Coronafobia, când teama de COVID schimbă radical viața. Ce avem de făcut

Fie că ne-am confruntat direct sau nu cu coronavirusul, prezența acestuia poate reprezenta o adevărată traumă pentru unii dintre noi. Impactul emoțional devine semnificativ atunci când trăim cu teama că ne este afectata bunăstarea fizică și psihologică. Coronafobia poate însemna o catastrofizare a oricăror simptome și o alterare semnificativă a relaționării cu ceilalți. Este dificil de gestionat atât de cel care trăiește cu această teamă, cât și de cei din jurul lui.

Stres și traumă cauzate de COVID

Dacă SARS-Cov-2 ne-a afectat direct este normal să ne simțim anxioși, speriați și nesiguri cu privire la viitor. Acest lucru se întâmplă mai ales dacă boala a apărut pe fondul altor probleme de sănătate sau emoționale, dacă am avut o formă mai severă de boală sau dacă suntem într-o categorie de vârstă considerată mai vulnerabilă.

Confruntarea cu sentimentul de neputință pe fondul unei anxietăți preexistente, legate eventual de teama de COVID, ne lasă mai fragili emoțional, mai temători, putându-ne declanșa ceea ce cercetătorii numesc acum coronafobia.

Frica este o reacție importantă și normală, care ne ajută să ne activăm corpul și mintea pentru a lua decizii care să ne protejeze propria viață și viața celor dragi.

Anxietatea, în doze moderate, deși este inconfortabilă, ne ajută să facem față situației, dacă o gestionăm sănătos. Uneori, în urma acestor evenimente cu impact puternic, sistemul nostru nervos poate deveni copleșit de stres.

Atunci vorbim de stres post-traumatic care declanșează, pe lângă simptomele fizice specifice, o serie de simptome cognitive şi emoţionale care pot varia de la ușoare la severe:

Reacții diferite sub stres

În general, reacția oamenilor la experiențele traumatice este diferită. Majoritatea se recuperează bine cu ajutorul familiei și prietenilor și nu au probleme pe termen lung. Alții se confruntă cu probleme imediat după evenimentul traumatic sau mult mai târziu.

Sănătatea mentală și fizică a unei persoane, suportul disponibil în momentul evenimentului, experiența sa din trecut și abilitățile de a face față situației pot influența modul în care aceasta reacționează la un eveniment traumatic. Coronafobia depinde de acești factori, putând apărea indiferent dacă am avut boala sau nu.

„Mama era panicată de când a auzit de pandemie, iar după ce s-a și infectat și a bolit… teama ei a atins cote dificil de gestionat. De către mine… Nu vrea să iasă din casă la două luni după vindecare, se teme să interacționeze cu oameni, să meargă la spital să își facă analizele de rutină, să revină la viața și obiceiurile dinainte.

Încă ia un pumn de vitamine și tot felul de pastile naturiste. Fiecare junghi și-l diagnostichează cu ceva grav. Știu că a fost foarte speriată cât a fost bolnavă. Și eu am fost. A fost singură în casă, îi duceam ce are nevoie, dar nu a fost simplu deloc. Dar deși a fost un caz fericit, fără complicații, care s-a recuperat… a rămas captivă bolii. Și nu știu ce să îi mai fac,” povestește Diana, o tânăra din București afectată direct de ceea ce se cheamă coronafobie.

Alteori putem intra într-o luptă aparentă cu ceea ce ni se întâmplă, o negare a realității și neacceptare a condiției. Este tot un mod de a face față unor astfel de momente, dar ne poate epuiza de energie, ducând la perpetuarea gândurilor negative și pierderea speranței.

„Eu cumva mă pregăteam pentru boală. Mă așteptam să iau virusul, mai ales că trăiesc într-o zonă cu o prevalență destul de mare a persoanelor infectate. Și… s-a întâmplat. Nu a fost necesar să mă spitalizez, dar îmi era atât de rău încât mersul până la baie era o adevărată provocare.

