Care e doza sănătoasă de independență în cuplu

    Independența în cuplu contribuie la satisfacția ambilor parteneri, crescând șansele de supraviețuire a relației. Deseori intrăm în dependență și ne așteptăm ca partenerul să îndeplinească mai multe roluri care, de altfel, revin unei întregi rețele sociale de care avem nevoie. Forma sănătoasă a acestei independențe este autonomia, în care ținem cont de propriile nevoi și interese, fără a-l ignora pe celălalt.

    Autonomia sau independența sănătoasă în cuplu

    În sens restrâns, autonomia se referă la capacitatea unei persoane de a acționa după propriile sale valori și interese. Este adesea considerată a fi o chestiune individuală. De fapt, se dezvoltă în relațiile noastre cu ceilalți.

    La începutul unei relații, doi indivizi separați, se unesc și formează o nouă entitate – „noi” care exercită o puternică influență asupra celor doi. Din acel moment, echilibrul dintre cei doi indivizi și „noi” variază din cauza luptei dintre nevoia de autonomie a individului și dorința de intimitate cu „noi”.

    Pentru a vorbi de autonomie în cuplu, este important să înțelegem succesiunea etapelor de dezvoltare a unei relații sănătoase, respectiv simbioza, diferențierea, autonomia, reconectarea și interdependența.

    Etapa de simbioză

    Simbioza este etapa îndrăgostirii, momentul în care experimentăm extazul de a ne contopi cu o persoană specială. Individualitatea, convingerile, comportamentele și personalitățile partenerilor sunt suspendate temporar pentru ca entitatea „noi” să devină forța principală.

    Diferențele dintre parteneri sunt reduse la minimum și asemănările sunt accentuate. Această etapă oferă o bază de siguranță și încredere – o resursă pe care partenerii o pot folosi pentru a crește relația.

    Etapa de diferențiere

    Până la autonomie, începem prin a manifesta independența în cuplu, respectiv etapa în care fericirea conexiunii simbiotice dispare, creând o nevoie de schimbare. Fiecare partener îl vede pe celălalt așa cum este.

    Deziluzia și dezamăgirea pot apărea pe măsură ce imperfecțiunile celuilalt sunt observate. Apare astfel dorința de a petrece mai mult timp singur sau cu alți prieteni, precum și nevoia de exprimare a valorilor și comportamentelor proprii.

    Aceste momente sunt dificile și generează conflicte care, de altfel, sunt benefice pentru creșterea personală și evoluția relației. În conflict ne dăm voie să fim mai autentici.

    Independența în cuplu sub forma autonomiei

    Este perioada în care partenerii încep să își restabilească propria identitate și să își îndrepte atenția către lume și ceilalți. „Noi” își pierde dominația iar echilibrul se deplasează către individ care își redescoperă propriile nevoi, dorințe, idealuri.

    Autonomia este o nevoie psihologică și presupune abilitatea de a face alegeri în funcție de propria voință, să te simți autentic și liber de controlul sau influența altcuiva. Dacă ne simțim constrânși, chiar de o presiune internă precum vinovăția sau rușinea, – fără să mai vorbim despre presiunile externe – sentimentul nostru de autonomie dispare.

    Partenerii care susțin independența în cuplu, respectiv autonomia în relațiile intime, permit exprimarea de sine – în mod liber și fără teama de judecată sau pedeapsă – și oferă respect pentru valorile și interesele celuilalt.

    Atunci când o persoană simte sprijinul partenerului, dragostea este simțită ca fiind necondiționată și individul se simte iubit pentru cine este el și nu doar atunci când sunt îndeplinite comportamentele sau așteptările dorite de celălalt.

    Atunci când autonomia este contestată sau neîmplinită în ceea ce privește identitatea, cariera, hobby-urile, interesele și obiectivele personale sau spațiul personal, se anticipează emoții negative, creșterea simptomelor unor boli și o bunăstare subiectivă scăzută. Dacă independența în cuplu lipsește, se asociază cu o scădere a stimei de sine, a satisfacției și a angajamentului.

    Etapa de reconectare

    În această etapă fiecare partener și-a întărit identitatea, a învățat să își mențină punctul de vedere fără ostilitate și să discute productiv despre diferențe și dezacorduri.

    Acum se dezvoltă o intimitate mai profundă în care apare un „noi” diferit – care include respectul față de existența a două individualități separate. Prin urmare, într-o astfel de relație se încurajează și susține autonomia, respectiv independența în cuplu.

    „Mult timp m-am simțit respinsă de partenerul meu care părea să aibă o mulțime de interese care, din punctul meu de vedere, «furau» din timpul nostru petrecut împreună. Aveam conflicte, mă simțeam abandonată, fără să îmi dau seama că la rândul meu ajunsesem să îmi ignor propriile interese. Reconectându-mă la cercul de prieteni, la hobby-urile mele și la obiectivele profesionale, am realizat că aveam așteptări foarte mari de la partenerul meu. Petreceam timp împreună, dar cum eu redusesem totul la timpul petrecut cu el, evident că în relație îmi manifestam frustrările. Am avut noroc de un partener care nu a renunțat la sine pentru a-mi face pe plac și care a avut răbdare cu anxietatea mea. Dacă renunța, devenea nefericit cu siguranță simțindu-se sufocat. Cred că m-a ajutat să devin mult mai autonomă decât mă credeam în stare și mă bucur că am avut șansa să cresc și să mă schimb. Evident, istoricul meu personal a jucat un rol important, dar acum simt că sunt pe drumul cel bun, iar timpul pe care îl petrecem împreună este mult mai prețios și semnificativ,” povestește Diana, 36 de ani.

