Cu gelozia la terapia de cuplu: „Nu iubirea generase gelozia, ci trauma cu propria mamă”

    Pentru multe cupluri gelozia este un motiv pentru a începe psihoterapia de cuplu sau, în alte cazuri, de a renunța la relație. Să spunem că gelozia este efectul iubirii față de o altă persoană înseamnă să nu evaluăm gândurile și experiențele din spatele acestui sentiment. Se spune că dacă iubești o persoană, e recomandat să îi acorzi libertate. Dar cum faci asta atunci când pe tine te copleșește această emoție negativă? Privind înspre rădăcinile ei, analizând discursul tău interior. Gelozia nu înseamnă iubire.

    Pierderea controlului

    Mulți dintre noi constatăm că ne dorim să deținem controlul în cât mai multe situații de viață. Nevoia de control însă, nu este una dintre nevoile noastre naturale, ci rezultă din prea multă anxietate experimentată.

    Anxietatea este generată și întreținută de un mediu familial instabil, lipsa de siguranță și predictibilitate din copilăria noastră, teama de abandon, ignorarea nevoilor proprii. Ajungem să căutăm predictibilitatea chiar și acolo unde este imposibil, să vrem control nu numai asupra vieții noastre, ci și a tuturor celor implicați în ea.

    Când ne îndrăgostim, ajungem să ne exercităm controlul și asupra altuia. Când celălalt își manifestă autonomia, având și activități și interese care nu ne implică, apare suspiciunea, apare gelozia, apare anxietatea crescută.

    Gelozia se manifestă deseori incontrolabil. Uneori chiar dacă ne dăm seama de exagerarea reacțiilor noastre, părem să pierdem exact lucrul de care ne agățăm cel mai mult: controlul. Știm că nu este sănătos pentru cuplu să fim geloși, și totuși, părem luați de val și imposibil de oprit.

    Cu gelozia la terapie de cuplu

    Studiile arată că mare parte dintre cuplurile care apelează la terapie vin pentru acest motiv: gelozia unuia dintre parteneri. Acest sentiment este o reacție la un pericol perceput (fie real fie imaginat) la adresa unei relații semnificative sau a calității acesteia.

    Respectiv, ne temem fie că vom fi părăsiți, fie că nu suntem iubiți suficient sau pe cât ne-am dori noi. Adevărul este că, dacă nu înțelegem originile geloziei, nu vom avea liniștea pe care o căutăm.

    Gelozia ne împinge la acte pe care partenerul poate ajunge să nu le mai suporte, de la restricții de petrecere a timpului fără partener, la verificare constantă a partenerului, urmărire a lui și conflicte interminabile bazate pe neîncrederea pe care o avem în celălalt.

    Deseori în terapie, partenerul gelos caută normalizarea din partea terapeutului a acestui sentiment. Da, o doză mică de gelozie este sănătoasă. Ea este un indicator al implicării noastre emoționale într-o relație.

    Încheierea unei relații importante, semnificative, produce suferință și prin urmare, anticiparea unui eventual pericol, poate atrage sentimentul de gelozie. Există însă o diferență între un pericol real și unul imaginat.

    Totodată, încrederea în propria persoană, cultivarea autonomiei, extinderea ariei de preocupări și înafara cuplului, către alte activități de interes pentru noi, cercul de prieteni, sunt aliații care vor domoli un astfel de sentiment, care astfel nu va escalada.

    Manifestări patologice

    Gelozia poate ajunge la manifestări patologice atunci când impunem restricții partenerului (sau partenerei), când încercăm să îi limităm acțiunile, când ne dorim o relație simbiotică (să fim constant inseparabili), când ajungem să îl/o urmărim, suspectăm, chestionăm, acuzăm injust pe baza supozițiilor noastre și a temerilor.

    Astfel de comportamente au efectul profeției autoîmplinite. Mai devreme sau mai târziu, partenerul sufocat, epuizat de atâtea conflicte și neîncredere, va ieși din relație sau chiar va căuta pe altcineva. Din păcate, concluzia nu se va derula în jurul greșelilor noastre din relație ci va întâri credința că nu putem avea încredere într-un partener.

    „Deși ne despărțisem, nu suportam gândul că el și-a găsit o altă parteneră. Visam că îi bat în stradă, că o iau de păr și o trântesc la pământ, că îi fac să sufere pe amândoi. I-am întâlnit întâmplător într-un mall și nu m-am putut stăpâni. M-am dus la el și i-am dat o palmă, lovindu-l și peste mâna în care ținea telefonul. Telefonul a zburat, el a rămas nedumerit, pentru că nu se așteptase la asta, iubita lui nouă era oripilată, iar eu am izbucnit într-o criză isterică de plâns și am fugit. Mi-am dat seama ce fac și totuși, nu m-am putut opri. Mă simțeam în transă. Atunci am ajuns la terapie”, povestește Andreea, o bucureșeancă în vârstă de 33 de ani.

    Iubirea romantică

    Este important să observăm legătura dintre motivul pentru care ne-am simțit atrași de partener/ă, respectiv, cel mai valoros lucru pe care ni l-a oferit inițial relația și componentele principale ale geloziei.

    Spre exemplu, un partener care te-a făcut să te simți în siguranță și protejată și lângă care, ani mai târziu, te simți abandonată, lucru care te face suspicioasă. Sau invers, poate inițial te-a făcut să te simți centrul universului lui, pentru ca mai apoi să te sufoce cu gelozia. Poate că partenera ta părea genul de femeie despre care credeai că niciodată nu s-ar uita la tine, iar acum te simți copleșit de gelozie izvorâtă din propriile nesiguranțe și sentiment de inferioritate.

    Toate acestea dovedesc că gelozia este umbra iubirii. Este o reamintire a faptului că relația de cuplu nu este ceva ce ni s-a întâmplat, ci din care am ales să facem parte. Ceva ne-a atras la partener/ă. Ceva ne determină să simțim gelozia. Acel ceva este iubirea romantică.

    Alegerea ta emoțională, ceea ce te-a atras la partener, se bazează pe felul în care ai internalizat, încă din copilărie, iubirea romantică. Internalizarea se bazează pe două aspecte: felul în care părinții și-au exprimat (sau nu) iubirea față de tine și felul în care au exprimat (sau nu) iubirea unul față de celălalt. O întrebare interesantă ar fi: Pe tine cine te-a învățat să iubești?

    Rețeta romantică dictată de părinți

    Părinții noștri manifestă atât calități cât și defecte. Este important să fim capabili să le identificăm deopotrivă, întrucât din aceste trăsături noi formulăm rețeta iubirii romantice.

    Care au fost cele mai importante caracteristici din relația părinților noștri? Ce am învățat de la ei? Când îi vedeam ca fiind părinți buni și când îi consideram răi, copii fiind? Ce ne-am fi dorit de la ei, dar nu am primit? Au fost infideli? A existat gelozie în relația lor?

    Defectele, sau trăsăturile negative ale părinților în relația cu noi, tind să aibă o influență mult mai puternică asupra noastră de-a lungul vieții, întrucât în privința lor, avem sentimentul că a rămas ceva nerezolvat. Pe scurt, încercăm în relațiile de cuplu să rescriem relațiile defectuoase cu părinții, căutând un alt deznodământ. Gelozia apare atunci când suntem copleșiți de sentimentul că relația nu va funcționa, iar deznodământul va fi același.

    „Simt că te cunosc de o viață” ne spunem uneori în raport cu un partener, iar acest sentiment al familiarității vine din iubirea romantică internalizată în copilărie, un șablon pe care îl aplicăm pe noul partener. Odată trecută îndrăgostirea, putem fi surprinși de persoana de lângă noi pe care… nu o văzusem așa cum este.

    Terenul fertil pentru gelozie

    „În copilăria mea, mama a fost infidelă tatălui meu și eu… am aflat. I-am ascultat o convorbire telefonică, apoi am văzut-o în oraș cu un bărbat. De două ori am și urmărit-o.

    O dată m-a prins, a urmat un scandal, niște palme, și amenințarea că dacă spun ceva nu o voi mai vedea. A fost înspăimântător pentru mine, și acum îmi amintesc sentimentul acela. O urmăream pentru că îmi era teamă că ne va părăsi. Iar ea tocmai asta mi-a confirmat că va face.

    Părinții mei în cele din urmă au divorțat, se pare că mama era infidelă adesea. Eu am rămas la tata, respectiv la bunicii paterni. La maturitate, cel mai important lucru a fost să mă pot baza pe fidelitatea partenerei mele.

    M-am căsătorit cu o femeie care îmi oferea acea siguranță. Dar nu a durat mult și am început să o suspectez și pe ea. Știam că greșesc, dar suferința mea era prea mare. Nu mă puteam opri.

    Eram sigur că mă va părăsi, că are pe altcineva. Credeam că o iubesc și de aceea mă comport astfel. Credeam că sunt precaut pentru a nu repeta povestea tatălui meu. Nu iubirea generase gelozia, ci nesiguranțele mele, trauma cu propria mamă. Am divorțat la scurt timp. Încă mă tem că nu pot avea o relație normală de cuplu. Sper ca terapia să îmi fie utilă,” spune Alex (38 de ani).

    Mulți dintre noi avem conflicte nerezolvate din copilărie și le experimentăm drept nesiguranțe, vulnerabilități, frici. Când ne îndrăgostim, iar sentimentul este reciproc, ele par să se diminueze. Suntem iubiți în ciuda imperfecțiunilor noastre. Dar când iubirea ne este amenințată, uneori de propriul trecut dureros, toate conflictele din noi ies la suprafață, uneori incontrolabil.

    Teama este aceea că dacă vom fi părăsiți și de partener (cum poate ne-am simțit abandonați de către părinți), atunci nu mai există speranță pentru noi. Pe cât de luminoasă este iubirea, pe atât de întunecată este umbra ei ce naște gelozia.

    Cum „vindecăm” gelozia

    Gelozia nu trebuie să fie un monstru care ne intoxică relațiile amoroase. Când o recunoaștem drept o umbră a iubirii, avem ocazia să explorăm două direcții esențiale:

    Care este fundamentul iubirii dintre noi? Ce ne-a atras unul la celălalt și care este cel mai important lucru pe care relația l-a oferit fiecăruia dintre noi?

    Care este umbra pe care o proiectează relația noastră atunci când este amenințată? De ce amenințare sau pierdere mă tem astfel încât să reacționez prin gelozie?

    Răspunzând, putem descoperi așteptări nefondate de la o relație, proiecții ale noastre, invidie, pierderea stimei de sine, temeri infantile și nesiguranțe. Iar aceste descoperiri s-ar putea să fie atât de neplăcute încât să încercăm să le evităm în continuare.

    Totuși, pentru a rezolva problema geloziei, este necesar să le examinăm cu sinceritate și să abordăm soluționarea lor, redresarea noastră personală. Gelozia poate fi depășită, dar cu un efort substanțial. Uneori, ea este modul în care noi ne-am adaptat la circumstanțele de viață și trăim cu impresia că ne-a ajutat să supraviețuim. Cu greu renunțăm la ceva ce considerăm a ne fi util.

    Pentru ca viitorul relațiilor noastre să arate așa cum ne-am dori, este important să învățăm să lăsăm trecutul în trecut și să ne vindecăm rănile.

    SPUNE-ȚI POVESTEA »
    Căutare
    Urmărește-ne și pe Facebook