Semnele care arată că ești perfecționist și de ce poate fi o capcană

Semnele care arată că ești perfecționist și de ce poate fi o capcană

    Învățăm din școală și de acasă să ne autodepășim, să dăm ce este mai bun din noi, iar când ne dorim să avem succes, devenim meticuloși și facem eforturi intelectuale susținute. Uneori, pe acest drum virăm către perfecționism, atunci când standardele noastre devin (tot mai) nerealiste, când punem presiune pe noi pentru a avea succes, iar acesta din urmă, o dată atins, devine puțin semnificativ. Iată cum putem învăța să ieșim din această capcană.

    Conștiinciozitate sau perfecționism?

    O persoană conștiincioasă se impune prin standarde de excelență posibil de atins. Ea își dozează eforturile și își stabilește prioritățile fără să neglijeze detaliile. Rămâne flexibilă și își ajustează exigențele după contextul și importanța activității. Este autocritică, își acceptă greșelile și încearcă să le corecteze. Se bucură de proiectele sale și este satisfăcută atunci când își îndeplinește obiectivele.

    Individul perfecționist își impune standarde de excelență greu de atins, chiar imposibile. Nu știe să își dozeze eforturile, investește mult în activități lipsite de importanță în detrimentul celor prioritare. Pentru el contează mult detaliile. Are dificultăți în a lucra în echipă și nu știe să delege. Se îndoiește în permanență de sine și nu își acceptă limitele și imperfecțiunile. Valoarea sa ca persoană depinde de succesul și reușita sa. Se judecă aspru și acceptă cu greu critica. Perfecționistul este etern nemulțumit, resimte anxietate, rușine și vinovăție.

    Există trei tipuri de perfecționism: acela prin care vrei ca tu să fii perfect, un altul orientat către ceilalți prin care le ceri să fie perfecți „ca tine” și un al treilea sun forma unei așteptări de perfecțiune de ordin social, prin care individul răspunde normelor societății. O persoană poate avea mai multe tipuri de perfecționism combinate.

    Perfecționismul orientat către sine nu este neapărat patologic, dar poate fi factor de vulnerabilitate atunci când persoana se află într-o perioadă de stres.

    Citește aici articolul integral: „Ce este stresul și ce rol joacă în viața noastră”

    Perfecționismul orientat spre ceilalți are adesea efecte devastatoare în relații și mai cu seamă în cea de cuplu: perfecționistul cere într-un mod tiranic ca partenerul să fie perfect și îl critică în permanență.

    Perfecționismul determinat social rezultă din presiunea exercitată de mediu combinată cu un sentiment de neputință. Individul își spune „cu cât sunt mai performant, cu atât voi deveni mai vizibil pentru ceilalți”, iar în timp se instalează dezamăgirea și epuizarea. Despre nevoia de a fi utili celorlalți, ce stă ascunsă în spatele perfecționismului, Gabor Maté afirma: „Dacă ei nu mă vor, vor avea nevoie de mine”.

    Cum ajungem la perfecționism

    Perfecționismul se dezvoltă sub influența a trei factori: genetic, familial și cultural. Venim pe lume cu un temperament și unele persoane sunt mai predispuse decât altele la perfecționism. Apoi, personalitatea se conturează prin influența experiențelor trăite în mediul fiecăruia.

    Mulți perfecționiști sunt crescuți de părinți foarte exigenți. Părinții transmit direct sau într-un mod subtil comportamentul lor și modul în care ei văd lumea. Copiii cresc adesea cu teama de a nu putea să le răspundă așteptărilor, de a nu-i dezamăgi sau cu ideea că dragostea părinților lor este condiționată de performanțele lor.

    „Eu primeam validare de la părinții mei doar când aveam performanțe școlare. Nu țin minte să fi fost vreunul prea afectuos, deși eram îmbrăcat și hrănit. Își exprimau încântarea atunci când luam notă mare, când luam premiu, când mergeam la olimpiadă. Așadar, am devenit tot mai absorbit de școală și învățătură, în competiție cu mine însumi, dezamăgit dacă luam vreo notă de 9. Și am ținut-o așa până am ajuns la 30 de ani, fără viață socială, cu două joburi și performanță în ambele. Am vrut să renunț la unul dintre ele din oboseala, dar mi se părea un eșec. Așa am ajuns la un psiholog, deși motivul principal erau insomniile. Acolo am învățat să renunț la a face lucrurile în ritmul cu care mă obișnuisem. Nu spun că e simplu să renunț la perfecționism, dar în momentul de față, măcar am un singur job,” povestește Andrei, 32 de ani, din București.

    Există cazuri când copilul încearcă să își protejeze părinții (când în familie apar probleme financiare, de sănătate) și adoptă o conduită ireproșabilă.

    Atunci când părinții nu îi oferă copilului dragoste și afecțiune, când nu îi respectă eșecul sau îi oferă dragoste condiționată, se dezvoltă perfecționismul toxic. Apoi, o dată intrat pe băncile școlii, asupra copilului acționează o presiune socială care îl impinge să devină perfect. Pornește în goană să obțină note bune, să acumuleze cât mai multe diplome, „să devină cel mai bun”, universul său devine „alb sau negru”, „totul sau nimic”.

