De ce este importantă manifestarea sănătoasă a furiei

Furia nu este o problemă, dar anumite comportamente agresive pe care nu le controlăm sunt extrem de problematice. Revenind la furie, aceasta poate fi o emoție sănătoasă, Gabor Maté consideră că este recomandat să ne-o permitem ca pas important în propria noastră vindecare. Cum arată furia sănătoasă și când se ascund, de fapt, în spatele ei, alte emoții sau credințe?

Probleme cu furia

Nu o dată am întâlnit oameni care spun că au o problemă cu furia și doresc tratarea ei. De cele mai multe ori, aceasta ajunge să devină emoția cel mai frecvent trăită și cel mai dificil de controlat. Totodată, nemulțumirile legate de furie se referă la comportamentele la care recurgem în baza acestei emoții. Agresivitatea, în acest caz, devine o problemă importantă, pe care este necesar să o tratăm. Specific acest caz, întrucât anumite comportamente, pot trece drept agresive, deși ele au o altă intenție, chiar pozitivă.

Pot da aici exemplul în care tragem cu putere un copil din calea unei mașini. Desigur, el poate cădea pe jos, se poate răni, dar dauna provocată de gestul nostru, fie el și agresiv, este minoră comparativ cu pericolul evitat. Dacă însă, considerăm că este în regulă să lovim un copil pentru ca acesta să „înțeleagă” un anumit mesaj, atunci vorbim despre un abuz, o agresivitate toxică pe care este necesar să o controlăm și pentru care putem găsi iertare, în caz că nu vom repeta comportamentul, însă nu și justificări.

„Eu nu manifest furie, pentru că este o emoție urâtă“

Alina, când era mică, primea adesea critici din partea mamei că nu are niciun motiv să fie furioasă, că furia este o emoție urâtă și nepermisă. Ea a învățat că rolul ei este să fie cât mai bună și mai cuminte, că fetițele sunt blânde și gingașe, că furia îi va face pe oameni să o urască și să se îndepărteze de ea. Totodată, îi spunea că nu are motive să se înfurie și că este ciudată dacă se comportă așa. Mama Alinei era o persoană credincioasă, al cărei sfătuitor era preotul din sat, care interzicea furia, în special femeilor. Rolul lor, spunea el, este să fie supuse. Așadar, Alina a crescut simțindu-se neadecvată, fiind adesea ținta bullying-ului, învățând să tolereze nedreptatea fără a se lupta pentru ea, fără a pune limite în relațiile cu ceilalți, fără a-și cere drepturile, încercând să „nu supere”. Primul episod depresiv major l-a avut la 17 ani. A urmat ședinte de terapie după vârsta de 24 de ani, când a terminat facultatea pe care o urmase într-un oraș departe de casă. 

Reprimarea furiei poate fi unul dintre motivele care contribuie la instalarea depresiei, o manifestare a emoțiilor reprimate. Practic, ne luptăm constant să nu exprimăm anumite emoții, fie pentru a fi „puternici”, fie pentru „a nu deranja”. Motivul pentru care reprimăm emoțiile, dincolo de ceea ce am învățat în familie, este teama de a nu fi judecați, criticați, respinși.

Furia, această emoție care ne face să ne simțim puternici…

Să nu uităm că trăim într-o societate care prioritizează puterea și succesul, în detrimentul sănătății psihice și emoționale. Vrem să fim puternici și să avem realizări cât mai numeroase, să avem un statut și să urcăm „scara socială”. Perfect. Întrebarea este: Dacă facem aceste lucruri, ce vom obține? Bani? Nu sunt niciodată suficienți. În realitate, ne dorim anumite emoții, anumite lucruri în relațiile cu ceilalți. Vrem să contăm, să fim importanți pentru alții, să fim admirați, validați, apreciați. Pentru că „ne-am simți” într-un anume fel. Deși ne ascundem în spatele acestor „valori”, vrem să fim văzuți. 

Furia este considerată o emoție care denotă putere și control, din păcate, în special când este exprimată agresiv. Totodată, furia este acceptată și tolerată mai bine în cazul bărbaților decât al femeilor. În timp ce un personaj masculin furios va fi văzut (de anumite persoane, desigur) drept în control, un personaj feminin va fi etichetat drept isteric. Psiholoaga și autoarea Harriet Lerner, la întrebarea „Care este diferența între asertivitate și agresivitate” răspunde cu „sexul persoanei care se exprimă”.

Chiar și așa, în viața de zi cu zi, furia ascunde o sumedenie de emoții pe care le reprimăm din teama de a fi vulnerabili, expuși, „ținte ușoare”. Iată un exemplu: 

Când partenerul de cuplu, pe care îl iubim, cu care avem o relație de atașament, ne dezamăgește, se poate să manifestăm furie față de el – să țipăm, criticăm, respingem. În realitate, oare cum ne simțim când persoana iubită ne dezamăgește? Ce gânduri apar despre el sau despre noi? „Nu mă iubește/ Nu îi pasă de mine / Nu sunt importantă pentru el etc.”

Repetând întrebarea: Oare cum mă simt când nu sunt important pentru persoana iubită? Să ne imaginăm că adresăm întrebarea unui copil care are acest gând în relație cu mama. Va fi furios? Nu. Va fi trist. Se va simți singur, abandonat. Poate va simți și frică. Acestea sunt emoțiile autentice pe care nu le vom exprima, pentru a nu fi slabi. Ne vom lua apărarea într-un mod dezadaptativ prin furie, reușind doar să creăm mai mult disconfort în cuplu și neadresând problema de fundal, care ne poate ajuta la reparație: „Sunt trist/ă când faci X lucru, pentru că îmi spun că nu îți pasă de mine. Aș vrea să corectezi acest comportament”.

Manifestarea sănătoasă a furiei

Atât furia exagerată, cât și furia reprimată sunt toxice spune Gabor Maté în cartea sa, „Mitul normalității“. Tot el afirmă că „furia, în forma sa naturală și sănătoasă, este o apărare a limitelor, o dinamică activată atunci când percepem o amenințare la adresa vieții noastre sau a integrității noastre fizice sau emoționale”.

Din păcate, adesea ea este interzisă în repertoriul sentimentelor noastre, fiind, încă din copilărie, alături de suferință, una dintre emoțiile dificil de acceptat de către părinți. Furia sănătoasă este un răspuns de moment, este situațională, iar durata ei este limitată – apare când este nevoie, respinge amenințarea și se calmează. Nu devine o sursă cronică de iritare și nici motiv de autoînvinuire și autocritică.

Atunci când emoția rămâne prezentă, adesea a existat un trigger care a scos la suprafață o suferință mai veche. Furia sănătoasă urmărește menținerea integrității și echilibrului dacă acestea sunt, pe moment, amenințate. Nu are conținut moral, corect sau greșit, mai spune dr. Maté. Din păcate, în timp ce unii ajung la exagerarea emoției, alții o minimizează până în punctul de a nu lua contact cu ea deloc. Oamenii pe care adesea îi admirăm pentru calmul și blândețea lor, cei care mereu sunt disponibili și niciodată nu se supără sunt oameni care reprimă această emoție și care, nu de puține ori, ajung chiar la boli fizice cauzate de această suprimare.

Furia înseamnă să știm să spunem „NU”, să știm să punem limite, să tolerăm mai bine frustrarea de a primi o reacție negativă din partea celui/celor refuzat/refuzați. Așadar, când ne regăsim într-un scenariu în care încercăm să facem eforturi să tolerăm o situație inconfortabilă, amăgindu-ne că putem să ne descurcăm și așa, că putem rezista, apare oportunitatea de a exersa permisiunea pentru a simți furie.

Uneori, este un pas înainte să recunoaștem că „nu ne place acest lucru” sau „nu vrem acest lucru”. Tot Gabor Maté spune și că cercetările sugerează că „exprimarea furiei ar putea sprijini sănătatea fizică, de exemplu în cazul celor care suferă de scleroză laterală amiotrofică sau fibromialgie […] – pacienți considerați drept excesiv de amabili.” Sunt studii care demonstrează că reprimarea furiei duce la dureri fizice, așa cum exprimarea sănătoasă a furiei duce la atenuarea durerilor fizice provocate de afecțiuni precum cele menționate mai sus.