Mecanismele de apărare pot destrăma un cuplu. Cum le transformăm în avantajul nostru

    În viața de zi cu zi ne întâlnim cu provocări care ne declanșează de cele mai multe ori emoții tolerabile și gestionabile. Însă atunci când emoțiile devin copleșitoare, sau atunci când ceva din noi ne spune că este periculos să intrăm în contact cu ceea ce simțim, intervin anumite mecanisme de apărare. Prin acestea, evităm la nivel emoțional ceea ce noi credem că ar fi „prea mult”. Pe moment ne simțim mai bine, însă pe termen lung aceste mecanisme de apărare nu ne permit să ajungem la cauza problemelor pentru a le putea rezolva, ne pot îndepărta tot mai mult de partenerul de cuplu, pot crea dinamici furtunoase sau chiar ne opresc din a exprima celuilalt propriile nevoi emoționale.

    Mecanisme de apărare înnăscute

    Cu toții avem bine înscrisă în genele noastre reacțiile de tipul „luptă sau fugi” atunci când suntem expuși pericolului. Aceste reacții înnăscute ne-au ajutat să supraviețuim ca specie, deci este de înțeles că și în prezent aceste mecanisme de apărare intră automat în funcțiune atunci când creierul nostru percepe un pericol. Înghețul este și el tot un mecanism de apărare, unul la fel de valid, creierul nostru blocându-ne reacțiile pentru a ne proteja de un pericol mai mare în caz că am proceda altfel (prin luptă sau fugă).

    De multe ori, pericolul nu este unul real, sau atât de mare, ci unul perceput: un cuvânt care ne doare, teama de a nu fi respinși sau teama de a nu ne simți vinovați sunt doar câteva exemple. Sistemul nostru arhaic de apărare însă, ne pune imediat în alertă, ceea ce declanșează comportamente de acest tip.

    Cum ne identificăm propriile mecanisme de apărare

    În cuplu, reacția de tip „fugă” o putem recunoaște după comportamentele de evitare a unei discuții cu partenerul sau a unei apropieri pe care o percepem „periculoasă” pentru că ne-ar determina să simțim emoții cărora credem că nu le putem face față. Dintre cele trei mecanisme de apărare menționale, fuga înseamnă retragere emoțională și psihologică, respectiv detașarea sau reprimarea emoțiilor.

    Atunci când o situație în mod normal deranjantă nu ne afectează deloc, sau când nu ne dăm voie să exprimăm ceea ce ne deranjează de teamă să nu ne vulnerabilizăm, putem deveni ironici, neimplicați emoțional ca și când ne-am ascunde după un zid. În spatele lui ne putem simți singuri sau putem avea sentimentul unui gol interior, însă e mai puțin încărcat cu anxietate decât contactul cu propria emoție.

    Putem surprinde partenerul sau pe noi înșine folosind astfel de mecanisme de apărare când ne retragem în muncă sau altă activitate, cu scopul de a nu mai fi în contact cu emoțiile prea puternice și a ne ține astfel mereu ocupați.

    Fuga sau evitarea este exprimată și prin intermediul activităților cu scop de autoliniștire: mâncăm de plăcere, facem sex cu scopul de a nu mai discuta despre probleme și de a ne „conecta” doar în plan fizic, fumăm, bem sau orice activitate adictivă, inclusiv practicarea sportului în exces.

    Reacția de tipul „luptă” o putem avea atunci când negăm propriile nevoi emoționale și adoptăm un comportament la polul opus. Dacă ne simțim lipsiți de calități în fața partenerului, vom încerca prin mecanisme de apărare tip luptă să părem perfecți, lipsiți de cusur, pentru că altfel ne putem simți rușinați, iar asta ar fi copleșitor. Dacă ne simțim în inferioritate, ne vom lupta să arătam o atitudine superioară, intrând într-o competiție cu partenerul. Daca ne simțim vinovați față de acesta, vom avea o atitudine acuzatoare sau de victimă, pentru a-l face pe el să se simtă blamat.

    „Lupta” poate fi una mai puțin vizibilă, de tipul pasiv-agresiv. În relație, această atitudine o putem observa atunci când întârziem, când ne răzbunăm, când amânăm sau criticăm.

    Tot între mecanismele de apărare regăsim și complianța, derivat din reacția de „îngheț” în fața pericolului. În cuplu apare sub forma submisivității din teama de a nu  pierde relația sau de a nu suferi consecințe amenințătoare din partea partenerului. Aceasta presupune cedarea exprimării nevoilor, o atitudine de obediență pentru a evita conflictul pe care îl percepem ca fiind ceva ce trebuie evitat. În realitate, certurile din cuplu sunt inevitabile și ne dau ocazia de a ne exprima punctele de vedere tocmai pentru a produce o schimbare.

    Dezavantajele acestor mecanisme de apărare asupra comunicării și a intimității

    Deși par că ne ajută să depășim un moment tensionat pentru noi, aceste mecanisme de apărare sunt eficiente doar în sensul că ne ajută să nu simțim emoțiile. O relație de cuplu însă, este o relație bazată pe un atașament, deci inevitabil în cadrul ei ne vom confrunta cu diferite emoții. Efectul pe termen lung al mecanismelor de protecție este că duc într-o zonă de evitare a comunicării autentice: fie nu comunicăm deloc, fie o facem rece sau agresiv.

    Niciuna din aceste strategii nu este funcțională atunci când scopul este să creăm o intimitate. Iar dacă nu putem discuta autentic și vulnerabil cu partenerul nostru de cuplu, atunci intimitatea dintre noi se va diminua sau va fi o zonă dureroasă.

    Cum schimbăm aceste mecanisme de apărare în avantajul nostru și al cuplului

    Pentru a putea schimba ceva în direcția funcționării sănătoase a cuplului este important ca fiecare dintre cei doi parteneri să conștientizeze mai întâi această dinamică internă și ce mecanisme de apărare folosesc. Acest lucru înseamnă să accepte cu o atitudine de compasiune faptul că astfel de momente sunt inevitabile pentru fiecare om, iar prezența lor arată un disconfort. La fel de important este să conștientizeze că dacă nu vor schimba nimic, cealaltă persoană este în permanență ținută la distanță, iar asta o poate face să se simtă singură, neimportantă, exclusă, respinsă. Același lucru poate resimți și persoana în cauză, cea care se folosește constant de mecanisme de apărare.  

    Schimbarea acestor mecanisme presupune să găsim metode mai funcționale cu care să le înlocuim. Chiar dacă ne vine să fugim, putem să ne retragem pentru un scurt timp, însă după ce ne-am liniștit, este important să stabilim un moment oportun atât pentru noi cât și pentru partener pentru a comunica cum ne-am simțit și care este nevoia noastră.

    Discutând sincer și autentic cu partenerul nostru, putem descoperi vulnerabilități comune, ceea ce ne ajută pe amândoi să ne creăm un spațiu sigur în care să ne oferim mai multă înțelegere, compasiune și ajutor, întărind astfel sentimentul de încredere și de intimitate din cuplu.

    SPUNE-ȚI POVESTEA »
    Căutare
    Urmărește-ne și pe Facebook