Forme de abuz subtil: Ce efecte are neglijarea emoțională

Neglijarea emoțională poate fi o formă de abuz subtil, ținând cont de ecourile pe care aceasta le are de-a lungul vieții noastre. Ea ne poate sabota nevoile, ne învață să ne îndepărtăm de ele, ne alterează relația cu sine și cu ceilalți. Discutăm despre cât de toxică este această formă de abuz și cum combatem efectele ei.

Cum resimțim neglijarea emoțională

În terapiile mele, aud deseori propoziții precum „nu îmi dă atenție”, „nu mă simt important/ă”, „mă simt neglijat/ă”. Ce înseamnă a te simți neglijat? Care este linia care desparte neglijența de abuz emoțional? Când anume în copilărie a contat mai mult ceea ce au vrut alții iar nevoile voastre au fost complet neglijate și neimportante?

Vă propun să clarificăm anumite aspecte, cum ar fi: cum arată neglijarea emoțională pentru copii, cum greșesc părinții fără să își dea seama, cum ajunge un părinte să își neglijeze emoțional copilul, care sunt diferențele sau asemănările cu abuzul emoțional, cum cresc copiii și cu ce traumă, ce comportamente dezvoltă ei ulterior.

Cu toții avem nevoi multiple și acționăm în funcție de acestea încă de când venim pe lume. Satisfacerea acestor nevoi este extrem de importantă pentru dezvoltarea emoțională a copilului.

Nevoile psihice findamentale sunt: nevoia de apartenență, nevoia de autonomie și de siguranță, nevoia de satisfacere a plăcerii, nevoia de încredere în sine și de recunoaștere.

Cum este afectată nevoia de apartenență de neglijarea emoțională

Simțim nevoia de apartenență de când ne naștem și pe tot parcursul vieții. Sugarul nu poate supraviețui în absența sentimentului de apartenență. Atunci când părinții ignoră această nevoie de apartenență a copilului vorbim despre neglijare, respingere, abuz emoțional.

Neglijarea se poate face în multe moduri, un copil se poate simți neglijat chiar dacă are niște părinți iubitori, dar aceștia sunt stresați sau suprasolicitați cu serviciul.

Tot neglijare este ceea ce simte un copil care trăiește într-o familie cu trei-patru copii, sau cu un părinte alcoolic și puțini bani pentru îngrijirea lor.

Neglijarea poate să apară și în familiile monoparentale, fără ca părintele care crește copilul să își dea seama de acest lucru, deoarece el trebuie să suplinească lipsa celuilalt părinte atât în ceea ce privește timpul petrecut cu copilul, dar și financiar.

Când apare neglijarea emoțională, unui copil nu îi este satisfăcută nevoia de apartenență și are de suferit capacitatea de atașament a acestuia, iar el poate dezvolta un stil de atașament anxios-evitant iar la maturitate va ajunge să evite legăturile strânse, să evite să se implice în relații. Sau poate avea un stil de atașament anxios-dependent, caz în care acesta se agață de partener sau devine dependent de cei din jur.

Afectarea nevoii de autonomie și de siguranță

Copilul nu vrea doar să fie îmbrățișat, hrănit, îngrijit, ci are nevoie să cerceteze și să exploreze mediul extern. Scopul este să devină autonom, independent față de părinți. Pentru copil, autonomie înseamnă control, iar control înseamnă siguranță.

Nevoia copiilor de a se dezvolta autonom poate fi împiedicată sau ignorată de părinți. Părinții hiperprotectori care le pun limite copiilor „ca să nu pățească ceva rău”, îi determină pe copii să devină anxioși, iar la maturitate să se îndoiască de capacitățile lor.

Neglijarea acestor nevoi va afecta încrederea pe care copilul o are în sine și în ceilalți. Cei evitanți suferă de teama de implicare, fie nu formează cupluri, fie nu îi permit partenerului să se apropie suficient de ei, sau, după momente de apropiere se îndepărtează de acesta.

Cei dependenți au o nevoie excesivă de apropiere sufletească, au impresia cu nu pot trăi fără un partener, se agață de partenerul de cuplu sau de prieteni, le este frică că nu se pot descurca de unii singuri. Iar această tendință pornește din neglijarea emoțională resimțită în copilărie, o teamă că poate pierde (mai târziu) partenerul, o nesiguranță în propriile abilități.

Neglijarea emoțională ne afectează capacitatea de adaptare

Plăcerea și neplăcerea sunt în strânsă legătură cu emoțiile noastre, tindem să ne îndeplinim plăcerile și să evităm neplăcerile. Este important ca omul să își însușească abilitățile necesare pentru toleranța la frustrare și amânarea recompensei, să învețe să își gestioneze corespunzător nevoia de satisfacere a plăcerii.

Unii părinți îi refuză prea mult copilului îndeplinirea dorințelor, iar alții îl alintă prea mult. Găsirea unui echilibru adecvat între îndeplinirea plăcerilor și renunțarea la gratificarea imediată, este ceea ce ar trebui să fie un scop în creșterea și educarea copilului.

Cu toții avem o nevoie înnăscută de a fi apreciați, nevoie strâns legată de cea de apartenență, deoarece trebuie să existe cineva care să ne aprecieze, deci să simțim că aparținem.

Dacă părinții sunt foarte exigenți, practicând neglijarea emoțională a copilului, el va învăța să se conformeze pentru a-și mulțumi părinții sau măcar pentru a nu fi pedepsit. Astfel, el va învăța să își reprime furia, deci nu va ști cum să o gestioneze sau să o afirme în mod rezonabil.

Mai târziu el va reacționa fie evitând anumite acțiuni, fie revoltându-se, întrucât această emoție a lui, în copilărie, nu a fost modelată, acceptată, explicată de către părinți.

Rănile provocate de neglijarea emoțională

Care sunt diferențele sau asemănările cu abuzul emoțional? Dacă stăm să facem o comparație între neglijare și abuz emoțional, ne gândim că abuzul este îndreptat către un scop, el conține o mai mare parte de intenție decât neglijarea.

A abuza emoțional pe cineva înseamnă a face anumite lucruri împotriva a ceea ce simte sau crede acea persoană, a obliga pe cineva să facă sau să fie așa cum vrei tu, fără să conteze că acest lucru îi provoacă celuilalt suferință.

Copiii neglijați sau abuzați emoțional cresc cu diverse traume sau răni. Au fost demarcate cinci răni cărora le corespund cinci moduri de manifestare sau măști, și anume: rana de respingere care poartă masca de fugar (el fuge pentru a nu fi respins), rana de abandon care poartă masca de dependent (de frică să nu fie abandonat devine dependent de cel de lângă el), rana de umilire care poartă masca de masochist (decât să fie umilit mai bine acceptă și îi place asta), rana de trădare care poartă masca de dominator (decât să fie trădat mai bine controlează el totul dominând) și rana de nedreptate care poartă masca de rigid (dacă este rigid și inflexibil nu vor încerca să îl nedreptățească).

Dacă stăm să ne analizăm bine pe noi înșine reușim să ne dăm seama ce fel de rană avem: dacă suntem perfecționiști și singuratici, dacă fugim de implicare emoțională, dacă ne respingem pe noi înșine și ne devalorizăm, atunci avem rana de respingere și este foarte probabil generată de neglijarea emoțională.

Atunci când ne găsim dependenți de cei din jur, când considerăm că nu putem face lucruri fără ceilalți sau nu putem lua decizii fără ei, iar a fi în cuplu este tot ceea ce ne dorim și când nu avem o relație ne simțim singuri și anxioiși, atunci avem rana de abandon.

Rana de umilire se manifestă prin masochism, prin faptul că noi nu suntem niciodată suficient de buni și trebuie să ne sacrificăm pentru ceilalți, avem un sentiment de rușine față de ceilalți, ne simțim umiliți de cea mai mică critică și ne devalorizăm des pe noi înșine.

