Tot ce trebuie să știi despre anxietate

Anxietate este denumirea generală dată stărilor de îngrijorare, tensiune sau panică prin care o persoană trece în anumite situații care nu sunt neapărat periculoase. Anxietatea este însă o problemă mult mai complexă, poate lua multe forme și afectează cel puțin 10% din populația de pe glob.
Femeile sunt mai predispuse să dezvolte această tulburare de comportament decât bărbații. Din acest articol poți afla care sunt principalele tulburări de anxietate, cum se manifestă fiecare și care sunt metodele de tratament.

Anxietatea este o stare mentală caracterizată de sentimente de presiune psihică și neliniște accentuată. Persoanele care au tulburări de anxietate au gânduri intruzive și îngrijorări care produc angoasă, acestea fiind însoțite întotdeauna de manifestări fizice, precum transpirație excesivă, tremor, amețeli, sufocare sau respirație îngreunată și ritm cardiac accelerat. 

Simptome generale ale anxietății

Anxietatea se simte diferit de la o persoană la alta. Poți să simți că pierzi controlul, ca și când ar exista o deconectare între minte și corp, poți să simți că inima îți bate nebunește, poți avea un sentiment general de teamă sau îngrijorare sau poate să-ți fie frică de un loc sau un eveniment anume. În alte cazuri, persoanele cu anxietate au coșmaruri în timpul somnului, atacuri de panică și gânduri sau amintiri dureroase, pe care nu le pot controla. 

Simptome generale: 

• Bătăi accelerate ale inimii;
• Respirație rapidă sau sufocare;
• Neliniște și agitație;
• Dificultăți de concentrare;
• Dificultatea de a adormi. 

Dacă suferi de anxietate, simptomele tale pot fi complet diferite de ale altei persoane care are aceeași tulburare. De aceea, e important să știi că există mai multe tipuri de anxietate, care se manifestă diferit. 

Tulburări de anxietate

Tulburările de anxietate reprezintă cea mai frecventă boală psihică din Statele Unite, afectând anual 40 de milioane de adulți cu vârste de peste 18 ani (reprezentând 18,1% din populație), conform Asociației Americane de Anxietate și Depresie (AAAD). 

Un studiu realizat recent în 10 țări din Uniunea Europeană (Belgia, Bulgaria, Franța, Germania, Italia, Olanda, Irlanda de Nord, Portugalia, România și Spania) cu scopul de a estima frecvența, distribuția și consecințele tulburărilor mentale în Europa arată că 22 de milioane de persoane din cele 10 țări participante la studiu au experimentat o tulburare de anxietate în decurs de un an. 

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, 1 din 13 persoane suferă de anxietate la nivel global, iar tulburările de anxietate sunt cele mai frecvente tulburări mintale la nivel mondial.

Tulburările de anxietate afectează mai mult femeile decât bărbații (prevalența la femei este de două ori mai mare decât la bărbați), conform unui studiu publicat în 2015 despre Epidemiologia tulburărilor de anxietate în secolul 21. 

Tulburarea de anxietate este legată exclusiv de viitor, de momentul care vine peste un minut, peste o zi sau în curând și se definește prin lipsa controlului față de ceea ce urmează să se întâmple. Persoana care suferă de anxietatea se află într-o stare permanentă de alertă față de ce urmează să se întâmple, chiar dacă nu există niciun element concret, real care să indice posibilitatea ridicată ca ceva neplăcut sau dezastruos să aibă loc.

Emoțiile care însoțesc anxietatea sunt emoții de frică, rușine, vinovăție, tristețe, care provin din dezamăgire, ezitare, ridicol, inutilitate, inferioritate, fragilitate și suferință. Acestea sunt rezultatul unor experiențe de viață la care persoanele cu anxietate au luat parte în mod direct sau indirect.

Persoanele anxioase se caracterizează prin:

• Gânduri disfuncționale;
• Superstiții și gândire magică;
• Comportamente evitante și dependente sau securizante;
• Intoleranță la incertitudine;
• Atitudini neproductive la problemele de viață.

Tulburarea de anxietate generalizată. E de două ori mai mare la femei

Anxietatea generalizată este caracterizată de îngrijorări neîntemeiate, permanente, excesive și incontrolabile privind evenimente și activități obișnuite din jurul preocupărilor legate de familie (accidente), statut financiar (ruinare), profesie (şomajul) sau sănătate (boala), chiar dacă nu există motive reale de îngrijorare sau există doar puţine astfel de motive. Anxietatea generalizată apare la 5-9% din populaţie, iar incidenţa este de două ori mai mare la femei decât la bărbaţi.

Simptome: 

• Anxietate excesivă și îngrijorare față de o varietate de evenimente sau activități;
• Îngrijorarea este greu de controlat;
• Îngrijorarea este asociată cu cel puțin trei dintre următoarele simptome fizice sau cognitive la adulți și de minimum unul dintre aceste simptome la copii: 

1. Imagini mentale;
2. Discurs verbal al unor consecințe inexistente;
3. Neliniște;
4. Oboseală;
5. Concentrare redusă sau sentimentul că ți se golește mintea;
6. Iritabilitate;
7. Dureri musculare;
8. Probleme cu somnul.

Factorii de risc pentru anxietatea generalizată pot fi din categoria factorilor genetici, a proceselor chimice din creier (întărite de evenimente anterioare) sau a experiențelor de viață dureroase, prin care o persoană trece la un moment dat. 

Anxietate de separare sau frica de abandon. Apare mai ales la copii

Anxietatea de separare este teama excesivă legată de separarea de locuință sau de persoane față de care există un atașament puternic. Apare la copii de la o vârstă fragedă, adolescenți sau adulți (ca să apară la adult, trebuie să fi fost trăită cel puțin o dată în copilărie), dar este mai frecventă la copii. 

Simptome:

• stres excesiv și recurent (care revine) când apare sau se anticipează separarea de o persoană față de care există afecțiune (de exemplu, mamă, bunică, educator), de casă (chiar și plecarea într-o vacanță) sau de un alt factor, obiect sau persoană față de care există un atașament major; 
• îngrijorarea persistentă și excesivă legată de pierderea sau rănirea gravă a persoanei față de care există atașament; apare, de obicei, când acea persoană e bolnavă, a suferit un accident sau când părăsește familia;
• îngrijorarea persistentă și excesivă că un eveniment traumatizant va duce la separarea de persoana față de care există atașament (de exemplu, mutarea sau moartea cuiva drag);
• refuzul de a ieși din casă sau de a frecventa alte locuri (școală/serviciu), din cauza fricii de separare;
• teama de a fi singur sau fără persoana față de care există atașament;
• refuzul de a dormi departe de persoana față de care există atașament sau departe de casă;
• coșmaruri repetate cu privire la teama de separare;
• acuze repetate de simptome fizice (dureri de cap, de stomac, vărsături, temperatură, tremor, plâns) când există o separare față de persoana sau locul față de care există atașament.

Acest tip de anxietate poate dura cel puțin patru săptămâni la copii și șase luni sau mai mult la adulți. Copiii care au sub 10-12 ani nu-și pot exprima în cuvinte gândurile ce anticipează separarea, pierderea sau abandonul, prin urmare își manifestă anxietatea sub forma crizelor de plâns, a zbaterilor la podea sau prin izolare și închidere în sine.

Mutism selectiv. Durează cel puțin o lună

Mutismul selectiv este o tulburare rară care afectează în special copiii, caracterizată prin eșecul persistent de a vorbi în anumite situații sociale (cu partenerii de joacă sau la școală), deși în alte situații pot vorbi (cum ar fi în familie). 

Mutismul selectiv nu este stabilit ca diagnostic dacă lipsa vorbirii este corelată cu vârsta, neștiința, cu lipsa confortului în legătură cu limba în care se vorbește sau cu timiditatea. De asemenea, pentru a fi diagnosticat, mutismul selectiv trebuie să includă afectarea funcționării sociale, academice sau ocupaționale.  

Mutismul selectiv durează cel puțin o lună și nu este limitat la prima lună de la începutul școlii. În cazuri rare, poate persista în adolescență sau viața de adult. 

E un mecanism de apărare la care se face apel atunci când cel afectat nu știe cum să reacționeze sau ce să facă într-o situație dată sau anticipată.

