„La școală eram cea mai frumoasă, cea mai deșteaptă. Așa mi s-a spus, așa credeam și până la urmă așa s-a și întâmplat.“ Narcisismul este ereditar sau „provocat“ de părinți?
Narcisistul simte că autoritatea lui este absolută, că este cel mai bun, cel mai important sau că suferințele lui sunt cele mai mari FOTO: Shutterstock
Este narcisismul doar o formă de grandoare sau, de fapt, maschează suferință și multă vulnerabilitate? Oamenii de știință încă se confruntă cu această dilemă. Haideți să descoperim împreună ce înseamnă tulburarea narcisică de personalitate și întregul univers al narcisiștilor, dar și dacă așa se nasc sau devin. Sunt ei într-adevăr acei oameni care pur și simplu consideră că totul li se cuvine? Sau ar fi mai corect să spunem că superioritatea lor este doar o formă de apărare?
Când vă gândiți la un narcisist, care este prima persoană care vă vine în minte? Probabil cel mai la îndemână ar fi să menționați personalități publice precum Donald Trump sau Elon Musk, cărora mare parte dintre reprezentanții mass-media sau dintre influencerii de pe rețelele sociale le-au pus eticheta aceasta de nenumărate ori (aici, publicația americană The New Yoker face o recenzie a biografiei lui Elon Musk, scrisă de Walter Isaacson). Oameni care, prin fiecare acțiune pe care o întreprind, de la modul cum se îmbracă la cum vorbesc despre propria persoană și la deciziile pe care le iau în numele altora, manifestă un ego puternic, fără să țină cont de cum pot afecta viețile celor din jur.
Când prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, a ieșit în public purtând un costum pe ale cărui dungi era țesut numele său cu litere minuscule de aur, a fost clar pentru toată planeta că avem de-a face cu un puternic sentiment narcisist.
Doar că nu toți narcisiștii sunt CEO toxici, lideri politici sau celebrități. Printre noi există numeroși alți narcisiști care nu au nici influența, nici expunerea celor amintiți, dar suferă de simptomele tulburării de personalitate narcisică.
Citește aici indiciile psihologului ca să recunoști relația cu un narcisist.
Ce este narcisismul?
Tendința unei persoane de a se comporta cu un aer de superioritate, de parcă totul i se cuvine poartă numele de narcisism. Narcisistul cere de la ceilalți atenție exclusivă și implicare totală, aprecieri și confirmări constante. Până într-un punct poate fi o trăsătură de personalitate comună și, din anumite puncte de vedere, chiar benefică.
Însă, în cazul persoanelor care suferă de narcisism patologic, menționează publicația Healthline, citând Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, Fifth Edition (DSM-5), se manifestă pregnant următoarele trăsături:
- lipsă de empatie;
- o nevoie puternică de admirație;
- un tipar omniprezent de grandiozitate.
Termenul „narcisist” are la bază mitul trist al lui Narcis, tânărul frumos și egoist care a fost pedepsit de Nemesis, zeița răzbunării, să se îndrăgostească de propriul chip oglindit în apa de izvor, murind într-un final din cauza durerii de a nu putea ajunge la propria-i reflecție.
Incapabil să accepte critici, chiar dacă sunt constructive, narcisicul mai degrabă dă vina pe ceilalți pentru propriile eșecuri decât să analizeze cum ar fi putut proceda mai bine.
Când este narcisismul sănătos?
Anumite forme de narcisism impulsionează oamenii să își atingă țeluri înalte sau să realizeze fapte bune pentru ei și pentru comunitatea unde trăiesc, și atunci putem considera că avem de-a face cu un „narcisism sănătos”.
A aștepta recompense emoționale din partea celorlalți, iarăși, nu este neapărat ceva atât de rău.
Totul pleacă încă de la naștere: cu toții ne naștem narcisiști, spune dr. Suzanne Degges-White, consilier familial. Bebelușii se dezvoltă inițial într-un mediu (pântecul matern) conceput să îi satisfacă toate nevoile, unde trăiește singur. După naștere, cei mici percep lumea înconjurătoare drept un univers menit în continuare să-i împlinească așteptările, ceea ce în psihanaliză este catalogat drept „narcisism primar”.
Momentul în care copilul conștientizează că lumea nu se învârtește numai în jurul lui, că „autoritatea sa absolută” este o iluzie poate fi definitoriu pentru modul în care se raportează la propria persoană, supra sau subevaluându-se ca adult.
Când tranziția între iluzie și realitate se realizează imprevizibil și dureros, stima de sine a copilului poate fi profund afectată. Imaginea de sine și propria valoare pot scădea atât de mult sau pot fi atât de incoerente, încât se poate naște chiar un narcisist disfuncțional.
Citește și: „Ce îi e așa de greu să facă ce îi cer eu?“ Comportamentul de îndreptățire și cum îl corectăm
Narcisismul nu este întotdeauna disfuncțional
Ceea ce face narcisismul deosebit de complex este faptul că nu este întotdeauna disfuncțional. „A fi în poziții dominante din punct de vedere social, a depune eforturi pentru realizarea personală și a te concentra pentru a-ți îmbunătăți propria viață în general nu sunt atât de problematice, ci tind să fie apreciate mai ales în culturile occidentale“, spune Aidan Wright, psiholog la Universitatea din Michigan, citat de publicația Scientific American.
Elsa Ronningstam, psiholog clinician la Spitalul McLean din Massachusetts, declară că funcționalitatea relativă a narcisistului implică și a avea, atunci când lucrurile funcționează bine, o viziune pozitivă despre sine și dorința de a-și păstra propria bunăstare, în același timp fiind capabil să mențină relații strânse, sănătoase cu ceilalți și să tolereze divergențele în raport cu o versiune idealizată a propriei persoane.
Însă, în cazul narcisismului „patologic”, apare incapacitatea de a menține un sentiment constant al stimei de sine. Cei cu această afecțiune protejează o viziune inflamată, artificială despre ei înșiși în detrimentul celorlalți și, atunci când această viziune este amenințată, experimentează furie, rușine, invidie și alte emoții negative. Acești narcisiști pot avea o viață relativ normală doar în anumite situații.
Când devine narcisismul o tulburare?
În primul rând, narcisismul este o trăsătură de personalitate și fiecare persoană din lume se încadrează undeva de-a lungul spectrului, consideră dr. Craig Malkin, psiholog și lector în psihologie la Harvard Medical School, pentru CNN.
„1 din 10 oameni poate fi considerat narcisist.”
Craig Malkin, psiholog și lector în psihologie la Harvard Medical School
Pe de altă parte, susține dr. W. Keith Campbell, profesor de psihologie la Universitatea din Georgia, avem de-a face și cu tulburarea narcisică de personalitate care afectează 1% sau 2% din populație. Tulburarea narcisică de personalitate este clasificată de către Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM – denumire folosită pentru Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale) și recunoscută de către specialiștii în sănătatea mintală.
„Din punct de vedere clinic, dacă îți distruge căsnicia, îți ruinează relațiile de afaceri, excesul de încredere în sine la locul de muncă îți aduce numai probleme… atunci narcisismul devine o tulburare“, explică Campbell, descriind o persoană care suferă de o astfel de tulburare.
Un studiu din 2018 arată că diagnosticul de tulburare narcisică de personalitate nu este foarte comună în primul rând pentru că necesită un diagnostic oferit de un psihiatru sau de un psiholog, studiile empirice fiind încă foarte reduse.
La nivel general, putem vorbi despre narcisism ca tulburare psihică și atunci când persoanele vizate nu au scrupule și ar face orice pentru a-și îndeplini aspirațiile.
Tulburarea de personalitate narcisică apare când persoana are probleme persistente. Apare adesea împreună cu alte afecțiuni, cum ar fi depresia, tulburarea bipolară, tulburarea de personalitate borderline (BPD) sau tulburarea de personalitate antisocială.
