Deficit de vitamina B12, simptome și soluții de tratament

Medic: „În mod uimitor, a crescut frecvența cu care întâlnim deficit al vitaminei B12 la populația omnivoră“. Semne de alarmă și soluții de la nutriționist

Complexul de vitamine B are roluri extrem de importante, fiind implicat inclusiv în buna funcționare a sistemului nervos, în producerea de hormoni și în menținerea unui sistem imunitar puternic. Din păcate, sunt multe situațiile în care poate apărea deficit, în special, de vitamina B12, din cauza alimentației haotice, cu simptome variate.

Cum ne dăm seama că avem o lipsă de vitamine și din ce surse obținem cantitatea necesară aflăm, mai jos, de la dr. Ruxandra Pleșea, medic specialist nutriție, diabet și boli metabolice.

Dr. Ruxandra Pleșea atrage atenția asupra unei carențe nutriționale tot mai des întâlnite, cea de vitamina B12

Pentru anumite vitamine din grupul B, se întâlnesc deficite mai frecvente. Spre exemplu, există, conform medicului nutriționist, deficitele de folați serici, de vitamina B12, iar pentru alte vitamine se întâlnesc mai rar aceste deficite.

„În ultimii ani, deficitele de vitamine B sunt legate de dietele ce abundă în mâncare procesată, cereale rafinate, dulciuri, sunt legate de obezitate și tulburările de floră intestinală. În mod uimitor, a crescut frecvența cu care întâlnim deficit al vitaminei B12 la populația omnivoră, deși există un aport de hrană animală ce conține acest nutrient,” atrage atenția dr. Ruxandra Pleșea.

VitamineSurseRoluri în organism
B1 (tiamina)cereale integrale, carne de porc, păstrăv, dovleac, leguminoase, nuci, semințe metabolismul glucidic, producerea de neurotransmițători și producerea de acizi grași și hormoni
B2 (riboflavina)organe, ovăz, iaurt și lapte, ciuperci, migdaleproducția de energie, metabolismul grăsimilor și hormonilor și metabolismul celorlalte vitamine B
B3 (niacina)produsele animale dar și leguminoasele, nucile, semințelemetabolismul energetic și de conversie a nutrienților, formarea ADN-ului și comunicarea intercelulară
B5 (acid pantotenic)ficat de vacă, semințe de floarea soarelui, pui, ton, avocadoproducția de coenzime, proteine umane și grăsimi și în metabolismul energetic
B6 (piridoxina)organe, năut, ton, somon, pui, cartofimetabolismul aminoacizilor, carbohidraților și grăsimilor, dezvoltarea creierului și a altor funcții ale sistemului imun
B7 ( biotina)organe, ouă, somon, porc, vită, semințe de floarea soareluimetabolismul grăsimilor, carbohidraților, proteinelor, comunicarea intercelulară și în reglarea ADN-ului
B9 (acid folic)frunzele verzi și legumele de culoare verde închis, leguminoasele, ouăle, ficatul de vită, nuciprevine defectele de tub neural ale embrionului și este foarte importantă în perioada periconcepțională; alcătuiește ADN-ul, este implicată în metabolismul altor vitamine și al aminoacizilor și în diviziunea celulară corectă
B12 (cobalamina)produsele animale exclusiv, ficat și carne de vită, somon, lactateformarea celulelor roșii, sinteza ADN-ului, funcțiile neurologice și formarea creierului, metabolismul grăsimilor și al proteinelor

Conform medicului nutriționist, rolurile vitaminelor B sunt multiple și, de obicei, acțiunea lor se exercită sinergic, ele având nevoie unele de celelalte pentru a-și îndeplini rolurile. De aceea, se găsesc împreună în alimente.

Exemple de alimente ce conțin vitamina din grupul B. Foto: Shutterstock

„Vitaminele B sunt implicate în generarea de energie, funcționarea sistemului nervos, fabricarea elementelor sângelui, au roluri în metabolismul celular și în acțiunile sistemului imun,” adaugă dr. Ruxandra Pleșea.

Deficit de vitamina B12, simptome

Cum rolurile complexului de vitamine B sunt atât de importante, e neapărat necesar să ne asigurăm că avem doza optimă din fiecare.

Vitamina B12 pare să fie greu de asimilat, dacă se întâlnește în cadrul unei patologii autoimune denumită anemia pernicioasă. În aceste cazuri, este necesar să se administreze pe cale injectabilă.

Deficitele lăsate netratate pot ridica probleme pe termen lung, să genereze efecte ireversibile și dereglări în sistemul nervos. B-urile se absorb dificil și în cazul anumitori afecțiuni, precum boala celiacă, colon iritabil, boala Crohn sau disbioze intestinale și, de aceea, este bine să se investigheze regulat nivelul acestor vitamine,” subliniază specialistul în nutriție, diabet și boli metabolice, care ne prezintă, mai jos, ce simptome apar în caz de deficit, pentru fiecare dintre B-uri și cine e mai predispus la lipsuri nutriționale.

