Compasiunea de sine, pentru o relație mai bună cu noi înșine

Pentru o relație mai bună cu noi înșine: Cum practicăm compasiunea de sine?

Compasiunea de sine este un termen pe care cu siguranță l-am auzit, dar oare câți dintre noi îl înțelegem cu adevărat? Ți s-a întâmplat să asociezi compasiunea cu slăbiciunea, mila, naivitatea sau cu alte semnificații negative? Dacă ai răspuns afirmativ, nu este vina ta, cel mai probabil asta ai învățat de la oamenii din jurul tău sau din experiențele prin care ai trecut.

Ce este compasiunea de sine?

Diferită de milă sau de alte conotații negative, compasiunea, așa cum o înțelegem dintr-o perspectivă terapeutică, se referă la:

  • Sensibilitatea de a observa atunci când cineva sau noi înșine ne aflăm în suferință. 
  • Dorința și angajamentul pe care ni-l luăm de a veni în ajutor cu scopul de a diminua disconfortul.
  • Un set de abilități pe care să-l deținem sau să-l dezvoltăm, la care să apelăm atunci când vrem să ajutăm.

Din copilărie suntem învățați cum să ne purtăm cu ceilalți, însă cât de des suntem ghidați cum să ne purtăm cu noi înșine? Până una alta cu noi petrecem mai mult timp decât cu oricare altă persoană de-a lungul vieții. Compasiunea de sine se referă la crearea unei relații sănătoase cu noi înșine, o relație în care suntem buni, blânzi și grijulii față de propria persoană.

Pentru asta avem nevoie să aducem o atenție curioasă și blândă asupra noastră atunci când ne este greu. Fără să ne blamăm, avem nevoie să normalizăm acele momente de disconfort ca mai apoi să ne îndreptăm atenția pe modalitatea cea mai potrivită de a acționa în scopul scăderii acelei suferințe. Asta implică putere interioară și curajul de a acționa.

Ce nu este compasiunea de sine?

Adesea, compasiunea de sine este înțeleasă greșit și confundată cu victimizarea, cu inacțiunea sau cu justificarea unor neajunsuri. Toate acestea au un lucru în comun: puterea schimbării se află în exterior, la ceilalți, sau depinde în totalitate de circumstanțele externe.

Compasiunea de sine se bazează pe ideea că în noi există această putere și resursele necesare pentru a ne fi mai bine. Desigur, asta nu exclude ajutorul extern însă accentul este pe „ce pot eu să fac pentru a-mi fi mai bine”. Acolo unde descoperim că mai avem de învățat, să continuăm cu dezvoltarea acelor abilități fără să renunțăm și să ne abandonăm în voia sorții. 

De ce este necesară compasiunea de sine?

Acum că am adus mai multă lumină asupra termenului, este important să înțelegem de ce tuturor ne este necesară compasiunea de sine. Faptul că avem momente în care ne este greu să ne gestionăm emoțiile, că ne simțim blocați într-o situație, că nu reușim să producem schimbările de care avem nevoie îndeajuns de repede, că gândim prea mult și ne concentrăm prea puțin pe ceea ce simțim, că rămânem prinși în scenariile negative ale minții noastre sau că trecem prin suferințe, toate acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care avem nevoie de practicarea compasiunii.

Compasiunea de sine este elementul care ne ajută să avem o relație sănătoasă cu noi înșine și să schimbăm anumite tipare în care ne regăsim constant și care nu mai au un rol adaptativ pentru noi.

Obstacole în calea autocompasiunii 

Compasiunea de sine descrie o atitudine și un comportament pe care le avem față de noi înșine. Acestea sunt modelate de când suntem mici de către figurile importante din viața noastră, cele care au însemnat ceva pentru noi: părinții, bunicii, educatorii, frații mai mari sau alții.

Copii fiind, le-am observat reacțiile sau lipsa acestora față de noi sau propria persoană atunci când interveneau dificultățile. Cât de buni, blânzi, iubitori și înțelegători am perceput noi că au fost ei, atât vom fi și noi cu noi înșine. Dacă ei ne certau atunci când greșeam, ca adulți vom fi duri și critici cu noi de fiecare dată când greșim. Dacă ne ofereau condiționat afecțiune, vom învăța că merităm iubirea doar dacă „facem ceea ce trebuie”. Astfel de comportamente probabil manifestau și față de ei înșiși. 