Cauzele tulburării narcisice de personalitate (TNP)
Fără să fie trasate niște cauze clare și clinic dovedite în totalitate, cei mai mulți psihologi consideră că narcisismul patologic apare pe un tipar cu anumite specificități biologice, genetice, sociale și psihologice, cum ar fi:
- temperament hipersensibil încă de la naștere;
- admirație și laude excesive din partea adulților din viața copilului, fără o motivație reală;
- indulgență excesivă din partea părinților și a apropiaților;
- abuz sau neglijare emoțională în timpul copilăriei.
Narcisismul – ereditar sau „provocat“ de părinți?
Există cercetări care sugerează că narcisismul poate fi ereditar, cel puțin parțial. Alte studii indică faptul că relațiile disfuncționale cu părinții au fost corelate, de asemenea, cu prezența narcisismului patologic în rândul tinerilor, indiferent că este susținut de elemente de grandoare sau de elemente de vulnerabilitate. Pentru că în spatele comportamentelor narcisice se ascund, se pare, două alte trăsături definitorii: grandoarea și/sau vulnerabilitatea.
„Copiii care dezvoltă tulburarea narcisică de personalitate (TNP) s-ar putea să se fi simțit văzuți și apreciați atunci când s-au comportat într-un anumit mod care a satisfăcut așteptările îngrijitorului, dar ignorați, respinși sau certați atunci când nu au reușit să facă acest lucru.“
Elsa Ronningstam, psiholog clinician la spitalul McLean Hospital din Massachusetts
Cu toate acestea, mulți cercetători spun că este nevoie de mult mai multe studii, pe un număr net superior de participanți, pentru a determina ce rol joacă, cu adevărat, relația cu părinții și educația primită. De exemplu, Josh Miller, psiholog la Universitatea din Georgia, subliniază că cele mai multe cercetări despre grandoare realizate până-n prezent au găsit o legătură de cauzalitate relativ redusă între educație per ansamblu și narcisism.
Grandoarea resimțită de narcisist poate proveni din faptul că îngrijitorii au opinii exagerate despre superioritatea copilului lor, în timp ce vulnerabilitatea sa poate să provină din atitudinea distantă, neglijentă, abuzivă a îngrijitorilor.
Mai mult, analiza a fost realizată retrospectiv – cerându-le oamenilor să-și amintească experiențe trecute – mai degrabă decât prospectiv, pentru a vedea cum experiențele timpurii de viață afectează rezultatele.
Corpul narcisiștilor prezintă dovezi ale stresului crescut
Totuși, există o altă modalitate de a studia ce se întâmplă cu un narcisist, spun cercetătorii: „să privim înăuntru”. Într-un studiu publicat în 2015, cercetătorii de la Universitatea din Michigan au recrutat 43 de băieți cu vârste de 16 sau 17 ani și le-au cerut să completeze Narcissism Personality Inventory, un chestionar care măsoară în primul rând trăsăturile de grandoare.
Adolescenții au jucat apoi Cyberball, un joc virtual de aruncare a mingii, în timp ce activitatea lor cerebrală a fost măsurată folosind imagistica prin rezonanță magnetică (IRM), o metodă non-invazivă care le permite cercetătorilor să observe creierul în timpul proceselor sale.
Cyberball testează cât de bine gestionează oamenii excluziunea socială. Participanții sunt informați că interacționează cu alte două persoane deși, de fapt, aceștia se joacă cu un computer. În unele runde, jucătorii virtuali includ și participantul uman; în altele, jucătorii virtuali încep prin a arunca mingea tuturor, dar mai târziu o pasează doar între ei, eliminând participantul real din joc.
Adolescenții cu niveluri mai mari de narcisism grandios au avut o activitate mai mare în centrul nervos al durerii în raport cu cei cu scoruri mai mici de narcisism. Această rețea neuronală implică mai multe regiuni ale creierului, inclusiv părți ale cortexului insular și prefrontal, despre care studiile anterioare au descoperit că sunt asociate cu suferința din cauza excluziunii sociale.
Bărbații (dar nu și femeile) cu niveluri mai ridicate de narcisism grandios au avut o activitate mai intensă în părți ale cortexului cerebral asociate cu emoții negative și durere din motive sociale atunci când au vizionat imagini cu ei înșiși, în comparație cu imagini ale prietenilor apropiați sau ale străinilor.
