Izolarea socială: „Este rolul nostru să ne găsim propriul trib”

„Este rolul nostru să ne găsim propriul trib”. Cum scăpăm de izolare socială și singurătate

Izolarea socială se referă la senzația că suntem diferiți față de alții și nu putem face parte dintr-un grup. Adesea, când cunoaștem oameni noi, atenția noastră se va îndrepta asupra diferențelor dintre noi și nu asupra asemănărilor. Ne vom retrage, nu vom căuta compania celorlalți, ne vom simți stingheri la întâlniri, nu vom găsi elemente comune. Rezultatul? Un sentiment de însingurare, evitarea socializării și cunoașterii de noi oameni. Ce putem face diferit?

Cum se manifestă izolarea socială

Persoanele care au acest tipar adesea vor simți că nu fac parte din niciun grup, se vor simți diferite de ceilalți, înstrăinați, singuri, respinși. Adesea, un astfel de tipar are în fundal o credință că suntem greu de iubit sau nedemni, nemerituoși.

Iar astfel de credințe despre propria persoană pot fi mascate printr-o falsă încredere în sine și atitudine de superioritate, tocmai pentru a masca nesiguranța pe care o simțim. Alteori, însingurarea este trăită profund și dureros, însoțită de sentimente de tristețe și percepții de inadecvare. 

Citește aici articolul: „În cuplu vei fi pe cât de fericit ești singur!” Cum ne autosabotăm fericirea cu frica de singurătate

Cine dezvoltă schema de izolare socială?

Persoane cu această schemă pot proveni din grupuri marginalizate, minorități, persoane cu dizabilități sau provenind din zone îndepărtate de spațiul în care locuiesc în prezent. Alteori sunt persoane care au experimentat bullying-ul la vârste mici sau care au crescut în familii în care au fost foarte diferiți de ceilalți membri. Respingerea sau diferențele trăite/observate la vârstele mici au conturat emoții dificile privind socializarea și apropierea de alte persoane care se păstrează și la vârsta adultă.

Astfel, cu această schemă activă, vom evita grupurile, petrecerile, ieșirile în oraș cu mai multe persoane, alături de izolare socială având foarte probabil și schema de abandon, pe cea de deficiență/rușine (credința că suntem fără valoare, răi, nedoriți, inferiori sau incapabili) și schema de deprivare emoțională (ceilalți nu ne vor oferi atenție, înțelegere, protecție).

Izolarea socială este resimțită și de copiii cu o inteligență foarte mare, cu altă orientare sexuală, cu statut financiar precar sau provenind dintr-un mediu foarte religios. 

Cum ne afectează izolarea socială

Suntem programați să trăim în grupuri, în relații cu ceilalți, parte din nevoile noastre emoționale însemnând apartenența, includerea, validarea, acceptarea, includerea, iar pe toate acestea și multe altele le primim în relații. Supraviețuirea noastră ca specie și evoluția au avut loc în momentul în care am început să trăim în triburi. În prezent, este rolul nostru să ne găsim propriul trib. 

Eram dezamăgită că nu găsesc oameni cu care să socializez. Colegii de muncă nu îmi plăceau pentru că erau bârfitori, nu mă simțeam în largul meu cu ei, iar colegii de școală îmi păreau niște înfumurați cu care nu poți purta o conversație lejeră, lipsită de critică și evaluare. Așa că evitam să ies în grupuri, dându-mi seama că niciodată nu m-am simțim în largul meu cu mulți oameni în jur. Am trei prietene foarte dragi dar, din păcate, fiecare dintre noi locuiește în altă țară, așa că ne putem întâlni doar ocazional în câte o vacanță. Îmi lipsește socializarea și adesea vreau să ies în oraș și nu am cu cine. Am înțeles că acest comportament îl am din copilărie, pe de-o parte pentru că mama mereu îmi atrăgea atenția că mă fac de râs în public – de regulă dacă dansam, cântam sau povesteam ceva, ceea ce mie îmi plăcea tare mult să fac, iar pe de altă parte pentru că mulți ani nu mă lăsa să ies în oraș cu colegii întrucât eu trebuia să stau în casă să învăț. Acum încerc să ies din aceste obișnuințe, dar îmi este foarte dificil.”, povestește Silvia, 34 de ani, din Sibiu.

