„Iubita mea a fost crescută cu ideea că totul i se cuvine și nu poate fi contrazisă”. Portretul partenerului toxic egoist și soluții pentru el

    Un partener egoist se va pune mereu pe sine pe primul loc, în detrimentul nevoilor celuilalt și al relației, devizul lui fiind „Vreau să fac lucrurile așa cum îmi place mie, nu-mi pasă de ceilalți”. Egoismul toxic poate fi corectat atunci când suntem dispuși să lucrăm cu convingerile care ne mențin astfel de comportamente. Iată ce avem de făcut.

    Când este egoismul nesănătos

    În orice relație există momente când ne comportăm într-un mod egoist, nu degeaba există și un egoism sănătos. Dar dacă adoptăm în permanență un comportament egocentric, imatur sau lipsit de respect, acest lucru poate deveni în timp o problemă. Un partener egoist trăiește într-un circuit închis el neputând să vadă sau să audă ce este în afara lui, lumea sa este el și atât. Aviditatea, dorința de a obține cu orice preț nu sunt semnele unei mari iubiri de sine ci mai degrabă a unei dificultăți de a se încrede în sine.

    „Cu fostul meu partener era imposibil să ajungem la un numitor comun. Practic, în cuplul nostru nu exista negociere și nici compromisuri sănătoase. Existau cele nesănătoase, respectiv renunțări repetate din partea mea. Orice propunea el era mult mai bine decât ce propuneam eu, ce își dorea el era prioritar, ba chiar mi-a spus în repetate rânduri că aceasta este așteptarea lui de la o parteneră – «să fie pe aceeași lungime de undă». Acest lucru însemna, de fapt, să facă ce vrea el. La începutul relației, recunosc, fiind îndrăgostită eram mai indulgentă, dar odată ce am realizat că el chiar se comportă dictatorial, au început certurile. La scurt timp ne-am despărțit și nu aș mai vrea un partener egoist atât de nociv“, povestește Liliana, 31 de ani, din București.

    În general, spunem despre cineva că este egoist atunci când observăm anumite comportamente care indică un interes exagerat pentru propria persoană și indiferență pentru nevoile celorlalți. Alegerile sale, activitățile, relațiile au același scop: să îi fie lui bine, să aibă doar el de câștigat. Acesta nu ține cont nici de ceilalți, nici de interesele exterioare, nu-și face griji pentru alții și își organizează viața astfel încât să nu fie deranjat. De multe ori, intră în relații urmărind un obiectiv personal, fie că este prestigiu, anumite avantaje sau propria plăcere.

    Egoismul își are originile în copilărie

    În primul stadiu al evoluției, ființa umană este exclusiv concentrată pe propriile nevoi: să fie hrănită, îngrijită, stimulată ca să poată supraviețui. Doar după ce obține un minim de independență, începe să se deschidă spre ceilalți: mamă, familie, creșă, etc. Dar pentru acest lucru copilul trebuie să fi primit suficientă dragoste pentru a crede în sine și pentru a se iubi. Abia apoi va putea oferi dragoste celorlalți.

    Dacă nu se întâmplă acest lucru, el poate rămâne blocat la acest stadiu și întreaga lume va părea că este împotriva lui. Nu dragostea de sine produce egoismul, ci atașamentul mai mult sau mai puțin patologic față de o imagine distorsionată asupra sinelui, aceea de „copil de aur” căruia nimic nu trebuie să îi lipsească vreodată.

    Egoismul își are rădăcina în copilăria mică, adesea cu surori sau frați cu această trăsătură de caracter. Pentru un copil unic, este dificil să nu apară caracteristici ale egoismului deoarece el este „minunea” părinților săi care nu trăiesc decât pentru el. Astfel copilul va fi obișnuit să fie centrul atenției. Mulți părinți încurajează acest tip de educație, cultivând copilului astfel sentimentul de îndreptățire.

    „Daria, iubita mea, este singură la părinți și a fost crescută considerând că totul i se cuvine și nimeni nu are dreptul să o contrazică. Nu îmi dau seama, poate pentru un copil, o astfel de încăpățânare poate fi amuzantă, dar la maturitate, o relație cu o astfel de persoană de un egoism extrem este puțin spus dificilă. Cred că pe alocuri am câștigat mici bătălii în confruntările cu ea, dar în mare parte era frustrată dacă lucrurile nu se întâmplau când dorea. Pe scurt, dacă propuneam să ieșim cu prietenii mei, iar ea refuza, în principiu se enerva dacă eu mă duceam și nu aveam un program pe care să îl vrea și ea. Dacă voia la munte, era exclus să vreau eu altceva. Dacă voia la un anume restaurant, uneori nici nu tolera amânarea. Nu mai spun că nu avea obiceiul să întrebe ce părere am sau ce mi-aș dori. Iar de ascultat… fără ceartă nu era posibil. După un an de relație a început terapia cu un psiholog și după câteva luni au apărut schimbări. Cred că ne-a fost utilă ambilor, am avut și câteva sesiuni comune. Nu regret că am avut răbdare, dar mi-a scos păr alb în primul an. Acum relația este mult mai echilibrată, deși are momente de egoism cum avea la început… sunt mai rare”, povestește Rareș, 38 de ani din Brăila.

    Dacă la maturitate va deveni un partener egoist, acest lucru depinde de contextul familial și social care îi va influența dezvoltarea personalității sale.

    Trei tipuri de egoism

    Egoismul egocentric: trăim într-o societate în care observăm tendințe narcisiste, în care unii oameni se consideră superiori, își alocă merite, au convingerea că ei nu trebuie să se conformeze acelorași reguli și constrângeri ca ceilalți, cu o lipsă totală de atenție și empatie față de semeni. Un partener egoist/egocentric își alocă multe drepturi, nu are obligații față de ceilalți de la care așteaptă doar recunoștință, admirație și supunere. Studiile arată că narcisismul crește în rândul populației ca trăsătură de personalitate pe măsură ce empatia scade.

    Egoismul conștient sau neutru: este egoismul necesar pentru a fi bine cu noi înșine, pentru a nu ajunge să ne sacrificăm pentru alții sau să cărăm poveri care nu ne aparțin. A fi asertiv, spunând „nu” într-un mod în care nu rănim pe ceilalți, este sănătos și necesar.

    Egoismul altruist: după Anna Freud, fiica lui Sigmund Freud, persoanele care se dedică celorlalți o fac din egoism pur („te ajut pentru că acest lucru îmi produce plăcere”). Mai tarziu, Daniel Batson a lansat teoria „altruismului empatic” prin care demonstrează că există persoane care îi ajută pe ceilalți sub efectul unei motivații total altruiste. Putem considera că suferința celuilalt produce un sentiment negativ observatorului care va încerca să elimine această emoție printr-o reacție egoistă, din dorința de a se simți mai bine, care declanșează decizia de a-l ajuta pe celălalt.

    Cum arată un partener egoist toxic

    Egoismul poate lua și o formă extremă prin care individul rănește pe ceilalți pentru a scăpa de sentimentele de vinovăție, regret sau rușine. Un partener egoist toxic acceptă arareori că faptele sale răutăcioase provoacă un prejudiciu celuilalt.

    Rădăcina egoismului extrem se găsește în următoarele trăsături toxice de caracter, pe care le putem identifica separat, sau cuplate. Spre exemplu, specialiștii descriu triada întunecată care cuprinde narcisismul, machiavelismul și psihopatia – iar scoruri ridicate la cele trei tulburări descriu o persoană malefică.

    Preocuparea excesivă pentru propriul interes în detrimentul interesului celorlalți sau al comunității.

    Machiavelismul, atitudinea manipulatoare și insensibilă cu convingerea că scopul scuză mijloacele pentru a-și atinge obiectivul.

    Dezangajamentul moral, acel stil cognitiv care îi permite să se comporte lipsit de etică și remușcări.

    Narcisismul, sentimentul de superioritate și nevoie extremă de atenție din partea celorlalți, credința că este mai bun decât ceilalți și că merită să fie tratat mai bine.

    Psihopatia prin lipsa empatiei și o excelentă stăpânire de sine, combinată cu un comportament impulsiv.

    Sadismul cu dorința de a face rău ( fizic sau mental) celuilalt pentru propria plăcere sau  beneficiu.

    Interesul personal, dorința de a îmbunătăți și de a pune în valoare propria situație socială și financiară.

    Răutatea prin distrugerea și dorința de a face rău celorlalți.

    Citește aici articolul integral: „Oare o iau razna?” – Gaslighting sau manipularea care te face să te îndoiești de realitate

    Ambivalența egoismului

    Oamenii sunt adesea ambivalenți. S-a observat că, după o acțiune bună nu mai căutăm pentru o perioadă de timp „satisfacția altruistă”, adică o persoană poate fi altruistă într-o situație și imediat să se comporte egoist în altă situație (de exemplu ajuți o bătrânică să traverseze strada și imediat după acel moment te bagi în față la coada de la ghișeu.)

    Un partener egoist toxic este cel care cere celuilalt să facă lucrurile așa cum vrea el: „Eu vreau să mergem la țară”, „eu vreau sa mergem la film”, „eu sunt obosit, du-te tu cu copilul afară”, „Cumpără tu pâine, eu am treabă”, „vreau să facem sex”.

    Un astfel de partener egoist, care va trăi profund incapacitatea de a se iubi pe sine, poate eroda cuplul. Nu mai există „noi”, ci doar „eu”. Când suntem îndrăgostiți avem tendința să facem partenerului pe plac pentru a-l impresiona. Sunt persoane care ajung mai târziu într-o relație să se sacrifice pentru partener sau pentru copii, uitând total de nevoile lor.

    S-a observat că în condiții de stres bărbații devin mai egoiști iar femeile mai generoase, diferența fiind dată de eliberarea oxitocinei. Încurajați din punct de vedere cultural, bărbații au tendința să fie mai egoiști, afișând adesea egoismul sub masca indiferenței.

    Cum recunoaștem un partener egoist

    Dacă și tu ai un partener egoist, cu certitudine poți identifica una sau mai multe trăsături din lista următoare:

    • Dă vina pe ceilalți: atunci când lucrurile nu merg bine, încearcă să te convingă că a fost ideea ta.
    • Minte des: cu timpul îți pierzi încrederea în el.
    • Nu-și cere niciodată scuze, chiar dacă știe că a greșit.
    • Este egoist în pat: sexul cu un partener egoist este unilateral, nu este atent la nevoile tale ci se concentrează doar pe corpul lui și pe modul în care poate fi satisfăcut.
    • Nu este un bun ascultător: atunci când îi vorbești unei persoane egoiste poți avea impresia că te adresezi unui perete. În schimb, atunci când ei vorbesc au pretenția ca tu să asculți cu mare atenție ce au ei de zis.
    • Devalorizează ceea ce tu simți: emoțiile tale nu au nici o însemnătate pentru el, le consideră insignifiante și egoiste.
    • Niciodată nu își cere scuze primul: chiar dacă acțiunile partenerului egoist stau la originile conflictului, nu va spune primul „îmi pare rău”
    • Nu îți ridică moralul niciodată: dacă ești trist/ă și ai nevoie de susținere, nu te aștepta ca un partener egoist să te ajute, pentru că el va fi prins în propriile lui probleme și te va vedea precum un obstacol.
    • Este obsedat de control: lucrurile trebuie făcute doar cum își propune el, dacă vei veni cu propunerile tale le va respinge imediat.
    • Te face să te îndoiești de tine: dacă încrederea în tine este fragilă, partenerul egoist va veni și îți va scădea stima de sine, amplificându-ți defectele.
    • Este defensiv: partenerul defensiv nu suportă nicio critică și ia totul ca și cum ar fi un atac asupra integrității sau caracterului său.
    • Nu respectă limitele: va încerca să preia controlul asupra ta și asupra comportamentelor tale.

    Refuză să facă compromisuri: este important să faci sacrificii într-o relație. Partenerul egoist va vedea acest lucru ca pe un semn de slăbiciune și nu se va lăsa până nu va obține ceea ce va dori.

    • Nu crede în afecțiunea ta: îți poți exprima în toate modurile posibile dragostea față de el, oricum va refuza să creadă că este real.

    Citește aici articolul integral: „Ghosting sau ce se întâmplă cu cei care dispar fără explicații: „Oare am greșit eu cu ceva?”

    Egoismul sănătos în cuplu

    Egoismul sănătos în cuplu poate lua și o formă pozitivă pentru că, în doză mică, hrănește identitatea cuplului. A pune limite sănătoase, a avea propria intimitate și a-și satisface dorințele individuale (precum mersul la coafor, ieșitul cu fetele la o cafea în cazul ei sau ieșitul cu băieții la o bere, mersul la fotbal pentru el) pot fi ingredientele unei relații armonioase.

    „A iubi” înseamnă a ști să fii egoist în doi. Când uiți de nevoile tale în beneficiul celuilalt tu uiți încet încet ceea ce te hrănește și ceea ce îți definește personalitatea. Să te iubești pe tine îți va permite să îl iubești și pe celălalt și asta pentru că nu putem să îi dăm celuilalt ceva ce nu avem.

    Este bine să te gândești la tine în primul rând, pentru că atunci când ție îți este bine și celor din jurul tău le va fi bine, când tu ești ok cu tine vei putea să fii ok și în relație cu ceilalți.

    Egoismul se poate vindeca?

    În primul rând, este important ca un partener egoist să devină conștientă că acest comportament are un efect negativ pentru sine. Apoi, încet, încet, se poate ieși din acest cerc vicios în care egoistul se găsește captiv: „nu pot să mă aștept de la nimic de la ceilalți, să iau ce este de luat, să nu mă ia de prost”.

    Dacă te-ai regăsit în comportamentele prezentate mai sus, iată câteva lucruri care pot contrabalansa comportamentul egoist nesănătos:

    Începe prin a oferi lucruri mărunte unei persoane care știe să fie recunoscătoare și să mulțumească. Poți chiar să alegi acțiuni de voluntariat, să îți oferi timpul sau serviciile sau finanțe unor persoane sau cauze care au nevoie de sprijin.

    Permite-ți cu pași mici să ieși din zona de confort și să te deschizi emoțional către mai multe persoane din anturaj. Acest lucru înseamnă o mai bună comunicare cu cei din jur, încurajarea intimității emoționale în cuplu, acceptarea vulnerabilizării ca parte naturală a oricărei ființe și expunerea ei într-un mediu sigur afectiv.

    Poți începe să practici un sport de echipă sau arte marțiale, care arată deschidere și respect față de ceilalți.

    Practică meditația: 20 de minute de practică zilnică timp de mai multe săptămâni provoacă schimbări la nivel cerebral în favoarea altruismului și comportamentelor pro-sociale.

    Citește aici articolul integral: „8 tehnici de relaxare pentru detox mental. Cele mai eficiente”

    Cere sprijinul unui psihoterapeut pentru a restaura sentimentul propriei valori și a lumii înconjurătoare.

    Egoismul poate fi corectat, iar tendințele egoiste pornite din teama că dacă ceilalți nu fac cum vrem noi ne resping, sau că oamenii din jur au intenții negative și trebuie să ne protejăm, ori că este singurul mod prin care ne putem simți importanți sau deținând controlul, pot fi restructurate, discursul interior poate fi rescris odată cu confruntarea acelor convingeri care întrețin comportamentul. De cele mai multe ori, un demers terapeutic este cea mai bună cale pentru a rezolva astfel de probleme.

    SPUNE-ȚI POVESTEA »
    Căutare
    Urmărește-ne și pe Facebook