Cum să îți antrenezi creierul pentru a nu gândi catastrofic

Cum să îți antrenezi creierul ca să nu te mai gândești numai la nenorociri

Oamenii sunt, prin excelență, ființe sociale și au nevoie de relații interumane în procesul lor de dezvoltare. Dacă această interacțiune este periclitată, există riscul perturbării sănătății mintale și fizice. Pandemia i-a adus pe mulți la limita răbdării, iar menținerea unui creier sănătos a devenit la fel de importantă ca ținerea la distanță a coronavirusului.

La mijlocul lunii martie 2020, totul s-a oprit. De pe o zi pe alta, oamenii și-au schimbat complet rutina și stilul de viață. De pe o zi pe alta au trecut de la un ritm alert, activ, la izolare și sedentarism.

Deși acum ne-am mai relaxat, multora dintre noi ne este greu să revenim la gânduri mai bune.

Ca medic, mai ales ca medic neurolog, am înțeles care sunt riscurile pentru sistemul nervos și alături de echipa mea de medici specialiști ne-am gândit la o soluție de a veni în ajutorul tuturor celor care au intrat în izolare. Așa s-a născut e-bookul „Brain Workout. Exerciții pentru memorie, concentrare și sănătatea creierului”.

Cum să îți antrenezi creierul. Exerciții pentru memorie, concentrare și sănătatea creierului

Există studii care demonstrează legătura dintre izolare sau percepția de a fi în izolare și creșterea riscului de dezvoltare sau amplificare a unor boli cardiovasculare, ceea ce, în definitiv, crește riscul de mortalitate.
Izolarea afectează și funcționarea sistemului imunitar și, mai ales, crește stresul psihologic.

Într-un astfel de context de date medicale, ne-am așezat la masă și ne-am gândit cum să ajutăm. Puteam oferi expertiza noastră de medici, alături de opinii medicale online. E-bookul pe care l-am conceput explică ce se întâmplă la nivel cognitiv, dar și la nivel psihologic în momentul în care schimbăm brusc o serie de obișnuințe și cum poate afecta izolarea starea noastră psihică și fizică.

La finalul lui, sunt listate și 30 de exerciții de “lucrat” creierul. Noi le-am gândit ca un calendar pe o lună, în care ai o provocare pe zi. Unele exerciții sunt amuzante, altele sunt “light”, iar altele sunt cu adevărat o provocare. Am vrut să oferim o soluție cât mai accesibilă tuturor celor care au avut probleme să se adapteze stării de izolare, bazată pe expertiza noastră medicală.

Iată câteva exemple:

  • Caută zece cuvinte noi în dicționar. Citește-le cu voce tare și încearcă să le memorezi. Verifică după o săptămână pe care le-ai reținut. Poți folosi și cuvinte dintr-o limbă străină.
  • Ascultă o melodie nouă într-o limbă străină și scrie-i versurile, după care compară ce ai scris cu versurile originale și notează diferențele. Repetă exercițiul peste o săptămână și vezi cum s-a îmbunătățit performanța.
  • Încearcă să schimbi mâna dominantă în activitățile de rutină. Dacă ești dreptaci, folosește stânga (și invers) când te speli pe dinți, când mănânci, când folosești mouse-ul etc.
  • Fă 15 calcule matematice fără calculator.
  • Memorează cinci numere de telefon sau o poezie.

Ce modificări psihologice apar în izolare

Principalul sentiment care apare în momentul în care ne izolăm este cel de singurătate.
Chiar dacă nu am locuit singuri pe perioada stării de urgență, simplul fapt că interacțiunea umană este limitată la 2, 3 persoane cel mult, poate fi tradus ca o senzație de însingurare. Există studii care au cuantificat sentimentul de singurătate al unui individ și l-au apropiat, la nivel de efecte nocive, cu fumatul a 15 țigări pe zi.

„Persoanele care experimentează acest sentiment de însingurare sunt mai predispuse să dezvolte anxietate, gânduri negative despre sine, să se simtă excluse și respinse”.

Dr. Dan Mitrea, medic neurolog

În situația pandemiei cu noul Coronavirus putem vorbi despre frică, anxietate adaptivă sau patologică. Stările sunt declanșate în același mod, au căi comune de desfășurare, însă, pe măsură ce reacția ia amploare, mecanismele din spate devin complicate, iar manifestările proporționale în plan real devin persistente și invalidante.

În oricare din cazurile enumerate, reacția la stres începe într-o regiune a creierului numită amigdala. Aceasta face parte din sistemul limbic, un set de structuri responsabil de emoții și memorii. Amigdala activează arii implicate în controlul funcțiilor motorii (creierul va decide, în fața amenințării, dacă va da impuls de fugă, luptă sau înghețare). De asemenea, ea determină eliberarea hormonilor de stres (cum este cortizolul) prin intermediul unei rețele de organe și eliberarea celor din sistemul simpatic (cum este adrenalina). 

Cum să îți antrenezi creierul. „Trebuie lucrat la fel cum ne lucrăm mușchii”

La nivel psihologic, în fața incertitudinii apare trăirea unei stări de lipsă de control. Aceasta se manifestă prin tendința de a gândi în mod catastrofic, apariția unor idei fixe și dominante care asediază gândirea sau blocarea completă a gândurilor (menținerea în afara câmpului conștientului a informațiilor ce ar putea determina stări afective neplăcute).

Având toate aceste date, despre riscurile care ne pândesc în izolare, am vrut să dăm soluții și exemple despre cum să ne menținem creierul alert, “în mișcare”, să lucrăm cu el așa cum lucrăm un mușchi la sala de sport, pentru a evita să dăm curs gândurilor sau stărilor negative.

Un proiect medical și creativ, realizat de 16 medici

Suntem mândri de ceea ce am reușit să realizăm cu e-book-ul. În primul rând, nu în fiecare zi poți să aduci 16 medici la aceeași masă pentru un proiect medical, dar și creativ în aceeași măsură.
Iar în al doilea rând, exercițiile pe care le-am sugerat sunt de fapt valabile și funcționale pentru orice perioadă, nu numai pentru perioada stării de urgență. Majoritatea dintre ele se bazează pe sfaturile și recomandările pe care le oferim pacienților în clinică în urma unui consult.

Chiar dacă starea de urgență, care ne împiedica să ne desfășurăm activitățile în lipsa unei motivații foarte concrete, s-a încheiat, creierul și mintea noastră tot au nevoie de o perioadă de ajustare la “noul normal”. În e-book-ul scris de medicii de la Neuroaxis sunt exerciții benefice pentru creier, de folosit în orice situație.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare