Sindromul de stres posttraumatic: nu scapi când crezi că ai scăpat

Tulburarea de stres post traumatic (TSPT) este o afecțiune declanșată de un eveniment terifiant la care o persoană a luat parte în mod direct sau a asistat. Se manifestă prin apariția anxietății severe, a coșmarurilor, flashback-urilor, a „gândurilor negre” legate de momentul declanșator.

Simptomele TSPT pot începe imediat, la o lună de la evenimentul traumatizant, dar există și cazuri în care pot apărea chiar și după câțiva ani! Manifestările sunt vizibile, pot afecta viața socială a persoanei, randamentul la locul de muncă, dar poate influența negativ chiar și îndeplinirea sarcinilor zilnice obișnuite.

Sindromul de stres posttraumatic. Cum se manifestă

* Amintiri intruzive:

– Amintiri recurente ale evenimentului traumatic.

– Retrăirea mentală a evenimentului ca și cum s-ar întâmpla din nou în realitate (flashback-uri).

– Prezența coșmarurilor dese legate de evenimentul trăit.
-Stresul emoțional sever și reacții necontrolate față de stimulii care pot aminti de cauza durerii.

* Evitarea:

– Tendința persoanei afectate de a evita să se gândească ori să vorbească despre evenimentul traumatic.
– Evitarea locurilor, a activităților și a persoanelor care pot aminti de întâmplarea ce a dus la apariția tulburării.

* Schimbări negative ale modului de gândire și a stării de spirit:

– gânduri negative despre sine, alte persoane sau chiar lume în general;
– pesimism;
– lacune în memorie, imposibilitatea de a-și aminti toate etapele evenimentului traumatizant;
– dificultate în menținerea relațiilor sociale;
– îndepărtarea de familie și de prietenii apropiați;
– lipsa de interes față de activitățile care în trecut aduceau satisfacție;
– dificultate în a experimenta emoții pozitive.

* Modificări ale reacțiilor fizice și emoționale:

– probleme de somn; 
– dificultate de concentrare;
– anxietate;
– comportament autodistructiv (de exemplu consumul de alcool excesiv sau condusul cu viteză peste limita admisă);
– iritabilitate, izbucniri nervoase ori comportament agresiv în general;
– sentimente de vină, rușine.

În timp, simptomele TSPT pot varia ca intensitate, fiind mult mai prezente în perioadele stresante sau când apar elemente care pot declanșa amintirile traumatizante. Iată câteva exemple: un film violent, o știre despre un agresor sexual, sunetul de frână bruscă a unei mașini.

Alte probleme ale persoanelor cu TSPT (conform mayoclinic.org):

• alte tulburări ce țin de sănătatea mintală, precum: depresia, anxietatea, fobiile;
• comportament distructiv (consum de alcool și de droguri);
• afecțiuni de natură fizică: durerile de cap, amețelile, durerile stomacale și toracice.

Sindromul de stres posttraumatic la copii

Această tulburare afectează deopotrivă adulții și copiii. Cei mici pot avea simptome asemănătoare adulților, precum tulburările de somn și coșmarurile.

Chiar dacă apare la vârste fragede, TSPT poate duce la pierderea interesului pentru activitățile preferate din trecut, la apariția durerilor fizice, a unui comportament dificil, evitarea lucrurilor tragice legate de evenimentul traumatic, dar, cel mai important aspect este legat de introducerea elementului traumatizant în jocurile desfășurate.

Când trebuie cerut ajutorul medicului

Nu orice eveniment traumatic are efecte pe termen lung. Majoritatea oamenilor are capacitatea de depăși momentul, fără a ajunge la TSPT. La un specialist trebuie apelat dacă simptomele enumerate mai sus persistă pe o perioadă care depășește 4 săptămâni și afectează calitatea vieții. Expertul în sănătate mintală va încerca să afle cât mai multe detalii despre evenimentul tragic ce a generat apariția tulburării, pentru a structura cât mai bine schema de tratament/terapie de recuperare.

Sindromul de stres posttraumatic. De ce apare

Tulburarea de stres posttraumatic se poate dezvolta după un eveniment extrem de stresant, traumatizant, înfricoșător sau după o experiență traumatică trăită pe termen lung.

Experții nsh.uk dezvăluie principalele tipuri de evenimente care pot duce la apariția TSPT:

• accidente grave
• agresiune fizică sau sexuală
• abuzul trăit la orice vârstă (inclusiv în copilărie)
• tortură
• război, conflicte colective
• probleme grave de sănătate
• naștere cu travaliu prelungit, pierderea unui copil la naștere
• decesul unei persoane dragi
• expunerea la evenimente traumatice la locul de muncă.