Am putea spune că un corp al unui narcisic poartă cu el dovezi ale unui nivel crescut de stres. Studiile au demonstrat că bărbații cu un grad mai mare de narcisism au niveluri mai ridicate de cortizol (hormonul stresului) în comparație cu cei cu un grad mai mic de narcisism.
Într-un studiu din 2020, Royce Lee, un psihiatru la Universitatea din Chicago și colegii săi, au raportat că persoanele cu TNP au concentrații mai mari de molecule asociate cu stresul oxidativ (răspunsul la stres de la nivel celular) în sângele lor.
Astfel de descoperiri sugerează că „vulnerabilitatea este întotdeauna acolo, dar poate nu este întotdeauna exprimată”, spune Emanuel Jauk, psiholog clinician la Universitatea din Graz, Austria.
„În anumite circumstanțe, examinate în laborator, se pot observa semne de vulnerabilitate la nivel fiziologic, chiar și atunci când oamenii spun: «Nu sunt vulnerabil».“
Emanuel Jauk, psiholog clinician la Universitatea din Graz, Austria
„La școală eram cea mai frumoasă, cea mai deșteaptă, dansam cel mai frumos, cântam cel mai frumos!“ Între fantezie și realitate: sinele fals
Așa cum menționam mai devreme, există o perioadă în viața fiecăruia dintre noi când facem tranziția dintre iluzia că totul se învârte în jurul nostru și realitatea că universul nu are doar misiunea de a ne îndeplini nouă nevoile. Și atunci suntem încă niște copii neajutorați.
Când copilul nu reușește să-și construiască o stimă de sine adecvată, cel mai probabil acesta începe să-și construiască un sine fals de care va fi mândru și care îl va ajuta să își depășească fricile. Narcisistul nu se iubește neapărat pe sine, cât iubește imaginea ideală despre sine.
Ioana a crescut de mică cu credința, inolculată de mama sa, că ea este cea mai bună.
„La școală eram cea mai frumoasă, cea mai deșteaptă, dansam cel mai frumos, cântam cel mai frumos! Simțeam că orice mi-aș propune să fac, voi reuși. Așa mi s-a spus, așa credeam și până la urmă așa s-a și întâmplat.“
Andrei, în schimb, a visat toată viața că va deveni un om de succes, că va avea o viață spectaculoasă, va călători mult. Azi, prins într-un job care nu îl satisface, suferă deseori de episoade depresive.
Alina consideră că mama iubitului ei și-a creat o lume a ei, unde totul este perfect, și-a educat copiii perfect, tot ce a realizat a fost la superlativ. Orice mică intenție de a-i spune că poate nu totul a fost chiar extraordinar se sfârșește cu crize de plâns. „Mama iubitului meu nu poate accepta că ar fi putut să greșească. Iar atunci când încerci să îi spui ceva despre tine, de fapt, transformă totul într-o discuție despre ea. Tot ce poate simți e că este jignită, trădată. Nu se gândește și la celălalt. Sau, cel puțin, așa pare din exterior.”
Incapacitatea unei persoane narcisiste de a trăi versiunile idealizate ale vieții sale – unde este idolatrizată pentru cât de specială poate fi –, se poate transforma cu ușurință în suferință, în epuizare, în ură de sine chiar.
„Câteodată mi se pare că se minte pe sine și pe cei din jur, raportat la unele evenimente, întâmplări din viața ei, doar ca acestea să fi fost perfecte, chiar dacă nu au fost deloc așa”, revine Alina, în timp ce ne povestește despre mama iubitului ei.
Una dintre capcanele sinelui fals este aceea că, în timp ce puterea lui crește, nemulțumirea se intensifică și ea. Nu poți primi niciodată suficient de la niște oameni pe care tu-narcisistul, în adâncul ființei tale, îi disprețuiești.
Descoperă cele 7 calități care ajută la cunoașterea sinelui autentic.
