Singurătatea poate fi resimțită dureros. Iată ce putem face în funcție de vârstă

Modul nostru fundamental de a fi este relațional, existența începe cu apariția relației, nevoia oamenilor a fost dintotdeauna aceea de conectare și de comunitate. Din acest motiv singurătatea este resimțită dureros și poate avea un impact major asupra calității vieții. Totodată, în funcție de temperamentul fiecăruia, dozele de singurătate necesare pot varia. Să nu uităm că singurătatea este și modul de a ne conecta la noi înșine, de a ne descoperi nevoile și a ne înțelege mai bine.

O societate civilizată înseamnă conectare

Nevoile de conectare și de a fi împreună se nasc odată cu noi și ne însoțesc întreaga existență. Acest „împreună” a avut un rol semnificativ în supraviețuirea speciei.

Interacțiunea cu ceilalți reprezintă una dintre cele mai puternice nevoi ale individului iar lipsa contactului față în față, separarea, distanțarea socială, fizică, conduc la pierderea relațiilor, tristețe, sau chiar depresie, disperare, îmbolnavire fizică și mintală. Oamenii au nevoie unii de alții, iar singurătatea este resimțită dureros în anumite situații.

Medicul american Ira Byock, într-una din cărțile sale o citează pe celebra antropoloagă Margared Mead spunând că primul semn al apariției civilizației nu a fost un vas din lut sau o armă, ci un femur vindecat. Cât timp trăim guvernați de legea junglei în care supraviețuiește doar cel mai puternic, nu se vor găsi răni vindecate, iar civilizația tocmai asta înseamnă: compasiune și grijă arătată celuilalt.

Când nu există resurse medicale, un femur are nevoie de șase săptămâni pentru a se vindeca, iar asta înseamnă că altcineva s-a ocupat de procurarea hranei (în perioade când acest lucru presupunea vânătoarea) pentru ca persoana rănită să fie îngrijită și protejată.

În prezent, oricât de importante ar fi structurile sociale, politice care ne guvernează libertățile, autonomia, ele își pot vedea efectul la nivel individual dacă există premisele interioare pentru realizarea acestora. Cine nu este liber sufletește își construiește în jur structuri de dependență, scrie Franz Ruppert în cartea „Simbioză și autonomie”, Editura Trei.

Adolescența și nevoia de a fi împreună cu ceilalți

Din punctul de vedere al psihologiei dezvoltării, formarea unui EU se realizează în relație cu celălalt. Acest celălalt îi permite copilului să se diferențieze. Copilul învață prin contrast cu celălalt să se vadă ca fiind diferit. Adolescenții au nevoie într-o anumită masură de o lume împreună pentru a se putea recunoaște singuri. Adulții au nevoie de parteneriate, relații de muncă, prieteni.

În perioada adolescenței, tinerii au cea mai mare nevoie de acceptare socială, de grupuri, apartenență. În această perioadă singurătatea este resimțită dureros dacă lipsesc legăturile și apar tristețea, deconectarea, senzația de inutilitate, respingere, depresia, inclusiv gânduri de suicid.

Desprinderea copiilor de părinți este necesară pentru dezvoltarea lor, părinții asigurându-se că vor fi mereu acolo pentru ei, le vor împlini nevoile de siguranță și afecțiune.

Adolescenții sunt în căutare de o nouă identitate, prieteni noi care să îi accepte așa cum sunt, grupuri în care să se valideze și să poată fi ei înșiși, să aibă interese comune și nevoi compatibile, să se sprijine unii pe alții în situații dificile.

Perioada de distanțare socială, fizică, este provocatoare pentru toata lumea, în special pentru ei, și a scos în evidență această nevoie de a fi împreună mai mult decât oricând. Dificultatea de a fi singuri și, în același timp, împreună cu grupul în mediul virtual din fața calculatorului, a produs emoții confuze, a adus la suprafață tema singurătății.

Experiența singurătății este subiectivă

Suntem singuri în măsura în care putem fi responsabili de propria viață. Psihologul Erich Fromm considera că izolarea este sursa primară a angoasei. Sentimentul de neajutorare în fața singurătății este o reacție emoțională de înțeles.

Experiența singurătății este subiectivă, un individ poate fi singur fără a simți apăsătoare singurătatea, așa cum altul poate fi împreună cu ceilalți și să se simtă singur.

Conform teoriei atașamentului a lui John Bowlby există o strânsă legătură între persoana de îngrijire (mama) și copil. Din această perspectivă, singurătatea apare atunci când copilul simte nesiguranță, respingere din partea mamei, sentimente care îl vor determina să își ajusteze noi modalități de distanțare de alte persoane la maturitate, pentru a se proteja de emoțiile dificile.

Singurătatea este un sentiment de deconectare din societate și poate aduce durere, tristețe, anxietate, lipsa scopului. Omul este o ființă socială și de aceea singurătatea este resimțită la nivel foarte personal ca fiind o nedreptate, o pierdere a alegerilor sale de a fi cu ceilalți, o pierdere a existenței sale și apartenenței în lume.

Extraverți și introverți

Singurătatea este o experiență subiectivă și fiecare o percepe în funcție de mai mulți factori, unii dintre ei fiind propriile lor trăsături de personalitate.

Extrovertiții tind să-şi fixeze atenţia către lumea exterioară şi către mediul exterior. Ei sunt stimulaţi de ceea ce se întâmplă în lumea din jurul lor şi tind să-şi focalizeze energia către mediu.

Ei preferă să comunice prin viu grai şi nu prin scris, simt nevoia să experimenteze lumea pentru a o înţelege şi de aceea tind spre acţiune. Aceștia ar putea fi mai afectați în această perioadă de izolare, petrecerea timpului în singurătate, cu mai puțini oameni în jurul lor.

Introverţii sunt stimulaţi şi incitaţi de ceea ce se întâmplă în lumea lor interioară şi aceasta este zona către care tind să-şi direcţioneze energia.

Introverţii sunt mai interesaţi şi mai în largul lor atunci când munca sau activitatea desfăşurată le cere ca o mare parte din timp să stea singuri. Ei preferă să înţeleagă lumea înainte de a o experimenta şi astfel, înainte de a acţiona, adesea meditează la ce au de făcut.

Bunicii noștri, o categorie de vârstă vulnerabilă

Persoanele în vârstă care locuiesc singure sau la distanță de familie trăiesc puternic sentimentul de însingurare, îndepărtare, inutilitate, iar mesajele din media care vin cu solicitări de a rămâne în casă, de a nu se întâlni cu familia, mesajele despre învinovățirea copiilor care își îmbolnăvesc părinții și bunicii nu fac decât să producă mai multă suferință acestei categorii de vârstă.

Este important, în special în această perioadă, să găsim o cale de apropiere sigură de bunici, de susținere și siguranță, de conectare prin mijloace ușor de accesat și pentru aceștia, de asigurare că rămânem împreună.

Bunicii noștri au mai trecut prin timpuri grele și știu că și asta va trece, dar au nevoie de asigurare și căldură chiar și de la distanță. Altfel, singurătatea este resimțită dureros și poate amplifica tristețea și chiar depresia.

Singurătatea resimțită dureros în cuplu

Provocările în cuplu au existat dintotdeauna, câteodată cei doi au reușit să rezolve aceste dificultăți solicitând ajutor, câteodată au rămas împreună petrecând tot mai putin timp unul cu altul, câteodată au închis ochii și au mers înainte.

„Eram obișnuiți să petrecem împreună doar câteva ore pe zi, o perioadă scurtă dimineața, înainte de a pleca la muncă, și câteva ore seara când reveneam. Discutam despre copii, problemele de la serviciu de peste zi și, eventual, detalii despre diferite responsabilități casnice. Nu pot spune că eram pregătită pentru ce am simțit odată cu izolarea, dar nouă ne-a fost utilă această perioadă. M-am trezit că să simt singură lângă soțul meu, că înafară de problemele de zi cu zi, am uitat cum să ne conectăm unul la celălalt. Pe de-o parte a fost dureros ce am simțit, pe de altă parte amândoi am simțit la fel această distanță care se crease între noi și am început să reînvățăm să ne apropiem,” povestește Alexandra.

La nivel biologic suntem născuți să fim ființe sociale. Izolarea, distanțarea fizică, cresc nivelul de cortizol (hormonul de stres) aducând stari de tristețe, depresie, anxietate.

În perioada pandemică, contextul a schimbat totul, iar timpul petrecut în exterior s-a mutat în interior și cuplurile au fost nevoite să petreacă mult timp zilnic în același spațiu, ieșind la suprafață toate dificultățile dintre ei.

Acestea au existat dintotdeauna, iar între cei doi nu mai există conectare de mult timp sau poate nu a existat niciodată, contextul actual, punându-i față în față cu cine este fiecare la nivel individual și cine este fiecare în relație.

Este o perioadă provocatoare în cuplurile în care viața s-a desfășurat doar în jurul activitătilor exterioare, în jurul listelor de cumpărături și cheltuieli. Aceștia s-au întalnit acum într-un spațiu comun, s-au privit poate după mult timp și au văzut ceva ce fie nu vedeau sau nu voiau să vadă înainte.

