„Nu am avut nicio relație cu un bărbat complet disponibil – fie erau căsătoriți, fie în alte relații”. Cum remediem teama de abandon

Teama de abandon este o neliniște constantă în relațiile noastre, dublată de neîncrederea în propria persoană și în celălalt, asupra căruia, deseori, proiectăm așteptări negative. Rădăcinile ei sunt în copilărie, iar la maturitate se poate să nici nu conștientizăm ca aceasta este problema cu care ne confruntăm. O putem numi gelozie, neîncredere, evitare a intimității. Iată cum o putem identifica și ce avem de făcut pentru a nu resimți atât de puternic anxietatea generată de această frică.

Rădăcinile fricii de abandon

Dacă în copilărie, în viața noastră a existat cel puțin un adult care să se ocupe de îngrijirea noastră, să ne ofere iubire și cu care să construim un atașament sănătos, cu certitudine, prezența lui a fost benefică pentru dezvoltarea noastră psiho-emoțională. Adultul de care aveam însă nevoie rămâne întotdeauna mama. Întrucât ne dezvoltăm în uterul mamei, în conexiune cu aceasta, relația cu ea rămâne cea mai importantă. Iar dacă mama nu este disponibilă fie fizic, fie emoțional, această rană se va contura mai târziu în teama de abandon.

„Când eram mică, la un an și jumătate, părinții m-au dus la bunici, la țară, unde am stat până la vârsta de 6 ani. Apoi am fost luată de acolo și adusă acasă întrucât urma să merg la școală. Ulterior, când aveam 9 ani părinții mei au divorțat, iar tata a plecat de acasă. Pentru că situația noastră financiară nu era foarte bună, mama negăsind de muncă, la 11 ani a plecat la muncă în străinătate, iar bunica mea a venit să aibă grijă de mine.

Acum, la 41 de ani, am analizat relațiile mele de cuplu până în prezent și am constatat că nu am avut nicio relație cu un bărbat complet disponibil pentru mine – fie erau căsătoriți, fie în alte relații, fie nu își doreau o relație. Iar ulterior am înțeles că trăiesc cu teama de abandon, iar acest lucru m-a determinat să aleg relații care au tot reconfirmat-o,” povestește Sandra, 41 ani, din București.

Când trăim cu teama de abandon este posibil să alegem relații „pe jumătate”, în care celălalt nu este disponibil pentru noi, și în care fie ne luptăm pentru a-l câștiga, a-l determina să ne aleagă, fie ne mulțumim cu ce primim, evitând intimitatea reală, de care ne temem.

Practic, la maturitate, repetăm relații cu parteneri indisponibili, întrucât inconștient ne dorim să dăm un alt final relației. Tot inconștient, sabotăm relațiile pe care le avem, pentru a ne reconfirma abandonul.

Citește aici articolul integral: „Ce facem la maturitate pentru a vindeca traumele copilăriei. Există 10 situații ce le pot cauza”

Cum ne sabotează relațiile teama de abandon

Tu spui despre tine că ești o persoană geloasă? Știi ce înseamnă gelozia? În primul rând este un sentiment născut din nesiguranță. Desigur, cu toții simțim la un moment dat un grad mai mic (sau mai mare) de gelozie. Dar gelozia constantă, care ne menține în anxietate, care generează adevărate crize, certuri, conflicte în relație, are la bază așteptările negative pe care le proiectăm pe partener. Practic, nu concepem că este sincer cu noi, că putem avea încredere în el, că ne putem baza pe el. Pentru că experiența noastră de viață ne-a învățat altceva, și astfel, rămânem în permanență „în gardă” în fața unui pericol anticipat.

Citește aici articolul integral despre acest subiect: „Cu gelozia la terapia de cuplu: „Nu iubirea generase gelozia, ci trauma cu propria mamă””

„De fiecare dată când suspectam că partenerul meu mă minte aveam adevărate crize de nervi și adevărul este că, oricât îmi spunea că lucrurile nu stau așa cum spun eu, doar mă enervam mai tare și mă gândeam că mă ia și de fraieră. Am conștientizat însă că în toate relațiile mele ajungeam în același punct. De regulă, după ce apăreau sentimente față de celălalt și creștea miza relației, respectiv îmi doream ceva mai mult, mai serios, mai stabil. Atunci realizam că apar nesiguranța, neliniștea, gândurile că nu îmi este fidel, că nu pot avea încredere în el, că mă minte, că mă va părăsi.

