Anxietate cu fond depresiv e boala cu care mă confrunt de patru ani

VIDEO „Anxietate cu fond depresiv e boala cu care mă confrunt de patru ani”

Aida Strâmbeanu are 26 de ani. De patru ani, a aflat că are anxietate cu fond depresiv. A descoperit-o pentru că a început să aibă atacuri de panică. La început, a crezut că, dacă va lua niște pastile, o să-i treacă. Dar a aflat că nu-i deloc așa și că anxietatea e o tulburare cu care trebuie să trăiești. Nu s-o învingi, ci să o îmblânzești.

Dacă o vezi pe Aida, n-ai zice că are vreo problemă emoțională sau de sănătate psihică. E tânără, frumoasă și are un zâmbet uneori provocator, alteori copilăros. Lucrurile par cu atât mai simple pe rețelele sociale, unde Aida e femeia sexy și lipsită de inhibiții. Și chiar e o femeie provocatoare, numai că cele mai ascunse traume și manifestările lor se desfășoară în spatele acestei perdele care este spațiul public.

În intimitate, nu suntem ce părem a fi. Și la fel este și în cazul Aidei. Iubitul ei, familia și prietenii știu adevărul. Aida are anxietate cu fond depresiv.

După ce s-a lămurit ce se petrece cu ea, Aida a început să le explice și altora cum se simte anxietatea.

Dacă ne referim la definiție, anxietatea este o stare mentală caracterizată de sentimente de presiune psihică și neliniște accentuată. Are legătură cu viitorul, cu momentul care vine peste un minut, peste o zi sau în curând și se definește prin lipsa controlului față de ceea ce urmează să se întâmple.

Dar pentru fiecare anxietatea e diferită.

În cazul Aidei, starea permanentă de alertă față de ce urmează să se întâmple cauzată de anxietate se îmbină cu starea depresivă, care poate însemna că nu are energie și motivație și că simte uneori o tristețe inexplicabilă.

În cazul ei, atacurile de panică vin la pachet cu derealizarea – senzația depărtării sau a detașării față de lumea înconjuratoare. Uneori, când are un atac de panică, Aida nu-și dă seama dacă ceea ce i se întâmplă e real sau nu.

Merge la psihiatru și la psiholog ca să poată să-și gestioneze stările. Pastilele o calmează uneori, dar spune că ceea ce o ajută cu adevărat e terapia.

Ca să găsească terapeutul potrivit, a trecut prin cabinetele a șase psihologi. Acum l-a găsit pe cel potrivit și a învățat că soluția e să-și îmblânzească atacurile de panică. A învățat să trăiască cu ele.

Spunându-ți povestea sau aflând poveștile unor oameni la fel ca tine, te simți mai puțin singur în fața celor „normali”, nu te mai simți un ciudat, descoperi noi tipuri de terapie, afli care au fost momentele lor cele mai dificile și ce soluții au găsit. Te simți ascultat, auzit și acceptat.   

Pe Smartliving.ro adunăm aceste povești și creăm un spațiu de dialog, în care vorbim liber despre problemele noastre de sănătate psihică și emoțională.

Acest spațiu nu ține loc de terapie, dar e un spațiu în care poți învăța din experiențele altora și poți da mai departe din experiența ta.

Credeai că ești singurul care se simte așa? Nu ești. Spune-ne povestea ta.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare