De ce simțim invidie și care este rolul ei?

De ce simțim invidie și care este rolul ei?

Tu ce motive de invidie ai? O persoană care pleacă în vacanțe exotice? Cineva cu o relație aparent perfectă? Prietenul acela care continuă să urce pe scara carierei cu aparentă ușurință, spre deosebire de propriile tale eforturi de a obține o promovare? Se pare că rădăcinile psihologice ale invidiei sunt extrem de adânci și este posibil să ne fi ajutat să ne dezvoltăm ca specie. Dar nu este o emoție deosebit de plăcută și atrage multă rușine socială. Probabil ar trebui să fim mulțumiți când altcineva reușește, dar după cum vom vedea, creierul nostru de multe ori nu funcționează așa. Deci, care este povestea reală din spatele invidiei și a funcției sale în creier?

Ce este invidia?

Invidia este lăcomia, dorința pentru ceva posedat sau afișat de o altă persoană și durerea însoțitoare că tu însuți nu ai acel ceva. O experiență emoțională complexă, invidia poate consta din multe elemente: dor, sentimente de inferioritate, rea voință față de persoana invidiată, resentimente și vinovăție.

Când o persoană devine invidioasă, acest lucru se datorează adesea unui anumit grad de nemulțumire față de sine. Cu alte cuvinte, invidia apare atunci când o persoană crede că a avea ceea ce are o altă persoană ar crește propria fericire. Invidia ar putea implica, de asemenea, un anumit grad de dorință ca cealaltă persoană să nu aibă obiectul sau calitatea invidiată.

La fel ca invidia, gelozia este o emoție complexă cu multiple fațete, dar gelozia există de obicei în contextul relațiilor. Gelozia este ceva diferit. Ești gelos pe lucrurile pe care vrei să le păstrezi. Psihologul  Brené Brown le contrastează astfel: invidia este „când vrem ceva ce are o altă persoană”, iar gelozia este „când ne temem să pierdem o relație… pe care o avem deja”.

Dacă vrei să citești mai multe despre gelozie, îți recomand acest articol: Cu gelozia la terapia de cuplu: „Nu iubirea generase gelozia, ci trauma cu propria mamă”

Un soț gelos, de exemplu, este gelos pe soția sa, dorind s-o țină pentru el însuși. Noi obișnuim să folosim termenul „gelos” pentru a ne referi la „invidios” în multe contexte („te vei duce în Franța? Sunt atât de gelos!”). De obicei suntem invidioși pe lucrurile care au legătură cu statutul sau posesiunile, deși, după cum vom descoperi, ceea ce invidiem se schimbă semnificativ odată cu vârsta, sexul și statutul nostru social.

De ce apare invidia

Invidia se dezvoltă atunci când indivizii se compară cu ceilalți, în speță cu cei cu care simt că sunt în competiție și se găsesc inferiori. Acest proces este unul firesc, deși compararea sinelui cu alții poate duce la dezvoltarea invidiei și a altor emoții care pot provoca durere. Acest tip de comparație poate fi adesea văzut în relațiile cu frații, de exemplu. Este destul de obișnuit la copii să compare tratamentul lor cu cel al fraților lor și să sublinieze orice diferențe (reale sau percepute) părinților lor.

Invidia rezultă din factori interni mai degrabă decât din cei externi. Sunt mai multe șanse să experimentăm invidie dacă avem o stimă de sine mai scăzută sau credem că ne lipsesc anumite calități, indiferent de ceea ce posedăm de fapt.

O persoană are, de asemenea, mai multe șanse să invidieze oamenii care sunt similari ca sex, vârstă, clasă, educație sau ocupație. Vârsta unei persoane poate influența, de asemenea, manifestarea invidiei. Spre exempplu, un studiu a constatat că adolescenții și adulții tineri sunt mai predispuși să fie invidioși decât adulții de vârstă mijlocie și în vârstă.

Popularitatea rețelelor sociale a jucat, de asemenea, un rol în experiența invidiei. Oamenii care văd realizările și experiențele de viață pozitive ale colegilor lor pe platforme precum Facebook și Instagram pot începe să fie invidioși și să se întrebe de ce nu au experimentat același grad de succes sau fericire. Cercetările au descoperit că această experiență de invidie poate duce la creșterea sentimentelor de depresie.

