„Vreau neapărat un băiat!” Ce traume pot provoca părinții dezamăgiți de sexul copilului

Mulți dintre viitorii părinți încă speră ca sexul copilului să fie unul anume. Ne dorim fie fete, fie băieți. În funcție de rezultat, suntem mulțumiți sau de-a dreptul dezamăgiți. Dar oare cum se simte un copil care și-a dezamăgit părinții prin propria naștere? Și cum ne raportăm la copil și nevoile lui când nu este ceea ce speram noi să fie?

Istoricul traumatic

Cât de întâmplătoare este întâlnirea dintre un anumit bărbat și o anumită femeie? Suntem tentați să punem această întâlnire pe seama unei coincidențe mai mult sau mai puțin fericite. Psihanaliza clasică ne învață că, în spatele alegerii noastre, se ascund rațiuni inconștiente.

Genealogia ne dezvăluie amploarea acestui mecanism traversând nu doar mintea și sufletul ci generații în urmă care ne condiționează alegerile prezente.

În psihoterapie, solicitările sunt în legătură cu vindecarea, repararea a ceea ce se vede la suprafața, în comportament: tulburări de anxietate, afective, somn, dificultăți în relații. Nici una dintre acestea nu ar apărea dacă în spate nu ar exista trauma.

Toate aspectele enumerate fac parte dintr-un tablou mult mai adânc, mai amplu, și anume, istoric traumatic.

Am învățat că ceea ce contează și punctul din care pornim explorarea îl reprezintă nașterea, venirea pe lume. Cercetările actuale au arătat ca un istoric traumatic începe cu perioada intrauterină. Dacă luăm în calcul și genealogia, istoricul traumatic vine mult mai de departe, din sistemul familial.

Trauma de identitate

Analizând perioada intrauterină, sunt importante mai multe aspecte pe care trebuie le luăm în considerare: Copilul este dorit, așteptat? Mama este singură sau cu tatăl copilului? Se bucură de acest copil sau vrea să îl omoare (să provoace avort)? Copilul provine din viol, din abuz și cât de tânără este mama?

Este important ceea ce părinții proiectează asupra copilului: își doresc băiat sau își doresc fată? Toate acestea pot conduce către o traumă de identitate și mai departe către acele comportamente, despre care am scris mai sus și pentru care oamenii solicită demers psihoterapeutic.

Copilul crește în corpul mamei, ca organism separat. Corpul mamei îi pune la dispoziție fetusului, embrionului, pentru 9 luni, toate cele necesare vieții: contact, hrană, mișcare, căldură, protecție.

Pentru ca organismul femeii să nu identifice fetusul cu un parazit, trebuie să îl accepte ca pe ceva propriu. Pe lângă obstacolele legate de corp (boli), există și motive psihologice pentru care unele femei nu sunt pregătite să devină mame: femeia nu îl iubește pe tatăl copilului, viol, tatăl nu își asumă responsabilitatea pentru copil, mai există copii în familie.

Respingerea copilului de propriii părinți poate dura toată viața

Există o mare diferență între un copil care crește într-un corp al mamei primitor, plin de viață și unul tensionat, rigid, blocat de propriile traume. O explicație pentru copiii hiperactivi găsiți în cartea „Simbioză și autonomie” a lui Franz Ruppert.

Pare nedrept dar cât se poate de real faptul că unele mame își resping copiii iar aceștia nu o pot respinge la rândul lor, au nevoie de mama, o iubesc, se identifică cu ea, producându-se clivaje interioare.

Pentru ca mama nu poate explica de ce este distantă, rece, de ce trăiește furtuni emoționale, copilul începe să aibă probleme cu propria identitate, devine confuz, crede că el este vinovat că nu ajunge la mamă, întoarce totul împotriva sa.

Copiii pot avea și funcția de a ascunde problemele nerezolvate ale cuplului, spune psihoterapeutul Franz Ruppert. Ei reacționează prin boli sau având comportamente dificile și astfel, prin grija mamei sau a părinților pentru copilul bolnav, rolul lui va fi de a contribui la evitarea problemelor cuplului.

De ce erau preferați băieții pe vremuri

Pe vremuri, valoarea familiei era considerată mai înaltă decât valorile individuale ale fiecărui membru și acestora li se cere sacrificarea intereselor proprii pentru familie.

În această formă arhaică, existentă în societățile patriarhale, familia, căsnicia, ceremonia căsătoriei slujesc drept garanții ale dominației bărbaților asupra femeilor.

Franz Ruppert descrie comportamentul masculin dominant ca fiind urmare a traumelor simbiotice pe care baieții le trăiesc în relațiile familiale. Trauma simbiotică este o traumă de iubire, o splitare psihică a copilului care, deși încearcă, nu poate stabili o relație sănătoasă cu părinții, îndeosebi cu mama.

„Mama voia băiat pentru că tata își dorea un băiat să îi ducă numele mai departe. Ce îmi amintesc cu durere încă din copilărie este cum mama mă tundea scurt, deși voiam și eu să am părul lung ca celelalte fetițe. Eram mereu îmbrăcată în pantaloni sau salopete. Dar nici așa tata nu s-a apropiat prea mult de mine. Pentru el chiar am simțit că sunt o dezamăgire, mai ales că am fost singurul copil.

Chiar și în prezent, deși am 30 de ani, tata nu vorbește direct cu mine, ci din când în când o întreabă pe mama de mine. De parcă tot nu mă poate ierta că nu sunt «băiatul lui tata».

Mereu a subliniat eșecurile mele și nu odată l-am auzit spunând că dacă eram băiat nu se întâmplau multe lucruri. Singura dată când am țipat la tata i-am spus că dacă aveam de ales, nici eu nu l-aș fi ales de tată. Nu știu ce a însemnat pentru el, pentru mine a fost o descărcare plină de furie și suferință. Este copleșitor să îți dezamăgești părinții prin simplul fapt că ești fată, nu băiat”, spune Maria.