    Citește aici articolul integral: „Rolul atașamentului în relația cu copiii și de ce este esențial pentru întreaga noastră viață”

    Efectele negative ale perfecționismului

    Se observă o scădere a randamentului la persoanele perfecționiste, unii ajung chiar să-și abandoneze studiile din timpul facultății. Perfecționiștii prezintă adesea simptome depresive: nimic nu îi mai satisface, se retrag în sine, nu mai sunt interesați să întâlnească oameni. Cum nu își ating niciodată obiectivele care sunt prea înalte, nu își dezvoltă încrederea în sine. În timp apar probleme de anxietate care duc la dificultăți de concentrare și de memorie. Atunci când nu își duc visul la îndeplinire reacționează printr-un sentiment de frustrare, furie, depresie sau panică.

    Îți recomandăm și articolul: „Cum poți preveni depresia de sărbători și teama de singurătate”

    Din păcate, atunci când perfecționismul devine toxic, poate crea tulburări depresive sau anxioase. Perfecționistul este supus unui stres continuu, pune presiune pe el, este hiperactiv, workaholic, astfel că ajunge în timp la epuizare și depresie. Iar când are un eșec se devalorizează și își pierde încrederea în sine. Evită apoi contactele sociale, instalându-se fobia socială și izolarea.

    Adesea perfecționiștii sunt aduși la terapie de către partener sau de către colegii de muncă. Așa i s-a întâmplat lui George: el este manager într-o multinațională și nu suportă ca munca să nu fie bine făcută. Își petrece timpul terorizându-și colegii. Evident, el explică acest lucru ca fiind pentru binele firmei. Este atât de intransigent, încât șeful său i-a cerut să fie mai puțin „perfecționist”. Și acasă este tiranic față de soție, punând-o să strângă fără încetare lucrurile prin casă, să curețe diferite obiecte. Partenera sa nu a mai rezistat și l-a constrâns să înceapă psihoterapia.

    Dorința de control din perfecționism poate declanșa o tulburare de personalitate obsesiv compulsivă (sau o tulburare obsesiv compulsivă). Astfel individul devine rigid și încăpățânat, zgârcit, scrupulos, obsedat de detalii, reguli, liste și ordine.

    Când controlul se fixează pe imaginea corpului și a greutății se ajunge la tulburări de comportament alimentar (anorexie sau bulimie nervoasă).

    Cum știi dacă ești perfecționist

    Iată semnele care indică faptul că există tendințe negative în spatele dorinței de a excela:

    • Vrei să fii întotdeauna pe placul celorlalți: nimic nu te motivează mai mult decât să impresionezi pe ceilalți cu performanțele tale, pe principiul „reușesc, deci exist”. Goana după note mari la școală, apoi fuga după job și viteza din viața zilnică duce adesea la frustrare și îndoială. Dorința de a face bine și teama de eșec reprezintă o lamă cu două tăișuri a celor care „suferă” de perfecționism.
    • Știi că dorința de perfecțiune îți provoacă suferință, însă o consideri ca fiind prețul succesului: ești conștient că obiectivele tale sunt stresante și iraționale, dar gândești că altfel nu poți să ajungi să fii productiv. Perfecționismul este adesea corelat cu o dependență de muncă.
    • Îți place să amâni lucrurile: marea ironie din perfecționism este faptul că, în ciuda dorinței de reușită, îți înfrânezi succesul datorită fricii de eșec. Studiile arată că perfecționismul motivat de dorința de aprobare socială este corelat cu tendința de a reporta sarcinile pentru mai târziu. Procrastinarea apare din teama de dezaprobare a celorlalți.
    • Ești critic față de ceilalți: să îi judeci este un mecanism de apărare bine cunoscut. Din perfecționism avem tendința de a discrimina, puțini oameni sunt buni pentru noi…
    • Totul sau nimic: te angajezi într-un proiect doar dacă știi că ai mari șanse de câștig, dacă există un risc de eșec, renunți să iei acel proiect. Perfecționistul este „alergic” la riscuri, atitudine ce îl împiedică să fie inovativ și creativ. Dar când își propune să facă un lucru, nimic nu stă în calea motivației sale. Prezintă adesea tulburări alimentare.
    • Îți este greu să te deschizi față de ceilalți: nu te conectezi cu ceilalți de teamă de a nu fi rănit. Datorită fricii de eșec și respingere îți este greu să te expui sau să fii vulnerabil. Eviți să vorbești despre frici, slăbiciuni, incertitudini, decepții chiar și cu cei apropiați.
    • Știi că ce s-a întâmplat este deja trecut, însă nu te poți abține: perfecționistul are tendința de a fi obsedat de micile erori pe care le vede ca pe un semn de eșec personal. Pentru că nu ai încredere în tine, eșecul îți face rău și te poate duce în lungi perioade de depresie și de închidere în sine.
    • Iei totul personal: ești mai puțin rezistent decât ceilalți la critică, te lași doborât de erori și interpretezi fiecare pas ca o dovadă a fricii de a greși: „nu sunt suficient de bun”
    • Te aperi cu putere atunci când ești criticat: vrând să-ți aperi imaginea, faci tot ce îți stă în putință să păstrezi controlul și să te aperi de orice amenințare chiar dacă nu este necesar.
    • Îți lipsește plăcerea în ceea ce faci
    • Ai impresia că ești lipsit de cultură, neîndemânatic și uneori stupid.
    • Nu ajungi niciodată la capăt: ai sentimentul de neîmplinire, vrei să faci în plus și crezi că nu ai obținut încă rezultatele dorite.
    • Îți place să îi vezi pe ceilalți cum dau greș, chiar dacă nu are nimic de a face cu tine. Când ceilalți au probleme te bucuri pentru că pe termen scurt îți crește stima de sine, dar pe termen lung îți întărește spiritul competitiv și autocritica.
    • Ești nostalgic față de anii de școală: unii au detestat-o însă tu ai adorat-o pentru că acolo îți era cuantificat succesul: aveai teme, note, un profesor care te felicita pentru o temă bine făcută. Deviza era „dacă vei munci mult, făcând lucrurile bine, vei fi recompensat”. În viața reală, succesul este măsurat altfel, așa că o parte din tine este nostalgică după acea perioadă când primeai nota 10.
    • Te simți vinovat: dorința de perfecțiune are rădăcini sociale. Sentimentul de presiune provine de la surse externe și nu interne și este conectat la depresie, anxietate, rușine și vinovăție.