Comportamente ambivalente care creează confuzie
Modul în care se manifestă narcisiștii poate fi extrem de diferit de la persoană la persoană, atât de diferit încât ar putea genera confuzie în procesul de înțelegere a acestui tip de tulburare.
Confuzia este creată în primul rând de faptul că persoanele narcisiste pot avea comportamente ambivalente, „pot fi grandioase sau se pot detesta, extravertite sau izolate social, lideri într-un anumit domeniu sau incapabile să aibă un loc de muncă stabil, cetățeni model sau predispuși la activități antisociale”, menționează publicația Scientific American, pe baza mai multor cercetări privind diagnosticarea tulburării narcisiste.
Așadar, notează clinicienii, narcisiștii variază între mai multe dimensiuni. Ei pot funcționa extrem de bine în viața de zi cu zi, pot avea cariere de succes și vieți sociale bogate, sau din contră, pot fi extrem de nefericiți. Ei pot (sau nu) să sufere și de alte tulburări, de la depresie la sociopatie.
Deși majoritatea oamenilor sunt familiarizați cu versiunea „grandioasă” a narcisismului – așa cum este manifestată de către persoanele cu un aer superior, ce tânjesc continuu după atenție de parcă aceasta li s-ar cuveni – tulburarea se poate exterioriza și într-o formă „vulnerabilă” sau „mascată”, când indivizii suferă și se confruntă cu tot felul de instabilități interioare privind stima de sine.
Totuși, există un liant comun, o trăsătură a tuturor narcisiștilor, indiferent de modul cum se manifestă ei: o preocupare extremă față de ei înșiși.
Află de aici ce înseamnă sociopat: 11 semne care trădează această tulburare.
Tipuri de narcisiști
Psihologul Craig Malkin împarte narcisiștii în trei categorii, în funcție de modul în care trăiesc ei sentimentul de a fi speciali:
- Narcisiștii „deschiși”: extrem de competitivi, aroganți, preocupați excesiv de propria persoană, „narcisiștii deschiși” sunt cei care se simt superiori celorlalți. „Trăiesc cu acel sentiment că indiferent de ceea ce faci nu va fi niciodată suficient pentru ei”, explică Malkin. „Realizările lor sunt întotdeauna mai bune.”
- „Narcisiștii ascunși”: se simt speciali fiind percepuți ca persoanele care suferă „cea mai mare nenorocire” sau suferință, adaugă psihologul. Necazurile prin care trece un „narcisic ascuns” vor umbri în mod inevitabil orice probleme cu care ar putea avea de-a face cei din jurul lui.
- „Narcisiștii utilitari”: a treia categorie a narcisiștilor îi include pe cei care se simt speciali dacă sunt percepuți ca fiind cei mai utili din grup. „Ei vor să înțelegi că nu ai întâlnit niciodată pe cineva mai grijuliu sau mai implicat decât sunt ei.”, spune Malkin.
Separat de aceste trei categorii enumerate, narcisismul patologic a mai fost separat în alte două categorii extinse, după cum am indicat deja: „narcisicul vulnerabil” și „narcisiscul grandios”.
- Narcisicul vulnerabil: oscilează între sentimente de superioritate și inferioritate, suferă de anxietate când nu este apreciat de toți cei din jur, continuu. Trăiește cu teamă de abandon și respingere, tinde să aibă parteneri-oglindă infideli, dezvoltând relații de co-dependență.
- Narcisicul grandios: mai puțin sensibil la emoții, el este de neclintit când vine vorba despre propriile calități. A învățat din copilărie că este superior celorlalți și doar caută în viața de adult reconfirmarea acestei credințe. Poate fi extrem de egoist, dominator și chiar agresiv.
Narcisismul vulnerabil versus narcisismul grandios
La începutul anilor 2000, Aaron Pincus, psiholog clinician la Universitatea de Stat din Pennsylvania, SUA, a observat că, de fapt, accentul pe sentimentele mărețe nu reprezenta cu exactitate ceea ce observa el la pacienții săi narcisici.
