Portretul robot al persoanelor cu stil de atașament evitant și cum afectează major viața de adult
Orice relație pe care noi o avem în viața de adult, se ghidează și se bazează pe stilul de atașament. Un stil de atașament evitant ne va ține la distanță de relații emoționale semnificative, de experiențe corective, din care să învățăm că putem avea relații sănătoase. Dacă experiențele din copilărie influențează dezvoltarea noastră ca adult, prezentul este cea mai bună ocazie pentru a ne asuma responsabilitatea vindecării, alegerii vieții așa cum ne-o dorim să o trăim.
Ce înseamnă stil de atașament
Stilul de atașament este legătura emoțională pe care o dezvoltăm în primii ani de viață cu persoana care ne-a îngrijit, și care devine model de relaționare în viața de adult, precum un șablon. Orice relație dezvoltăm ca adult, se încadrează în șablonul dezvoltat timpuriu. Acest stil de atașament – șablon, se referă la comportamentele noastre în situații importante precum:
- dorința de a fi în apropierea oamenilor de care suntem atașați, de a menține contactul cu persoana de atașament.
- revenirea la persoana de referință de care suntem atașați pentru a ne oferi confort și siguranță în fața unei amenințări sau frici.
- persoana de care suntem atașați (îngrijitorul), acționează ca un cadru sigur al nevoilor noastre: un copil, poate explora mediul înconjurător dacă se simte în siguranță în acel mediu.
- anxietatea, întristarea care apare în urma absenței persoanei de care suntem atașați.
Cum dezvoltăm un anumit stil de atașament
Așa cum spuneam deja, stilul de atașament îl învățam în copilăria timpurie, de la persoanele care ne îngrijesc, mama având un rol important, însă nu este singura cu acest rol, deoarece în zilele noastre cu părinți plecați la muncă sau în alte țări, persoanele de atașament sunt uneori bunica, bunicul, mătușa sau fratele/sora mai mare.
Teoria atașamentului a fost concepută de John Bowlby, încă din 1952. Acesta a revoluționat viziunea asupra legăturii dintre mama și copil, aducând o nouă înțelegere asupra ei. El a subliniat importanța întreruperii legăturii dintre mamă și copil, prin deprivare, separare sau pierdere.
Bowlby este autorul lucrării „Natura legăturii copilului cu mama sa” unde vorbește despre importanța reală a acestei legături, despre care spune că este „o conexiune psihologică de durată între ființele umane”, în viața de adult. Descoperirile lui au fost dezvoltate în 1970 de psihologul american Mary Ainsworth, care a studiat distresul la care este supus un copil, atunci când este separat de mama sa. Poți vedea aici înregistrarea experimentului ei, numit „The strange situation”.
Cele 4 stiluri de atașament
Stilurile de atașament din viața de adult sunt generate de exeperientele de atașament ale copilului cu îngrijitorul său, iar acestea generează stiluri precum: securizant, atașament evitant, anxios-ambivalent, și dezorganizat.
Evident, „cel mai de dorit” stil de atașament este cel securizant, care se formează în condițiile unor legături emoționale strânse, normalizatoare, bazate pe încredere, afectivitate și siguranță.
Cauzele apariției diferitelor stiluri de atașament
Un atașament nesigur poate să apară pentru că nevoiele de bază ale copilului nu au fost îndeplinite, una dintre aceste nevoi, fiind nevoia de siguranța. Așadar un stil de atașament nesigur poate avea ca punct de pornire un comportament din partea persoanei de atașament de tipul neglijare, abuz, traume:
Neglijarea fizică este manifestată fie prin alimentație dezechilibrată, lipsa mișcării, neglijarea problemelor medicale, fie neglijarea nevoilor legate de haine (frig/cald).
Neglijarea emoțională sau abuzul emoțional se referă la prea puțină atenție acordată copilului și un efort minim de a înțelege sentimentele acestuia.
Abuzul verbal, fizic sau sexual, ori separerea de părinte sau de persoana care are grijă de copil – (bone, personalul de la creșă/grădiniță).
Citește și: „La 25 de ani după un abuz sexual, îmi e greu să mă simt în siguranță cu un partener!”
Schimbările fecvente: în cazul copiilor care își petrec primii ani ai existenței în orfelinate sau în centre de palsament iar apoi se mută la asistenți maternali.
Experiențele traumatizante sub forma unor boli grave sau a accidentelor.
Depresia maternă: mamele pot suferi de depresie și se pot retrage din rolul matern din cauza izolării, a lipsei de sprijin sau a problemelor hormonale. Astfel, copilul este privat de îngrijirea necesară, prezența și conectarea cu mama, afecțiunea acesteia.
Dependența mamei de alcool sau de alte substanțe care generează o absență a reacțiiilor la nevoile copilului din cauza acelei dependențe.
Lipsa de experiență a unei mame prea tinere – care nu are maturitatea necesară pentru a fi un părinte atent.
De ce este util să aflăm ce stil de atașament avem
Stilul de atașamentul ajută la dezvoltarea comportamentului nostru în viața de adult, adică tot ce ține de:
- felul în care dezvoltăm relații împlinite cu ceilalți;
- felul în care ne raportăm la ceilalți, cum punem limite;
- abilitatea de a menține un echilibru emoțional;
- disponbilitatea de a explora lumea înconjurătoare;
- resursele care ne ajută să facem față stresului;
- capacitatea de a ne simți în siguranță;
- abilitatea de a ne bucura de propria persoană și de a ne găsi împlinirea alături de ceilalți;
- disponibilitatea de a ne reveni după dezamăgiri sau evenimente neplăcute.
Caracteristicile stilului de atașament evitant
Acest stil de atașament se dezvoltă când copilul este apreciat și primește atenție atunci când face ce spune părintele și este respins atunci când își exprimă nevoile, părintele fiind insensibil la nevoile lui.
Când părintele se deconectează emoțional din relația cu copilul, el se poartă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Când părintele revine, copilul continuă să-l ignore, evitând conexiunea, însă este neliniștit, cu un grad ridicat de stres. Practic, respingerea apare ca o formă de protecție în fața indisponibilității părintelui.
Un portret robot al persoanelor cu un stil de atașament evitant ar arăta astfel:
- Au o perspectivă pozitivă asupra propriei persoane.
- Au o perspectivă negativă asupra celorlalți.
- Trăiesc independent/ pe cont propriu.
- Au dificultatea de a se apropia real de ceilalți.
- Transmit mesaje ambivalente.
- Ridică ziduri/pun spațiu între ei și celălalt.
- Au o imagine nerealistă asupra relației perfectă de cuplu/a partenerului ideal.
- Evită conflicte.
- Evită să vorbească despre ceea ce simt.
- Sunt persoane cerebrale.
- Funcționează după ideea „Nu am nevoie de ea/el”.
Copiii cu atașament evitant, viitori adulți evitanți
Copiii cu un stil de atașament evitant tind să-și evite părinții/persoanele de atașament, nu le resping, dar nici nu simt nevoia să le caute, să fie în contact cu ele – să mențină o relație cu ei. Pentru ei o persoană străină și părintele sunt la fel, din punct de vedere al legăturii emoționale.
Adulții cu stil de atașament evitant au probleme în viața de cuplu, în relațiile intime. Viața de cuplu este cel mai intim tip de relație după cea cu părinții. Ei investesc puține sentimente în relațiile sociale și romantice și sunt incapabili să își împărtășească gândurile sau sentimentele cu ceilalți. Nu caută o conexiune reală, profundă cu partenerul. La primele semne de dificultăți în relație, tind să se retragă. Nu au suficientă încredere în oameni, le place să fie pe cont propriu, și astfel pare că tot timpul între ei și partener este un spațiul.
Aceștia tind să evite intimitatea și sunt predispuși să se implice în relații sexuale pasagere. Nu reșesc să își sprijine partenerul în perioadele stresante.
Citește și articolul: „De ce avem nevoie de intimitatea emoțională în cuplu”
„Întotdeauna m-am simțit mai bine singură și chiar ajunsesem să cred că nu sunt făcută pentru relații. Atunci când găseam un partener, în scurt timp găseam motive pentru a ne despărți, deși nu pot spune că am avut parte de parteneri problematici. În realitate, cum am înțeles mai târziu, problema eram eu. Nu îmi plăcea prea mult apropierea, nu reușeam să accept nevoia de a petrece prea mult timp împreună, nu toleram conflictele – pentru mine erau semn clar că relația e nepotrivită, aveam nevoie de spațiu și independență, iar prin independență mă refer la faptul că nu toleram nicio negociere a nevoilor și dorințelor mele.