Fobia specifică

Fobia specifică este frica persistentă și excesivă față de un obiect sau de o situație (de zbor, de înălțime, de animale – câini, șerpi, păianjeni, de toalete publice sau de sânge). Frica este legată de prezența sau anticiparea obiectului sau situației respective (expunerea la stimulul fobic) și rezultă într-un răspuns de frică disproporționat față de pericolul real sau poate duce la un atac de panică. De obicei, adulții care au fobie specifică sunt conștienți de frica lor excesivă și irațională, dar nu o pot controla. 

Obiectul sau situația care generează frica este evitat sau suportat cu greutate, cu o trăire puternică. Ca să fie diagnosticată, fobia specifică trebuie să cauzeze o suferință mare sau să incapaciteze viața socio-profesională, relațiile de familie, colegiale sau profesionale. 

Tulburarea de anxietate socială (fobia socială). Afectează până la 12% din oameni

Fobia socială este frica excesivă de a deveni ridicol, stânjenit sau de a fi sau a te simți umilit în situații sociale. Duce deseori la comportamente evitante semnificative. Fobia socială este o formă a anxietății care se întâlnește la 7-12% din oameni și debutează de regulă în adolescență sau la începutul vârstei adulte, când indivizii încep să exerseze exprimarea publică a cunoștințelor (la școală) sau a opiniilor (în cercul de familie sau prieteni).

Simptome:

• Frica puternică și persistentă față de situațiile sociale în care individul este expus unor persoane cunoscute sau necunoscute sau în care riscă să fie criticat de alții din cauza temerii de umilire sau jenă. Pentru a fi diagnosticată în copilărie ca fobie socială, această anxietate trebuie să se manifeste față de copii de vârste asemănătoare din grupul în care se joacă sau învață, nu numai în interacțiunile cu adulți;
• Expunerea la situația socială temută provoacă anxietate majoră, inclusiv atacuri de panică;
• Persoana afectată recunoaște că frica este excesivă și irațională (la copii, această conștientizare este limitată, pentru că ei nu pot face prea bine diferența între realitatea exterioară și cea interioară);
• Situațiile sociale considerate înfricoșătoare sunt evitate, rareori apare expunerea, care se manifestă cu multă suferință;
• Anxietate legată de a petrece timp în compania altora;
• Dificultatea de a vorbi natural cu alții, în public, la prezentări sau ședințe;
• Sentimente de jenă în fața altora;
• Teama că alții te vor judeca și te vor lua în râs;
• Îngrijorare timp de mai multe zile sau săptămâni înaintea unui eveniment public;
• Evitarea spațiilor publice;
• Dificultăți legate de a-ți face și a păstra prietenii;
• Îmbujorare, transpirație sau tremor în preajma altor persoane;
• Senzația de greață în preajma altor oameni;
• Alte simptome fizice, cum ar fi confuzie, aritmie, diaree, tensiune musculară și probleme cu stomacul. 

Anxietatea socială presupune un sentiment de disconfort și teamă difuză pe care oricine poate să-l trăiască atunci când se simte supus privirii sau aprecierii unei alte persoane.

Formele nepatologice ale anxietății sunt tracul (adică anxietatea de performanță) și timiditatea (adică inhibiția care apare în fața situațiilor neobișnuite).  

Se poate vorbi despre fobie socială atunci când anxietatea presupune o suferință și un handicap (invalidare) pentru individ.

Tulburarea de panică

Tulburarea de panică reflectă experimentarea unor simptome bruște de panică (apar din senin), împreună cu grija persistentă și obositoare că simptomele de panică vor reveni, dar și cu frica de aceste simptome. 

Se numește panică atunci când o persoană are blocaje regulate în comportamentul natural, atunci când apare brusc frica sau ruperea de realitatea înconjurătoare. Aceste episoade, numite atacuri de panică, pot dura câteva minute sau câteva zeci de minute, dar de regulă ating intensitatea maximă în primele cinci minute.

Simptome: 

• Atacuri de panică recurente, așteptate sau neașteptate și unul sau mai multe dintre următoarele simptome pentru cel puțin o lună: 

1. Deconectarea de la realitate prin senzația de depersonalizare și derealizare;
2. Palpitații;
3. Transpirație abundentă;
4. Senzația de slăbiciune;
5. Senzația de leșin;
6. Amețeală;
7. Amorțeală la nivelul mâinilor;
8. Senzația de îmbujorare;
9. Senzația că pierzi controlul;
10. Frica de moarte sau că ți se poate întâmpla ceva rău fizic (de exemplu, atac de cord sau atac cerebral).

• Îngrijorarea constantă legată de consecințele unui atac de panică sau frica de a avea alte atacuri;
• Schimbări de comportament legate de atacurile de panică (de exemplu, a evita să ieși din casă sau să te culci). 

Cauze și factori de risc

Este important de știut că fiecare persoană resimte anxietate, la un anumit nivel optim individual, pe parcursul vieții. Anxietatea și frica sunt emoții folositoare care ne ajută să observăm un pericol sau o amenințare și ne ajută să ne adaptăm la mediu, adică să supraviețuim și să facem față problemelor de viață. 

Tulburările de anxietate devin o problemă atunci când ne incapacitează, ne reduc funcționalitatea intelectuală și ne limitează dezvoltarea psiho-emoțională, prin faptul că ne împiedică să participăm la activități și evenimente obișnuite la serviciu, școală sau în relațiile interumane. 

Anxietatea este o problemă des întâlnită. Comportamentul părinților poate avea impact asupra riscului de a dezvolta o tulburare de anxietate. Părinții care prezintă un nivel ridicat de control și critică, în loc să contribuie la autonomia copilului, pot declanșa acestuia o tulburare de anxietate. De asemenea, modelele parentale anxioase sau respingerea copilului au potențialul de a crește riscul de anxietate. Evenimentele de viață stresante (mai ales în copilărie, cum ar fi abuzul fizic sau emoțional, pierderea unui părinte sau separarea) sau stresul cronic sunt și ele corelate cu anxietatea. 

Bolile cronice sau îmbolnăvirea frecventă sau severă pot crește riscul de tulburări de anxietate. Același efect îl pot avea bolile unor membri ai familiei sau ai unei persoane dragi. Printre bolile corelate cu anxietatea se află afecțiunile glandei tiroide, bolile de inimă, diabetul. Și menopauza este asociată anxietății.

Anumite dependențe, cum ar fi consumul excesiv de tutun sau de cafea, pot crește anxietatea. 

Diagnostic și tratament. Ce pași ar trebui să urmezi

Primul pas în stabilirea unui diagnostic este prezentarea la medicul de familie și excluderea unei boli fizice care ar putea cauza simptomele. Dacă se exclude prezența unei boli fizice, psihiatrul sau psihologul clinician este cel care stabilește diagnosticul de tulburare de anxietate. 

Anxietatea poate fi însoțită de o formă de depresie ușoară sau moderată. Psihologul poate oferi consiliere psihoterapeutică de specialitate, simultan cu urmarea unui tratament medicamentos, recomandat de psihiatru.

Terapie pentru anxietate

Psihoterapie – există mai multe forme de psihoterapie folosite pentru tratarea anxietății, unele sub forma consilierii pe termen scurt, de 10 – 12 ședințe, prin care specialistul îl ajută pe pacient să dezvolte strategii sau abilități de a face față afecțiunii. 

Există terapii pe termen  mediu, de trei – nouă luni, iar scopul lor este să-i învețe pe pacienți să-și gestioneze stresul, să se adapteze la schimbările vieții, să-și înțeleagă și să-și accepte emoțiile, precum și să aleagă modelele de comportament funcțional care le sunt de ajutor în relațiile interumane.

Cea mai eficientă formă de psihoterapie, pentru că se concentrează pe simptom, este terapia cognitiv-comportamentală. Pentru nevoi mai profunde, se recomandă terapii de lungă durată, precum cea dialectic-comportamentală sau psihanaliza.

Medicamente pentru anxietate

Complementar cu psihoterapia, în tratarea anxietății se folosesc, în cazurile severe, și medicamente. Tratamentul medicamentos este decis de către medicul psihiatru, în funcție de simptome și alți factori, cum ar fi starea generală de sănătate a pacientului. 

Pot fi prescrise antidepresive, anxiolitice (pe bază de busipronă sau benzodiazepină) și/sau beta-blocante (care tratează simptomele somatice ale anxietății, cum ar fi tremorul sau palpitațiile, dar nu sunt eficiente în anxietatea generalizată, atacuri de panică sau fobii). 

Tratamente alternative precum plimbarea în parc, sportul, activitățile de grup, dansul, grădinăritul, practicarea unei pasiuni, meditația sau yoga sunt utile în reducerea simptomelor și stresului psihologic al pacienților cu anxietate.