Teama de abandon și cum ne afectează această frică întreaga viață

Abandonul și cum ne afectează această frică întreaga viață

Dacă stăm să ne gândim, doar copiii pot fi abandonați, ei fiind complet dependenți de familie, de îngrijirea pe care o primesc din partea părinților. Noi, adulții, nu putem fi abandonați întrucât ne vom avea întotdeauna pe noi înșine. Frica de abandon este, însă, cât se poate de reală. Modul în care percepem relațiile pe care le putem avea cu cei din jurul nostru descrie felul în care vom experimenta, emoțional, interacțiunile cu aceștia. Ce facem să tolerăm mai ușor teama de abandon?

Terapia schemelor și abandonul

Terapia schemelor este o formă de terapie mai recentă, derivată din psihoterapia cognitiv-comportamentală, considerând schemele drept credințele noastre despre noi înșine, despre lume în general și despre ceilalți, lumea lor și relațiile pe care le putem avea cu aceștia. Aceste credințe operează din umbră, nu sunt aduse în plan conștient și ne influențează imaginea de sine, așteptările legate de viață și de calitatea relațiilor cu ceilalți. Schemele pot fi considerate filtre pe care le folosim pentru a organiza și a da sens experiențelor de viață. Putem avea scheme adaptative, care ne ajută să avem o bună calitate a vieții, dar terapia schemelor se concentrează pe cele care ne afectează viața negativ, care sunt dezadaptative.

Schemele se referă la un tipar pe care îl purtăm cu noi, format din amintiri, emoții, cunoștințe și senzații fizice, referitor la propria persoană sau în relație cu alții, format în copilărie sau adolescență, dezvoltat de-a lungul vieții, care în prezent joacă un rol disfuncțional. 

Conform definiției date de terapia schemelor, abandonul este „sentimentul că cei apropiați nu vor putea să ne ofere susținerea emoțională de care avem nevoie, să ne protejeze, deoarece ei la rândul lor sunt instabili emoțional, nu sunt prezenți, vor muri curând sau ne vor părăsi pentru altcineva”. Practic, indiferent de motivele pe care le atribuim celorlalți, convingerea care rămâne cu noi este aceea că nevoile noastre nu vor fi împlinite. Oare ce premise avem aici pentru relații sănătoase cu cei din jur?

Acțiuni pornite din teama de abandon

Există o vorbă care spune „de ce ți-e teamă de aia nu scapi” și am putea să o interpretăm în câteva moduri. Primul ar fi filtrul profeției auto-împlinite, respectiv concentrarea comportamentelor, acțiunilor noastre fix în direcția problemei de care ne temem.

Mereu mi-a fost teamă că Vlad, fostul meu partener, îmi va fi infidel. Eram în panică de fiecare dată când era plecat cu prietenii, când avea treabă și întârzia, când venea de la serviciu la altă oră. Tot timpul în mintea mea se derula același scenariu, în care el are pe altcineva sau caută pe altcineva, sau… preferă să fie oriunde, numai cu mine nu. Era groaznic pentru mine, emoțional eram o epavă, iar certurile dintre noi erau nesfărșite. Asigurările lui nu reușeau să mă calmeze decât pe termen scurt, îi controlam telefonul și emailurile, orice era motiv de suspiciune. Îmi era groază că mă va părăsi, că nu își dorește să fie cu mine. Și asta s-a și întâmplat. Dar nu pentru că mi-a fost infidel, ci pentru că nu mai tolera scandalurile și lipsa mea de încredere. Nu mai suporta să îl controlez și urmăresc, iar acum, la 4 ani de la despărțire, înțeleg cât de greu i-a fost. Știu, totodată, care este partea mea de vină în despărțire, în faptul că, așa cum mă temeam, el m-a părăsit. Am contribuit mult să se ajungă acolo.”, povestește Dana, 36 de ani, din Craiova.

Uneori, în fața unei astfel de scheme, precum abandonul, vom alege drept parteneri pe cei care au potențial să ne abandoneze, respectiv persoane evitante, infidele, narcisice, indisponibile emoțional etc. Simțim atracție, chimie cu astfel de persoane, tocmai pentru că ele au trăsături familiare nouă, trăsături ale părinților sau îngrijitorilor noștri, în relație cu care ne-am format teama de abandon.

Inconștient, fiecare dintre noi, la maturitate, vom încerca o „rescriere” a relațiilor care nu au funcționat în copilăria noastră așa cum am fi avut nevoie, căutând să le dăm „finalul fericit” de care nu am avut parte. Inevitabil, vom ajunge la aceleași dezamăgiri care, în timp, vor consolida această schemă de abandon.

Evitarea abandonului

Teama de abandon, respectiv această schemă sau tipar de care, adesea, nu suntem conștienți poate fi și motivul pentru care evităm relațiile de cuplu sau prea apropiate cu ceilalți. Dacă am face o paralelă cu cele trei reacții cunoscute în fața pericolului, respectiv: fugi, luptă, îngheață, am putea vorbi aici despre fuga de schemă, respectiv evitarea ei. Iar unul dintre modurile în care putem fi „la adăpost” de un eventual abandon este să nu aibă cine să ne abandoneze. 