Am înțeles că am un stil de atașament evitant în terapie și de un an și jumătate mă confrunt cu remedierea lui. Îmi e mai simplu după ce am înțeles că la baza lui stă relația proastă pe care am avut-o cu o mamă indisponibilă și un tată complet absent de la divorțul lor de când aveam 7 ani. Acum, de cinci luni sunt într-o relație și încerc să fac lucrurile diferit,” povestește Laura, 35 de ani, din Sibiu.
Capcanele stilului de atașament evitant
Dacă ne aflăm cu un stil de atașament de tipul evitant una din cele mai importante capcane este cea legată de superficialitatea relațiilor în care ne implicăm – suntem indisponibili pentru partener/ă (nu suntem acolo pentru partener, nu ne facem planuri comune, evităm discuțiile de cuplu prea intense/serioase), sau avem tențința să ne alegem parteneri indisponibili (căsătoriți, implicați în alte relații, etc).
Citește și articolul: „Cum știi dacă și tu ești indisponibil emoțional”
O altă capcană este cea a neîncrederii în oameni, deci și în partenerul nostru – devenim suspicioși, iar dacă „simțim” că ceva este în neregulă ieșim din relație indiferent dacă suspiciunea noastră este sau nu infirmată – oricum nu avem încredere în ce spune partenerul!
O capcană frecvent întâlnită este cea a incapacității de a oferi și primi afecțiune – atunci când nu ai încredere în oameni, cum poți să lași să se „dărâme toate zidurile construite de tine” ca să oferi și să primești iubire? Cum să te lași „descoperit” în fața altei persoane?
Evitantul simte că, indiferent ce ar face, pare să nu fie suficient, așa că preferă să se retragă, să nu spună nimic, pentru că atunci când vorbește, situația se înrăutățește. Evitantul nu știe să exprime ce simte, este blocat emoțional, motiv pentru care este prins în capcana neafișării oneste a propriilor emoții.
Cum corectezi un atașament evitant
Dacă te regăsești cu un stil de atașament evitant poți pune în acțiune câteva din ideile de mai jos:
Poți apela la ajutorul unui psihoterapeut care să te ghideze. Este important să înțelegi care este sursa stilului de atașament evitant, pentru a identifica acele mesaje care ți-au rămas întipărite, acele credințe pe care le duci cu tine în toate relațiile tale.
Încearcă să vezi și să accepți partenerul/a așa cum este. Autorul Alain de Botton spune că deși fiecare dintre noi ne considerăm parteneri ideali (care încă nu au găsit persoana potrivită), în realitate toți suntem dificili și, cu cât realizăm mai repede propriile neajunsuri, cu atât ne putem ocupa să le remediem, să acceptăm perspectiva celuilalt. În același mod, este sănătos să înțelegem că nici partenerul nu este o persoană perfectă sau „ideală”.
Implică-te în mod real în relație – arată interes onest față de partener/ă. Atunci când ne atașăm emoțional de o persoană, eventuala pierdere a acesteia vine însoțită de suferință, iar acesta este un dat al vieții. Să ne protejăm de această potențială suferință înseamnă să ne privăm de bucuria și împlinirea pe care le putem simți într-un cuplu.
Evită strategiile de manipulare atunci când faci parte dintr-un cuplu. Învață să îți asumi partea de responsabilitate și muncă la menținerea unei relații.
Evită generalizările – rămâi ancorat în prezent, în problema actuală. Trecutul trebuie să rămână în trecut, iar pentru prezent este util să fii dispus să îl trăiești aici și acum, fără filtrul experiențelor trecute.
Ascultă-ți partenerul/a fără să critici, încurajează-l/-o să vorbească despre emoții onest și, la rândul tău, fă același lucru, vorbește deschis, fără temere despre propriile tale emoții. Partenerul potrivit este cel alături de care poți construi intimitate emoțională, alături de care poți vindeca rănile trecutului, lăsând în urmă stilul de atașament evitant.