    Îți recomandăm și articolul: „Cum ne sabotează compararea cu ceilalți și cum arată comparațiile sănătoase”

    Cum ne debarasăm de perfecționism

    Atitudinile și comportamentele unei persoane perfecționiste se modifică în timp. Iată câteva idei care te pot ajuta să ieși din capcana perfecționismului:

    • Înțelege aspectul negativ al perfecționismului: Oare ai rezultate mai bune dacă îți fixezi obiective înalte? Poți face și o listă cu avantaje și dezavantaje ale dorinței de a fi perfect.  
    • Schimbă sistemul de valori: Valoarea ta ca individ nu este direct proporțională cu importanța realizărilor tale. Orice om este valoros chiar dacă mai are și eșecuri în viață.
    • Schimbă modul de gândire: raționamentul dihotomic „totul sau nimic” este caracteristic  perfecționistului. Gânduri precum „dacă munca mea nu este perfectă, nu valorează nimic” sau „trebuie să excelez în toate” duc la scăderea stimei de sine.
    • Stabilește-ți obiective realiste și rămâi flexibil: astfel și randamentul și satisfacția vor crește.
    • Ierarhizează-ți prioritățile: Perfecționistul se ocupă adesea de ceea ce nu este esențial: o sarcină mai puțin importantă nu ar trebui să ia mai mult timp decât una prioritară și nici nu ar avea întâietate.
    • Valorizează-ți efortul: nu doar o inteligență sclipitoare este cheia reușitei, în spatele succesului sunt nenumărate ore de muncă și perseverență. Așa că a depune eforturi în a obține ceva nu este sinonim cu ineficient.
    • Recunoaște semnele capcanei perfecționismului: atunci când nu ești satisfăcut, ești frustrat, trist, anxios, epuizat și întreabă-te ce te aduce în starea aceasta. Oare nu ceri imposibilul?
    • Fii atent la plăcerea resimțită: Perfecționistul își îndeplinește sarcinile în funcție de plăcere și satisfacția obținută și nu în funcție de rezultatul său.
    • Învață din greșeli: a face greșeli este un rău necesar. Dă-ți voie să greșești și acceptă-ți imperfecțiunile
    • Redu orele de muncă, cere ajutor sau deleagă unele sarcini.
    • Sărbătorește reușita!

    Când vrem să ne reglăm propriul perfecționism, nu vom duce o luptă ușoară. Remediul poate consta în încercarea de a fi autentic, prin a-i  lăsa pe ceilalți să te vadă așa cum ești cu bune și cu rele.

    Atitudinile unui perfecționism rezonabil

    Perfecționismul poate fi un atu atunci când este rezonabil și nu îți invadează viața cotidiană. În schimb el poate deveni o piedică ce te paralizează atunci când este omniprezent. Iată câteva sugestii prin care te poți elibera de perfecționism:

    • Fii mândru de ce ai realizat.
    • Învață din greșeli.
    • Ia-ți timp să te odihnești, să te conectezi cu familia ta.
    • Cultivă emoțiile pozitive și bucură-te de viață.
    • Acceptă că există exigențe realizabile și altele toxice.

    Îți recomandăm și articolul: „Problema nu este emoția, ci că fugim de ea. Cum învățăm să ne gestionăm propriile emoții, inclusiv pe cele negative”

    Îți recomandăm și

    SPUNE-ȚI POVESTEA »
    Căutare