1 persoană din 3 care a trecut printr-o traumă are acest sindrom

TSPT apare la 1 din 3 persoane care trăiesc traume severe, fără a exista o explicație științifică de ce unele dezvoltă afecțiunea, iar altele nu. Există însă anumiți factori care predispun oamenii să dezvolte tulburarea de stres posttraumatic:

• Dacă o persoană a avut în trecut depresie, anxietate și nu a primit ajutor de specialitate sau măcar sprijin moral din partea familiei este mai expusă la TSPT după o întâmplare tragică.
• Cine are un părinte care a suferit (sau suferă) de o tulburare mintală, este posibil să aibă TSPT, tocmai datorită influenței genetice.
• Slaba funcționare a mecanismului instinctiv de supraviețuire.
• Persoanele cu TSPT au un nivel ridicat al hormonilor de stres (adrenalină), acesta menținându-se ridicat și-n perioadele în care persoana nu este expusă la factorii traumatizanți.
• La pacienții diagnosticați cu tulburare de stres posttraumatic părțile creierului implicate în procesarea emoțională apar diferite în urma investigațiilor de tip CT ori RMN. Cea mai importantă dintre aceste părți, hipocampul are la cei afectați dimensiuni mult mai mici decât cele normale. Se crede că tocmai această dimensiune anormală a hipocampului ar fi responsabilă de apariția sentimentelor de frică și anxietate, a problemelor de memorie și a flashback-urilor.

Sindromul de stres posttraumatic. Cum se tratează un pacient cu TSPT

Cele mai eficiente  tratamente pentru persoanele care suferă de tulburare de stres posttraumatic sunt terapiile psihologice și medicamentele.

Este destul de dificil pentru cineva să trăiască un eveniment traumatic, să-și gestioneze ansamblul de simptome de unul singur, de aceea cel mai indicat este să ceară ajutor de specialitate, de preferat cât mai devreme de la declanșarea tulburării. Însă, niciodată nu este prea târziu, căci tratamentul este eficient chiar dacă este administrat la câțiva ani după debut.

Sindromul de stres posttraumatic. Evaluarea inițială

Înainte de începerea tratamentului specific, medicul va face o evaluare inițială a întregului tablou simptomatic, tocmai pentru prescriere o cât mai exactă și individualizată schemă de terapie. Specialiștii la care se poate apela sunt: medicul de familie (în cazul formelor ușoare), psiholog și psihiatru (pentru formele cu simptome de o intensitate crescută).

Terapii care au un randament ridicat în tratarea TSPT:

• Terapie cognitiv-comportamentală- are ca scop oferirea de ajutor în gestionarea modului de gândire și de acțiune în cazul unei pacient care are o anumită tulburare mintală, potrivit specialiștilor nhs.uk. Atunci când este aplicată în tratamentul tulburării de stres posttraumatic, terapia cognitiv-comportamentală ajută pacientul în confruntarea cu amintirile traumatice, în confruntarea cu sentimentele generate de aceste amintiri și în gestionarea reacțiilor imediate la stimulii care pot declanșa flashback-uri. Terapeutul își ajută pacientul în controlarea fricii, a stresului, date de modul negativ de percepere a evenimentului traumatizant din trecut și-l sprjină în reluarea activităților la care renunțase din cauza acestuia (de exemplu reluarea condusului după un accident rutier). De obicei sunt necesare între 8 și 12 ședințe de terapie cognitiv-comportamentală centrată pe traumatism, iar fiecare ședință durează între 60 și 90 de minute.
  
• Terapia de grup- pentru unele persoane este extrem de util să-și împărtășească experiențele traumatizante altor persoane care suferă de TSPT. Terapia de grup le poate ajuta să găsească noi modalități de gestionare a simptomelor și de a înțelege mai bine prin ceea ce trec. Există destul de multe asociații care oferă un astfel de sprijin, în funcție de natura traumei.
  
• Desensibilizarea și reprocesarea prin miscarea ochilor (EMDR – Eye Movement Desensitization and Reprocessing) – numită și metoda Saphiro – este o metodă psihoterapeutică cognitiv-comportamentală, dezvoltată în anii 1980 de către psihologul american Francine Shapiro, pentru a trata tulburările psihice rezultate în urma experiențelor traumatice.
  
• Medicamentele – cele mai eficiente sunt antidepresivele, dar trebuie administrate numai la recomandarea și sub supravegherea unui medic psihiatru. Acesta trebuie să stabilească doza, durata și să informeze pacientul despre posibilele efecte adverse ale tratamentului prescris.