    Nevoia de interdependență

    Intimitatea se intensifică pe măsură ce partenerii își dezvoltă abilitățile de a gestiona reacțiile emoționale atunci când diferențele provoacă tensiune. Ei sunt capabili de a se angaja și de a relaționa în moduri care sunt congruente cu valorile și convingerile lor. Intimitatea este la fel de profundă ca și vulnerabilitatea și susținerea emoțională.

    Atunci când interdependența invadează nevoile și obiectivele personale ale indivizilor, menținerea autonomiei în relațiile intime este o provocare. Ea se transformă în independență nesănătoasă și poate fi recunoscută la persoanele cu un stil de atașament evitant care se tem de intimitate și nu se încred în intențiile altora.

    Astfel se ajunge la minimizarea defensivă a dependenței și prioritizarea propriilor nevoi. Astfel de persoane evită intimitatea pentru că sunt convinse că vor fi rănite și respinse dacă vor depinde emoțional de alții. Astfel, susțin independența în cuplu în mod toxic, reduc la minimum conexiunea emoțională și se îndepărtează de partenerii lor.

    Prea multă dependență strică

    Pe de altă parte, persoanele cu un atașament anxios și dependență emoțională, care simt frică de abandon sau de pierdere a unei persoane dragi, au o viziune diferită.

    Dacă partenerul lor nu este implicat, sunt dispuse să-și limiteze activitățile și, în cele din urmă, întreaga lume, dizolvându-și sentimentul de sine. Practic, ei încearcă să „înghețe” relația în etapa de simbioză menționată anterior. În această dinamică un partener evitant se simte sufocat, iar celălalt, dependent, se simte abandonat.

    Atât dependența cât și independența toxică duc adesea la o acumulare de resentimente și conflicte în cuplu. Părțile unice ale fiecărui individ sunt estompate, viața sexuală este neîmplinită iar polaritățile scad odată cu lipsa de autonomie, respectiv independența în cuplu sănătoasă.

    Aspecte importante pentru independența în cuplu

    Autodefinire și identitate

    Majoritatea oamenilor definesc aspecte ale identității lor în raport cu ceilalți („ sunt părinte, soț, fiu, prieten, partener…”).

    Deși acest lucru are sens, este util să dezvoltăm aspectele noastre esențiale (gen, etnie, religie), talentele (atlet, muzician, artist) și realizările noastre (absolvent de facultate, autor publicat, etc). Acestea vor contribui la menținerea independenței sănătoase în cuplu.

    Rețeaua socială

    Chiar dacă avem o relație, avem un prieten foarte bun sau provenim dintr-o familie strâns legată, este important să avem și alți prieteni sau o rețea socială mai largă.

    Aceasta ne crește gradul de satisfacție și împlinire, iar independența în cuplu include și socializări individuale, cu propriul grup.

    Interese și opinii

    Prietenii, cuplurile și membrii familiei au adesea hobby-uri comune sau păreri comune asupra lumii. A fi liberi să urmărim interese unice și să ne formăm opinii diferite este, de asemenea, valoros.

    Banii și planurile financiare

    A trăi împreună înseamnă, desigur, să împărțim. Dar fiecare partener ar trebui să aibă și banii proprii pentru a putea lua decizii individuale cu privire la cheltuieli.

    Ambii decid împreună cât vor contribui fiecare la cheltuieli comune și cât vor păstra separat. Dacă unul dintre ei câștigă mai mult decât celălalt, este important un consens privind modalitățile de egalizare a finanțelor.

    Dependența financiară în cuplu poate fi o sursă majoră de conflicte, așa cum sunt și viziunile diferite privind administrarea banilor.

    Spațiu și timp personal

    Fiecare partener are dreptul să ia decizii cu privire la cât timp fizic petrece împreună cu celălalt, cât de des comunică prin mesaje sau la telefon și când să se adreseze celuilalt înainte de a lua decizii.

    Astfel de lucruri este necesar să fie discutate și negociate, mai ales când există opinii diferite. Independența în cuplu este mai ușor susținută și înțeleasă atunci când ne comunicăm nevoile personale, iar acestea nu sunt privite ca un afront sau o respingere la adresa partenerului.

    Cum ne cultivăm independența în cuplu

    Intimitatea și autonomia se susțin reciproc. Conexiunea puternică ne ajută să ne asumăm provocări în viața noastră iar experiențele și realizările unice ale fiecărei persoane se pot adăuga la bucuria comună a relației.

    În relațiile sănătoase, este util să:

    •           Încurajăm și să susținem și autonomia partenerului nostru;

    •           Oferim celuilalt spațiu pentru a fi el însuși;

    •           Împărtășim dorințele și nevoile noastre de autonomie și intimitate dar să ascultăm și ceea ce partenerul nostru dorește și are nevoie astfel încât să creăm un echilibrul care funcționează pentru amândoi.

    •           Comunicăm limitele. Când valorile noastre sunt compromise până la disconfort sau resentimente, este timpul să stabilim limite. Atunci când facem acest lucru, comunicăm clar, calm, ferm, respectuos și în cât mai puține cuvinte. Nu justificăm, nu ne enervăm sau nu ne cerem scuze pentru limita pe care o stabilim.

    Nevoile personale și relaționale sunt complementare. Satisfacerea nevoilor și obiectivelor relaționale nu implică sacrificarea sau deprioritizarea celor personale (sau invers).

    SPUNE-ȚI POVESTEA »
    Căutare
    Urmărește-ne și pe Facebook