Singurătatea la job

Întotdeauna, în companii, în cadrul întâlnirilor de tip teambuilding s-a construit conceptul de muncă în echipă.

Lucrul de acasă ne-a adus în față un alt tip de comportament, de a fi singur în propriul spațiu, de a munci în echipă dar nefiind în echipă. Ne-a creat confuzie, frustrare, ne-a amestecat într-un fel viața personală cu cea profesională. Singurătatea este resimțită dureros în acest context.

Între cele două contexte s-a creat un spațiu gol, și cum nu putem să stăm cu golul și nu știm ce să facem cu el, au apărut toate stările pe care înainte le-am ascuns, de care am fugit. Cine suntem noi în acest context nou? Poate că nu știam cine suntem nici înainte, dar cel puțin învățasem să trăim, să ne gestionăm viețile bine (sau mai puțin bine). Aveam alte repere.

Fiind nevoiți să ne desprindem de ceva vechi apare teama, anxietatea de nou. Noul provoacă angoasă, ne sperie, ne aduce nesiguranță. Avem nevoie de stabilitate și siguranță în viață, noul vine cu precaritate, cu schimbări.

Cum ne afectează singurătatea starea de sănătate

Perioadele lungi petrecute singuri crește riscul instalării sau agravării problemelor de sănătate fizică și mintală. Pe termen lung aceste probleme pot fi greu de gestionat.

Din punct de vedere al afectării fizice, ea poate determina apariția bolilor cardiovasculare și poate crește sedentarismul, riscul obezității.

În ceea ce privește gradul de afectare al sănătății mintale, pe lângă creşterea simptomelor depresive, singurătatea creşte şi nivelul de stres, anxietate, agresivitate, scăzând stima de sine şi optimismul.

Cum putem preveni instalarea singurătății

Persoanele adulte au capacitatea de adaptare la schimbare și căutare a metodelor noi de conectare cu ceilalți. Avem responsabilitatea față de noi înșine de a rămâne în contact cu familia, prietenii chiar și prin intermediul mediului online, al rețelelor de socializare, iar astfel nu doar știm unii de alții, ci ne și vedem, ne putem zâmbi. Mai mult decât oricând putem să ne fim de ajutor unii altora.

Categoria de vârstă cea mai afectată în perioada de izolare este cea cuprinsă între 18-30 ani. Mecanismele de coping sunt cel mai puțin dezvoltate în cazul tinerilor, ei fiind obișnuiți cu socializarea, petrecând mai mult timp împreună.

Singurătatea se manifestă cu precădere la persoanele care sunt predispuse la anumite afecțiuni și boli mintale, la persoanele care suferă de depresie, anxietate, care au experiențe de viață dure, care au trăit sentimente de respingere și abandon.

Teoria atașamentului vorbește despre dezvoltarea echilibrată a copilului prin conectarea cu mama (persoana de îngrijire), de dezvoltarea capacității de a face față separării și, astfel, adultul de mai târziu va putea să reziste unor perioade dificile.

A putea să te detașezi o perioadă de o anumită situație, persoană, context înseamnă să fi fost înainte atașat, să ai o conectare bună cu tine însuți.

Așa cum copilul mic găsește diferite obiecte care să îl ajute să traverseze separarea de mamă (jucăria preferată) și adultul se găsește în situația de a căuta ceva, pe cineva, care să îl însoțească în perioadele de singurătate, izolare, distanțare socială, fizică.

Resurse pentru a combate singurătatea

Între o situație normală de viață, de conectare cu ceilalți și situația actuală există un spațiu pe care nu știm încă să îl gestionăm, nu ne-am confruntat până acum cu experiența aceasta și deseori singurătatea este resimțită dureros.

Câteva modalități de a reconsidera perioada în care simți singurătatea apăsătoare sunt următoarele: inițiază apeluri video cu familia, cu prietenii, fii parte din grupuri de interes pentru tine, ieși la aer, păstrând măsurile de siguranță, fii creativ, găsește modalități noi de exprimare, odihnește-te, ieși în natură, fă sport și sună un specialist când singurătatea devine apăsătoare și simți că nu mai ai resurse.

Avem un timp în care să învățăm blândețea față de noi, compasiunea, toți trecem prin schimbare, nesiguranță, avem să căutăm noi moduri de a învața despre noi și despre capacitățile noastre.

Noul nu este întotdeauna prietenos dar poate fi privit cu curiozitate.