Cei 4 factori care întrețin stresul cronic și cum ne ajutăm să nu fim copleșiți de el

Stresul este o constantă în viața noastră și, în timp ce o anumită doză de stres ne poate motiva și ne poate ajuta să ne atingem obiectivele, când stresul devine cronic, nu doar ne blochează atingerea obiectivelor, ci poate duce la îmbolnăvire psihică și fizică. Ce remedii pentru stres ne ajută?

Ce declanșează stresul cronic?

Nesiguranță, lipsa de informații, pierderea controlului sunt factorii care declanșează stresul cronic. Trăim într-o societate în care deciziile importante sunt luate de cei care ne guvernează, fără a se ține cont de resursele sau nevoile noastre, fără să avem control asupra acestora, ci doar fiind afectați de ele. Rezultatul este un stres crescut, o lipsă de predictibilitate, iar cum schimbările par să fie într-o direcție nefavorabilă nouă, dezvoltăm o perspectivă negativă asupra viitorului. Astfel sunt încurajate adicțiile, comportamentul evitant, deconectarea de sine și de ceilalți, iar stresul este transmis mai departe copiilor noștri, pentru care nu reușim să fim suficient de prezenți și disponibili. 

Totodată, lipsa accesului la resursele interioare, lipsa încrederii în propria persoană și rigiditatea comportamentală și decizională pot contribui la creșterea nivelului de stres.

Să luăm situația în care suntem într-o relație de cuplu nepotrivită, dar teama de singurătate este mai mare, iar gânduri precum „nu o să-mi mai găsesc pe nimeni” ne țin într-un mediu toxic emoțional pentru noi.

Să ne imaginăm că avem conflicte frecvente cu părinții, suntem criticați, acuzați, judecați, dar considerăm că rolul nostru este să acceptăm orice din partea lor, pentru că așa am fost învățați.

Să ne imaginăm că muncim mult, suntem eficienți, dovedim că suntem profesioniști, dar mereu ceilalți sunt promovați sau au măriri de salariu. Sunt toate situații pe care, dacă nu le confruntăm, încercăm să le tolerăm în detrimentul nostru. Vorbim despre stresul cronic, iar acesta este unul dintre factorii considerați responsabili pentru o sumedenie de maladii care devin tot mai răspândite (astmul, scleroza multiplă, cancerul, boala Alzheimer, bolile autoimune).

Stresul cronic este un disconfort emoțional constant, de care, din păcate, adesea ne disociem suficient cât să nu îl mai percepem. Lucru pe care corpul nostru nu îl poate face. El resimte efectele situațiilor indezirabile în care ne complacem, iar mai devreme sau mai târziu ne atrage atenția prin intermediul bolilor. Uneori boala este modul în care corpul ne obligă să ne acordăm atenția de care avem nevoie.

Românii sunt mai stresați decât alte nații, spune și medicul cardiolog Ștefan Busnatu.

Factori care întrețin stresul

Gabor Mate identifică patru factori majori care întrețin și cresc nivelul de stres din viața noastră, pe care îi voi reda aici: 

1. Deconectarea de natură: nu doar că nu suntem conectați cu natura, sursa vieții noastre, dar o și distrugem și nu oprim acest proces care scade dramatic resursele supraviețuirii noastre.
2. Deconectarea de alți oameni: avem mai rar contact cu ceilalți, mai puțină intimitate, încredere scăzută, relații mai superficiale. Lipsa sprijinului din partea celorlalți menține stresul cronic și duce la creșterea riscului de îmbolnăvire, atât mentală cât și fizică. Există studii care arată că stresul este un predictor al îmbolnăvirilor (transformarea unor tumori din benigne în maligne), iar riscul crește de până la nouă ori când persoana în cauză nu are parte de sprijin.
3. Deconectarea de muncă: pentru tot mai multe persoane, munca nu are nicio semnificație, deși suntem ființe creative și productive. Când facem munci care nu sunt creative și nu reflectă cine suntem, acest lucru atrage după sine anxietatea, depresia și sentimentul lipsei de semnificație și scop. Iar când lucrurile par fără sens, vom căuta să îl substituim cu alte activități, și devenim preocupați excesiv de felul în care arătăm, de părerea celorlalți despre noi, ce putem obține și deține, cu ce succese ne putem lăuda. Toate aceste substituiri nu compensează lipsa de semnificație și sens autentice, însă societatea ne va vinde o sumedenie de produse care ne vor distrage atenția de la nevoile autentice.
4. Deconectarea de propria persoană: încă din copilărie, stresul cronic al părinților și educația primită, ne invalidează autenticitatea și ne determină să nu mai ascultăm propria intuiție, acest GPS intern cu care ne naștem. Când nu ne mai bazăm pe instinct, nu suntem conectați cu noi și propria realitate. Toți copiii se vor îndoi de sine și vor alege relația cu părinții, vor alege atașamentul necesar pentru supraviețuire, și nu realitatea lor interioară care le semnalează când mediul și îngrijitorii nu le oferă ceea ce au nevoie.

Nevoia de reconectare

Bineînțeles, ne putem recăpăta atât conectarea cu sine, cât și pe cea cu natura. Pentru aceasta, ne putem baza pe empatie, o resursă naturală pe care o avem cu toții. Chiar și pentru șoarecii din laborator s-a observat un nivel de stres acut mai mare când un alt șoarece primea un șoc electric, decât când ei primeau acel șoc. Așadar, contrar credinței că suntem separați ca indivizi și ființe agresive și competitive, suntem născuți pentru empatie, conectare, iubire și compasiune. Vindecarea, prin urmare, chiar dacă nu este o sarcină simplă, este să revenim la natura noastră autentică. 

Pentru a ne reconecta cu propria persoană, compasiunea înseamnă dezvoltarea vocii unui părinte blând, care ne este alături și ne vorbește cald și încurajator, chiar și atunci când greșim. Este procesul de „reparenting” sau de a ne oferi noi părintele de care aveam nevoie încă de mici.

Iertare și mici schimbări

În timp ce anumite situații nu stau și nu vor sta vreodată în controlul nostru, față de care este necesar să ne activăm resursele de adaptare, altele ne sunt mai accesibile și e necesar să ne reamintim de ele. Revenind la exemplele oferite anterior, relațiile în care nu se ține cont și de nevoile noastre, nu este respectat dreptul nostru de a fi cine suntem, în care suntem invalidați, respinși, răniți, sunt relații toxice, ce ne mențin stresul cronic, și cărora avem puterea și controlul de a le pune o limită. Vorbim despre practicarea asertivității, despre stabilirea acelor lucruri pe care nu le permitem în relație cu noi și respectarea lor de noi, în primul rând.

Nu suntem copaci, nu avem rădăcini, putem să plecăm dintr-o situație în care, deși am încercat să o corectăm așa încât să ne fie și nouă bine, nu reușim să obținem acest lucru. 

Chiar dacă în copilărie adesea învățăm despre pedeapsă și consecințe negative ale unor comportamente, la maturitate avem de învățat și despre iertare, despre dreptul de a ne răzgândi, de a reveni asupra unor decizii și nu de a ne pedepsi pe termen nelimitat pentru anumite greșeli. Procesul decizional presupune să mă ghidez după datele pe care le am acum la dispoziție, resursele mele din prezent și ceea ce stă în controlul meu. Întotdeauna poate exista o doză de neprevăzut, de impredictibil, iar atunci când constatăm că decizia nu mai este atât de bună pentru noi, putem fi flexibili, putem reveni asupra ei, putem face alegeri noi. Doar încurajându-ne autonomia și micile schimbări vom reuși să reducem stresul cronic.

Micile schimbări pot însemna și să fim mai atenți la semnalele corpului nostru, la felul în care reacționează în anumite situații, să identificăm emoția pe care o trăim și să ne permitem să stăm cu acea emoție, să găsim un răspuns pentru nevoile noastre din moment.