Ce este stresul și ce rol joacă în viața noastră

    Vrem să scăpăm de el, să îi controlăm efectele sau situațiile care îl cauzează, sau să îl eliminăm din viața noastră. Și totuși, ce este stresul? Există și efecte benefice ale stresului?

    Deși îl etichetăm drept o stare indezirabilă, stresul nu este complet inutil, rolul lui fiind acela de a ne asigura supraviețuirea. Respectiv, dacă suntem în pericol, în absența stresului nu am ști cum să reacționăm pentru a ne proteja viața. Stresul este cel care preia controlul organismului nostru, determinând un răspuns în fața pericolului. În același timp, stresul cronic, cel care se desfășoară pe fundalul conștiinței noastre, poate provoca boli grave precum cancerul, scleroza multiplă, boala Crohn, diabetul, fiind și un factor de favorizare a apariției bolii Alzheimer.

    Deși stresul este un răspuns adaptativ al organismului nostru, pericolele cu care ne confruntăm sunt de două tipuri: reale sau imaginare. În primul caz vorbim despre stres acut, sănătos, iar în cel de-al doilea despre cel cronic, toxic.

    De ce este stresul o resursă?

    De multe ori stresul ne ajută să ne adaptăm solicitărilor exterioare, reușind să fim alerți în mijlocul unui eveniment important, dându-ne un plus de energie și concentrare. În câteva situații, poate funcționa în favoarea noastră, fie că susținem o prezentare importantă la muncă, ne confruntăm cu o provocare căreia îi facem față cu succes sau avem un examen pentru care învățăm în loc să ieșim în oraș cu prietenii. Stresul acut ne poate fi util.

    De asemenea, cum spuneam, stresul ne este util în fața unui pericol real. În astfel de situații, amigdala cerebrală preia controlul, ihibând cortexul prefrontal, cel însărcinat cu luarea deciziilor. Din acest motiv când există o aminințare, ne putem simți dezorientați. Amigdala eliberează hormonii de stres (cortizolul și adrenalina), iar noi vom pune în act una dintre cele trei reacții: luptă, fugi sau îngheață.

    Ce este stresul din corpul nostru

    Cum spuneam, stresul este răspunsul adaptat al organismului nostru atunci când ne confruntăm cu un pericol. În acele momente, în corp este eliberată o cantitate mai mare de cortizol, care în doze de șoc crește imunitatea organismului, având rol antiinflamator. Răspunsul de stres al organismului determină și secreția de adrenalină și noradrenalină (catecolamine primare alături de dopamină) alături de cortizol. În fapt, asta înseamnă că, odată aflați în pericol, vom reacționa prin fugă, luptă sau îngheț. Da, și înghețul (lipsa de reacție) poate fi un răspuns al minții noastre pentru situația în care ne regăsim. Și ne poate asigura supraviețuirea.

    Răspunsurile neadaptative la stres țin de amplificarea pericolelor imaginare (gândirea catastrofică, frici iraționale), ruminații (gândirea negativă, rememorarea constată a trecutului și anticiparea viitorului), sentimentul (perceput) de neputință.

    În astfel de situații se eliberează în mod constant cortizol în organism, iar acesta, în loc să prevină inflamațiile ajunge să le favorizeze. Să mai spunem că inflamația este legătura dintre factorii care contribuie la apariția cancerului și agenții care îl previn? Factorii exteriori atacă organismul favorizând inflamația, iar agenții (substanțele antiinflamatoare din organism) se luptă să contraatace. Asta, dacă le permite cortizolul care în doze mari favorizează și el inflamația, practic lăsându-ne vulnerabili.

    Ce este stresul din mintea noastră

    Din păcate, chiar și în prezent, nu există o colaborare coerentă între cei care tratează afecțiunile fizice (medici) și cei care tratează afecțiunile psihice (psihologi). Totuși, noi funcționăm destul de unitar, iar „minte sănătoasă în corp sănătos” este mai mult decât un slogan. Este o reamintire că orice problemă de ordin psihologic nerezolvată, mai devreme sau mai târziu, va avea efecte asupra corpului nostru.

    În anumite doze, numim aceste efecte drept somatizări ale unor probleme, iar aici putem vorbi despre migrene, astm, tulburări ale aparatului genital, probleme gastrointestinale, dureri musculare, etc. În doze mari, pe termen lung, vorbim despre boala Crohn, diabet, cancer, scleroză multiplă (care afectează mulți tineri), Alzheimer.

    Sunt numeroși factorii care duc la apariția acestora, iar factorul psihologic nu este de neglijat. Spre exemplu, fumatul cauzează cancer, dar nu toți fumătorii vor face cancer. Sunt importanți factorii predispozanți (genetici), factorii de mediu și factorii psihologici. Să nu uităm că și fumatul este o dependență. Iar persoanele care recurg la dependențe sunt cele cu un trecut în care există agresiune, neglijare sau altă formă de abuz, ori chiar traumă.

    Ca să îl citez pe Dr. Gabor Maté: „De câte ori ai fost la medic și te-a întrebat dacă ai traversat recent evenimente majore sau dacă ai probleme semnificative în acest moment în viața ta?” Răspunsul va fi, cel mai probabil, „niciodată”.

    Pericolul din exterior, cel care determină stresul acut, este vizibil. Stresul cronic, cel care duce la apariția bolilor severe (fatale) se derulează constant în organismul nostru, fără să îl percepem. Este important să știm ce este stresul și ce pericol reprezintă pentru viața noastră, pentru a nu mai ignora problemele de ordin psihic cu care ne confruntăm.

    Când corpul spune „NU”

    Cartea „When the body says no” a lui Gabor Maté răspunde pe larg la întrebarea „Ce este stresul?” și, totodată, scoate în evidență contribuția pe care viața noastră psihică o are la apariția bolilor. Respectiv, ceea ce este toxic în viața noastră, dar menținut, va fi, în cele din urmă, manifestat de corpul nostru.

    Tot ceea ce tu crezi că poți să ascunzi, să reprimi, să ignori, mai devreme sau mai târziu va fi manifestat de corpul tău.

    Unul dintre exemplele interesante din această carte este concluzia unei asistente, participante într-un studiu ce viza pacienții diagnosticați cu scleroză multiplă. Aceasta, despre unul dintre pacienți, spune la un moment dat „Nu cred că are scleroză multiplă pentru că nu este suficient de plăcut și amabil”.

    Acest lucru se datora observațiilor (empirice) ale echipei de cercetători că toți pacienții cu acest diagnostic erau persoane extrem de amabile. Nu, amabilitatea nu este un simptom al sclerozei multiple. Dar exagerarea amablității constă în negarea propriilor nevoi, renunțarea la propria persoană pentru a fi bine altora, pentru a menține relația cu ceilalți, pentru a fi plăcut și prioritizarea constantă a nevoilor celor din jur, în detrimentul propriei persoane. Iar aceasta distanțare constantă de noi înșine contribuie la construirea și alimentarea stresului cronic.

    „Pentru multe persoane, boala este cea care spulberă iluzia controlului”.

    Dr. Gabor Mate

    Stresul cronic începe din copilărie

    Pentru că deseori menținem anumite scenarii de viață toxice, abia când ne îmbolnăvim înțelegem ce greșeli am făcut. Aceste scenarii negative apar încă de când suntem copii, când în mediul familial ne confruntăm prea des cu situații care nu ar trebui să se petreacă (abuzuri emoționale, fizice, neglijență, lipsa de iubire, de validare, etc) și prea rar cu cele de care avem nevoie (iubire, încredere, validare și acceptare necondiționată).

    Scenariul este răspunsul pe care l-am avut în situația din copilărie și care în momentul respectiv ne-a fost util sau a fost unica variantă pe care o aveam. Respectiv, dacă mama a fost indisponibilă emoțional, nu am primit un răspuns la nevoile noastre care, treptat, au fost reprimate.

    De ce este important să știm ce este stresul cronic

    Copilul mic are de ales între relația cu părinții sau autenticitate. Cum viața lui depinde de relația cu părinții, va renunța la autenticitate pentru a supraviețui. Dar dacă în copilărie un astfel răspuns este adaptat situației (ce altceva poate face un copil?), ce nu realizăm este că îl punem în act și în prezent, când nu mai suntem niște copii neputincioși.

    Când ignori constant nevoile tale, când nu ții cont de emoțiile pe care le ai și care este mesajul lor, când nu faci schimbări pentru a-ți îmbunătăți calitatea vieții, corpul tău va riposta. Doar pentru că ignori anumite probleme psihice, nu înseamnă că ele nu există. Doar pentru că îți negi emoțiile, nu înseamnă că ele dispar. Doar pentru că îți refuzi nevoile, nu înseamnă că ele nu cer să fie împlinite. Toate la un loc înseamnă stres cronic. Despre care știm deja în ce evoluează.

    Recomand cartea „Terapia stresului. O abordare comportamentală rațional-emotivă” a lui Albert Ellis care prezintă numeroase exemple de viață și tehnici terapeutice pentru a înțelege stresul din viața noastră și a face schimbările necesare.

    Maya Angelou, poetă, autoare, activistă pentru drepturile civile afirmă „Nu există agonie mai mare decât să porți în tine o poveste nespusă” și consider citatul reprezentativ pentru nevoia de a vorbi despre tine, de a-ți recunoaște și înțelege disconfortul fie în relație cu tine, fie cu ceilalți și, totodată, de a schimba toate acele tipare care îți fac viața dificilă. De cele mai multe ori, pentru acest lucru, îți este utilă ghidarea unui psiholog sau a unui psihoterapeut.

    SPUNE-ȚI POVESTEA »
    Căutare
    Urmărește-ne și pe Facebook