De ce este importantă iertarea părinților chiar dacă am avut o relație toxică cu ei

    Poate că pentru noi alegerile pe care părinții le-au făcut în educația noastră nu au fost cele mai potrivite. Poate nu au fost adaptate nevoilor noastre, temperamentului, felulul nostru de a fi, ca indivizi separați de ei. Poate am avut părinți toxici în mod neintenționat, ei nefăcând altceva decât să aplice în relația cu noi ceea ce știau ei mai bine și ce au crezut că ne este util. Iertarea părinților este un pas înainte în vindecarea noastră.

    Fantezia copilului ideal naște părinți toxici

    Părintele perfect este cel care este atent la copilul pe care îl are și îl descoperă și acceptă pentru ceea ce este el, nu pentru ceea ce părintele și-ar dori să fie. Înainte de naștere, mulți părinți proiectează mental un copil pe care, apoi, vor să îl transforme în realitate.

    Este un tipar similar cu alegerea greșită a partenerului de cuplu pentru a se potrivi fanteziilor noastre. Și în cuplu apar tensiuni atunci când realitatea intră în conflict cu imaginația.

    Asemănător, putem, uneori, să ne imaginăm „copilul ideal”, iar mai apoi să îl tratăm ca și cum ar fi cel din mintea noastră, încercând să îl „croim” pe un calapod care, deseori, nu i se potrivește, nu are nicio legătură cu cine este el. Să îți descoperi propriul copil înseamnă să renunți la a proiecta pe el așteptările tale, nevoile, dorințele nerealizate, înseamnă să renunți la a-i da povara de a „corespunde”.

    Copiii se nasc pentru ei înșiși, nu pentru noi. Rolul lor nu este de a ne face fericiți, ci noi putem fi fericiți prin simpla lor prezență și existență.

    Dar cum să ne oprim din a face ceea ce „știm că este bine pentru ei”, cum facem pentru a nu deveni părinți toxici pentru copiii noștri? Uneori, răspunsurile se pot găsi în iertarea părinților pe care noi i-am avut la rândul nostru.

    Tipuri de părinți toxici

    Copilul nu este o extensie a părintelui, oricât de mult l-am iubi. Deseori, dorința de a-l ține aproape, de a nu-l „pierde”, ține de nevoia noastră de a ne simți protejați emoțional și este o cerință extrem de mare pentru un copil. Practic, mesajul pe care i-l transmitem este „Rolul tău este să îmi asiguri mie confortul emoțional”.

    Părinții pot ajunge să schimbe rolurile cu copiii, să îi pună pe aceștia în poziția de a se ocupa de nevoile emoționale ale părintelui.

    Un astfel de copil se va simți vinovat să ia distanță de părinți sau va ajunge să fugă cât mai departe fără să se mai uite în urmă. În cel de-al doilea caz, va trăi vina de a păstra resentimente față de ei. Iertarea părinților ne dă o șansă nu doar de a ne vindeca ci și de a evalua care sunt condițiile în care putem relaționa în continuare cu ei.

    Există apoi părinții detașați emoțional de copil. Cei care vor să îl construiască după reguli, impuneri și așteptări care nu țin cont de nevoile copilului ci de ale părintelui. Astfel de copii sunt proiecte pentru părinții cu convingeri rigide legate de educație. Iertarea părinților va fi în acest caz însoțită de reînvățarea nevoilor noastre și a modului în care ne este benefic să fie satisfăcute.

    De ce copilul nu poate suda o relație

    Mai există și categoria de părinți care decid să aibă un copil pentru a le suda relația de cuplu. În mod neașteptat, descoperă că apariția unui copil pune mai multă presiune pe relație, motiv pentru care este recomandat ca aceasta să fie solid construită înainte de a lua decizia apariției unui nou membru. Inevitabil, inconștient, vor ajunge să învinuiască propriul copil pentru diferite greutăți în familie accentuate de apariția lui.

    Mai există și părinții care sunt „cei mai buni prieteni” ai copilului, iar o astfel de relație reprezintă o capcană. Da, există intimitate, confidențialitate și complicitate în relațiile apropiate precum cele de familie. Dar acestea sunt secundare și apar mai târziu, când copilul se maturizează, ca rezultat al unui atașament sănătos. Rolul de prieten aparține prietenilor, nu părinților. Copilul are nevoie să îi fim părinți, prietenii și-i va alege singur.

    Evident, cele mai grave categorii de părinți toxici rămân cei abuzivi, neangajați emoțional în relația cu copiii, periculoși pentru sănătatea lui fizică și mentală. Iertarea părinților vine odată cu vindecarea autentică a rănilor lăsate de ei.

    Terapie pentru părinți

    Înainte de a decide aducerea pe lume a unui copil este recomandat să lucrăm cu acele părți din noi care necesită vindecare. Este bine să investigăm care sunt motivele pentru a avea un copil și ce resurse interioare avem pentru a-i oferi ceea ce are nevoie.

    Psihoterapia este calea potrivită pentru a ne asigura că nu vom deveni părinți toxici, că suntem pregătiți pentru acest rol major al vieții, cel de părinte. Totodată, verificăm în terapie în ce mod iertarea părinților noștri ne poate elibera de propriile răni sau credințe împrumutate de la aceștia.

    Terapia ne ajută să acceptăm că nu suntem perfecți, implicit să nu ne așteptăm să avem copii perfecți, să ne investigăm propriul trecut și să alegem ce vom duce cu noi mai departe. Poate și noi am avut, la rândul nostru, părinți toxici.

    Poate, spre exemplu, în familia noastră de origine era prețuită și recompensată performanța, noi am fost complianți, iar azi simțim că am ales calea „corectă”. Dar asta ne va determina să avem pretenții nesănătoase de la copil, să proiectăm pe el ceea ce credem că a fost sănătos pentru noi.

    Dacă temperamentul nostru ne-a permis să devenim complianți în fața așteptărilor părinților noștri, dacă noi am ales această cale pentru a menține relația cu ei, copilul nostru se poate răzvrăti în fața acestui stil de educație. Oare suntem pregătiți să îl valorizăm pentru ceea ce este și nu pentru ceea ce face? Iertarea părinților noștri poate începe odată cu acceptarea greșelilor pe care ei le-au făcut.

    Psihoterapia este necesară ca antrenament pentru viața de zi cu zi, pentru a ne reflecta acele părți din noi care deseori sunt ascunse de noi înșine, pentru a ne pregăti să devenim cea mai bună variantă de părinte.

    Terapie pentru copiii cu părinți toxici

    Cea mai grea povară pentru un copil, adolescent sau adult mai târziu este furia față de proprii părinți. La maturitate, ajungem să conștientizăm ce nu a mers (și poate încă nu merge) în relația cu ei, să ne răzvrătim, să îi acuzăm, să fugim din relația cu ei sau să ne simțim neputincioși.

    Iertarea părinților pare imposibilă, iar pericolul este să cădem în această capcană în care tot ceea ce ni se întâmplă vine din copilărie și să nu ne responsabilizăm niciodată pentru propria viață. Da, părinții pot lăsa răni în urmă, dar noi suntem cei care putem decide propria vindecare. De la un punct încolo, nu mai este despre ei, este despre noi. Iar aici intervine iertarea părinților.

    Dr. Gabor Maté, specialist în dezvoltarea copiilor, spune că trauma nu este ceea ce se întâmplă în exteriorul nostru, ci ce se întâmplă în interior, ca rezultat a ceea ce s-a întâmplat în exterior.

    Similar, să considerăm că avem părinți toxici nu are legătură atât cu ce au făcut ei ci cu ce am trăit noi în urma a ceea ce au făcut ei. Poate părinții tăi, cum spuneam și mai sus, au pus presiune pe tine să înveți bine, să ai note bune, să „ajungi cineva în viață”.

    Nevoia ta reală era de a fi încurajat și validat că ești deja „cineva” și nu trebuie să muncești pentru a deveni copilul pe care ei îl vor și îl pot accepta. În consecință ai crescut simțind că trebuie să muncești pentru a obține afecțiune, că nu ești suficient de bun prin ceea ce ești și că meriți să îți împlinești nevoile doar după ce ai demonstrat ceva. Variantele sunt multiple, aici sunt doar câteva exemple. Dar iată cum poți ajunge să simți că ai avut părinți toxici.

    Este important ca la maturitate să știi să ceri ajutor, să vrei să schimbi tiparele în care ai crescut, iar acest lucru se poate întâmpla în psihoterapie. Psihoterapia este mai mult decât „a vorbi cu cineva”, este un plan concret pentru vindecare, cu explicarea acelor tipare care te încarcă și te țin departe de drumul tău în viață, cel în acord cu autenticitatea ta. Este totodată o cale de a facilita iertarea părinților pentru a te elibera de povara trecutului.

    Rolul iertării în relația cu părinți toxici

    Se spune că părinții, atunci când copilul devine adult, realizează propriile greșeli, dar rareori le vor recunoaște. Sunt simpli oameni, supuși acelorași greșeli, care pentru a rămâne echilibrați își susțin și justifică, deseori, comportamentele trecute, fie ele și nepotrivite.

    Să accepți că ai greșit, să ceri iertare copilului, să începi să faci lucrurile diferit în relație cu el, sunt demersuri care necesită schimbări multiple, deseori considerate imposibile. Prin urmare, părinții, se spune că își „răscumpără” greșelile în relație cu nepoții, pe care îi consideră o a doua șansă de a fi „părinți mai buni”.

    Iertarea părinților nu este un cadou făcut lor, ci nouă înșine. Nu iertăm pentru ei, iertăm pentru noi. Atunci când rămânem prizonieri furiei, nemulțumirilor, suferințelor din trecut, resentimentelor, ne refuzăm vindecarea.

    Capcana este fie de a repeta comportamentul lor, fie a alege comportamente diametral opuse. Chiar dacă alegem să facem totul în opoziție cu ei, suntem prinși în același scenariu: o fotografie și negativul ei arată complet diferit, dar reprezintă aceeași imagine.

    Iertarea părinților înseamnă să accepți că ei au făcut ce au știut și cum au putut, iar rolul tău este de a decide ce preiei de la ei și ce lași în urmă. Chiar dacă avem părinți toxici, aceștia nu sunt în totalitate „răi”, iar noi suntem produsul lor genetic.

    Iertarea părinților este eliberatoare…

    Prin urmare, este sănătos să alegem ce vom prelua de la ei și ce nu. Doar astfel ne vom folosi propria autenticitate, ne vom găsi propriul drum în acord cu cine suntem noi, nu cu cine sunt ei. Iertarea părinților este eliberatoare și ne redă controlul asupra propriei vieți.

    Rănile copilăriei pot fi vindecate atunci când noi decidem că nu suntem neputincioși, nu suntem captivi trecutului, iar viața noastră ne aparține și ne responsabilizăm. Furia și resentimentele față de părinți toxici ne țin în poziția de victimă și pierdem din vedere propria responsabilitate.

    Nu mai trăim în trecut, nu ne ajută cu nimic să îi învinovățim pe alții la nesfârșit. Iertarea părinților este posibilă și vine din confruntarea cu rănile pe care le avem, acceptarea trecutului și decizia de a-l lăsa în urmă. Prezentul ne aparține și îl putem construi după chipul și asemănarea noastră.

    SPUNE-ȚI POVESTEA »
    Căutare
    Urmărește-ne și pe Facebook