În astfel de societăți, femeile au preferințe privind sexul copilului, dorind să nască băieți. Multe state, precum China sau India, au o problemă mare, și anume dezechilibrul dintre bărbați și femei.

În milioane de cazuri, familiile acestor țări au ales să omoare fetușii feminini, băieții fiind preferați fetelor fie pentru că pot atrage zestre, fie pentru că pot proteja mai bine familia. Aceste decizii radicale lasă în urmă mii de traume.

Avorturile în funcție de gen sunt favorizate în India și de faptul că majoritatea clinicilor care fac teste cu ultraviolete pentru gravide functionează în ilegalitate.

Situația este similară și în China unde tradițional se așteaptă ca sexul copilului să fie masculin.

Acum ceva timp, scopul declarat al căsătoriei era procreația. Nașterea unui copil, dacă era băiat, cu atât mai mult era un prilej de satisfacție semnificând bucuria continuității și atingerii intereselor familiei. În popor, nașterea unui copil însemna „încă o gură în plus de hrănit”.

Copilul imaginat

Dorința de a aduce pe lume un copil își are originea în dorința pentru viață. Copilul reprezintă pentru familie un curs normal al vieții. Mama își imaginează și își dorește un copil care să arate într-un anumit fel, tatăl își dorește și el altceva.

Orice copil poartă și amprenta fantasmelor părinților, așteptărilor acestora, și va simți că trebuie să lupte să le împlinească pentru a fi iubit.

Copilul vine pe lume deja cu așteptări parentale de care nici nu este conștient, precum „care să fie sexul copilului”, dar crește cu această greutate, cu anxietate, încercând să merite să existe, neînvățând că el merită să fie iubit doar pentru că este.

Pe de altă parte, părinții suferă și ei pentru că aveau așteptări legate de sexul copilului: voiau un băiat și au fată sau invers. Suferă, dar nu verbalizează, păstrând un secret încărcat de rușine și vinovăție.

Experiența copilului cu un alt sex decât cel dorit de părinți

Dacă copilul nu este văzut pentru el însuși, acesta pentru a supraviețui se splitează (se rupe psihic) și asta înseamnă traumă de identitate, o traumă extrem de timpurie.

Când mama nu acceptă, nu respectă nevoile copilului, acesta este forțat să renunțe la ele, să se rupă de identitatea sa sănătoasă și singura opțiune de supraviețuire rămâne identificarea cu dorințele și nevoile mamei.

„Eu știam că mama și-a dorit o fată și chiar am regăsit recent poze din copilăria mea în care aveam mereu părul lung, ba chiar într-unele eram îmbrăcat în rochiță.

A acceptat destul de greu că are băiat, iar eu îmi amintesc că eram un copil cuminte, unul care nu ieșea din cuvântul ei. Cred că îmi doream să îi fac pe plac mereu. La vârste mici nu aveam cum să înțeleg că încercam să mă fac iubit deși o dezamăgisem.

Am auzit însă deseori că băieții sunt dificili, mai insensibili, mai răi. Încercam să fiu un altfel de băiat, să îi arăt că eu nu sunt așa. Chiar și acum, când locuiesc la mii de kilometri distanță de ea, tot mă copleșesc nemulțumirile ei legate de mine: nu am ales profesia potrivită, nu am soția potrivită, nu îi ajut suficient, nu îmi pasă de ea așa cum i-ar fi păsat unei fete.

Am învățat în terapie să mă separ de ea, dar este un proces anevoios. Nu pot spune că nu sufăr pentru faptul că nu a reușit niciodată să mă accepte pentru cine sunt. Cel puțin, eu asta am simțit mereu,” povestește Paul (36 de ani).

Există în lume o anumită deschidere spre libertatea copiilor de a-și alege sexul cu care se regăsesc. Sunt deja părinți care au o abordare neutră, își cresc copiii fără stereotipurile cu care suntem obișnuiți: fetițe îmbrăcate în rochițe roz și băieței în pantaloni albaștri.

O mare importanță în educația copiilor o are mediul familial, contextul în care aceștia cresc și realitatea pe care o vede copilul.

Sfaturi pentru părinții dezamăgiți de sexul copilului

Sunt multe mămici care își doresc fie băieți, fie fete, sau au deja copii și își doresc ca nou născutul să aibă sex opus. Sunt părinți care declară că nu au preferințe și că tot ce își doresc este un copil sănătos însă la ecograf află sexul copilului și se simt dezămăgiți.

Abia atunci își dau seama că în mod inconștient au avut anumite așteptări în legătură cu sexul copilului.

“Dezamăgirea cu privire la sexul micuțului durează de obicei numai până în ziua nașterii copilului, atunci când realizezi în cele din urmă ce comoară minunată deții.”

Diane Ross Glazer, psihoterapeut

După dezamăgire apar rușinea, vinovăția, chiar și teama că ar putea să pățească ceva copilul. Iată ce ai de făcut pentru a trece peste această dezamăgire:

Numește emoțiile pe care le trăiești, fii sinceră cu tine.

Vorbește cu partenerul despre ceea ce simți.

Privește în contextul tău de viață: Ce experiențe ai avut în relație cu frații și surorile tale, ce de aici te determină să îți dorești un anume sex pentru copilul tău?

Caută materiale despre parenting, caută surse sigure și informează-te despre această etapă, despre aceste trăiri.

Cere opinia specialiștilor dacă te simți copleșită de situație.

Procesează, înțelege emoțiile tale, dar și acceptă-le!