„Eu știu ce-i mai bine pentru tine!” și alte replici toxice dintre părinți și copii

Noțiunea de părinte bun sau rău o învățăm de la părinții noștri, de la prietenii din jurul nostru, din media sau de la specialiștii în parenting. Astfel, îl funcție de cei de la care învățăm, de experiența noastră de viață și de personalitatea noastră, devenim părinți. Și cum „părinți perfecți” nu putem fi, știm că uneori mai greșim față de copilul nostru. Acest lucru este firesc, însă între greșeli și relații toxice dintre părinți și copii, uneori pot fi doar câțiva pași.

Cum ajungem de la greșeli la relații toxice dintre părinți și copii

Toți părinții încearcă să își controleze copiii, din când în când și majoritatea părinților țipă la copii uneori, chiar dacă nu foarte des. Niciun părinte nu reușește să fie disponibil afectiv în permanență pentru cei mici. Dar astfel de greșeli te transformă într-un părinte inadecvat sau toxic? Nici vorbă!

Izbucnirile ocazionale ale părinților pot fi tolerate de copii, dacă și numai dacă acei copii primesc în restul timpului multă atenție, iubire, înțelegere, compasiune și acceptare. Pe scurt, dacă nevoile lor de copii sunt îndeplinite.

Așadar să trecem în revistă acele comportamente inadecvate ale părinților care au un caracter toxic în relația cu cei mici.

„Te bat pentru că te iubesc”

În cultura noastră și nu numai, bătaia este „ruptă din Rai”. Să crești copilul să „îți știe de frică” este un tip de gândire răspândit, iar metoda de „educare” este încă destul de des folosită.

O altă convingere toxică din popor sună astfel: „dacă nu îți bați copilul când e mic, te bate el când se face mare”. Toate aceste practici în educarea copilului sunt împotriva dezvoltării sănătoase și echilibrate a acestuia.

Să crezi tu ca părinte că te poți face iubit de către copilul tău dacă îl înveți să îi fie frică de tine, este o fantasmă periculoasă, atât pentru copil cât și pentru tine ca părinte.

Sentimentul de frică nu este identic cu cel de afecțiune. Frica ne face să fugim, afecțiunea ne apropie. Pentru a evita construirea unor relații toxice dintre părinți și copii am putea să ne întrebăm ce vrem să facă mai târziu copilul nostru, respectiv atunci când va avea posibilitatea de a alege.

„În fața mea nu ai voie să vorbești!”

O altă convingere din care izvorăsc comportamente neadecvate este că un copil „trebuie să își asculte părintele”, că el nu știe prea multe și trebuie să facă ce îi spun părinții. De aici, relații toxice dintre părinți și copii apar când copilul trebuie să îndeplinească „sarcinile” date de părinte „fără comentarii”.

Ne dorim să învețe să refuze, să spună „nu”, să își afirme și susțină drepturile, dar procedând astfel, le limităm această abilitate în relație cu noi. În practică, îi învățăm că ei contează doar când nu sunt înt-o relație, caz în care este necesar să se supună celuilalt pentru a proteja sau salva relația.

Câți dintre noi nu au auzit expresia „eu te-am făcut, eu te omor!”? Cu astfel de mesaje repetate, nu educăm copilul să își spună părerea, să se iubit, în siguranță, să își asume responsabilități sau să își ceară drepturile nici din poziția de copil, nici mai târziu din cea de adult.

„Tot ce spui va fi folosit împotriva ta!”

Ne dorim să vină copilul să ne spună toate „supărările lui”, să fie sincer și deschis, să aibă încredere să ne povestească orice. Totuși, devenim foarte repede critici și punitivi la aflarea informațiilor, iar la prima „belea” făcută de copil ne amintim toate „secretele” lui și i le reproșăm.

Ce rezultă din astfel de comportament este o lipsă de siguranță, de încredere în noi ca părinți și apoi în oricine alcineva cu care copiii vor stabili o relație. Cum să fiu deschis, sincer sau vulnerabil dacă știu că voi fi criticat, pedepsit sau respins?

„Nu ești bun de nimic!”

Să faci glume pe seama copilului tău poate fi amuzant pentru tine… Însă faptul că tu ca părinte râzi de el în mod constant, că îl faci să se simtă „imperfect”, „incapabil” sau „defect” nu îl ajută pe copil să devină un adult încrezător și sigur pe el.