Sunt obișnuită să mă îmbolnăvesc rar și să nu zac la pat. M-am simțit zdruncinată. Știam că sunt sănătoasă, că am un sistem imunitar bun, că sunt suficient de tânără, și totuși, nu m-am simțit niciodată atât de vulnerabilă. Sau de furioasă. Știam că nu am încotro, trebuie să rabd să mă vindec, dar așteptam să treacă odată ca să mă pot întoarce la treburile mele.

O săptămână mai târziu, părea să nu vrea să mă lase în pace. Am clacat, am plâns, m-am enervat, m-am speriat… iar acum, după două săptămâni de chin, mă simt încă slăbită. Speram să revină totul la normal. Ca și cum aș spune «Uite, mă chinui acum cât vrei tu, dar mă lași în pace după aceea». Credeam că îndur cu un scop. Acela de a uita complet de boală după ce trece. Și mă simt înșelată. Încă nu sunt cum eram înainte. Mă clatin încă pe picioare, nu pot să merg și să vorbesc în același timp pentru că obosesc, respir mai greu… și mă enervez la gândul că nici nu am spre ce să îmi îndrept furia.”

Furia de cele mai multe ori ascunde o tristețe, o teamă. Dar dacă tristețea și teama ne fac să ne simțim și mai lipsiți de energie, și mai vulnerabili, furia ne activează, ne dă sentimentul (fie el și fals) al unui control.

De la anxietate la fobie

Din nefericire, evenimentele traumatice pot conduce la fobii specifice. O fobie este o tulburare de anxietate caracterizată prin frică irațională, excesivă și persistentă față de un obiect, persoană, animal, activitate sau situație, chiar dacă persoana sesizează caracterul irațional al fricii.

Această frică determină evitarea declanșatorilor ei. Atunci când o astfel de evitare nu este posibilă, persoana experimentează multă suferință.

Coronafobia poate intra în această categorie, ca fiind un răspuns excesiv declanșat de teama de infecție cu SARS-Cov-2.  Declanșatorii fricii implică situații sau persoane care presupun probabilitatea de infectare.

Persoanele experimentează îngrijorare excesivă însoțită de simptome fiziologice și stres semnificativ cu privire la pierderile personale și ocupaționale. Totodată, pot merge în direcția unor reasigurări sporite și a comportamentelor de căutare a siguranței, evitarea locurilor și situațiilor publice.

Acest răspuns disfuncțional la frica de infectare cu SARS-Cov-2 provoacă o afectare marcantă a funcționării vieții cotidiene.

Cercul vicios al anxietății fobice

Evitarea factorilor declanșatori menține anxietatea. Persoana nu mai învață că situația de care se teme poate să nu fie atât de periculoasă pe cât crede. Coronafobia apare atunci când anxietatea este întărită de gânduri negative care o mențin sau care anticipează consecințele expunerii la stimulul fobic: „Dacă ies afară, o să mă infectez”, „Dacă mă infectez, o să ajung la spital”, „Dacă ajung la spital, o să mor.”

Dacă am trecut prin această boală și am experimentat simptomele ei, ne simțim vulnerabili, nesiguri, expuși și altor pericole de îmbolnăvire. Gândul că trecând prin această infecție, sistemul nostru imunitar are acum anticorpi nu ne ajută să ne relaxăm întrucât reacționăm emoțional, iar filtrul rațiunii este lovit de negativism.

În plus, apropiații care fac anumite lucruri în locul persoanei anxioase, mențin fobia ajutând persoana să evite expunerea la stimulii fobici. Credem că ajutăm, că înțelegem, și este un comportament frecvent. Dar nu evitarea situației va reduce anxietatea, ci tocmai expunerea și încurajarea acesteia.

Ce avem de făcut când ne confruntăm cu coronafobia

În primul rând este necesar să schimbăm felul în care ne informăm și să limităm expunerea la știri catastrofale. Petrecerea timpului citind informații alarmante va crește anxietatea.

  • Este necesar să ne gândim logic la risc. Coronavirusul a adus tragedie în multe familii, însă riscul și consecințele infectării diferă de la o persoană la alta. Cele mai multe dintre persoanele infectate și-au revenit deja. Poate și noi ne numărăm printre ei, iar aceasta se poate contura chiar într-o experiență pozitivă pentru că am reușit să depășim problema.
  • Reducerea stresului este o abilitate importantă. Pentru a ne calma rapid în orice situație, putem folosi exercițiile de respirație sau cele prin care să ne angajăm toate simțurile (imagini, sunete, gusturi, mirosuri, atingeri). Dacă privesc o imagine sau ascult un cântec mă simt calm? Sau mirosind cafea măcinată? Poate atunci când mângâi blana unei pisici? Sau când mănânc o portocală? Tehnicile de relaxare, cum ar fi meditația, yoga sau respirația profundă, reduc stresul, anxietatea sau depresia și îmbunătățesc somnul.
  • Să ne acceptăm emoțiile dificile, care antrenează coronafobia. Ele sunt reacții normale la pierderea securității sau poate a vieții celor dragi. Acceptarea și îngăduința de a simți fără critică, rușine sau vinovăție este necesară pentru vindecare. Să învățăm să ne reconectăm, gradual, cu emoțiile care ne sunt acum inconfortabile, fără a deveni copleșiți.  
  • Avem nevoie si să ne acordăm timp pentru a ne vindeca și a jeli orice pierdere pe care am avut-o, fără să forțăm procesul de vindecare. Este OK să ne relaxăm sau să facem mai încet lucrurile pe care le făceam diferit înainte. Putem face câte o activitate pe rând, astfel încât să ne simțim în siguranță, în timp ce ne reconstruim treptat încrederea. Dacă ne confuntăm cu coronafobia, important este să facem aceste lucruri, indiferent de ritm.
  • Este important să ne reamintim de lucrurile care stau în controlul nostru și să ne orientăm energia către acestea.

Cum ajutăm pe cineva cu coronafobie

Dacă un apropiat manifestă o teamă mai pronunțată legată de boală, ideal este să îl îndrumăm către un specialist, pentru ca această stare să nu ducă la apariția unei fobii.

Coronafobia poate fi un astfel de rezultat.

  • Este important să avem răbdare să ascultăm discursul persoanei respective și să îi validăm emoția, a cărei prezență o vom accepta, încercând să o ajutăm la nivelul discursului interior (gândurile negative repetitive). Nu este util să îi spunem să gândească pozitiv sau diferit, ci să o încurajăm să găsească singură gânduri alternative, încărcate cu mai puțină anxietate.
  • Să nu încurajăm temerile preluând sarcini pe care persoana respectivă le făcea anterior, acceptând inactivarea acesteia, evitarea anumitor acțiuni. Din contră, să încurajăm pașii mici către a reveni la starea dinaintea bolii, dinaintea temerii.
  • Putem încuraja și conectarea cu ceilalți. E posibil să fie tentați să se retragă din cercuri și activități sociale în urma evenimentului marcant, dar conectarea este vitală pentru recuperare. Simplul fapt de a vorbi cu un alt om poate declanșa hormoni care ameliorează stresul.
  • Nu trebuie să vorbim cu ei neapărat despre experiențe traumatice dacă nu se simt confortabil cu asta. Putem găsi alte teme de conversație, poate pe teme care știm că fac plăcere persoanei respective.
  • Chiar dacă suntem limitați de distanțarea socială, ne putem conecta cu cei dragi prin chat, telefon, rețele sociale sau mesaje, pentru a simți o conexiune și a ne reaminti că nu suntem singuri în momente dificile. Încurajați astfel de comportamente la cei care au tendința să se retragă, să rămână captivi în fricile și propriile gânduri negative.
SPUNE-ȚI POVESTEA »
Căutare
Urmărește-ne și pe Facebook