Sindromul de ADHD la adulți afectează viața de cuplu și cea socială. Cum se poate remedia

Pentru că sindromul de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) este o tulburare de dezvoltare, se consideră că nu se poate dezvolta la adulți fără să își fi făcut debutul în copilărie, iar simptomele să persiste așadar în viața de adult. Se manifestă printr-o combinaţie între hiperactivitate, comportament dezordonat şi lipsă de concentrare a atenţiei. Iată ce avem de făcut când ne confruntăm cu ADHD la adulți.

Ce este sindromul de ADHD la aduți

Simptomele ADHD la adulți sunt mai greu de stabilit, în mare parte pentru că este un subiect încă în cercetare. Este o problemă  de sănătate publică din cauza riscurilor atașate acestui sindrom – risc crescut de eșec familial și profesional, probleme de adaptare socială, delincvență, criminalitate, abuz de substanțe.

Până la vârsta de 25 de ani, se estimează că 15% dintre persoanele diagnosticate cu ADHD în copilărie au încă o gamă completă de simptome, iar 65% prezintă încă unele simptome care le afectează viața de zi cu zi.

Unii specialiști spun însă că modul în care lipsa de atenție, hiperactivitatea și impulsivitatea afectează adulții, poate fi foarte diferit de modul în care îi afectează pe copii. De exemplu, hiperactivitatea tinde să scadă la adulți, în timp ce deficitul de atenție tinde să se înrăutățească odată cu creșterea presiunilor vieții adulte.

Sindromul ADHD reprezintă un deficit neurobiologic, cu determinism genetic, care poate fi influenţat educaţional. Acest deficit afectează funcțiile executive precum: planifiare, organizare, memoria de lucru, atenția selectivă, flexibilitatea în gândire.

ADHD este caracterizat printr-un debut precoce, înainte de vârsta de 7 ani şi printr-o combinaţie între hiperactivitate, comportament dezordonat şi lipsă de concentrare a atenţiei,  incapacitate de utilizare corectă a deprinderilor, nelinişte, impulsivitate şi un grad crescut de distractibilitate. Aceste particularităţi sunt persistente în timp.

Subtipuri ale ADHD

ADHD se împarte în trei subtipuri:

• predominant neatent (ADHD-PI sau ADHD-I)
• predominant hiperactiv-impulsiv (ADHD-PH sau ADHD-HI)
• tipul combinat (ADHD-C).

Cauzele ADHD

În stabilirea cauzelor ADHD cercetările sugerează că genetica și ereditatea joacă un rol important în determinarea persoanelor care suferă de ADHD. Cu toate acestea, oamenii de știință încă investighează dacă anumite gene, în special cele legate de neurotransmițătorul dopamină, joacă un rol important în dezvoltarea ADHD.

Studiile de imagistică a creierului și alte cercetări arată multe diferențe fiziologice în creierul persoanelor cu ADHD, comparativ cu cel al persoanelor fără acest sindrom.

De asemenea sunt luați în considerare și câțiva factori de mediu care pot crește riscul apariției ADHD, precum fumatul în timpul sarcinii, probleme la naștere (greutate mică, complicații care lezează creierul), neglijență severă în copilărie, traumă.

De ce este important să știm dacă avem sau nu ADHD ca adulți

În primul rând pentru că un părinte cu ADHD are 50% risc să aibă un copil cu ADHD.

În al doilea rând pentru că un părinte cu ADHD dezvoltă un stil de parenting cu modele negative pentru propriul copil.

În al treilea rând pentru că un adult cu ADHD poate apela la psiholog în vederea abilitării cu mijloace educative adecvate faţă de propriii lor copii, dar și pentru a  „învăța” cum să-și gestioneze propriul comportament și autocontrol.

„Verișorul meu, A. M., care acum are 42 de ani, a avut un ADHD netratat din copilărie. Din păcate, pentru părinții lui, să recunoască o problemă a copilului reprezenta o pată la adresa familiei, și au ignorat problema care, în timp, s-a menținut. ADHD-ul lui a persistat și s-a asociat cu o tulburare obsesiv-compulsivă. Îi este extrem de dificil să mențină un job sau o relație de cuplu, iar conversațiile cu el sunt precum un roller-coaster în care trebuie să fii pregătit să nu spui mai nimic, să fii întrerupt când încerci, să sară de la o idee la alta și să se ambaleze emoțional extrem. Pentru mine este dureros să îl văd astfel și consider că era responsabilitatea părinților să îl ajute în copilărie. Să se ocupe de această problemă. Momentan, împreună cu sora lui, am reușit să îl convingem să facă psihoterapie și sperăm să îl ajute să amelioreze aceste comportamente,” povestește Florentina.

Ce simptome sunt specifice în ADHD la adulți

În primul rând poate fi observată neglijența și lipsa de atenție la detalii, începerea de sarcini noi înainte de a le termina pe cele vechi și abilități organizatorice slabe.

Totodată, există o incapacitate de concentrare sau prioritizare, pierderea continuă a lucrurilor, numeroase episoade de uitare, neliniște și lipsă de vlagă.

ADHD la adulți înseamnă și dificultăți în a păstra tăcerea, răspunsuri nepotrivite, ieșite din context și constanta întrerupere a discuțiilor celorlalți, schimbări de dispoziție, iritabilitate și temperament energic.

Există atât incapacitatea de a face față stresului, cât și control redus al furiei, nerăbdare extremă, asumarea de riscuri în activități, adesea cu puțin sau deloc respect pentru siguranța personală sau a celorlalți – de exemplu, comportament periculos la volan.

Toate aceste simptome trebuie să fie persistente cel puţin în ultimele 6 luni pentru a se putea stabili acest diagnostic. Multe persoane atribuie propriile manifestări luptei lor cu stresul cotidian, cu ritmul rapid al vieţii în care trăiesc, însă acestea pot fi simptome ale sindromului ADHD nediagnosticat.

Cum se manifestă ADHD la adulți

Între cele mai frecvente și notabile manifestări putem include, în cazul ADHD la adulți,  labilitatea afectivă (izbucniri scurte, intense care variază de la euforie la mânie şi disperare), tulburări privind activitatea şi organizarea (dificultăţile resimţite de persoană în a-şi organiza zilnic sarcinile, a le prioritiza și a le îndeplini). Există, așa cum se menționează în denumirea sindromului, o problemă de atenţie, respectiv distragerea sau visarea cu ochii deschişi.

Energia şi efortul sunt afectate, existând stare de somnolenţă. Motivaţia este scăzută, apare iritabilitatea și toleranţa scăzută la frustrare.

Memoria de lucru şi capacitatea de reactualizare a informaţiilor se manifestă prin performanţe scăzute la muncă și nu numai. Toate venind pe fondul unei stime de sine scăzute.

Instabilitatea psihomotorie caracteristică sindromului ADHD poate face parte dintr-o reacţie la o situaţie traumatizantă. Copilul mic reacționează în mod natural, la o situație stresantă/traumatizantă prin reacții corporale, de agitație psihomotorie. Acest tip de reacție poate fi „păstrată” în comportamentul adultului.

Condiții medicale care pot însoți ADHD la adulți

ADHD la adulți se poate combina cu o multitudine de alte probleme de sănătate mintală, depresia fiind una dintre cele mai frecvente condiții medicale. Anxietatea este și ea prezentă și manifestă prin îngrijorări permanente și neliniște constantă.

Pot exista și tulburări de personalitate, condiții în care un individ diferă semnificativ de persoana obișnuită în ceea ce privește modul în care gândește, percepe, simte sau se raportează la ceilalți.

Poate fi întâlnită și tulburarea bipolară, afecțiune care afectează starea de spirit, persoana trecând cu ușurință de la o extremă la alta.

Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) este și ea întâlnită împreună cu ADHD la adulți, aceasta fiind o afecțiune care provoacă gânduri obsesive și comportament compulsiv.

Ce efecte negative poate avea tulburarea ADHD la adulți

Problemele de comportament asociate cu ADHD pot provoca probleme precum dificultăți în relații și interacțiune socială.

Probleme de integrare în muncă și menținere a slujbei; de asemenea munca în echipă devine dificilă datorită gradului redus de toleranță la frustrare și gestionare a furiei.

Probleme și conflicte conjugale datorate lipsei de atenție și ascultare din partea persoanei cu ADHD.

Probleme de comportament de tipul: adicții, comportament sexual riscant, tulburări alimentare, stimă de sine scăzută.

Tratamentul ADHD la adulți

În vederea stabilirii unui tratament eficient este necesară o examinare medicală completă, în urma căreia medicul psihiatru stabilește medicația.

Intervenția psihoterapeutică contribuie lucrând pe autocontrol – amânarea/inhibiția răspunsului motor ințial față de un anumit eveniment sau situație, dar și pe controlul emoțiilor, sau păstrarea motivației și creșterea asertivității în relații de muncă sau conjugale.

Efectele terapiei medicamentoase observate în cazul ADHD la adulți pot fi pe următoarele direcții: reducerea gradului de agitație motrică, îmbunătățirea capacității de concentrare, stabilitatea psihică, creșterea toleranței la frustrare, reducerea momentelor de „plictiseală”, îmbunătățirea capacității de organizare și de gestionare a problemelor de viață, îmbunătățirea abilităților de comunicare și ascultare.

Punctele forte ale personalității adulților cu ADHD

Adulții cu ADHD au uneori nevoie de cineva care să îi ajute să își valorifice trăsăturile lor de personalitate, să  le transforme în puncte forte. Nu toate persoanele cu ADHD au aceleași trăsături de personalitate, însă este important să știm că există unele trăsături ale lor care pot fi folosite ca puncte forte, avantaje în viața de zi cu zi.

De exemplu spontaneitatea, adică unele persoane pot transforma impulsivitatea în spontaneitate. Ar putea fi „sufletul petrecerilor” sau foarte deschiși să încerce lucruri noi, situații noi și să se elibereze din status quo.

Sunt persoane energice și în condiții bune își pot canaliza această energie către atingerea succesului la locul de muncă, de exemplu. Creativitatea și inventivitatea poate ajuta astfel de persoane să găsească soluții, să abordeze situații sau probleme în mod original, creativ, poate chiar artistic.

Pot deveni hiperfocalizați, atenți să se concentreze, astfel că ajung să nu observe ceea ce este în jurul lor, fiind un mare avantaj că pot termina o sarcină fără întreruperi și cu concentrare maximă.

EXTRAINFO: Risc de demență de 3 ori mai mare pentru cei cu ADHD

Un studiu recent efectuat pe un eșantion de 109.218 adulți, care au fost monitorizați timp de 17 ani, a dezvăluit o legătură semnificativă între tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) și dezvoltarea demenței. Rezultatele cercetării au indicat că adulții cu diagnostic de ADHD au un risc de aproape trei ori mai mare de a dezvolta demență în comparație cu cei care nu au fost diagnosticați cu această afecțiune.

Concret, studiul a arătat că 13,2% dintre participanții cu ADHD au dezvoltat demență pe parcursul celor 17 ani de urmărire, în comparație cu 7% dintre cei fără diagnostic de ADHD. Această constatare este semnificativă, deoarece sugerează că există o corelație între ADHD și declinul cognitiv ulterior. Este important de menționat că, deși nu a putut stabili o cauză directă între ADHD și demență, studiul subliniază importanța monitorizării simptomelor ADHD la adulții în vârstă.

Aceasta este o concluzie importantă, deoarece ADHD este o afecțiune care afectează atenția, mișcarea și controlul impulsurilor și care este uneori asociată cu dificultăți cognitive. Așadar, simptomele de deficit de atenție și hiperactivitate la vârsta înaintată nu ar trebui ignorate, ci gestionate în funcție de recomandarea medicului. De asemenea, studiul a adus în discuție posibilitatea de a reduce riscul de demență la adulții cu ADHD prin modificări ale tratamentului. Tratamentele pentru ADHD variază în funcție de fiecare pacient și de vârsta lui, dar în general, includ o combinație de medicamente și terapie comportamentală.

Cu toate acestea, studiul a indicat că persoanele cu ADHD care au urmat tratamente cu psihostimulante nu au prezentat un risc statistic mai mare de a dezvolta demență mai târziu în viață. Așdar, ajustările tratamentelor pentru ADHD ar putea avea potențialul de a reduce riscul de demență, dar este nevoie de cercetări mai detaliate pentru a confirma acest lucru.

În final, această cercetare aduce în prim-plan importanța monitorizării adulților cu ADHD pentru eventuale simptome de demență și deschide calea pentru investigații suplimentare pentru a înțelege mai bine relația dintre cele două afecțiuni.