Comportamentul asertiv înseamnă grijă față de sine. De ce e important și cum îl învățăm

Dacă am privi o linie imaginară orizontală, unde la unul dintre capete avem comportamentul agresiv, iar la celălalt comportamentul pasiv, la mijlocul acesteia se situează asertivitatea. Un comportament asertiv implică grijă față de sine, dar și față de interlocutor în expunerea nevoilor sau a nemulțumirilor. Fără a le reprima și fără a jigni când le formulăm.

Ce înseamnă să fim asertivi?

Un comportament asertiv descrie o atitudine, un comportament proactiv, ce ține seamă de nevoile noastre prin care cerem ceea ce avem nevoie, însă nu într-un mod agresiv, critic sau impunător față de celălalt, ci cu considerație, empatie și respect.

Cum ne este util un comportament asertiv

Prin practicarea unui comportament asertiv putem realiza mai clar care este partea noastră de responsabilitate în relația cu o altă persoană.

Ca adulți, suntem responsabili pentru emoțiile și pentru nevoile noastre și avem control asupra propriei persoane. Conștientizând acest lucru putem învăța sau dezvolta abilitatea de a avea o atitudine asertivă.

În timp, aceasta ne va crește încrederea în propria persoană, încredere izvorâtă din faptul că în orice situație noi putem face ceva pentru noi înșine, ne putem îngriji și îmbunătăți starea de bine.

În al doilea rând, îi ajutăm pe ceilalți să afle care sunt nevoile noastre în raport cu ei și putem beneficia de ajutor și sprijin din partea lor.

Asumându-ne faptul că responsabilitatea pentru nevoile noastre se află în mâinile noastre, ne va aduce mai multă încredere în noi. La rândul lor, ceilalți vor simți că au de-a face cu o persoană matură, pentru care nu este necesar să se simtă responsabili sau vinovați când se îngrijesc, la rândul lor, de propriile lor nevoi. 

Pașii către asertivitate: conștientizarea și observarea propriilor nevoi și stări

Așadar, pentru un comportament asertiv, este necesar ca în primul rând să ne conștientizăm propriile nevoi sau disconfort în raport cu celălalt, dar și să fim receptivi la nevoile lui.

Pentru asta este bine să ne antrenăm capacitatea observație: ce se întâmplă în interiorul nostru dar și în exterior.

Acest pas poate fi în sine o provocare. Dacă, spre exemplu stăm de vorbă cu o persoană care are obiceiul să ridice tonul atunci când vorbește, este mult mai confortabil să ne exprimăm dezaprobarea față de ea sau să îi dăm indicații despre ceea ce are de făcut, fără să vorbim câtuși de puțin despre propria nevoie sau experiență.

În mod automat atenția noastră este mai degrabă îndreptată către factorul deranjant, fără să știm măcar ce a provocat în noi sau ce avem nevoie.

În loc de: „Vorbești prea tare, nu mai țipa, ne putem exprima mai degrabă: „Am observat că atunci când vorbim, tonul ridicat îmi creează o sensibilitate/disconfort iar asta face să-mi fie foarte greu să mă mai concentrez la discuție. Chiar sunt interesat de ceea ce vorbim și am nevoie să purtăm discuția pe un ton mai scăzut, pentru a mă putea concentra mai bine.”

Desigur, discursul, formal sau informal, îl vom adapta în funcție de relația noastră cu interlocutorul și de stilul personal, însă principiile vor rămâne aceleași.

În asertivitate suntem egali, chiar dacă avem opinii diferite

Pentru un comportament asertiv este necesar să considerăm că ceea ce simțim, gândim și nevoile noastre au valoare pentru noi înșine și avem dreptul de a le face prioritare.

De asemenea, este important să ne clarificăm care sunt aspectele cu care putem negocia, unde putem lăsa de la noi și ce anume este nenegociabil.

Este necesar să luăm în calcul că și interlocutorul nostru are propriile sale valori și nevoi care se pot afla în contradicție cu ale noastre și să acceptăm această poziționare diferită, după principiul „let’s agree to disagree.” Atât noi cât și celălalt avem dreptul la respect pentru propriile opinii chiar dacă nu sunt aceleași.

Comunicarea asertivă se reflectă și în tonul ferm dar pozitiv, precum și în autenticitatea noastră, păstrând o atitudine deschisă pentru a-l asculta pe celălalt, de a-i arăta că părerea lui contează, în locul unei atitudini de impunere, dominanță psihică sau emoțională.

Împărtășirea emoției noastre

Pentru a spori șansele ca mesajul nostru să fie auzit, este util să comunicăm de ce ceea ce solicităm este important pentru noi la nivel emoțional.

Putem folosi exprimări precum: „Asta mă face să mă simt înțeles/ ascultat/că nu sunt singur/ mai fericit.” Dacă vrem să exprimăm ceva ce ne afectează la modul negativ, putem spune: „Mă simt trădat/ dezamăgit/ neimportant/ insuficient de bun.”

Emoția este cea care ne da semnale importante despre impactul unui eveniment asupra noastră, de aceea este important să o includem în feed-back.

Respectiv, în loc de „Ești nesimțit când faci/spui asta”, formulare care nu va rezolva situația ci o va agrava, interlocutorul putând deveni agresiv verbal la rândul lui sau defensiv, putem spune „Când spui/faci asta simt că nu mă respecți/mă simt jignit/ă/ mă simt rănit/ă.”

Manifestarea empatiei față de interlocutor

Când arătăm că ne gândim și la celălalt, că încercăm să ne punem în locul său, atunci acesta se va simți înțeles și va percepe faptul că poziția lui contează la fel de mult ca a noastră în discuție.

Aceasta poate fi exprimată la modul: „Înțeleg că și pentru tine este greu/ ești obosit/ nu ai făcut-o intenționat.” Un comportament asertiv lasă spațiu celor implicați pentru a fi validați, luați în considerare, înțeleși.

O exprimare clară  

Atunci când facem o cerere asertivă sau când comunicăm în acest mod, este important să transmitem un mesaj cât mai clar cu putință.

Precizia cu care ne exprimăm și folosirea pronumelui personal la persoana întâi aduc claritate și nu confuzează interlocutorul nostru.

Este important să ne asumăm cererea și să vorbim în nume propriu. Astfel, într-un comportament asertiv, în loc să spunem „Tu faci/spui, etc.” vom spune „Eu mă simt/gândesc că… atunci când tu…”.

SPUNE-ȚI POVESTEA »
Căutare
Urmărește-ne și pe Facebook