„Au fost ignorate complet motivele pentru care pacienții vin la terapie, care sunt vulnerabilitatea și suferința”, declară Pincus. „Ceea ce m-a determinat să fac o misiune din a ne calibra mai bine informațiile științifice.”
Într-o analiză din 2008, Pincus și colegii săi au descoperit moduri variabile prin care practicienii în sănătate mintală conceptualizau TNP, cu zeci de etichete pentru modalitățile de manifestare a narcisismului. Cu toate acestea, a existat un fir comun: descrierea atât a unor manifestări de grandoare, cât și a unora ce aparțin spectrului vulnerabilității în mijlocul cărora a apărut tulburarea.
Acesta fiind și momentul când cercetătorii au descoperit că ambele dimensiuni ale narcisismului sunt legate de ceea ce psihologii numesc în general „antagonism”. Pe de o parte, grandoarea include egoismul, înșelăciunea și insensibilitatea, asertivitatea, căutarea atenției, în timp ce vulnerabilitatea tinde să implice conștiință de sine intensă, anxietate, nevroză și depresie.
Narcisismul vulnerabil este, de asemenea, mai des asociat cu auto-vătămarea (care poate include tăierea, arderea și comportamentele asociate care se găsesc și la persoanele cu tulburarea de personalitate borderline (BPD) sau tentative de suicid.
Cele două manifestări ale narcisismului sunt, de asemenea, legate de diferitele tipuri de probleme ce apar în relații. În manifestările grandioase, persoanele cu TNP pot fi ceva mai răzbunătoare și mai dominatoare față de celelalte, în timp ce în fazele vulnerabile pot fi mai retrase și mai ușor de exploatat.
Grandoarea și vulnerabilitatea coexistă sau… nu?!
Majoritatea psihologilor care tratează pacienți narcisiști consideră că grandoarea și vulnerabilitatea coexistă în cazul unui narcisic, alternând în funcție de situație. Există, însă, și psihologi, mai ales în mediul academic, care susțin că cele două trăsături nu se suprapun întotdeauna.
De unde și o dezbatere care durează de mai mulți ani, aparent fără rezolvare, în primul rând din cauza următoarei enigme: este foarte puțin probabil ca persoanele care suferă de tulburare narcisică de personalitate să aleagă terapia, să meargă la psiholog. Mulți dintre ei nu acceptă teste psihologice sau neuro-psihologice pentru stabilirea unui diagnostic.
Cu toate astea, în prezent, dezvoltarea neuroștiințelor contribuie la o mai bună înțelegere a narcisismului. Și chiar dacă nu rezolvă complet disputa, clinicienii au ajuns la o concluzie în studiile preliminare: vulnerabilitatea pare într-adevăr una dintre fețele ascunse ale narcisismului.
Află de aici cum poți să mergi la psiholog gratuit în 2023.
„Modelul măștilor” și sentimentele ascunse ale narcisicului
În vechea poveste greacă, tânărul vânător admirat pentru frumusețea sa fără egal îi respinge pe mulți dintre cei care îl iubesc. Printre ei se numără Echo, o nimfă nefericită – care, după ce a făcut un truc unui zeu, și-a pierdut capacitatea de a vorbi, cu excepția cuvintelor rostite deja de o altă persoană. Deși inițial fermecat de vocea ei care o oglindea pe a lui, Narcis respinge în cele din urmă afecțiunea lui Echo.
Îndrăgostit de propria sa imagine, pe care o crede o altă ființă frumoasă, devine tulburat când constată că nu-și poate împărtăși afecțiunea.
În anii 1960 și 1970, psihanaliștii Heinz Kohut și Otto Kernberg au schițat ceea ce este acum cunoscut sub numele de „modelul măștilor” al narcisismului. Modelul susține că trăsăturile mărețe precum aroganța și asertivitatea (n.r. – Asociatia Americană de Psihologie definește asertivitatea drept un stil adaptativ de comunicare prin intermediul căruia o persoană își exprimă sentimentele și nevoile în mod direct, manifestând totuși respect față de ceilalți) ascund sentimente de nesiguranță și o stimă de sine scăzută.