Consecințele invidiei

Durerea invidiei este cauzată nu de dorința de a avea avantajele celorlalți, ci de sentimentele de inferioritate și frustrare prilejuite de lipsa lor în noi înșine. În mod paradoxal, evitarea invidiei și teama de a o trezi în alții ne împiedică să ne atingem întregul potențial.

Invidia ne costă, de asemenea, prietenii și aliații și, mai general, temperează, înfrânează și subminează chiar și relațiile noastre cele mai apropiate și intime.

În unele cazuri, poate duce la acte de sabotaj. În timp, angoasa și amărăciunea noastră pot da naștere la probleme de sănătate mintală, cum ar fi depresia, anxietatea și insomnii și probleme de sănătate fizică, cum ar fi infecții, boli cardiovasculare și cancer. Suntem, la propriu, consumați de invidia noastră.

Invidia poate servi unui scop evolutiv

Invidia are la bază a dori ceea ce are o altă persoană și se consideră că de fapt nu este un lucru inutil să o simți, ci este o parte a dezvoltării noastre, a ceea ce „Psychology Today” descrie ca fiind „autoevaluarea” noastră, în care ne comparăm cu ceilalți și concurăm cu ei.

Evaluăm rangul și statutul în comparație cu alți oameni, iar teoria spune, așa cum explică Richard Smith în „The Evolutionary Psychology Of Envy, că „invidia a jucat un rol important pentru modul în care oamenii au căutat resursele necesare supraviețuirii și reproducerii cu succes de-a lungul timpului.”.

Invidia ne motivează să ne străduim să luăm ceea ce posedă o altă persoană, să-l realizăm pentru noi înșine, uneori chiar mai bine, iar toate aceste impulsuri au fost destul de bune pentru a garanta supraviețuirea și evoluția primilor oameni care luptau pentru resurse. Data viitoare când ești înțepat de insecta invidiei, fii conștient de faptul că poate face parte dintr-o parte foarte veche a creierului tău.

Există două tipuri diferite de invidie

O serie de studii psihologice au arătat că invidia poate fi de fapt împărțită în două emoții diferite la oameni, iar punerea ambelor laolaltă s-ar putea să nu fie complet corectă. Un cercetător olandez, inspirat de faptul că există de fapt cuvinte diferite pentru invidie în limbaj, a căutat să definească care ar putea fi diferențele și a găsit două componente diferite: invidia răutăcioasă și invidia benignă.

Studiul său a cerut unor cohorte uriașe de oameni să-și amintească un caz în care au simțit invidie, să cuantifice emoțiile din jurul acesteia și a persoanei pe care o invidiau, inclusiv intensitatea resentimentelor. Participanții au primit apoi un „test schadenfreude” (înseamnă bucurie/plăcere la nenorocirea altora, Schadenfreude [germană, „rău-bucurie”]) în care li s-a cerut să-și imagineze că subiectul invidiei lor a suferit un eșec.

Invidia răutăcioasă se dovedește că se concentrează asupra persoanei care a obținut lucrul invidiat și este asociată cu resentimente, supărare, dorindu-și în mod activ să poată fi privată de lucrul dorit și, da, apare o doză mare de schadenfreude atunci când eșuează. Invidia benignă, pe de altă parte, este mai generală: oamenii care au simțit acest lucru au considerat, în general, că persoana pe care o invidiau merită realizarea, nu au simțit rea voință față de aceasta și și-au orientat invidia în general către obiectul invidiat în sine, nu spre persoana în cauză. 

Invidia, ca și alte sentimente, poate fi experimentată la diferite intensități. Poate fi considerat benignă atunci când astfel de comparații ne motivează să ne îmbunătățim viața. Sau, prin contrast, poate fi distructivă pentru noi și potențial și pentru alții.

Invidia ca forță motivatoare

Invidia poate fi o forță pozitivă în viața noastră. De exemplu, am putea observa că unul dintre cunoscuții noștri au avut parte de o vacanță exotică foarte scumpă și să ne gândim: „Cu siguranță este o vacanță frumoasă. Îmi imaginez că ar fi foarte frumos să călătorești într-o așa destinație de vis.” O astfel de invidie poate alimenta apoi gânduri precum: „Ce pot face ca să am o astfel de vacanță?” În acest caz, invidia noastră ne motivează pentru progres.

Acesta este un tip constructiv și benign de invidie. Ca atare, ne poate lumina și ne poate ajuta să ne formăm identitatea și modul în care dorim să ne trăim viața. Invidia noastră ne poate informa nu numai cu privire la ceea ce dorim să obținem, ci și la identificarea valorilor, trăsăturilor și comportamentelor care sunt în concordanță cu cine suntem și cine dorim să devenim.

Citește aici articolul: Valorile comune, primul semn de compatibilitate în cuplu. Ce altceva contează

Invidia din spatele unor prejudecăți

Un studiu fascinant despre sentimentele de rasism și alte tipuri de prejudecăți sociale a constatat că invidia este de fapt împletită cu o formă foarte particulară de părtinire negativă: a-i vedea pe oameni ca fiind foarte buni în ceea ce fac, dar în mod fundamental nedemni de încredere sau nesinceri.

Descoperirile au venit dintr-un studiu despre modul în care oamenii „clasează” sau evaluează pe alții și au împărțit senzațiile pe care le-au înregistrat în două părți: căldură, sau cât de demn de încredere și de amabil a fost văzut a fi un grup, și competență, sau cât de capabili și organizați sunt sau ar trebui să fie.

Oamenii de știință au descoperit că un mod special de a evalua un grup, ca excepțional de „competent”, dar deloc „cald”, tinde să se hrănească din invidie. Popoarele foarte bogate, ca de exemplu evreii și asiaticii au fost incluși în această categorie: prejudecățile împotriva lor erau înrădăcinate în invidia pentru excelența lor aparentă și cât de puțin păreau să o „merite”. Este o reflecție urâtă asupra valențelor negative pe care le are invidia în psihicul uman.

În timp ce invidia altora este destul de dăunătoare, „Avem ceva și mai fatal, cred”, spune renumitul psiholog social Sherry Turkle. „Ne uităm la viețile pe care le-am construit online, în care arătăm doar ce este mai bun din noi înșine și simțim teama de a ne pierde în legătură cu propriile noastre vieți. Nu suntem la înălțimea vieților pe care le spunem altora pe care le trăim și ne uităm la sine ca și cum ar fi un altul și ne simțim invidioși pe el.” Acest lucru creează un sentiment alienant de „invidie de sine” în interiorul nostru, spune ea. „Ne simțim neautentici, curios de invidioși pe propriile noastre avatare.”

Cum gestionăm invidia

Printre multe citate despre invidie,  „Vulpea care nu ajunge la struguri, spune că sunt acri” mi se pare suficient de potrivit să spunem că atunci când îţi doreşti ceva cu ardoare, cu toată fiinţa ta şi nu reuşeşti să obţii acel lucru, e normal să te încerce un sentiment de frustrare. Nu ajungi odată, mai încerci odată şi încă odată, până la urmă te resemnezi şi spui, asemeni vulpii, că nu vrei neapărat, că nu e chiar atât de bine, că nu ţi-ai dorit cu adevărat acest lucru. „Strugurii acri” descriu o disprețuire nesinceră a obiectului pe care l-ai căutat inițial. Acest lucru îți permite să renunți și să eviți o umilire publică.

Invidia poate da naștere și la reacții defensive mai subtile, cum ar fi nerecunoștința, ironia, disprețul, snobismul și narcisismul, care au toate în comun folosirea disprețului pentru a minimiza amenințarea existențială reprezentată de avantajele celorlalți. O altă apărare comună împotriva invidiei este aceea de a o incita la cei pe care i-am invidia, motivând că, dacă ne invidiază, nu avem de ce să-i invidiem.

Un terapeut este mai puțin interesat de cauzele fundamentale ale invidiei, concentrându-se în schimb asupra a ceea ce se poate face în privința acesteia. Când vine vorba de genul de invidie inspirată de social media, există doi factori care fac o persoană mai vulnerabilă: stima de sine scăzută și intoleranța la privare, care descrie experiența de a nu putea suporta să nu obții ceea ce îți dorești. Pentru a depăși acest lucru, gândește-te la ce ai învăța un copil.

Scopul este de a dezvolta o filozofie, un mod de a fi în lume, care să îți permită să recunoști când altcineva are ceva ce îți dorești, dar nu ai și, de asemenea, să recunoști că poți supraviețui fără el și faptul că nu ai ceea ce îți dorești nu te face mai puțin demn sau o persoană insuficient de bună. Este vorba de a nu interpreta invidia ca fiind pozitivă sau negativă, ci să încerci să înțelegi ceea ce îți spune sau ce ar fi suficient de bun pentru a avea grijă de nevoia ta.

Află cum poți avea grijă de nevoile tale: Știi să ai grijă de nevoile tale?

Acceptarea invidiei

Admiterea că simțim invidie poate fi foarte amenințătoare, pentru că înseamnă să ne recunoaștem propria slăbiciune și nesiguranță. Primul indiciu că invidia pândește poate fi reprezentat de sentimentele iraționale de ostilitate față de obiectul invidiei noastre. Doar vederea lui s-ar putea să îți dea reacții fiziologice, deși, concret, nu a făcut nimic rău.

Este mai bine să dezvăluim această formă de resentiment vag și să-i identificăm rădăcina înainte ca aceasta să ne dezvolte și să ne distrugă relațiile. Acordarea atenției indiciilor corporale poate fi, de asemenea, utilă, deoarece anumite forme de invidie pot declanșa un răspuns fiziologic „luptă sau fugă” care implică simptome precum creșterea ritmului cardiac, mușchii strânși și palmele transpirate.

Mândria și invidia

Mândria este deseori reversul monedei invidiei. Este tentant – dar în general inutil – să încerci să contracarezi invidia cu mândrie. „Sigur, are o mașină drăguță, dar eu arăt mai bine” nu te va duce prea departe. S-ar putea să te simți liniștit pe moment, dar mai devreme sau mai târziu va veni cineva care are o mașină mai drăguță decât tine și care și arată mai bine. Cu alte cuvinte, a ne liniști cu privire la propriile trăsături de invidiat este puțin probabil să fie sustenabil și menține aceeași ierarhie instabilă de comparație socială în care altcineva trebuie să fie doborât pentru ca noi să ne simțim stimulați și invers. 

În loc să răspunzi la durerea invidiei cu eforturi de a-ți întări stima de sine, încearcă în schimb să arăți compasiune față de sine. Recunoaște că îți este greu să vezi pe cineva care se descurcă bine atunci când te frămânți și amintește-ți că nu ești singur cu sentimentele tale de inadecvare. Chiar și cei mai de succes oameni suferă uneori de îndoială de sine. A fi imperfect este sinonim cu a fi om.

Ce învățăm din invidie

Lasă invidia să alimenteze auto-îmbunătățirea atunci când este cazul. Când invidia noastră este înrădăcinată în lucruri pe care nu le putem schimba despre noi înșine, cum ar fi o copilărie dificilă, un eveniment traumatizant sau anumite condiții de sănătate și dizabilități, folosirea invidiei pentru a motiva auto-îmbunătățirea este mai probabil să ne afunde mai adânc în frustrare și autoînvinovățire. Dar uneori invidia ne avertizează asupra lucrurilor pe care le dorim în viață și care pot fi atinse, dacă suntem dispuși să facem anumite schimbări.

Trebuie să ne amintim și de realitățile statistice, pentru că expunerea la mass-media ne încurajează să le uităm constant. În timp ce media prezintă continuu povești de succes, succesul în sine va rămâne întotdeauna extrem de anormal, obținut de nu mai mult de câteva mii din multe milioane de oameni, un detaliu pe care mass-media îl păstrează cu grijă (și în mod sadic) în afara imaginației noastre.

Spre deosebire de ceea ce sugerează, majoritatea afacerilor de fapt eșuează, majoritatea filmelor nu sunt realizate, majoritatea carierelor nu sunt stelare, fețele și corpurile majorității oamenilor nu sunt perfecte și aproape toată lumea este tristă și îngrijorată adesea. Mediocritatea este norma umană. Nu ar trebui să ne plângem propria condiție doar pentru că nu se potrivește cu punctele de referință profund nerealiste sau să ne urâm doar pentru incapacitatea noastră de a sfida niște șanse uluitoare.

În concluzie, invidia ne consumă fericirea și ne distruge energia. Aprecierea și recunoștința dezvăluie abundența în locuri în care s-ar putea să nu ne uităm.

Îți recomandăm și

SPUNE-ȚI POVESTEA »
"]
Căutare