Izolarea socială ne va ține mereu în afara grupurilor, ne vor împiedica să experimentăm beneficiile prezenței mai multor oameni în jurul nostru, vom rata experiențe, relații noi, exersarea și dezvoltarea abilităților de socializare. Vom păstra cu noi sentimentul că suntem diferiți, că nu ne încadrăm, că nu suntem doriți, că nu ne găsim locul. 

Ce credințe mențin izolarea socială

Pe măsură ce un copil crește, are nevoie de părinții săi pentru împlinirea nevoilor emoționale, iar relațiile toxice cu aceștia au un impact asupra modului în care copilul se dezvoltă. Schemele se formează în urma unor experiențe toxice repetitive în copilărie sau adolescență.

Totodată, un rol important îl joacă și temperamentul copilului, fiecare copil având propriile percepții și mod unic de a se adapta mediului în care trăiește. Să nu uităm, în acest sens, că se spune că nu există doi copii care să fi avut aceiași părinți – întrucât fiecare copil va percepe și interpreta diferit relația cu aceștia. Trăsăturile de personalitate ale unui copil îl pot face susceptibil să devină un trigger pentru comportamentele celorlalți în contexte sociale. Astfel de persoane, la maturitate se vor simți deconectate de restul lumii, motiv pentru care vor evita contactul social. 

Credințele care pot menține această schemă de izolare socială în prezent sunt: „nu sunt suficient de bun” sau „nu voi găsi oameni ca mine”. Iar astfel de credințe pot fi explorate și schimbate în cadrul unui demers psihoterapeutic, ele putând fi reformulate astfel încât să nu mai aibă acest efect dezadaptativ în viața persoanei.

Cum schimbăm schema de izolare socială

Izolarea socială este destul de bine înrădăcinată, iar schimbarea vine adesea cu ieșire din zona de confort, expunere și trăiri inconfortabile cărora este necesar să învățăm să le facem față. Nu este simplu de modificat un astfel de tipar, dar nici imposibil. Un prim exercițiu pe care îl avem de făcut este legat de găsirea asemănărilor între noi și ceilalți. Respectiv, să nu refuzăm, spre exemplu, o ieșire în oraș cu colegii, iar scopul nostru să fie găsirea unor asemănări (oricât de mici la început) între noi și ceilalți – o carte preferată, un film care ni s-a părut interesant, o activitate care ne place sau pe care am fi curioși să o explorăm, un hobby, o opinie despre viață sau lume etc.

Așadar, primul pas este să ne expunem într-un grup, să ieșim din evitare, din refuzul oricărei forme de socializare. Evident, nu ne va fi confortabil, dar schimbările nu au loc în zona noastră de confort. Ulterior, putem căuta grupuri cu care să avem interese comune, respectiv să ne explorăm un hobby, o pasiune, o activitate plăcută. Într-un astfel de cerc vor crește șansele să găsim persoane asemănătoare nouă, pornind de la interesele comune. 

Am ezitat patru ani să merg la dansuri, întrucât îmi era teamă că mă voi face de râs că nu știu să dansez, că îi voi încurca pe ceilalți. Am explorat teama mea în terapie și am acceptat că este firesc să nu știu, de aceea mă și duc… să învăț. M-a ajutat însă întrebarea terapeutului meu, respectiv – Dacă ai avea o fetiță de 5 ani care își dorește să danseze, i-ai spune să stea acasă pentru că nu știe să danseze și se face de râs? Am înțeles că exact asta îmi fac mie, iar copilul meu interior este foarte trist. Așa că am ales să mă expun, să mă duc cu frică și cu emoții, dar să o fac. Dansez de un an și mi se pare cel mai minunat lucru pe care îl fac. Este locul în care mă simt în largul meu, în care mă simt acceptată și integrată într-un grup, în care am găsit oameni pe care abia aștept să îi revăd. A fost greu, dar acum mă bucur că am trecut prin acest greu.”, povestește Dana, 31 de ani, din Constanța.

Îți recomandăm și

SPUNE-ȚI POVESTEA »
Căutare