Ce este dependența emoțională și de ce este dificil de reglat

Dependența emoțională este rezultatul unui stil de atașament anxios, nesigur, alimentat de o neîncredere în propria persoană și o stimă de sine scăzută. Vorbim despre o fragilitate resimțită emoțional copleșitor, o nevoie pe care o gestionăm greșit, ajungând să căutăm mereu în exterior împlinirea ei. Cum ne putem găsi siguranța și echilibrul în noi înșine?

Rădăcinile dependenței emoționale

Dependența emoțională își face loc acolo unde starea noastră de bine interior este puternic și direct influențată de cei din jurul nostru, în relație cu care am pus sentimente, iluzii sau așteptări. Aceștia pot fi părinții, frații, prietenii, partenerul sau copiii noștri. Această dependență este, în general, determinată de o lipsă acută de control asupra propriilor emoții sau stări interioare și generează, pe cale de consecință, o stare de disconfort și de nesiguranță aproape permanente.

Rădăcinile unei dependențe emoționale la maturitate se regăsesc în perioada de formare și de structurare a noastră, respectiv în copilărie. În acea perioadă, modul în care ne dezvoltăm, în care se pun bazele de pe care ne vom gestiona relațiile de iubire de mai târziu este determinat într-o măsură covârșitoare de relația cu părinții (sau cu figurile parentale care ne-au avut în grijă).

Părinții, fără nici cea mai mică urmă de intenție, pot periclita drumul firesc al copilului de a se dezvolta, fie prin a deveni hiperprotectivi, fie prin a nu fi disponibili atunci când este nevoie. Lipsa unui atașament sigur față de părinți/figurile parentale poate genera atașamente ambivalente sau anxioase în relațiile de adult.

Cum se manifestă dependența emoțională

Există câteva indicii care ne pot arăta dacă suntem în zona de dependență emoțională: teama de singurătate, teama că persoana față de care avem această dependență ne poate abandona sau ne poate ignora, incapacitatea de a ne gestiona propriile emoții, de a lua inițiativă sau de a decide pentru sine.

„Am trăit toate relațiile în dependență emoțională de celălalt. Crezând tot timpul că eu nu fac bine ce fac, că eu nu sunt ok, că este vina mea că lucrurile nu merg. Adevărul este că am avut nevoie de un an și jumătate de terapie ca să înțeleg ce tipar de partener alegeam – indisponibil, detașat, absent, evitant, și să încep să mă raportez mai des la mine, nu la celălalt. Îmi era greu să refuz, iar dacă ceva mă rănea, ajungeam să îmi cer scuze dacă suferința mea i-a provocat disconfort.

Teama de abandon era imensă prin comparație cu suferințele mele. Acum pot spune că mă simt mai sigură pe mine, că țin cont mai mult de nevoile mele, iar în prezent am un partener pentru care contez și alături de care pot fi eu însămi. Pentru cei care vor să înceapă acest demers, îl recomand cu un avertisment sănătos: multe dintre trăirile interioare nu dispar, dar poți învăța să le adresezi diferit, să nu te mai destabilizeze.” povestește Maria, 37 de ani, din Iași.

Dependența emoțională se poate afla și în spatele dificultăților de a spune NU sau de a ne prioritiza, mai ales atunci când suntem extenuați și ținem totuși morțiș să le facem pe toate, pentru a nu supăra pe nimeni. Atunci când ne aflăm în această situație, suntem în general vigilenți la fiecare reacție a celor de jur, avem tendința de a interpreta fiecare gest sau atitudine a lor în chip negativ, pentru a justifica, de fapt, propria părere proastă despre noi înșine.

Gelozia, posesivitatea, lipsa de încredere fără justificări clare, dorința de a fi în centrul atenției și de validare externă, dar și idealizarea celor cu care ne aflăm în relații sunt alte caracteristici ale dependenței emoționale.

Ce consecințe are dependența emoțională

Dependența emoțională are drept consecință, în primul rând, tendința de intra în relații (de cuplu, de prietenie, chiar și profesionale) cu oameni dominatori, abuzatori (fizic și /sau emoțional), posesivi, autoritari, care se potrivesc cu ideea dominantă a dependenței emoționale – aceea că oricum nu putem să facem nimic singuri, că suntem nimeni fără celălalt, că de celălalt ne depinde starea de bine sau, în cazuri mai grave, existența însăși. În mod firesc, capacitatea noastră sănătoasă de a ieși din astfel de relații este mult diminuată, acest lucru întreținând o toxicitate emoțională la cote înalte.

În privința singurătății atât de des anticipată în situațiile de dependență emoțională, aceasta este de neconceput! Cum putem rămâne noi singuri, dacă toată valoarea noastră și justificarea existenței noastre stau la îndemâna celui cu care suntem într-o relație? Dar ceea ce pierdem în aceste relații este libertatea noastră interioară – aceea de a fi noi înșine. Această libertate este înlocuită cu grija permanentă de a-l mulțumi pe celălalt, de a veni în întâmpinarea așteptărilor lui/ei, de a primi validarea de care avem atâta nevoie.

În timp, se cuibăresc în noi extenuarea, depresia, anxietatea și stresul. Nu de puține ori se întâmplă ca persoanele care apelează la ajutorul unui psihoterapeut pentru a gestiona mai bine și mai eficient astfel de suferințe psihice să descopere cu mirare că acestea au drept cauză dependența emoțională.

Cum putem rezolva dependența emoțională

O idee de abordare, anticipativă dacă vrem, a dependenței emoționale, dar și o soluție în fața deznădejdii date de sentimentul de abandon atât de acut în situațiile de dependență emoțională, ține de cunoașterea propriilor resurselor interioare de coping, de adaptare și de dezvoltarea acelor aptitudini (de la cele mai banale cum ar fi schimbatul unei roți la mașină sau preparatul unui fel de mâncare, până la cele mai sofisticate, cum ar fi cele legate de resemnficarea unor evenimente sau de simbolizarea unor trăiri negative) care ne pot fi de folos atunci când suntem singuri sau… însingurați.

Atunci când simțim deja dependența emoțională, lucrul nostru cu noi înșine ar trebui orientat către ceea ce a condus la această stare și anume către semințele de neîncredere sădite de-a lungul vieții și care ne-au încolțit de-a dreptul în suflet, către recunoașterea unei stime de sine scăzute ca prim pas, pentru a putea începe ulterior procesul de creștere a ei.

Sentimentele de inferioritate, care par că nu ne slăbesc la nici un pas, senzația de impostură și de incompetență, dorința de a deține controlul (fără a avea însă sorți de izbândă), tensiunea musculară, durerile de cap sau de stomac fără motiv aparent, toate acestea există pe radarul acestei dependențe și pot fi adresate și tratate în cabinetul unui psiholog.

Psihologul  ne poate ajuta să explorăm trecutul din perspectiva contribuției acestuia la ceea ce trăim în prezent. De asemenea, tot în cadrul unui proces terapeutic putem învăța strategii noi de ne împlini nevoile emoționale, fără a ne mai baza exlusiv pe relațiile cu cei din jurul nostru.

Atribute pentru ieșirea din zona dependenței emoționale

Aceste modalități noi de a ne lua în grijă pot viza dezvoltarea compasiunii, creșterea încrederii în sine, clarificarea criteriilor de alegere a partenerilor de cuplu, dar și gestionarea gândurilor negative, atât de intruzive în cazul în care ne confruntăm cu dependența emoțională.

Comunicarea, socializarea, construirea de relații apropiate cu cei din jur sunt toate acțiuni benefice pentru devoltarea noastră emoțională, însă în chip armonios și echilibrat. Adică, în acel sens în care, absența la un moment dat a persoanelor importante sau opiniile diferite ale acestora nu ne vor aduce o stare interioară de disconfort emoțional. Aceasta pentru că noi vom fi înțeles că cine suntem și ce putem face cu viața noastră nu depinde de validarea celorlalți, oricine ar fi aceștia.

Fiecare dintre noi, adulții, suntem liberi să fim așa cum suntem și suntem răspunzători de fericirea proprie. Când doi adulți pun umărul la o relație sănătoasă, ei nu uită nici de această libertate și nici de responsabilitatea aferentă, ci se însoțesc unul pe altul pe acest drum, își oferă suport reciproc și împărtășesc din experiența proprie, pentru a construi o experiență comună, diferită de dependența emoțională și subjugările ei.