favorizant (marcat de instabilitate, incertitudine, etc.).

Nu doar liderii toxici sunt vinovați pentru efectele devastatoare ale comportamentelor lor. De cele mai multe ori organizațiile tolerează comportamente toxice ale liderilor cu gândul că sunt performanți, ignorând pleiada de efecte negative ale respectivilor lideri.

Totodată, unii angajați tolerează pe termen lung comportamentele distructive ale liderilor toxici, considerând de multe ori că problema este la ei, pe fondul unei stime de sine scăzute sau a unei submisivități. Atâta timp cât un lider toxic nu primește feedback sau nu observă consecințe negative ale comportamentului său va continua nestânjenit să facă mult rău colegilor și organizației.

Citește aici articolul integral: „Inteligența emoțională în relațiile de la muncă – de ce este utilă și cum o dezvoltăm”

Cum știm că avem un lider toxic

Pentru a ne da seama că facem parte dintr-o echipă care are un lider toxic, în primul rând, este important să fim atenți la propriile stări, emoții în preajma acestei persoane. Un lider toxic crează situații neplăcute, nedrepte, iar noi vom simți predominant emoții neplăcute (tristețe, furie, dezamăgire etc), vom pierde în timp claritatea și încrederea.

Un bun sistem de evaluare a modului în care un lider toxic ne afectează performanța și starea de bine este cel descris prin modelul SCARF. Prin frustrarea celor cinci nevoi fundamentale la muncă (statut, certitudine, autonomie, relaționare/ familiaritate și fairness/echitate) de către manager vom simți că în timp performanța noastră scade, avem un sentiment de incertitudine, confuzie și disconfort.

Atunci când  ne regăsim în una din situațiile de mai jos, e bine să analizăm mai bine mediul în care ne aflăm și/ sau impactul liderului nostru:

Ne afectează statutul profesional: liderul dezaprobă ideile sau soluțiile noastre, impune doar propriile opinii sau ale preferaților săi.

Ne dă constant sentimentul de incertitudine: informații puține, irelevante pentru a putea realiza sarcinile, nu transmite așteptări clare, lipsă feedback.

Ne impune un anumit mod de a acționa, impune propriile valori, ignoră complet ideile sau soluțiile noastre.

Este lipsit de conectare interumană, nu ține cont de emoțiile celor din jur, distruge sentimentul de apartenență.

Ia decizii inechitabile, acționează fără reguli și principii transparente.

Citește aici articolul integral: „Ce putem face pentru a diminua stresul la muncă”

Manipulările unui lider toxic

A lucra cu un lider toxic poate fi atractiv la început pentru că au charismă, sunt inteligenți și cuceresc ușor. Un lider toxic ușor ușor își atinge obiectivele manipulând colegii, ignorând nevoile lor, eliminând potențiala competiție, chiar dacă e vorba de persoane competente. Pe ei îi interesează să le fie lor bine, să aibă puterea și să folosească orice resursă (umană sau materială) în beneficiul lor.

În acest mod, dacă nu suntem atenți, uităm de binele nostru și devenim sprijin doar pentru binele liderului. Adesea clienții mă contactează crezând că ei au o problemă, vin cu o stare foarte proastă, lipsiți de încredere și energie. Analizând conținutul activităților lor, mediul de lucru și relația cu managementul, adesea observ impactul devastator al unui lider toxic.

Când sistemul nu gestionează corect un lider toxic

Una dintre poveștile cu lideri toxici se referă la o persoană care avea o funcție de middle-management, un foarte bun expert în domeniul său, o persoană eficientă, caldă, apreciată de colegi și clienți. La un moment dat, a fost promovat ca manager un lider toxic care îi critica mereu activitatea, modul în care interacționează cu echipa sa, modul în care interacționa cu clienții, ori de câte ori avea ocazia îi submina deciziile în fața subordonaților.

Cu cât trecea timpul, persoana care era middle manager se străduia tot mai mult să demonstreze că știe, că poate și că are bune intenții, dar criticile managerului său nu încetau. În timp a devenit demotivată, nu mai avea curaj să ia decizii, mereu avea nevoie de confirmări. Datorită suportului social foarte bun pe care îl avea, a conștinetizat că problema este managerul său și a ales să anunțe la nivel de top management tot ceea ce se întâmpla.

Organizația a încercat să atragă atenția respectivului lider toxic, să conștientizeze efectele propriului comportament, dar acesta a continuat să se comporte exact la fel. După o lungă perioadă de încercări de a schimba situația, middle manager-ul a ales să părăsească compania. Ulterior, liderul toxic și-a îndreptat atenția spre alte persoane, iar compania a pierdut în timp mulți angajați performanți.

Citește aici articolul integral: „Frica de a lua decizii: de ce este bine să decidem noi, chiar și când greșim”

Soluții când ne confruntăm cu un lider toxic

Pentru a reduce impactul unor lideri toxici sunt două direcții de acțiune:

În primul rând este necesar ca angajații să comunice către departamentele de HR sau către management situațiile la ce sunt expuși. În cazul în care situația nu se schimbă este important de acționat și, de cele mai multe ori, soluția este de a schimba locul de muncă. Util este să știe că pot acționa pentru a ieși din situațiile respective, să nu rămână captivi neputinței sau temerilor de a căuta un alt loc de muncă. În astfel de cazuri, lipsa de acțiune este o soluție ineficientă pe termen lung.

Citește aici articolul integral: „Downshifting: Renunțăm la carieră pentru alte nevoi mai importante?”

Companiile să analizeze bine aceste cazuri, să adune informații corecte și complete și să aibă curaj să acționeze pentru a proteja angajații și compania de efectele unui lider toxic.

Ce pot să facă liderii toxici după ce primesc feedback-uri privind comportamentele lor? Este important să înțeleagă foarte bine feedback-urile pe care le primesc, să asculte și observe detalii concrete privind comportmantele lor care produc rău atât celor din jur cât și organizației și apoi să apeleze la servicii de specialitate, cum ar fi psihoterapia sau coaching-ul.

Există soluții pentru fiecare dintre părțile implicate. Important este să privim adevărul în față, să comunicăm cu cei din jur atunci când observăm că ceva nu este în regulă, pentru a ne asigura că avem o perspectivă corectă asupra realității și acționăm pentru a ne fi bine.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare