7 calități care ajută la cunoașterea sinelui autentic

Descoperirea sinelui autentic presupune dezvoltarea unor calități care să ne permită apropierea de noi înșine. Așadar, în loc să ne ascultăm criticul interior, să practicăm mai des, spre exemplu, compasiunea față de sine. Iată și alte câteva trăsături utile pentru cunoașterea sinelui autentic.

Criticul interior și alte părți din noi

Există o carte, scrisă de psihologul Richard Schwartz, creatorul formei de terapie numite „Internal Family Systems”, numită „No bad parts” (nicio parte rea) și se referă la părțile noastre interioare, numite și subpersonalități. Una dintre ele ar putea fi acest critic interior, care ne este mai familiar, dar putem avea și o parte care este „pleaser” (face celorlalți pe plac), o parte narcisică (de care ne ferim, întrucât în prezent narcisismul a ajuns să fie supraanalizat și blamat), o parte de salvator, una de impostor, etc.

Am învățat să ne simțim rușinați când ne auzim vocile interioare care nu corespund imaginii pe care vrem să o afișăm și credem despre noi înșine. Cheia unei vieți sănătoase și împlinite, spune Dr. Schwartz, este să ne onorăm, acceptăm, înțelege și iubim toate aceste părți sau subpersonalități. 

Este ideal să practicăm acceptarea, să ne dăm voie să ne privim acele părți pe care încercăm să le ascundem, și să renunțăm la a le categorisi în „bune” și „rele”. Nu le putem elimina, ele sunt parte din noi, le purtăm cu noi oriunde ne-am duce. Așadar, în loc să ne respingem lumea interioară, să ne-o îmbrățișăm și astfel vom ajunge la cunoașterea sinelui autentic.

Gabor Maté spune într-unul dintre interviurile sale că, de fiecare dată când aude despre o conferință de traumă la care au fost invitați psihologi precum Stephen Porges (creatorul Teoriei Polivagale) sau Peter Levine (creatorul metodei numite „Somatic Experiencing”/ experiență somatică), primul lui gând este „Eu de ce nu am fost invitat? Sunt mai cunoscut decât ei doi!”. Astfel își recunoaște partea care simte invidie, o parte rănită care spune „De ce nu eu, de ce ei?” și pe care a învățat să o asculte cu compasiune.

Sinele versus părți din noi

Sinele autentic este cel care ne îngrijește, ne protejează, ne ascultă nevoile și ține cont de ele. Odată ce ne descoperim autenticitatea, găsim și calmul interior, conectarea cu cine suntem cu adevărat. Părțile din noi, aceste subpersonalități ale noastre, adesea au interese proprii.

Spre exemplu, dacă începem să ieșim la întâlniri cu un bărbat care în câteva luni decide că nu mai este interesat de noi, putem avea părți din noi care se vor concentra pe readucerea lui înapoi. Fie îi vom urmări paginile de social-media, fie vom încerca să aflăm informații despre el de la cunoștințe comune, sau chiar îi vom trimite mesaje. Acelea sunt subpersonalitățile noastre care au intrat în joc, indiferent dacă rezultatul urmărit este benefic sau nu pentru noi – „De ce ai vrea un bărbat care nu te apreciază?”. În contrast, sinele poate vedea imaginea de ansamblu „Acela nu este partenerul potrivit pentru tine” pe care părțile nu o pot vedea. 

Iată în continuare, 7 calități care ne vor aduce mai aproape de cunoașterea sinelui autentic.

1. Curiozitatea

Spuneam anterior că supersonalitățile noastre au interesele proprii, iar un antidot pentru acestea îl reprezintă curiozitatea. Când ești cu adevărat curios/curioasă, nu urmărești schimbarea comportamentului unei alte persoane ci vrei în mod autentic să îl înțelegi. Prin curiozitate manifești deschidere către lume și dorință de a înțelege alți oameni și ce anume le motivează comportamentele în loc să fii supărat/ă pe ei. 

Desigur, în situația descrisă mai sus, poate interveni suferința, dar curiozitatea ne permite să înțelegem că anumite comportamente ale celuilalt spun ceva despre el, nu despre noi. Iar dacă ceva din comportamentul nostru a contribuit la o distanțare de cineva, putem privi în noi ce rol are acel comportament și dacă ne este utilă schimbarea lui. Acesta este un demers important în cunoașterea sinelui autentic.

Chiar și atunci când există diferențe majore în opinie (spre exemplu între partidele politice) comunicarea este posibilă când ascultăm activ și suntem curioși să înțelegem contextul celuilalt, ce raționamente îi întrețin convingerile atât de diferite de ale noastre și nu să respingem, criticăm și acuzăm.

2. Compasiunea

Compasiunea nu înseamnă contemplare lipsită de intervenție și nici indulgență nejustificată. Compasiunea înseamnă blândețe, să privim dincolo de părțile reactive din noi sau din alții, dincolo de furie și să recunoaștem ce se găsește dedesubt. Adesea, sub furie vom găsi tristețe, suferință. Compasiunea înseamnă să îți pese de suferință (a ta sau a altora) și să nutrești o dorință reală de a (îți) oferi ajutor.

3. Încrederea

Încrederea se referă la a relaționa cu aceste părți din noi, dar și cu alte persoane, în moduri care au potențial vindecător. Înseamnă, totodată, că deși facem greșeli, suntem în esență buni și vrednici de lucruri bune. Adevărul este că sinele nostru autentic are încredere în propriile abilități dincolo de ce dubii ar manifesta anumite părți din noi.

Recent, am fost invitată să vorbesc la un eveniment unde trebuia să răspund la câteva întrebări și m-am confruntat cu părți din mine care s-au activat în această situație. Evident, am auzit partea introvertă care nu se simte bine în prezența unui grup de necunoscuți, apoi partea de impostor care se întreba „Ce caut eu acolo?” și, evident, criticul interior care numai drăguț nu a fost cu mine. M-au ajutat exercițiile din „Compassionate Inquiry” (metoda terapeutică dezvoltată de Gabor Mate – despre care și urma să vorbesc!) pe care, în antrenamentul meu de a învăța să lucrez cu alții, am învățat-o și aplicat-o pe mine. Am fost atentă la mesajele mele, le-am mulțumit părților că încearcă să mă apere („Să nu te faci de râs!”) și mi-am propus să îmi ofer compasiune. M-am dus pe scenă cu emoții cărora le-am permis să existe, spunându-mi că „Sunt cât de bună pot să fiu în prezent, iar asta e suficient”. Iar acesta a fost un mic pas către propria autenticitate.

4. Calmul

Calmul ține adesea de a fi prezent. Uneori, emoțiile noastre par incompatibile cu starea de calm, alteori să fim ancorați în propriul corp poate deveni o sursă de stres și mai mare. Așadar, calmul interior putem încerca să îl obținem prin tehnici de ancorare (grounding). Și, așa cum spun și în cabinet, nu trebuie să obținem 100% ceea ce ne dorim. Și 20% este un plus!

Ancorarea o putem face așezați pe un scaun, conectându-ne la simțurile noastre, fie cu ochii deschiși, folosindu-ne văzul pentru a găsi, spre exemplu, 4 obiecte din jur de culoare verde sau alegând aleator câteva obiecte pe care să le descriem în minte cu cât mai multe detalii, folosindu-ne apoi simțul tactil (cum se simte textura hainelor, părul, un accesoriu, mânerul fotoliului), apoi simțul auditiv, olfactiv și gustativ în același mod. Sau, cu ochii închiși, putem explora cum se simte corpul nostru susținut de scaunul pe care stă, fermitatea podelei de sub tălpile noastre, ghidându-ne respirația și imaginându-ne cum cu fiecare inspirație aducem în corp liniște, sau încredere, sau curaj, și pe fiecare expirație ne dăm voie să eliberăm tensiunile din corp. 

5. Curajul

Curajul este calitatea care ne permite să ne confruntăm cu situațiile care ne pot provoca temeri (teama de conflict, de exemplu) și cu acele părți din noi care se agață de temeri pentru a răspunde cu un mai bun control.

Putem, astfel, să ne cerem iertare pentru anumite reacții sau comportamente care au fost eliberate de anumite părți din noi, în timp ce adresăm nedreptățile care ne-au fost făcute. Respectiv, pot să îmi cer iertare că am ridicat vocea, dar pot, totodată să reafirm că în situația respectivă am fost rănit/ă și nu permit să se mai întâmple. Cunoașterea sinelui autentic înseamnă să observăm părțile din noi care sunt reactive, dar să și înțelegem care este catalizatorul lor sau „trigger-ii”.

6. Claritatea

Claritatea se referă la modul în care percepem anumite situații. Evident, experiența noastră de viață ne-a format modul în care vom evalua situațiile externe. Dacă stăm să ne gândim, până și trauma nu se referă la ceea ce s-a întâmplat în exterior, ci ceea ce s-a petrecut în interiorul nostru în acele momente. Prin urmare, modul în care am perceput, filtrat, evenimentul este traumatic.

Claritatea se referă la a fi prezent aici și acum, și a nu (re)acționa în baza unor răspunsuri automate, a unor percepții cu care ne-am obișnuit. Practic, să nu apelăm la filtre și să nu ne aducem bagajul emoțional sau fricile în situația prezentă. Astfel, vom putea vedea lucrurile pentru ceea ce sunt și nu pentru ceea ce ne temem că ar putea fi.

7. Conectarea

Nu în cele din urmă vorbim despre conectare. Psihologul Stephen Porges afirmă că „vindecarea nu presupune doar absența pericolelor, ci prezența conectării”. Revenind la traumă, nu doar modul în care am perceput evenimentul extern este traumatic, ci faptul că nu am avut cu cine să procesăm experiența, nu a fost nimeni alături de noi, cu care să vorbim, care să ne ofere sprijin. Am fost singuri.

Conectarea, în prezent, se referă atât la a permite apropierea de alții, cât și la apropierea și acceptarea acestor părți din noi. Reconectarea sănătoasă, duce la întregirea sinelui, la cunoașterea aprofundată a noastră, astfel încât să avem un mai bun control și să putem lua decizii mai sănătoase în ceea ce ne privește.