Ghosting sau ce se întâmplă cu cei care dispar fără explicații: „Oare am greșit eu cu ceva?”

Atât prieteni, cât și potențiali parteneri romantici apelează la ghosting, respectiv o dispariție fără nicio explicație, dublată de refuzul de a răspunde la orice formă de contact. Pentru cei rămași „în urmă”, comportamentul lasă o sumedenie de întrebări și gânduri negative despre sine. De ce o facem și cum trecem peste un astfel de eveniment?

Cum am ajuns la ghosting

Suntem atât de desensibilizați cultural în privința comunicării încât nu ne mai obosim să transmitem celuilalt întreruperea unei relaționări, indiferent de natura sau durata ei?

Trăim într-o lume digitalizată, iar una dintre iluziile pe care ni le permite acest mediu este că putem „scăpa” cu orice fel de comportament fără urmări, consecințe. Spre exemplu, cyberbullying-ul este unul dintre rezultatele negative tot mai răspândite.

Practic, anumite persoane ajung la comportamente antisociale mult mai ușor pentru că nu se reflectă asupra lor, pentru că se simt la adăpost în spatele unei identități virtuale, deseori false. Și cum totul poate fi văzut într-un continuum, mediul virtual ajunge să viruseze și viața reală, în care ajungem să aplicăm aceeași atitudine lipsită de empatie, nu mai comunicăm autentic, nu ne mai conectăm real unii cu ceilalți.

Așa se poate ajunge la ceea ce se cheamă ghosting, respectiv dispariția fără explicații, fără justificare, fără nici un „la revedere” măcar. Nepăsarea, lipsa de asumare, lipsa maturității, a comportamentului adult care poate include discuții dificile sunt trăsături ale persoanelor care apelează la ghosting. Lipsa de empatie este o componentă a psihopatiei, prin urmare, este firesc să ne întrebăm uneori… oare către ce ne îndreptăm?

Ghosting-ul este și rezultatul unui stil de atașament care poate fi fie evitant, fie dezorganizat. Atașamentul se referă la modul în care oamenii sunt obișnuiți să interacționeze unii cu alții, după un model învățat încă din copilărie. Totodată, la ghosting vor apela și cei care au teamă de conflict, teama de a se confrunta cu o greșeală, de a susține, poate, emoțiile copleșitoare ale unei alte persoane, dezamăgirea acesteia. Prin ghosting, prin fugă, se protejează.

De ce este dificil să comunicăm

Trăim într-o societate de consum și am ajuns să consumăm oameni și relații fără a ne conecta autentic, fără a ne implica emoțional. Deconectarea emoțională este, de regulă, o problemă pe care în fond o avem cu noi înșine. Cum am putea să ne conectăm cu alții dacă nu o facem cu noi?

Cum am putea construi relații semnificative dacă nu ne cunoaștem nevoile sau rolul unei relații semnificative. Trăim o realitate invadată de „FOMO” (fear of missing out), respectiv căutarea permanentă a unui partener „mai bun”. Nu investim în relații și nici nu construim. Trăim într-o lume populată cu oameni indisponibili.

Ajungem la ghosting atunci când îl privim pe celălalt ca pe un bun de consum, dintr-o incapacitate a noastră de a-i acorda celuilalt timp și suficientă atenție încât să punctăm despărțirea. Nu empatizăm, nu suntem interesați de felul în care se simte sau întrebările rămase fără răspuns.

„Alexandra îmi era prietenă bună, sau, cel puțin, așa simțeam eu în relația cu ea. Într-o zi, a încetat să îmi mai răspundă la mesaje și telefoane. Inițial, m-am îngrijorat, apoi am insistat să primesc o explicație, după ce prieteni comuni îmi confirmaseră că este ok. Am primit următorul mesaj «Cred că știi ce ai făcut și bănuiești că nu mai am de gând să vorbesc cu tine». Inutil să spun că nu, nu știam ce «îi făcusem», dar cert este că deși am insistat să îmi spună, întrucât eu nu am nicio idee, s-a reinstalat tăcerea. Mi-a fost foarte greu atunci. M-am simțit neimportantă, rănită, dată deoparte ca și cum nu contam. Un an mai târziu m-a căutat să discutăm. Nu mă mai interesa, depășisem momentul și, indiferent de ce o determinase pe ea să se supere, comportamentul ei nu aveam de gând să îl tolerez,” povestește Irina (42 de ani), din București.

Opinii despre ghosting

Motivul pentru care oamenii decid să întrerupă brusc orice contact (respectiv motivele pe care și le oferă singuri pentru a justifica un astfel de comportament) variază de la o situație la alta.

Deseori ne confruntăm cu ghosting-ul când vine vorba despre dating. Cumva, relaționările par mai puțin reale, majoritatea fiind generate în mediul virtual (dating apps, social media), ajungând să fie tratate ca o realitate virtuală. Mulți dintre bărbați consideră, spre exemplu, că deși este o problemă în comunicare, este cumva, justificată, dacă au avut doar una sau două întâlniri cu o potențială parteneră.

