Cum simțim un an de pandemie și cum să mergem mai departe

Pandemia de Covid-19 a creat frică față de boală, cu manifestări din cele mai contradictorii – de la comportamente obsesive, până la furie și negarea realității, a bolii, a restricțiilor, a tratamentelor. Trăirea restricțiilor ne-a plasat pe poziția de a trece de la exterior, de la tot ceea ce înseamnă a arăta „fațada noastră” frumoasă, către interior, la tot ceea ce se află în noi, nearătat, nedisimulat. Ne-a împins către noi înșine și către introspecție. Nu doar noi cu noi, ci și noi cu ai noștri. Azi, după un an de pandemie, trăit sub restricții, cu reguli noi, cu reinterpretarea vieții sociale, a muncii și a școlii, cum suntem, cum mergem mai departe?

Ce a adus un an de pandemie în plan psihologic

În primul rând, după un an de pandemie, putem spune că acesta ne-a adus frică, anxietate, depresie, insomnie, dificultate de concentrare sau dificultate în a face față stresului, nouă tuturor, în măsuri diferite indiferent de vârstă sau statut social.

În septembrie 2020, în Frontiers in Psychology a fost publicat un studiu realizat în 96 de țări (s-au luat în considerare condițiile socio-demografice, tipul de personalitate, climatul politic), cu următoarele concluzii:

Femeile se tem mai mult de infectarea cu Covid-19 decât bărbații. Personalitățile cu grad mare de nevrotism (timid, anxios, îngrijorat) sunt mult mai vulnerabile. Persoanele cu studii superioare se tem mai mult de Covid-19 față de cele cu studii medii sau elementare. Locuitorii din Europa de Est se tem mai mult decât cei din Europa de Vest.

Schimbarea realității pe care o cunoșteam

În al doilea rând, un an de pandemie ne-a adus o schimbare a realității în care trăim, pornind de la stilul de viață – majoritatea aveam planuri, vacanțe, city-break-uri, proiecte, hobby-uri, activități cu copiii sau reuniuni, o atenție deosebită pe succesul profesional și social, până la stilul de lucru sau de a relaționa. Un an de pandemie a adus adaptare și schimbări:

• în comportamentul moral, etic, divizând populații întregi în altruiști și ignoranți;
• în comportamentul legat de provizii, prin „cumpărături de panică”;
• în comportamentul social – scindare populației în funcție de viziunea asupra situației pandemice;
• a adus solidaritatea ca o modalitatea de a face față „crizei” împreună;
• în comportamentul relațional a adus izolare, o individualizare, însingurare, retragere socială.

„Televiața”

Nu în ultimul rând, telemedicina, teleșcoala sau telemunca au devenit o realitate perfect funcțională, pe care mulți dintre noi nu ne-o imaginam vreodată.

Această criză aduce după sine o adaptare la dezvoltarea tehnologiei, la introducerea robotizării în multe sectoare industriale, inclusiv la schimbări în planul asistenței sociale. Se vorbește deja despre stabilirea și introducerea unui fond minim garantat pentru toți cetățenii (atenție, este o idee la stadiul de dezbatere europeană și nu o realitate).  

Cum resimțim un an de pandemie

Toată lumea vorbește despre efectele pandemiei, despre urmările acestei situații și despre cum ne raportăm la ele pentru a merge mai departe. Ceea ce este de notat este că efectele pandemiei încă le contorizăm, încă le observăm. Până în acest moment, la nivel mondial sunt câteva efecte comune tuturor societăților:

Efecte psihologice – depresie, anxietate, insomnii, tulburări obsesive, atacuri de panică. Cele mai expuse, mai vulnerabile persoane sunt cele care aveau o tulburare psihică preexistentă pandemiei, persoanele vârstice, persoanele singure, adolescenții și persoanele care au trecut prin forme grave de Covid-19.

Efecte de burnout în muncă (epuizare fizică și psihică) – date de lipsa de limite între muncă și relaxare, pentru cei care lucrează acasă.

Efecte socio-economice – reducerea salariului, pierderea slujbei, violențe domestice, divorțuri.

Efecte cultural-educaționale – închiderea școlilor, a instituțiilor de cultură, a teatrelor și cinematografelor.

Efecte informatice – digitalizarea într-un timp scurt a multor instituții – de la crearea de documente online, consultații psihologice online, școala online, la tururi virtuale ale diferitelor muzee și centre culturale.

Efectele psihologice par a fi pe primul plan după un an pandemie

Suntem actori sociali, prin urmare avem nevoie de contact fizic, real cu semenii noștri, avem nevoie de interacțiune, de discuții, de aprobarea, mângâierea celor din jur mai mult decât poate ne-am dat seama vreodată.

Contactul cu cei din jur a fost prima restricție impusă de pandemie și cea mai grea de acceptat. Izolarea socială a fost înțeleasă diferit de fiecare persoană, acceptată și aplicată în mod variat. După un an de pandemie știm că, în izolare, persoanele vulnerabile au resimțit mai acut momentul.

De ce este izolarea socială dificilă

Conform cercetărilor făcute de dr. Katerina Fotopoulou, profesor în neuroștiințe psihodinamice, este indicat că încă din uter, noi suntem „construiți” prin atingere.

Atingerea capătă un rol major asupra stării noastre de bine (comforting, warm, love) pentru că permite eliberarea de oxitocină și dopamină, care au rol reglator al nivelului de cortizol (reglează stresul). Prin urmare, atingerea, contactul fizic ne ajută să facem față stresului, durerilor fizice și emoționale, și realității.

Lipsa atingerii este asociată cu stările de anxietate, iar un an de pandemie ne-a privat de această nevoie. Ca adulți, este posibil să nu realizăm că „foamea de atingere” (skin hunger) ne face să fim mai anxioși, pentru că nu înțelegem importanța atingerii în mod clar, distinct: ne dăm seama că ne lipsește ceva dar nu putem spune clar ce este.

Persoanele singure sunt cele au resimțit mai acut lipsa atingerii cât și lipsa apartenenței (belonging to a pack) la un „grup” – familie, prieteni, colegi.

Cum au fost afectați copiii și adolescenții de izolarea socială prelungită

Atât copii cât și adolescenții resimt izolarea socială în temeni de singurătate, aceasta fiind o consecință a pierderii sprijinului grupului de aparteneță (prieteni, colegi) în timpul acestor etape importante de dezvoltare, în care interacțiunea de la egal la egal este importantă pentru dezvoltarea creierului, construirea conceptului de sine și, în cele din urmă, pentru sănătatea mintală și bunăstarea individului.

Pe lângă singurătate dată de izolare, lipsa de contact cu ceilalți după un an de pandemie, plictiseala, neputința de a merge la școală, grijile financiare ale familiei și incertitudinea generală cu privire la viitor, sunt factori cheie care afectează sănătatea mintală și bunăstarea a adolescenților.

„Ștefan are 13 ani și de un an a învățat mai mult de acasă. Are probleme grave cu postura din cauza statului prelungit la computer, iar ieșirile afară au devenit o raritate. S-a schimbat major în ultimul an, de unde era un copil care iubea să iasă cu prietenii, acum au ajuns să interacționeze mai mult online. Nu are motivatie să învețe și amână în continuu ce are de făcut.

Fiecare zi reprezintă o provocare să găsim variante să facă și altceva decât școală online sau joacă online. Merge la cursuri de înot, dar ieșirile cu colegii nu le mai acceptă, iar situația e similară și la alți copii de vârsta lui. Așteptăm vacanțele în speranța că vom putea pleca și va reînvăța interacțiunea cu copiii de vârsta lui și nu numai”, povestește mama lui. 

Dintre copiii afectați de pandemie, cei mai afectați sunt conform unui raport Unicef, copiii proveniți din familiile sărace, copiii care trăiesc în locuințe supraaglomerate, multigeneraționale, copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, copiii de etnie romă și copiii cu dizabilități.

Deși psihologii vorbesc despre înmulțirea numărului de cazuri de tineri care ajung să îi contacteze ca urmare a pandemiei, efectele acestei crize asupra copiilor și adolescenților, încă nu pot fi prevăzute pe termen lung.

Pentru a previziona și gestiona efectele izolării sociale din rândul tinerilor, anumite guverne precum cel din Noua Zeelandă au publicat un plan cadru național de recuperare psihosocială și de wellbeing, susținut prin principiile colectivității și al implicării comunitare.

Cum sunt persoanele vârstnice afectate după un an de pandemie

Persoanele în vârstă sunt foarte afectate de restricțiile pandemiei, întrucât ele sunt vulnerabile în fața virusului, au mobilitatea cea mai redusă și interacțiunile sociale cele mai rare.

Tot ei au rata cea mai scăzută în folosirea tehnologiei și a internetului, deci comunicațiile online cu membrii familiei, care de obicei se află la distanță de ei, sau cumpărături online nu sunt tocmai la îndemâna lor. Persoanele în vârstă sunt cele mai vulnerabile psiho-emoțional.

„Mereu mi-a plăcut faptul că mama a rămas activă social și după pensionare, că avea grupul ei de prietene cu care ieșea în oraș sau la plimbări, că făcea sport și îi plăcea să meargă la teatru sau cinematograf. Faptul că pandemia a încadrat-o fără voia și acordul ei în categoria persoanelor vulnerabile, cele care primesc cele mai multe restricții, că a trăit cu teama de a nu se îmbolnăvi sau, din nevoia de socializare, de a nu-și îmbolnăvi vreo prietenă, a schimbat-o foarte mult în această perioadă.

A devenit mai anxioasă, mai tristă, mai nesigură că își va mai putea relua viața așa cum o știa. Au existat și momente de revoltă în care nu a respectat întocmai regulile impuse, dar din fericire au trecut și nu au existat urmări. O văd însă cât de copleșită este de acest ritm de viață atât de restrictiv, limitativ. Este alt om…”povestește Emilia, 38 de ani.

Bătrânețea este trăită în special la noi, ca o „boală” în sine care vine la pachet de regulă cu singurătatea, cu alte boli și neajunsuri. După un an de pandemie, izolarea persoanelor vârstnice a dus la comportamente contradictorii – fie din zona de ignorare, fie din cea de anxietate.

Cum gestionăm efectele unui an de pandemie  

Fără îndoială că după un an de criză, trăit sub teama de a ne îmbolnăvi sau de a-i îmbolnăvi pe cei apropiați, mai vulnerabili, în nesiguranță și sub semnele unei crize economice, este normal să resimțim o serie de emoții negative, precum anxietate, stres, furie, disperare, însă  de noi depinde cum ne raportăm la toate evenimentele, situațiile pe care pe traversăm și cum acceptăm să ne reglăm emoțional.

Iată câteva strategii de adaptare și de reglare emoțională:

Limitarea expunerii la informațiile catastrofice, alarmiste.

Limitarea navigării pe net în urmărirea informațiilor legate de pandemie (realitatea nu se schimbă oricât am căuta alte alte știri și informații, însă este important să ne schimbăm noi felul de a ne raporta la ele, mai puțin catastrofizant, poate).

Mișcare și plimbare în aer liber (pădure sau locuri nu foarte aglomerate).

Faceți lucruri noi, proiecte personale, profesionale noi, învățați lucruri noi (ne supunem unui proces zilnic de învățare).

Faceți ordine în mediul vostru și în viața voastră (o casă ordonată aduce liniște și ordine și în minte).

Găsiți emoții pozitive în viața de zi cu zi (o muzică bună, o prăjitură bună, o conversație plăcută, un film bun)

Să avem un plan structurat, disciplinat, organizat cu sarcini zilnice, pe care să le urmăm zilnic (munca de acasă, în pijamlea ne ia din disciplina).

Emoțiile sunt învățate de la adulți prin copiere, prin urmare, este important ca noi adulții, să ne controlăm stările de anxietate, să nu devenim obsesivi în relațiile cu copii, pentru a nu le dezvolta anxietăți și copiilor noștri.