„Cheltui o grămadă de bani doar ca să stau de vorbă cu cineva!“ 6 mituri despre psihoterapie

În ultimul timp, forțați de împrejurări, am învățat cât de important este să avem grijă de noi din toate punctele de vedere, iar existența unor mituri despre psihoterapie ne poate împiedica să ne rezolvăm rănile emoționale. Așa cum ne prezentăm la ortoped atunci când ne rupem un picior sau la diabetolog pentru monitorizarea parametrilor unei boli cronice, solicitarea sprijinului specialiștilor în sănătate mintală este un lucru firesc atunci când vorbim despre durerea emoțională.

Ultimii doi ani au scos în evidență nevoia fiecăruia de a primi sprijin emoțional, empatie și înțelegere. Ne-am izolat pentru a ne proteja pe noi și pe cei dragi, dar izolarea ne-a arătat că nu putem trăi în separație și că nu degeaba omul este definit drept un “animal social”.

Dar cum facem să trăim “sănătos” împreună? Deprinderile sociale și învățarea regulilor de bună purtare sau respectarea legilor sunt suficiente? Ca medic psihiatru, consider că este nevoie să ne identificăm și nevoile emoționale și să ni le satisfacem pentru a putea avea relații armonioase cu cei din jur și a ne simți parte dintr-o comunitate.

Și tu, și eu și noi. Împărtășesc, deci nu sunt singur

Majoritatea oamenilor se simt singuri în ceea ce gândesc și simt. În funcție de spațiul psihic al fiecăruia, pot interveni sentimente de vină, jenă, frică, repulsie față de propriul univers interior, în condițiile în care persoana în cauză nu-și împărtășește gândurile și emoțiile cu nimeni și se vede ca pe o insulă fără conexiuni cu “continentul”. Ajunge să creadă că ceea ce simte și gândește este disfuncțional și că dacă exteriorizează ceva, riscă să fie respins și să fie “expulzat” din societate.

Lipsa de comunicare reală și validare la nivel de normă socială sunt principalele motive pentru care majoritatea dintre noi răspundem la întrebarea: “Ce faci?” cu un “Bine….” ambiguu și lipsit de conținut. Ideile preconcepute despre nevoile emoționale reale ale fiecărei persoane, despre mersul la psihiatru sau începerea unei terapii, faptul că suferința psihică nu e considerată la nivel de societate drept o suferință reală sau impresia că dacă îți arăți sentimentele și ești vulnerabil înseamnă că ești un om slab, sunt piedici reale în regăsirea unui echilibru interior și a stării de bine.

Împărtășirea propriei experiențe arată, după părerea mea, pe lângă un curaj extraordinar, o mare compasiune față de ceilalți.

Campania “Păstrează-ți echilibrul, nu tăcerea” încurajează oamenii care s-au confruntat cu dificultăți emoționale și au primit sprijinul specialiștilor să își spună povestea. Pentru ca ceilalți să înțeleagă faptul că nu sunt singuri, să aibă curajul să ceară ajutor atunci când se simt copleșiți și să nu abandoneze drumul spre mai bine orice s-ar întâmpla.

Mituri despre psihoterapie pe care ar trebui să le combatem

1. Dacă merg la psiholog/psihiatru o să creadă lumea că sunt nebun/slab. Mă fac de rușine

Studiile corelează nivelurile crescute de stres atât cu afecțiunile fizice cât și cu tulburările psihice. Fiecare manifestă suferința în felul său propriu. Nu este o rușine să ai grijă de tine. Doar pentru că nu se poate măsura prin tehnici de laborator nu înseamnă că suferința emoțională nu este cât se poate de reală și apăsătoare. Atât de apăsătoare încât uneori te pune la propriu la pământ, afectând funcționalitatea de zi cu zi.

Cei care ajung la specialist au de multe ori povești de viață incredibile, rezistând ani de zile în medii ostile, în care suferința este ceva atât de comun încât pare o normalitate. Sunt oameni cu o forță interioară foarte mare, care pur și simplu au obosit luptându-se cu durerea. Au fost nevoiți să își creeze propriile mecanisme de supraviețuire, unele mai potrivite, altele mai puțin sănătoase, pentru a merge înainte indiferent de ce i-a lovit.

Unii au îngropat durerea și au ținut-o închistată mult timp, până când factorii declanșatori au făcut-o să iasă brusc la suprafață prin simptome psihiatrice.

Însă suferința poate fi uneori transformată într-o oportunitate de creștere și dezvoltare, atât a propriei persoane cât și a celor din jur.

2. Cheltui o grămadă de bani doar ca să stau de vorbă cu cineva

Depinde ce cauți de fapt – ce nevoi emoționale ai, care sunt motivele și ce ți-ai propus pentru tine. Scopul psihoterapiei este restructurarea psihicului. În momentul în care există blocaje, neputință sau durere, un terapeut poate oferi sprijin pentru recuperare, ameliorare și schimbare. Procesul încearcă să aducă puțină claritate asupra a ceea ce se întâmplă în viața ta, urmând ca procesarea să fie făcută de tine în spațiul dintre ședințe.

Un terapeut nu îți va da sfaturi și nu îți va rezolva problemele, ci te va susține și îți va oferi ghidaj în căutările tale interioare. 

De multe ori, oamenii înțeleg ce li se întâmplă la nivel rațional, se informează, citesc mult și cunosc bine teoria, însă senzația de blocaj și suferință nu par să se amelioreze. Deținerea informației este un factor cognitiv de protecție foarte important, însă este separat de reglajul emoțional. Un terapeut îți poate oferi sprijinul necesar pentru a intra în contact cu tine și emoțiile tale, pentru a le recunoaște și a le trăi până la capăt în siguranță, procesate corespunzător.

3. Nu văd niciun rezultat concret. Stau de vorbă degeaba, suferința mea e la fel

Drumul către o stare de echilibru este lung și plin de provocări. Schimbările durabile se fac în timp, de obicei cu pași mici, chiar pe nesimțite. O nouă etapă de dezvoltare poate necesita o readaptare, iar uneori ajustarea pare incomodă și fără rezultate. Dacă există perseverență și direcție în ansamblu, suntem în plin proces de creștere interioară. Nu contează câte opriri simțim nevoia să facem; suntem pe drumul cel bun.

Uneori, suferința cere să fie parcursă, ascultată și procesată până la capăt. O durere fizică poate fi  un simptom pentru a te feri de un anumit mediu social, emoțional sau psihic dăunător. Tot astfel,  o  durere  emoțională poate transmite și ea diverse mesaje, poate fi prezentă cu un scop, până când spune tot ce are de spus sau până când rănile sufletești primesc grija necesară pentru a se vindeca. Sunt cazuri în care suferința este atât de veche încât ajunge să fie o obișnuință, iar o schimbare bruscă în bine este greu de tolerat și poate duce chiar la autosabotare.

Restructurarea psihicului se face în timp, cu blândețe, în ritmul propriu al fiecăruia. Treptat, potențarea resurselor interioare și schimbările de perspectivă transformă modul de funcționare și contribuie la atingerea și menținerea stării de bine.

4. Mi-e teamă că mă judecă

Psihoterapia este despre tine, nu despre problema ta. Psihicul uman este fascinant în complexitatea lui, iar specialiștii în sănătate mintală încearcă să sprijine căutările interioare unice ale fiecărui individ. În încercarea de a supraviețui unor medii ostile, mecanismele defensive inconștiente ale psihicului ne pot duce uneori pe căi întunecate. 

Viktor Frankl spunea că o reacție anormală într-o situație anormală este, de fapt, un comportament normal. Un spațiu terapeutic în care te simți în siguranță îți poate da ocazia să te deschizi, să te cunoști și să ajungi să te împaci cu tine și cu povestea ta. Este un spațiu în care vei fi încurajat să îți îmblânzești judecătorul interior, să fii din ce în ce mai bun cu tine și să-ți oferi grija de care ai nevoie.

5. Mi-e teama că îmi va divulga secretele

Confidențialitatea este o obligație etică, deontologică, morală și legală pentru toți specialiștii în sănătatea mintală. Un specialist își sprijină și își protejează pacientul, rolul lui fiind să contribuie la starea de bine a acestuia.

6. Mi-e teamă că mă va umple de pastile

Un tratament medicamentos prescris de un medic psihiatru are ca scop ameliorarea simptomatologiei și creșterea funcționalității pacientului. Un medic bun va da tratament doar dacă este necesar și va regla dozele într-un mod potrivit pentru a contribui la starea de bine a pacientului.

În momentul în care rolul fiecărui medicament este înțeles de către pacient, complianța la tratament va crește și rezultatele nu vor întârzia să apară. În unele cazuri, stabilizarea psihică realizată cu medicamente crește randamentul psihoterapiei, pacientul având posibilitatea să-și acceseze resursele interioare mai ușor și să lucreze cu el mult mai bine în terapie. Oamenii puternici sunt cei care își recunosc vulnerabilitățile, au curajul să privească în interior și deschiderea să solicite ghidaj atunci când trec printr-o perioadă dificilă.