Ediția din 1980 a DSM, principala referință folosită de clinicienii din SUA, include în definiția tulburării de personalitate narcisice (TNP) și trăsături vulnerabile, deși le subliniază pe cele ce țin de grandoare.
Unii psihiatri, însă, au susținut de-a lungul timpului, revine Scientific American, că vulnerabilitatea se suprapune într-o proporție prea mare cu cele ale altor tulburări de personalitate. Tulburarea de personalitate borderline, în special, are aceleași caracteristici din zona punctelor slabe cu TNP, cum ar fi dificultăți în gestionarea emoțiilor, sensibilitatea la critici și relațiile instabile.
Versiunile ulterioare ale DSM au oferit o și mai mare importanță trăsăturilor „mărețe” – cum ar fi: un sentiment exagerat de importanță, o preocupare pentru fanteziile ce implică succes și putere nelimitate, o nevoie excesivă de admirație și o lipsă de empatie.
O stimă de sine hrănită de aprecierea continuă
Jacob Skidmore, un tânăr de 23 de ani cu tulburare narcisică de personalitate, care gestionează contul The Nameless Narcissist pe mai multe platforme de socializare, mărturisește că adesea trece de la a se simți măreț la a se simți vulnerabil, uneori de mai multe ori în aceeași zi.
Când primește atenție pozitivă sau reușește să își atingă obiectivele, Jacob experimentează stări de grandoare, se simte încrezător și în siguranță. „Trăiesc aproape un sentiment euforic”, spune el. În schimb, atunci când sursele care îl stimulează se diminuează sau dipar, simte rușine care îl copleșește și care chiar îl împiedică să iasă din casă. „Mi-e frică să ies afară pentru că simt că lumea mă va judeca sau ceva de genul acesta și este dureros”, revine Skidmore. „De parcă aș fi înjunghiat în piept.”
Cu scopul de a-și menține vie stima de sine, Skidmore a sacrificat relații, i-a pedepsit pe cei care nu au fost de acord cu el, a devenit liderul de facto al mai multor grupuri din social media unde s-a autointitulat „Împăratul”.
Skidmore nu s-a manifestat dintotdeauna așa, când era mai tănăr, era mult mai sensibil și nesigur. „Mă uitam în oglindă și mă gândeam ce dezgustător eram, cât de mult mă uram”, povestește el pentru Scientific American.
SpiritNarc, este un canal de Youtube al cărui owner, Tessa, postează videoclipuri despre experiențele sale în calitate de persoană narcisistă. „Îmi doresc foarte mult ca lumea să înțeleagă [narcisismul]”, spune ea. „M-am săturat de narațiunea care circulă – oamenii văd comportamentul exterior și spun: «Asta înseamnă că acești oameni sunt îngrozitori».” Ceea ce acești oameni nu văd, adaugă ea, este suferința care se află în profunzime.
„Narcisicii sunt niște oameni răniți”
Așadar, conform evaluărilor mai multor clinicieni, narcisiștii oscilează între aceste două stări: grandoare și vulnerabilitate.
În cel mai recent sondaj al său, Wright și studenta sa Elizabeth Edershile au rugat sute de studenți și membri ai comunității să completeze niște chestionare care măsurau nivelurile de grandoare și vulnerabilitate de mai multe ori pe zi, timp de câteva zile.
Ei au descoperit că, în timp ce vulnerabilitatea și grandoarea nu coexistă în general în același moment, oamenii care sunt preponderent narcisiști grandioși trec și ei prin perioade de vulnerabilitate – în timp ce aceia care sunt în general mai vulnerabili nu experimentează prea multă grandoare.
Alte studii sugerează că suprapunerea poate depinde de severitatea tulburării: psihologul clinician Emanuel Jauk de la Universitatea de Medicină din Graz, Austria și colegii săi au descoperit că vulnerabilitatea poate apărea mai mult la indivizii extrem de grandioși.
Pentru Diana Diamond, psiholog clinician la Universitatea City din New York, astfel de descoperiri sugerează că „modelul măștilor” amintit mai devreme este, de fapt, simplist.
„Tabloul este mult mai complex – vulnerabilitatea și grandoarea există în relație dinamică una cu cealaltă și fluctuează în funcție de ceea ce individul întâlnește în viață, de stadiul propriei dezvoltări.”
Diana Diamond, psiholog clinician la City University din New York
„Indivizii grandioși nu ascund o latură vulnerabilă”
Pe de altă parte, Josh Miller, psiholog la Universitatea din Georgia, și alții asemenea lui, resping în totalitate ideea că indivizii grandioși ascund o latură vulnerabilă. Deși oamenii grandioși se pot simți uneori vulnerabili, această vulnerabilitate nu este neapărat legată de prezența nesiguranței, susține Miller.
„Cred că sunt furioși pentru că ceea ce prețuiesc mai mult decât orice este sentimentul de superioritate și statutul avut – și atunci când acest lucru este pus sub semnul întrebării, vor intra în defensivă.”
Josh Miller, psiholog la Universitatea din Georgia
Psihologul Donald Lynam de la Universitatea Purdue este de acord: „Cred că oamenii pot fi narcisiști din multe motive – pur și simplu ar putea crede că sunt mai buni decât alții sau îi încurajează statutul – și cred că motivația a fost neglijată.”
Într-un alt studiu publicat în 2017, cercetătorii au descoperit că vulnerabilitatea nu era un aspect esențial în structura narcisismului, iar grandoarea era centrală.
Iar dintre narcisiștii vulnerabili, majoritatea caută ajutor, notează Miller: „Aceștia sunt oameni răniți care vin să caute tratament pentru rănile lor”. Ceea ce înseamnă că clinicile psihiatrice sau cabinetele psihologice nu sunt neapărat locurile ideale pentru a căuta răspunsul la dezbaterea de care vorbim. Este „de parcă ai încerca să înveți despre comportamentul unui leu într-o grădină zoologică”, spune Miller.
„Narcisiștii maligni” au trăsături antisociale și psihopatice
Lipsa dorinței de a apela la terapie este valabilă în special pentru „narcisiștii maligni”, care, pe lângă caracteristicile obișnuite, prezintă trăsături antisociale și psihopatice, cum ar fi minciuna cronică sau bucuria de a provoca durere sau suferință altora.
Persoanele care își doresc să îi pedepsească sau să îi umilească pe ceilalți constant, care îi stârnesc pe ceilalți unii împotriva altora pentru ca aceștia să nu lege relații strânse, caută punctele slabe și defectele celor din jur și au un impuls de a distruge tot ce este frumos, popular, iubit, pot fi considerate narcisiști maligni.
Extrem de periculoși în pozițiile de conducere, ei sunt cea mai mare provocare pentru terapeuți. Pot avea o moralitate îndoielnică și în același timp să manifeste o influență și o atracție enormă asupra celor din jur. Sunt, de obicei, lideri toxici precum Hitler, Stalin, care în ciuda acțiunilor, aveau o mulțime de acoliți.
Tratamente pentru TNP
Până în prezent, nu au existat studii clinice randomizate care să valideze tratamente specifice pentru tulburărarea narcisică de personalitate. Medicii au început, totuși, să adapteze anumite psihoterapii care s-au dovedit a fi eficiente în alte afecțiuni conexe, cum ar fi tulburarea de personalitate borderline.
Tratamentele utilizate în prezent includ metode care îi ajută pe indivizi să își înțeleagă atât stările mentale, cât și ale altora și „transferul”, care se concentrează pe îmbunătățirea capacității unei persoane de a se autoreflecta, de a înțelege perspectiva celorlalți și de a-și regla emoțiile.
„Oamenii cu narcisism patologic și tulburare narcisică de personalitate au reputația de a nu se schimba sau de a renunța la tratament”, spune Elsa Ronningstam, psiholog clinician la Spitalul McLean din Massachusetts. Însă „în loc să dea vina pe pacienții lor, clinicienii și cercetătorii trebuie să dezvolte în continuare strategii care pot fi ajustate la diferențele individuale și, în același timp, să promoveze schimbarea.”