Am fost singură 10 ani și mi-am repetat adesea – atât mie cât și celor din jurul meu – că sunt bine așa și că nu am nevoie de o relație de cuplu. Realitatea este că relațiile de cuplu pe care le-am avut s-au încheiat toate dezastruos: infidelitate, indisponibilitate pentru o relație serioasă, neglijare din partea partenerului. În consecință, pentru mine, o relație era doar un motiv pentru a-mi face viața nefericită și le-am evitat cu totul. Mă simțeam în siguranță așa. Acum 3 ani am început un proces psihoterapeutic și de 6 luni sunt într-o relație aleasă complet diferit de ceea ce obișnuiam să fac. Abia acum învăț să fiu într-o relație… și să-mi fie și bine.”, relatează Andreea, 42 de ani, din București. 

Evitarea abandonului apare ca o resursă de a ne proteja de suferință. Iar acest lucru se întâmplă pentru că păstrăm convingerea că nouă nu ni se poate întâmpla diferit, că nu putem obține ceea ce ne dorim. În straturile profunde păstrăm credințe despre sine, prin care ne devalorizăm adesea: „nu merit iubire”, „cine m-ar suporta?”, „sunt greu de iubit” etc.

3 pași pentru a învăța să trăim cu teama de abandon

Teama de abandon nu dispare, întrucât este o emoție familiară ce se va activa în orice situație percepută drept un pericol la adresa siguranței noastre relaționale. Așadar, dacă partenerul/partenera întârzie, ne vom panica, vom resimți o emoție puternică, vom avea reacții fiziologice (gol în stomac, ritm cardiac accentuat, dificultăți de respirație, tremur, agitație etc), iar gândurile ne vor porni în construirea unor scenarii care confirmă această temere. Așadar, iată ce am putea învăța să facem:

  1. Stai cu emoția. Adesea acest îndemn este mai ușor de spus decât de făcut. Emoția bulversantă, copleșitoare, este dificil de tolerat. Să nu uităm însă că sub controlul emoției vom lua cele mai nefericite decizii comportamentale. Așadar, înainte să adresăm orice problemă sau îngrijorare, să ne domolim emoția. Cum putem face acest lucru? Pentru fiecare dintre noi răspunsul poate fi diferit: vorbește cu cineva apropiat, care te poate asculta și liniști, aleargă, ascultă muzică, dacă simți furie spală-te cu apă rece pe față etc. Nu uita că emoția este o parte din tine, nu tu cu totul, așadar poți să o observi și să ai grijă de ea, să o accepți, să alegi cum o prezinți așa încât să obții ceea ce ai nevoie. În acest sens, dacă simți furie și începi o ceartă în care blamezi și folosești injurii, nu sunt șanse să primești ceea ce ai nevoie pentru a o domoli, din contră, vei primi respingere și intensificarea a ceea ce simți.
  2. Observă-ți gândurile. Ce îți spui despre partenerul/partenera tău/ta (dacă este persoana în relație cu care ai declanșat această teamă)? Că este nepotrivit/ă pentru tine? Ok. Poți găsi trei momente din relația voastră în care ai observat/ți-a demonstrat că este un/o partener/ă potrivit/ă? Descrie-le în mintea ta, preferabil în amănunt. Atunci când mintea tinde să creeze un scenariu negativ, nu omite „detaliile”. Fă același lucru și când încerci să combați gândurile venite sub impulsul emoției, detaliind momentele pozitive. Poți proceda la fel cu gândurile pe care le ai despre tine sau relație. Poți, totodată, scrie toate aceste lucruri într-un jurnal.
  3. Dă atenție corpului tău. Gabor Mate spune  că atunci când există tensiune în corp are nevoie de atenția noastră. Din păcate, obișnuința este să ignorăm, să așteptăm să treacă, să fugim de ceea ce corpul nostru ne comunică. Așadar, așează-te confortabil și mută atenția din exterior în interiorul tău. Ce simți? Unde simți? Cum ai descrie ceea ce simți? Dacă ar simți un copil ceea ce simți tu, ce ai face pentru el? Te poți imagina pe tine copil sau un copil care îți este drag. Ce ar avea nevoie, ce ți-ar cere? Poți privi cu drag și grijă acea parte din tine care poate simte presiune, tensiune, agitație, care se simte inconfortabil? Îi poți transmite că o vezi și vrei să ai grijă de ea, că o accepți și îi poți crea spațiu să manifeste ceea ce simte acum nevoia să manifeste? Fă aceste lucruri pentru tine și vei fi mai conectat/ă cu propria persoană, cu propria realitate, mai prezent/ă și disponibil/ă să manifești compasiune de sine, respectiv exact ce ai nevoie în astfel de momente.

Cum spuneam, teama de abandon este o emoție care se va reactiva de-a lungul vieții noastre. Alegerea unor relații sănătoase, în care primim emoțional ceea ce avem nevoie, în care ne simțim valorizați și importanți, în care simțim respect, încredere și siguranță, ne vor ajuta pe drumul înțelegerii și acceptării propriilor trăiri. Nu putem evita cu totul momentele inconfortabile, nu putem evita activarea acestei frici, dar o putem observa, înțelege, și putem alege să acționăm diferit, astfel încât, pe termen lung, să alegem noi cum vrem să ne trăim viața.   

Îți recomandăm și

SPUNE-ȚI POVESTEA »
Căutare