Așadar, atunci când ne este greu să ne oferim compasiune, aceasta se întâmplă pentru că în locul acestei voci, gândurile ne sunt dominate de cea vocea noastră critică. 

Alteori, chiar dacă nu se activează criticul intern, ne putem trezi în situația de a nu ști ce avem de făcut pentru a ne fi mai bine, în sensul că nu avem suficiente informații și antrenament al abilităților. 

Cum practicăm compasiunea de sine?

Practica compasiunii este un proces care se exersează în fiecare zi. Cele trei direcții de lucru sunt: activarea sensibilității pentru suferință, adoptarea unei atitudini de înțelepciune față de suferință și antrenarea abilităților de a acționa în scopul diminuării acesteia.

Prima componentă a compasiunii o dezvoltăm în primul rând observând ce reacție avem atunci când ne este greu – poate fugim de ceea ce simțim, negăm sau diminuăm suferința, sau ne simțim blocați și lipsiți de speranță. La fel de important este să observăm ce ne spunem, adică să depistăm acea voce critică din interior, dar și efectele sale în plan emoțional: emoția neplăcută dispare sau se amplifică. De cele mai multe ori disconfortul inițial este dublat de ceea ce ne spunem într-un mod critic, deoarece reacția naturală în fața propriului critic este ca aceea în fața unei amenințări. 

Pentru a ne antrena tot mai mult calitatea de observator ne vor ajuta din plin exercițiile de mindfulness, de respirație, de ancorare în prezent prin simțuri. Practicându-le cu regularitate vom deveni tot mai conștienți de ceea ce simțim, de intensitatea emoțiilor noastre, de gânduri și comportament. 

Sensibilitatea față de ceea ce trăim ne-o dobândim întrebându-ne cum ne-am simți și purta dacă o persoană tare dragă nouă ar trece prin aceeași situație. Să exersăm apoi și cu noi aceeași atitudine încurajatoare, înțelegătoare sau afectuoasă. 

Înțelepciunea ne-o putem dezvolta alegând să ne inspirăm de la cei cu mai multă experiență de viață. Trecând prin multe, aceștia au ajuns să înțeleagă ce este cu adevărat important în viață și să se implice mai puțin emoțional în ceea ce este în plan secund.

Înțelepciunea rezidă din recunoașterea faptului că toți oamenii trec prin momente de suferință, aceasta fiind o componentă a condiției umane. Iar modul acesta de a privi lucrurile, alături de realizarea faptului că nu este vina noastră că mințile și creierele alunecă în raționamente disfuncționale, ne face să ne privim pe noi și pe ceilalți cu mai multă înțelegere și acceptare. Nu este nimic în neregulă cu noi, viața presupune urcușuri și coborâri. Însă atunci când ne aflăm într-un moment de coborâș este responsabilitatea noastră de a ne sprijini și acționa pentru a ne fi mai bine.

Iar acest aspect ne aduce la a treia componentă a compasiunii de sine: construirea abilităților la care să apelăm atunci când ne este greu. Aici este important să fim onești cu noi înșine pentru a ne recunoaște unde mai avem nevoie de îmbunătățiri. Aceste abilități pot include tehnici de gestionare a emoțiilor, dezvoltarea empatiei, limitarea scenariilor negative, căutarea de soluții, organizarea, planificarea, asertivitatea, a cere ajutorul celorlalți, a ne pune limite nouă, dar și celor din jur atunci când ceva este prea mult pentru noi. 

Lucrând în fiecare zi la a dezvolta componentele implicate în compasiunea de sine vom deveni tot mai buni în a ne oferi ceea ce avem nevoie, va crește încrederea în noi și în ceilalți iar calitatea vieții noastre se va îmbunătăți considerabil.

Îți recomandăm și

SPUNE-ȚI POVESTEA »
"]
Căutare