Evident, comportamentele mele atrăgeau inevitabilul și ajungeam să ne despărțim. Eu am considerat mereu că nu am noroc în relații, dar am ajuns și la terapie, iar în procesul meu de vindecare am înțeles și învățat despre teama de abandon. Tatăl meu ne-a părăsit când aveam 8 ani și de atunci nu mai știu nimic de el. Bunica mea, care m-a crescut, a murit când aveam 10 ani, iar mama, când aveam 16. Am fost crescută de o mătușă până la 20 de ani când m-am mutat cu primul iubit. Practic, toți cei importanți pentru mine m-au tot abandonat…”, povestește Carmen, 38 de ani, din Suceava.

Citește și articolul: „Ce este dependența emoțională și de ce este dificil de reglat”

Din teama de abandon, deseori comportamentele noastre pot devia către a ne acuza permanent partenerul/a, a face crize de gelozie, a cere atenție constantă sau a manifesta un comportament dependent de celălalt, nelăsându-i loc pentru autonomie. Independența partenerului este văzută drept o respingere la adresa noastră, ca un mod prin care încearcă să „scape” de noi și prin care ne confirmă că timpul petrecut cu noi nu îi face plăcere.

Ajungem astfel să cerem prea mult, să punem presiune pe relație, să avem așteptări nesătătoase în cuplu. În consecință, celălalt nu va rezista nemulțumirilor noastre constante sau se va simți sufocat și ne va părăsi, reconfirmându-ne, astfel, că nu putem avea încredere în nimeni…

Cum retrăim teama de abandon

Teama de abandon este o rană pe care nu o vom vindeca, complet, niciodată. Dar putem învăța să trăim cu ea, putem să intervenim asupra comportamentelor care derivă din această teamă constantă. În primul rând, trebuie să acceptăm că problema este la noi… Doar o astfel de acceptare ne poate ajuta să începem propria vindecare. Iar dacă acum ne spunem că noi chiar am avut, într-adevăr, parteneri infideli, manipulatori, profitori… întrebarea este: Pe ei cine i-a ales?

Îți recomandăm și articolul: „„Oare o iau razna?” – Gaslighting sau manipularea care te face să te îndoiești de realitate”

Tiparul relațional toxic înseamnă repetarea poveștii nefericite pentru noi, poate cu mici schimbări de scenariu (partenerul poate fi indisponibil sub diverse forme). Identificarea lui înseamnă un prim pas către schimbare: De ce alegem parteneri care nu vor aceleași lucruri de la o relație? De ce alegem parteneri indisponibili? De ce alegem parteneri care evită intimitatea? De ce alegem infideli?

Uneori, facem astfel de alegeri inconștient, întrucât oricât de rău ne este într-un tipar, acesta este familiar. Cu toții alegem familiaritatea, respectiv relațiile pe care le-am avut în copilărie. Iluzia ascunsă a fiecăruia fiind aceea că acum, la maturitate, nu vom mai resimți neputința din copilărie de a da o altă turnură relațiilor. În realitate, nici în copilărie, nici la maturitate, controlul nu stă exclusiv la noi, mai ales când alegem același tipar al partenerului.

Citește aici articolul integral: „De ce ajungem să trăim în relații toxice și cum arată cele sănătoase”

„Am sperat că se va schimba în relația cu mine. Îl înțelegeam că nu a avut relații cu femei care să îl aprecieze și să îi fie alături, iar alături de mine își va dori stabilitate. Am sperat asta cinci ani… dar lucrurile nu s-au schimbat. Nu își dorea o relație stabilă, nu își dorea o familie, practic, nimic din ceea ce eu tot speram să am alături de el. În cele din urmă am renunțat, dar nu fără a mă simți dificil de iubit, nedemnă, insuficient de interesantă sau atrăgătoare. Mă gândeam că dacă eu eram mai bună, el m-ar fi iubit. A fost dureroasă despărțirea, dar din fericire, depresia de atunci m-a dus la un psiholog și acolo am învățat să văd lucrurile altfel. Acum știu că am greșit doar alegându-l pe el și nu pe mine”, mărturisește Diana, 35 de ani, din Constanța.

Cum remediem teama de abandon

În teama de abandon este important să înțelegem că trăirile noastre sunt mai intense decât este firesc într-o situație dată și că putem fi copleșiți de emoțiile avute. Este important să ne identificăm gândurile care apar în situații de incertitudine, de teamă, de neîncredere față de partener – Ce îmi spun despre el? Ce îmi spun despre relație? Ce îmi spun despre mine? Și, ulterior, să contraargumentăm conotațiile negative ale răspunsurilor date: Găsesc în experiența mea alături de partener/ă și dovezi care contrazic aceste gânduri?

„Îl criticam foarte mult pe soțul meu, îi vorbeam urât, îl jigneam, îl devalorizam. Uneori îmi păream și mie posedată, așa mă purtam. Parcă voiam să îl rănesc intenționat. Iar în cele din urmă și-a găsit pe cineva și m-a părăsit. Evident, am fost furioasă, rănită, l-am urât profund pentru ce a îndrăznit să îmi facă. Acum, la 4 ani de la despărțire și doi de terapie, realizez că eram dificilă și că toate comportamentele mele au urmărit un scop: Părăsește-mă ca să fii rău așa cum știu că ești deși nu arăți. Sună absurd? Da, am apăsat toate butoanele ca să ajung la același deznodământ dintotdeauna: să rămân singură, o victimă, părăsită. Ce pot spune este că autocunoașterea este deseori incomodă și da, înțeleg acum de ce mă comportam astfel, dar realizez și cât m-am autosabotat rănindu-i și pe cei din jur…”, povestește Ioana, 35 de ani, din București.

Când trăim cu teama de abandon, este ideal să găsim o relație de cuplu care ne permite intimitatea emoțională necesară pentru a discuta deschis acest subiect. O astfel de teamă se poate activa când partenerul devine distant, pare că ne evită, când este plecat sau când nu primim semn de la el o perioadă (mai lungă sau mai scurtă). Prin urmare, pentru a echilibra trăirile noastre, este recomandat să stabilim câteva lucruri care ne ajută să facem față mai bine emoțiilor. De exemplu, partenerul se poate să întârzie seara acasă, dar poate, totodată, să ne spună printr-un mesaj acest lucru. Acest lucru nu înseamnă că nu vom resimți anxietatea, teama, dar, totodată munca de gestionare a emoțiilor dificile ne revine nouă, nu lui.

Așadar, când știm că avem tendința să generăm scenarii negative în anumite situații, putem să ne distragem atenția cu activități, să ieșim la o plimbare, să vorbim cu prietenii la telefon pe subiecte plăcute, amuzante, care ne vor ține mintea ocupată și departe de gândurile negative. Putem face exerciții de respirație pentru a ne calma emoțional și, foarte important, putem exersa comunicarea asertivă când vrem să abordăm un subiect dificil cu partenerul.

Reproșurile, cearta, de regulă vor duce în direcția opusă, respectiv partenerul nu va fi deschis către a ne asculta, înțelege, accepta emoția, ci va deveni defensiv sau ofensiv la rândul lui. Interesul nostru este să găsim calea de a ne înțelege unul pe celălalt și accepta diferențele existente în viețile noastre emoționale.

Teama de abandon este o frică destul de răspândită, întrucât nu doar absența fizică a părinților o poate genera, ci și indisponibilitatea lor emoțională. Părinți distanți, reci, prea preocupați de propriile griji și probleme nerezolvate, ne pot cultiva sentimentul singurătății, al nesiguranței, panica de a fi părăsiți. La maturitate însă, este rolul nostru să învățăm să ne oferim acele lucruri care ne-au lipsit în copilărie, iar acest demers începe cu acceptarea acestor neajunsuri.

Îți recomandăm și articolul: „De ce avem nevoie de dezvoltare personală, așa cum avem nevoie de apă și mâncare”