Ei consideră că nu s-a creat o legătură suficient de semnificativă încât să apară „așteptările”. Cu toate acestea, indiferent de durata interacțiunii cu o persoană, cu toții ne așteptăm să fim tratați cu respect și considerație. Chiar dacă interacțiunea nu evoluează în direcția dorită de noi, întreruperea ei este sănătos să aibă loc, nu să fie „subînțeleasă”.

Femeile afirmă că rămân cu întrebarea „Ce s-a întâmplat?” atunci când un bărbat apelează la ghosting, urmată de „Ce am făcut greșit?” sau chiar „Ce e în neregulă cu mine să merit asta?”. Desigur, varietatea întrebărilor retorice și a gândurilor (deseori distorsionate) care însoțesc experiența depinde de fiecare persoană în parte. Pe scurt însă, din orice unghi am privi, ghosting-ul este un comportament toxic.

Părăsim ca să nu fim părăsiți

Revenind la stilul de atașament, cele de tip anxios pornesc de la așteptări negative proiectate asupra partenerului. Atât un evitant, cât și un dependent, deși vor iubire, o vor căuta în moduri greșite, încercând să păstreze distanța, rămânând mereu cu un picior în afara oricărei relații sau agățându-se de partener.

Dacă sunt sensibil la abandon (teama de abandon a dependentului) sau dacă îmi e teamă că mă poți răni (sau îngrădi) dacă te apropii prea tare (temerile evitantului) este posibil să pun în act acest ghosting cu rol de protecție. Astfel de persoane ar putea chiar să simtă o satisfacție că au făcut celuilalt ceea ce era probabil (în mintea lor) să pățească sau ceea ce, au interpretat greșit ca fiind posibil din comportamentul celuilalt.

„Ieșeam cu Andrei de trei săptămâni, iar când nu ne vedeam nu știam nimic de el. Ne simțeam bine împreună, se purta frumos, ne distram, eram pe aceeași lungime de undă. Între întâlniri însă, nu exista niciun fel de comunicare, ceea ce îmi creea anxietate. Am încercat să deschid subiectul, dar a evitat un răspuns, lăsându-mă să înțeleg că așa este el. Am realizat că nu îmi este confortabil astfel așa că eu am pus în act un final abrupt, prin ghosting, gândindu-mă atunci că nu are ce să strice din moment ce lipsa de comunicare face parte din comportamentul lui. Acum aș proceda diferit, am evitat, de fapt, o confruntare”, mărturisește Ioana, 32 de ani, din Constanța.

Cum depășim un ghosting?

În primul rând, este recomandat să nu ne învinuim pentru comportamentul celuilalt. Felul în care am fost tratați spune ceva despre cealaltă persoană, nu despre noi. Capcana este că atunci când nu ni se oferă un explicație suntem lăsați la latitudinea gândurilor noastre, în majoritatea lor negative „Este vina mea. Nu sunt suficient de bun/ă. Merit respingere”. Oricât de dificil este, este sănătos să evităm autoînvinuirea și să rămânem alături de noi, în special dacă evenimentul activează răni emoționale.

Confruntarea celui care ne-a tratat astfel, deși o mișcare îndrăzneață, nu este cel mai recomandat comportament. Șansele sunt ca celălalt să ne respingă încă o dată, prin urmare o astfel de abordare nu ne-ar aduce nimic bun. Ghosting-ul este un gest dur și agresiv, dar să încercăm să stricăm reputația unei astfel de persoane nu ne ajută să ne simțim mai bine. Iar atenția noastră ar trebui îndreptată către noi înșine și către vindecarea, depășirea acestui moment.

„Prima dată când m-am confruntat cu un ghosting din partea unui tip cu care ieșisem de două ori, m-a surprins neplăcut și da, recunosc, am fost invadată de gânduri negative la adresa mea. Am discutat cu prietenii și așa am aflat că fiecare avea experiențe similare. A doua oară când s-a întâmplat, am considerat că nu îmi respectă timpul și nu mi-am pierdut vremea cu prea multe întrebări. Dar sunt mai puțin prezentă pe platformele de dating”, povestește Florina, 28 de ani, din Cluj.

Pentru a ne reveni, este recomandat să vorbim cu prietenii, chiar să petrecem un timp în compania lor, ei fiind cei care ne cunosc, ne pot oglindi pe noi așa cum suntem, nu cum (nu) am fost văzuți de un potențial partener ocazional. La fel ca în cazul unei despărțiri, avem nevoie de sprijinul lor. Totodată, nu ar strica să schimbăm strategiile de a cunoaște oameni noi, și să le dăm o șansă celor din viața reală, să ieșim puțin din zona „o poză și câteva cuvinte pe un ecran”.