VitamineSimptome deficitCategorii la risc de deficit
B1 (tiamina)pierdere în greutate, tulburări cognitive, parestezii ale membrelor, afectarea reflexelor, pierdere de masă musculara. Poate apărea encefalopatia Wernicke-Korsakoff cu tulburări neurologice grave precum pierderea memoriei, confuzie, paresteziiconsumatorii de alcool, persoanele în vârstă, persoanele diagnosticate cu HIV, diabet zaharat, cei care prezintă vărsături frecvente, inclusiv după chirurgia bariatrică
B2 (riboflavina)leziuni periorale, căderea părului, mucoase iritate ale ochilor, tulburări cutanatecei care urmează dietele vegane sau care au exclus lactatele, mai ales femeile gravide și care alăptează, aflate în diete vegane
B3 (niacina)boala Pelagra care se manifestă cu decolorări ale pielii expuse la soare, limba roșie și lucioasă, vărsături, sindrom diareic, constipație, oboseală, depresie, tulburări de memoriealcoolicii, persoanele diagnosticate cu intestin iritabil, cancer, malnutriție și anorexie nervoasă
B5 (acid pantotenic)parestezii și senzații de arsură în membre, dureri de cap, iritabilitate, tulburări de somn, pierderea apetituluicei cu mutații genetice
B6 (piridoxina)anemie, leziuni periorale, limbă umflată, sistem imun slăbit, depresie, confuzie persoanele ce fac dializă, cei diagnosticați cu boala Celiacă, boala Crohn, colita ulcerativă, alcoolicii
B7 ( biotina)căderea și subțierea părului, leziuni periorale și perinazale, unghii friabile, depresie, obosealăalcoolici, femei gravide sau care alăptează
B9 (acid folic)slăbiciune, dureri de cap, anemie, iritabilitate, palpitații, leziuni periorale, dureri de limbă, afectarea unghiilor și a părului alcoolicii, fumătorii, cei cu carențe de vitamina B12, cei diagnosticați cu boala Celiacă și intestin iritabil, cei care administrează anumite medicamente ce cresc excreția de folați
B12 (cobalamina)oboseală, pierdere în greutate, constipație, pierderea apetitului, parestezii ale membrelor, sindromul picioarelor neliniștite, poftă de dulciuri, depresie și anxietate, tulburări de memorie veganii la care suplimentarea este obligatorile, cei care au făcut intervenții bariatrice, cei cu afecțiune autoimună ce împiedică absorbția de vitamina B12, persoanele în vârstă, cei cu disbioză intestinală, cu boala Crohn, boala celiacă, femeile însărcinate și care alăptează

E clar că există multiple cauze pentru care pot apărea carențe de vitamine B, însă foarte multe sunt legate de nutriția deficitară, dietele extrem de restrictive de lungă durată. Așa că, în aceste situații, lipsa poate fi corectată dacă introducem în dietă alimentele care conțin B-uri.

Deficit de vitamina B12, simptome și cauze

”Dietele vegane pot fi cauza pentru deficitul de vitamina B12 (aceasta se găsește exclusiv în produsele animale) iar dietele ‘’de tip vestic’’ ce abundă în dulciuri și mâncare procesată pot fi o cauză pentru disbioză intestinală și implicit pentru proasta absorbție și producție intestinală a unor vitamine din grupul B,” mai spune dr. Ruxandra Pleșea.

Alte cauze se întâlnesc, potrivit nutriționistului, atunci când se consumă substanțe care duc la eliminarea în exces a vitaminelor (fumat, consum de alcool) sau când există situații ce necesită un aport crescut de B-uri. (sarcină, alăptare).

În anumite cazuri, precum tulburări digestive ce se manifestă cu vărsături frecvente putem întâlni astfel de deficite (în special vitamina B1), în sindroame diareice sau după operațiile de chirurgie bariatrică, atunci când nu este respectat programul adecvat de suplimentare.

Suplimentele cu vitamine, doar la sfatul medicului

Atunci când nu reușim să obținem toți nutrienții de care avem nevoie din alimentație, putem apela și la suplimente. Însă, acestea trebuie luate doar la sfatul și sub îndrumarea medicului.

„Mai ales atunci când se suspectează clinic aceste deficite și când sunt și evidențiate cu analize de sânge, sunt indicate suplimentele. Unele deficite de B-uri, lăsate netratate, implică tulburări ireversibile, în special, la nivelul sistemului nervos.
Și persoanele la risc, menționate mai sus, ar trebui să folosească suplimentele corect, sub îndrumarea unui medic,” mai recomanandă medicul nutriționist Ruxandra Pleșea.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare