Remedii pentru mahmureală care chiar funcționează

Remedii pentru mahmureală cu efect dovedit. Ce tip de alcool să bei ca să nu te simți rău a doua zi

Nu există un tratament care să te scape, ca prin minune, de efectele neplăcute care apar după o noapte de beție, totuși, anumite remedii pentru mahmureală pot fi de ajutor.

Cel mai important lucru pe care trebuie să-l faci dacă te trezești mahmur e să te hidratezi cu apă plată, din plin. Poți apela și la unele alimente și medicamente care ajută la atenuarea simptomelor. Explicăm mai jos.


remedii mahmureală. dr. Iren Alexoi, nutriționist

„Ce este mahmureala, de fapt? Un cumul de simptome: dureri de cap, amețeală, lipsa concentrării, tulburări digestive, diaree. Apare la aproximativ 24 de ore după un consum crescut de acool, după eliminarea metaboliților toxici ai acestuia.“

Dr. Iren Alexoi, medic nutriționist

Răul de a doua zi: simptome de mahmureală și explicații științifice

Mahmureala pare să fie modalitatea organismului de a-ți atrage atenția asupra pericolelor pe care le au excesele de orice fel. Din punct de vedere fiziologic, mahmureala se caracterizează prin apariția unui grup de manifestări: diaree, stare de oboseală, dureri de cap, greață, iritabilitate, probleme cu somnul.

Uneori, tensiunea arterială sistolică crește, inima bate mai repede decât în ​​mod normal și glandele sudoripare lucrează excesiv, adică transpiri mai mult decât de obicei. Unele persoane au și sensibilitate la lumină sau zgomot. Altele au senzația că se învârte casa cu ele (vertij). Cauzele sunt la fel de variate ca și simptomele.

„90% din alcool se metabolizeză în ficat, restul de până la 10% se elimină prin respirație, secreții digestive, bilă. Ficatul poate metaboliza o cantitate fixă de alcool la o anumită perioadă de timp. Pentru metabolizarea alcoolului, ficatul secretă alcool dehidrogenază. Femeile secretă o cantitate mai mică din această enzimă comparativ cu bărbații.“

Dr. Iren Alexoi, medic nutriționist

Medicul precizează că, în colon, acoolul se transformă în acetaldehidă – o substanță toxică resposabilă de tulburări digestive – diareea, hepatotoxicitate și neurotoxice.

Alcoolul interferează cu activitatea creierului în timpul somnului, așa că mahmureala poate fi și o formă de privare de somn. Alcoolul dezechilibrează hormonii responsabili de reglarea ceasului biologic al organismului, motiv pentru care mahmureala poate fi resimțită ca un „jet lag“.

Citește aici tot ce trebuie să știi despre ceasul biologic, ritmul circadian, ce anume îl dereglează și cum îl resetezi.

Alcoolul poate declanșa, de asemenea, migrene, așa că unele persoane pot confunda migrena indusă de alcool cu mahmureala.

Pe termen lung, efectele consumului de alcool se manifestă în mod special asupra ficatului, dar se resimt la nivelul întregului organism.

„Din metabolizarea acoolului rezultă 7 kilocalorii la 1 gram de alcool, fapt care poate duce la creșterea în greutate. Acoolul crește și valoarea trigliceridelor și duce în timp la steatoză hepatică.“

Dr. Iren Alexoi, medic nutriționist

De altfel, nivelul enzimelor hepatice poate înregistra valori anormale după sărbătorile de iarnă, când mulți dintre noi fac excese atât culinare, cât și în ceea ce privește consumul de alcool, explică asist. univ. Antoanela Curici, medic de laborator și director medical Synevo România, în cadrul acestui articol despre tipurile de analize care pot înregistra valori anormale după Sărbători.

Află de aici cum se manifestă ficatul gras, o boală care poate părea banală, dar care se poate transforma în cancer.

Cum să bei ca să eviți mahmureala: ce să mănânci atunci când bei alcool

Pentru a evita mahmureala, de ajutor ar fi, în afară de cel mai important lucru – consumul cu moderație – o masă bogată în lipide și alimente bogate în fibre.

„De exemplu, platourile cu brânzeturi, ulei de măsline, măsline, pâine integrală, nucifere, fructe uscate pe care le servesc francezii și italienii la o masă unde se servesc vinuri pot fi opțiuni de gustări care previn mahmureala.“

Dr. Iren Alexoi, medic nutriționist

Important este ca, în paralel cu alcoolul, să bem multă apă. Un truc ar fi să consumăm câte un pahar cu apă după fiecare pahar de alcool consumat. Acoolul deshidratează și o bună parte dintre manifestările mahmurelii sunt date de deshidratare.

Citește aici 10 informații esențiale despre deshidratare. „Deshidratarea favorizează accidentele vasculare cerebrale trombotice.“

De asemenea, e indicat să bem încet. Așa că, mai bine să savurăm un pahar cu vin decât să dăm pe gât un shot de tequila, de exemplu.

În plus, majoritatea celor care au mai experimentat mahmureli știu că nu e o idee bună să amestece mai multe tipuri de alcool, ci să se limiteze la unul singur.

Ce să faci înainte și după consumul de alcool ca să scapi de mahmureală. 6 trucuri

Mahmureala tinde să dispară de la sine, de obicei, în 24 de ore, însă există anumite lucruri pe care le poți face ca să atenuezi simptomele.

1. Poți lua anumite suplimente înainte de petrecerea cu mult alcool

Există studii care au demonstrat că multe dintre simptomele de mahmureală sunt cauzate de o inflamație produsă de consumul excesiv de alcool.

Este foarte important, însă, să nu iei paracetamol sau alte medicamente cu acetaminofen ca să previi simptomele de mahmureală. combinația de alcool și acetaminofen poate fi toxică pentru ficat. De asemenea, ibuprofenul și aspirina pot atenua simptomele date de consumul de alcool, însă în același timp, pot irita mucoasa stomacului și, deci, pot agrava manifestările digestive.

Ceea ce poți face, însă, este să iei anumite suplimente alimentare și remedii din plante pentru a preveni simptomele severe de mahmureală. Un studiu din 2019, de mici dimensiuni însă, a arătat că participanții care au inclus în alimentația lor mai multe produse cu vitamine din grupul B și zinc au resimțit mai puțin simptomele de mahmureală după o noapte încărcată cu alcool.

2. Nu sări peste micul dejun!

Un mic dejun consistent este unul dintre cele mai cunoscute remedii pentru mahmureală. Dacă mănânci dimineața, glicemia se va menține la un nivel normal.

Deși scăderea glicemiei nu reprezintă neapărat cauza mahmurelii, aceasta ar putea contribui, de asemenea, la apariția unor simptome cum ar fi greața, oboseala și slăbiciunea.

Unele studii arată că menținerea unui nivel adecvat al glicemiei ar putea atenua unele dintre modificările care apar odată cu consumul de alcool, cum ar fi acumularea de acid în sânge. Consumul excesiv de alcool poate distruge echilibrul substanțelor chimice din sânge și poate provoca acidoză metabolică, care ar putea duce la greață, vărsături și oboseală.

3. Odihnește-te suficient înainte de a bea alcool

Alcoolul poate provoca tulburări de somn și poate fi asociat cu scăderea calității și duratei somnului. Deși cantitățile scăzute până la moderate de alcool pot favoriza inițial somnul, studiile arată că alcoolul în cantități mai mari și consumul cronic de alcool pot perturba somnul.

Oboseala, durerile de cap și iritabilitatea sunt toate simptome de mahmureală care pot fi exacerbate de lipsa somnului.

4. Hidratează-te

Consumul de alcool duce la deshidratare în mai multe moduri. În primul rând, alcoolul are efect diuretic crescând producția de urină, ceea ce duce la o pierdere de lichide și electroliți. În al doilea rând, cantitățile excesive de alcool pot provoca vărsături, conducând la o pierdere și mai mare de lichide și electroliți.

Deși deshidratarea nu este singura cauză a mahmurelii, ea contribuie la multe dintre simptomele acesteia, cum ar fi sete crescută, oboseală, dureri de cap și amețeli. Creșterea aportului de apă înainte și în timpul consumului de alcool poate ajuta la atenuarea unor simptome de mahmureală și chiar la prevenirea acestora.

5. Bea un pahar de alcool a doua zi dimineață

„Cui pe cui se scoate“ spune o vorbă din popor și multe persoane chiar susțin că acesta e un bun remediu pentru mahmureală. Deși se bazează în mare parte pe mituri și dovezi anecdotice, există inclusiv unele dovezi științifice care susțin că alcoolul consumat în dimineața de după o noapte de beție poate diminua simptomele mahmurelii.

Acest lucru se datorează faptului că alcoolul modifică modul în care metanolul, o substanță chimică care se găsește în cantități mici în băuturile alcoolice, este procesat în organism. După ce consumi alcool, metanolul este transformat în formaldehidă, un compus toxic care ar putea fi cauza unor simptome de mahmureală. Cu toate acestea, consumul de etanol (alcool) atunci când ești deja mahmur poate opri această conversie și poate preveni complet formarea formaldehidei. În loc să formeze formaldehidă, metanolul este apoi excretat în siguranță din organism.

6. Evită pe cât posibil tăriile colorate

Unele tipuri de alcool conțin, pe lângă etanol, și alte substanțe considerate toxice, cum sunt metanolul, isopentanolul și acetona. Băuturile cu un conținut crescut al acestor substanțe cresc intensitatea mahmurelii. De altfel, se pare că metanolul este una dintre cauzele principale ale simptomelor severe de mahmureală.

Cele mai mari cantități de substanțe toxice le au tăriile colorate, cum sunt: whiskey-ul, cognacul, tequila, bourbon-ul. Cantități mai mici de astfel de substanțe le au tăriile incolore, ca: vodca, ginul și romul alb.

Remedii pentru mahmureală recomandate de medic

Pe lângă cele menționate, mai sus, mai poți apela la următoarele băuturi care ar putea ajuta la atenuarea simptomelor, potrivit medicului nutriționist:

Mai poți încerca și alte tipuri de suplimente, dovezile științifice fiind, însă, limitate:

Medicamente pentru mahmureală  

Medicamentele recomandate de medicul nutriționist includ:

  • analgezice sau antiinflamatoare pentru combaterea durerii de cap,
  • suplimente tonice hepatice,
  • suplimente cu vitaminele B1 și B6.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare