8 semne că o persoană a fost neglijată emoțional în copilărie

8 semne că o persoană a fost neglijată emoțional în copilărie și sfaturi pentru a o sprijini

Când părinții nu sunt capabili să înțeleagă nevoile emoționale ale copiilor, copiii se simt neglijați emoțional, ceea ce înseamnă că se simt foarte singuri, iar atunci când vor deveni adulți vor intra în relații toxice, atât de prietenie, cât și de cuplu. Atunci când părinții le ignoră sau le resping emoțiile, copiii învață că ceea ce simt ei nu contează. Iată câteva semne care indică neglijarea emoțională în copilărie.

Îngrijire sau neglijare

De cele mai multe ori, când părinții aud că și-ar fi neglijat emoțional copiii, spun că nu este adevărat, că ei au făcut sacrificii pentru copiii lor, că au avut grijă de ei, i-au ținut curați, le-au dat hrană, le-au cumpărat haine, i-au însoțit la grădiniță, la școală etc. Unii părinți confundă neglijarea emoțională cu cea fizică, au impresia că, dacă copiii au fost bine îngrijiți, a fost de ajuns că ei să înțeleagă că sunt iubiți. Din păcate însă, lucrurile nu stau așa.

Întâlnim destul de des persoane care spun că nu le-a lipsit nimic din punct de vedere material în copilărie, însă nu s-au simțit văzuți, ascultați, apreciați, iubiți și, mai ales, că s-au simțit singuri. Singurătatea afectivă înseamnă lipsa intimității emoționale cu alți oameni și începe în copilărie, în relația cu părinții, dacă aceștia sunt mult prea preocupați de ei înșiși pentru a putea răspunde și nevoilor emoționale ale copiiilor.

Iată semnele care ne indică neglijarea emoțională în copilărie:

1. Credința că nu merită să fie iubit 

Relațiile bune necesită un anumit efort și toleranță din partea ambilor parteneri, adică să te simți conectat cu persoana cealaltă, nu să te chinui să fii observat. Cei neglijați emoțional însă, se mulțumesc cu relații sărace din punct de vedere emoțional, pentru că așa s-au simțit și în copilărie în relația cu părinții.

Copilul se simte nevăzut din punct de vedere emoțional și singur. Acest lucru îi erodează sentimentul că este demn de a fi iubit și îl poate face temător în ceea ce privește intimitatea emoțională cu ceilalți.

2. Minimizarea nevoilor proprii

Disponibilitatea emoțională reciprocă este cel mai important element în relații. Când părinții își resping emoțional sau își neglijează copiii, aceștia cresc așteptându-se la aceeași reacție și din partea celorlalți. Ei sunt convinși că dacă își vor exprima nevoile îi vor deranja pe ceilalți.

Singurătatea emoțională este atât de dureroasă, încât un copil va încerca tot ce poate el ca să poată stabili o conexiune, oricât de slabă, cu părinții lui. Astfel, copilul poate învăța să pună nevoile altora pe primul loc, crezând că așa poate avea o relație, că doar așa îl vor iubi ceilalți.  Din păcate, ignorarea propriilor nevoi vine la pachet cu multe frustrări, care pot duce în timp la depresie.

3. Evitarea conflictului cu orice preț  

Deseori, aceștia își reprimă furia sau se simt vinovați că sunt furioși și o direcționează către ei înșiși. Atunci când furia este interiorizată, oamenii tind să se critice pe sine și să se auto-învinovățească, într-un mod nerealist, ce poate duce la depresie. Alții își exprimă furia într-un mod pasiv-agresiv, apelând la strategii precum minciuna, amânarea sau evitarea.

4. Rușinea de a-și exprima emoțiile foarte puternice  

Ei cred că dacă își exprimă emoțiile vor fi certați, iar dacă le reprimă, dacă nu arată că sunt furioși sau triști, nu îi vor supăra pe ceilalți și vor câștiga dragostea lor.

Dacă emoțiile și sentimentele tale i-au incomodat pe părinți sau au respins ceea ce au văzut la tine, atunci tu ai învățat să îți suprimi acele trăiri, deoarece cunoașterea propriilor emoții și sentimente este periculoasă din moment ce te distanța de părinții tăi de care depindeai atunci.

5. Nu știu să primească ajutor 

Persoanele care au avut parte de neglijare emoțională în copilărie nu știu să primească afecțiune, nu știu să primească complimente, cadouri. Atunci când primesc, ei se simt rușinați și nedemni de acestea.

Ei sunt convinși că sentimentele lor sau problemele lor reprezintă o adevărată bătaie de cap pentru ceilalți. Le e rușine să ceară ajutorul și încearcă să rezolve problemele pe cont propriu, deoarece ei consideră că ar trebui să se descurce singuri în orice circumstanță.

6. Preocuparea ca ceilalți să se simtă bine (“people pleasers”)  

Cei cărora le-au lipsit legăturile emoționale autentice în copilărie, consideră adesea că nu pot fi iubiți pentru ceea ce sunt. Ei cred că, pentru a obține o apropiere afectivă trebuie să joace un rol în care îi dau celuilalt întâietate, un rol în care îi fac mereu pe plac celuilalt.

Cumva ei cred că, este datoria lor să îi salveze pe ceilalți, iar neglijarea de sine în favoarea celorlalți le dă impresia că ei sunt o persoană bună, care merită iubită.

7. Incapacitatea de a pune limite și sacrificiul de sine 

Pe scurt, nu știu să spună nu. Nu își comunică nevoileși nu se apară când sunt nedreptățiți. Se gândesc că dacă se vor sacrifica pentru ceilalți aceștia îi vor lăuda și îi vor iubi.

Este foarte important să știm să spunem nu în relațiile noastre. Deoarece, în momentul în care începem să acceptăm să facem lucruri în detrimentul nostru, doar pentru a nu-i supăra pe ceilalți, înseamnă că punem relația și pe celălalt mai presus de propria persoană, iar acest lucru va duce la acumularea de frustrări.

Atunci când cineva își apără punctele de vedere, își susține alegerile, interesele în fața celorlalți, acea persoană se afirmă pe sine. Afirmarea de sine înseamnă să ne exprimăm liber, să ne comunicăm opiniile, nevoile, dorințele, dar în același timp să respectăm ce simte și gândește celălalt.

8. Au stima de sine scăzută, se critică constant

Când erau mici s-au simțit permanent evaluați. Au un critic interior foarte puternic. În copilărie, noi toți asimilăm părerile și convingerile părinților sub forma unei voci interioare care comentează continuu și care pare că vine dinăuntrul nostru – vorbim aici despre criticul interior. Sintagme precum „ar trebui să..” , „mai bine făceai …” sunt venite din criticul tău interior, care este de fapt ecoul a ceea ce îți spuneau părinții în copilărie atunci când te criticau sau dezaprobau, deci este o internalizare o vocii parentale.

Toată lumea internalizează vocile părinților, însă unii au avut parte de încurajare, deci au o voce interioară prietenoasă, alții au avut parte de critici și astfel vocea lor interioară nu face decât să îi descurajeze, să simtă că nu sunt suficient de buni. De aceea, se recomandă o reevaluare a vocii interioare și o separare de acest critic interior, astfel încât atunci când ne surprindem gândind rău despre noi să ne întrebăm: „Oare aceasta este vocea/părerea mea, sau a părinților mei?”

Cum ajutăm o persoană neglijată emoțional în copilărie

De multe ori trăim cu impresia că am avut o copilărie fericită, întrucât această convingere a devenit metoda noastră de coping, de a accepta ceea ce am trăit în copilărie, păstrând, totodată, relația cu părinții noștri. Gabor Mate spune că sunt două categorii de persoane: cele care știu că au fost traumatizate și cele care nu știu. Iar trauma, aici, înseamnă împlinirea nevoilor emoționale, sentimentul că nu suntem singuri și că orice am face (orice am greși), merităm iertare, încurajare, susținere, ajutor, compasiune. Așadar, iată cum putem fi alături de o persoană care a experimentat neglijarea emoțională în copilărie:

1.     Să ne arătăm interesați de ceea ce este și simte persoana respectivă, să o ascultăm, să validăm ceea ce spune, să o facem să se simtă văzută și auzită.

2.     Să îi oferim sprijin și compasiune când este în conflict, mai ales că, pentru ea conflictul este foarte dificil de gestionat.

3.     Să o facem să înțeleagă că este în regulă să îți exprimi emoțiile și nevoile.

4.     Să o susținem emoțional și să îi arătăm că toți oamenii au nevoie de suport, că în relațiile sănătoase oamenii se susțin reciproc și că este în regulă să fii uneori vulnerabil.

5.     Să fim atenți la reacțiile ei și să le arătăm  empatie.

6.     Să îi arătăm ce atuuri are, ce calități, deoarece ea crede că nu este suficient de bună.

Înțelegând faptul că am fost neglijați emoțional, deoarece proprii noștri părinți au fost imaturi emoțional și nu au putut mai mult, ne va ajuta să nu luam lucrurile personal și să mergem mai departe. Să acceptăm faptul că părinții noștri nu pot fi diferiți, așa sunt ei, ne poate ajuta să ne eliberăm de frustrările referitoare la ei, dar și de îndoiala legată de faptul că merităm să fim iubiți.

Responsabilitatea noastră este să avem grijă de noi, indiferent de ceea ce cred alții că ar trebui să facem pentru ei. Pentru a putea să avem grijă de noi, trebuie să simțim compasiune față de noi înșine. Să ne cunoaștem sentimentele și să avem înțelegere față de noi, este ceea ce avem nevoie să învățăm.

Îți recomandăm și

SPUNE-ȚI POVESTEA »
Căutare