Etichetările de acest fel sunt dureroase pentru oricine, cu atât mai mult pentru un copil cu psihicul fragil. El se va dezvolta integrând astfel de mesaje la adresa lui, rezultând de aici o stimă de sine scăzută, o imagine de sine deformată, neîncredere și sentimentul că nu corespunde așteptărilor celorlalți. Ne dorim copii capabili să se adapteze, să se integreze, dar îi educăm neputincioși.

„Eu știu ce-i mai bine pentru tine!”

Evident, ca părinți noi (credem că) știm cum este mai bine pentru copilul nostru. Dacă noi alegem grădinița și școala… el își va alege facultatea. Dacă noi alegem hainele nou-născutului, când va învăța să își exprime preferințele, rolul nostru este să le ascultăm și respectăm.

Ajungem la relații toxice dintre părinți și copii când îi obligăm să aleagă o carieră, când le criticăm prietenii sau alegerea partenerului, când decidem cât ar trebui să cheltuie din salariul propriu și pe ce anume.

Oare cât le permitem să facă singuri alegeri, chiar dacă vor greși? În viață învățăm din greșelile proprii, iar rolul părintelui este să fie disponibil pentru copil și când are un eșec, să îl încurajeze să devină autonom și independent.

10 comportamente ale părintelui toxic

Pentru a evita apariția unor relații toxice dintre părinți și copii este bine să luăm în calcul acele comportamente care transmit mesaje negative, dăunătoare pe termen lung.

Poate ar trebui să ne întrebăm de ce oare le punem în practică și care sunt gândurile și credințele din spatele lor. Specialiștii consideră că părinții care pun în practică următoarele comportamente sunt pasibili să construiască relații disfuncționale cu copiii:

• Nu oferă copiilor siguranță și susținere.
• Sunt excesiv de critici și exigenți.
• Au ei nevoie de atenția copiilor.
• Fac glume și își batjocoresc/umilesc copiii.
• Își fac copiii să creadă că merită modul în care sunt tratați.
• Nu le permit manifestarea emoțiilor negative.
• Își manipulează și amenință copilul, chiar și adult, financiar și emoțional.
• Pun propriile dorințe pe primul plan.

Nu respectă limitele sănătoase ale relației parinte-copil/adult.

Își fac copiii să se simtă responsabili pentru propria fericire.

Ce urme lasă părinții toxici asupra copiilor lor

Cu toții știm ce urme adânci lasă abuzurile de orice natură, agresivitatea și indisponibilitatea emoțională a părinților. Dar sunt și comportamente pe care le trecem mai ușor cu vederea sau pe care le justificăm ca fiind cea mai „adecvată” decizie, iar aici mă refer, spre exemplu, la părinții plecați la muncă în străinătate care își lasă copiii în grija altor rude.

O palmă contează și rănește, ridiculizarea sau umilirea copilului este dureroasă, învinovățirea, criticarea sau comparațiile cu alții „mai răsăriți” sunt nefaste și lasă urme adânci.

Când există relații toxice dintre părinți și copii, cei mici învață lipsa de valoare, se simt nedemni să fie iubiți, au o stimă de sine redusă, dezvoltă comportamente autodistructive și adicții întrucât de multe ori se vor învinovăți pentru comportamentul abuziv al părintelui.

Copiii nu se aleg pe sine în relație cu părintele, ci aleg relația cu acesta. Așadar, orice se întâmplă în relație, copilul va îndura, învățând că asta merită, că așa trebuie să se întâmple lucrurile, că așa arată grija și iubirea pe care le merită.

Dificultăți în a identifica anumite relații toxice dintre părinți și copii

Uneori este simplu să identifici abuzul întrucât știi că nu este normal ca un părinte să consume alcool sau substanțe stupefiante până te forțează să ai tu, copilul, grijă de el, adultul.

Poți condamna faptul că ai fost molestat, agresat, abuzat. Poți identifica frica pe care o simțeai în copilărie în prezența unuia dintre părinți. Dar nu este ușor întotdeauna să îți dai seama dacă ai avut părinți toxici.