Rana de trădare apare atunci când copilul se simte trădat ori de câte ori părintele nu își ține promisiunea față de el. Mai târziu, acestui copil îi va plăcea să dețină controlul și îi va plăcea să fie șef. Este inteligent, abil, rapid în acțiunile sale. În cuplu este gelos, dominant, vrea să dețină mereu controlul.

Rana de nedreptate ne face să avem de-a face cu o persoană rigidă, care funcționează după reguli, și își blochează sentimentele în ciuda faptului că este o persoană sensibilă. Are o dificultate în a se lăsa iubit și a-și arăta iubirea, de aceea este considerat o persoană rece, lipsită de afectivitate.

Neglijarea emoțională în cuplu

Cum arată neglijarea emoțională în relațiile de cuplu, când are loc și ce spune despre cuplu, ce comportamente rezultă de aici, cât de toxică este, ce avem de făcut? Dacă apare în relațiile de prietenie suntem taxați mai repede sau mai ușor pentru ea sau și acolo se poate prelungi și devine toxică?

Neglijarea emoțională în cuplu se manifestă dacă partenerul nu se simte ascultat, iubit, protejat, dacă nu simte că i se acordă atenție, iar celălalt este indiferent la emoțiile sale, dacă se simte mințit, dacă nu primește feedback de la partener legat de trăirile sale, dacă este persiflat, ignorant, criticat, dacă nu îi sunt luate în serios părerile.

Partenerul are nevoie să simtă că face parte dintr-o echipă, că este susținut, înțeles, conținut. Lipsa de interes față de preocupările și hobby-urile partenerului sunt tot o formă de neglijare. Sunt cupluri care își neglijează partenerul mai ales când apare primul copil, deoarece rămân doar în rolul de părinte și uită de rolul de partener.

De la neglijare emoțională la adicții

Am întâlnit cupluri la psihoterapie care reclamau că partenerul lor nu are timp pentru ei, că stă prea mult pe telefon, că vorbește cu alte persoane în rețelele de socializare, iar atunci când ies cu prietenii pare mai interesat și mai deschis față de alții sau față de persoanele dispuse să îl asculte.

Sunt și persoane care spun că partenerul lor muncește prea mult și nu mai au timp să se relaxeze și să călătorească împreună, în ciuda faptului că ar avea bani suficienți pentru asta.

În aceste cazuri cel care simte neglijarea emoțională poate ajunge să consume alcool, sau să aibă tendința de a mânca în exces, să se joace des pe calculator sau să facă cumpărături compulsive. Partenerii neglijați nu se simt importanți și de aceea simt un gol pe care au nevoie să îl umple cu orice adicție.

Cum vindecăm neglijarea emoțională

Despre neglijare putem vorbi și în relațiile de prietenie deoarece și aici relația poate deveni toxică. Uneori în prietenie așteptările sunt mai mari, pentru că se presupune că prietenii pot fi acolo mereu și pot fi mai indulgenți și mai permisivi decât partenerii de cuplu.

Pe de altă parte, este mai ușor să renunți la un prieten toxic decât la un partener de cuplu. Deseori, oricât de dificil, este recomandat să luăm această decizie. Contează foarte mult și cum este structurat fiecare, iar din propria experiență răspunsul este destul de subiectiv.

Este foarte important ceea ce se întâmplă cu noi în copilărie și ce tendințe avem, dar este mult mai important ceea ce facem noi cu toate aceste bagaje emoționale cu care intrăm în viața de adult.

Orientarea spre soluții este un aspect care depinde mult de noi, chiar dacă soluția presupune să vorbim cu prietenii, să participăm la cursuri, să facem psihoterapie, să facem sport, să avem diverse hobby-uri sau orice altceva considerăm noi că ne poate ajuta pentru a fi o variantă mai bună a propriei persoane și pentru a compensa în mod sănătos lipsurile pe care le-am avut în copilărie, pentru a nu ajunge să practicăm neglijarea emoțională cu noi înșine.