Uneori crezi despre tine că „ești prea sensibil”, sau că era „normal să mai iei și bătaie că doar făceai prostii și cum altfel să înveți”. Alteori ne spunem ”Cum să îi critic eu pe părinții mei care toată viața s-au sacrificat pentru mine”… doar ei au fost cei mai buni.

Conotațiile toxice se văd în comportamentele tale de coping din prezent, în modul în care răspunzi anumitor situații în funcție de ce ai învățat despre tine și ceilalți în copilărie. De cele mai multe ori, acestea îți sunt dăunătoare.

Cum știi că ai părinți toxici

Iată aici câteva semne că nu ai o relație sănătoasă cu părinții tăi. Dacă le identifici la tine, ia-le ca pe un semn că este momentul să intervii, să pui limite în relația cu ei, să începi să îți oferi tu ție lucrurile care ți-au lipsit în copilărie, de care ai fost privat, și să îți întorci atenția către nevoile tale:

• Părinții continuă să te trateze ca pe un copil.
• Deciziile tale sunt luate numai cu acordul părinților.
• Ai reacții fizice și emoționale după timpul petrecut cu părinții, sau reacții anticipatorii.
• Te simți manipulat de părinții tăi (amenințări, sentiment de vinovăție, bani).
• Îți e frică să îți contrazici părinții, datorită repercusiunilor.
• Te simți responsabil pentru felul în care se simt  părinții tăi – tu trebuie să îi faci să se simtă bine.
• Ești convins că orice ai face, nu vei fi niciodată suficient de bun pentru părinții tăi.

Comportamente generate de relații toxice dintre părinți și copii

Câteva dintre comportamentele copilului ajuns adult, rezultate din urma unor relații toxice dintre părinți și copii, a rănilor pe care acestea le-au cauzat, sunt următoarele:

• Intri în relații abuzive, distructive sau cu persoane indisponibile emoțional.
• Nu știi ce vrei, ce simți sau ce îți dorești.
• Te temi că dacă te-ai apropia prea mult de cineva, acesta/aceasta te-ar putea răni/abandona.
• Îți este greu să te relaxezi, să te distrezi, să te bucuri, să iei pauză.
• Te aștepți ca totul să mergă rău în viața ta.
• Te temi că dacă oamenii te-ar cunoaște cu adevărat, nu te-ar vrea pe lângă ei, te-ar disprețui.
• Ți se întâmplă să te înfurii sau să te întristezi fără motiv aparent.
• Ești anxios când ai succes și te temi că ceilalți vor descoperi că esti de fapt un impostor.
• Ți se întâmplă să te comporți uneori precum părinții tăi.

Cum preiei controlul asupra vieții tale

Este datoria noastră să intervenim când avem o relație toxică cu părinții noștri. De multe ori așteptăm inutil ca ei să se schimbe, rămânem cu frustrarea, ne tolerăm în continuare disconfortul și ne adâncim sentimentul de neputință. Totuși, cu pași mici, ne putem apropia de ceea ce este sănătos pentru noi:

Setează limite, respectiv definește ce poți și vrei să accepți de la părinții tăi. Fii clar în comunicarea acestor limite.

Nu le mai găsi „explicații pozitive” și justificări părinților tăi pentru comportamentele lor inadecvate față de tine. Este o capcană care duce la perpeturarea unor relații toxice dintre părinți și copii.

Dă-i jos de pe piedestal pe superpărinții tăi, pentru a-ți recupera puterea personală în relația cu ei. Părinții divinizați impun reguli, judecă și produc multă suferință. Când îți divinizezi părinții, ești de acord cu versiunea lor asupra realității, cu tot ce afirmă ei despre tine.

Alege tu locul de întâlnire cu părinții – pentru a limita comportamentele inadecvate ale părinților tăi, alege locuri publice, neutre în care să interacționați. Tu poți alege să pleci când simți că limitele tale nu sunt respectate.

Fii bun și blând cu tine! Nu e musai ca toate vacanțele și sărbătorile să le petreci cu părinții tăi. Alege să mergi în vacanțe cu persoane pozitive, care te fac să te simți confortabil cu tine și acceptat.

Apelează la ajutorul unui psiholog sau psihoterapeut atunci când simți că relația cu părinții este dificilă sau în impas.