Ce ne învață infidelitatea și de ce este un fenomen atât de frecvent

„Mi-am înșelat soția cu prima ocazie, și a doua, și a treia, la a patra a aflat”. Ce ne învață infidelitatea și de ce este atât de frecventă

Probabil numărul articolelor despre infidelitate este mare, întrucât și frecvența acestui comportament este destul de mare. Dincolo de teama că există ceva mai bun, de un libido mai acerb, de nevoia exagerată de validare sau stilul de atașament evitant, infidelitatea vorbește despre deconectare. Ce ne învață infidelitatea și cum procedăm în această situație?

Teama că există ceva mai bun

Poate sursa infidelităților este această teamă că există ceva mai bun, numită în engleză „fear of missing out” sau FOMO. Iar adevărul este că în lumea asta largă sunt șanse mari să fie cineva mai bun pentru noi, opțiunile sunt nenumărate. Cât de confortabil însă ne este angajamentul, cât de multă încredere avem în relații, câtă siguranță primim atunci când suntem într-un cuplu?

Atunci când încă din copilărie relațiile noastre au stat sub umbrela nesiguranței, neglijării, experiențelor adverse, ideea de cuplu poate fi și sursa anxietății. Vrem, dar în același timp ne temem. Când eram copii, nu puteam pleca de acasă, nu aveam mijloacele necesare pentru a supraviețui. Acum putem. Acum suntem independenți și putem lua decizii pentru noi înșine. Iar dacă există această teamă că relațiile nu sunt un loc în care să putem fi autentici, în care să primim iubire, apreciere și validare, când trăim în alertă, hipervigilenți la pericole, temători să nu fim îngrădiți, ne vom simți captivi, inconfortabil, dornici să evadăm.

Ne spunem că putem găsi mai bun, diferit, mai interesant. Adesea, căutăm jocul din etapa de îndrăgostire, emoția intensă, incertitudinea, curiozitatea, necunoscutul. Odată ce se înfiripă angajamentul, revenim în scenariul fricilor, al neliniștii, al dorinței de a nu ne „așeza” relațional. Revenim în scenariul copilăriei. Asta este ce ne învață infidelitatea.

Eram convinsă că odată ce va fi sigur pe relația cu mine, partenerul va înceta să mă trateze cum o făcea la începutul relației. Îmi doream un cuplu, dar îmi doream pasiune, emoție intensă, interes constant din partea celuilalt și validare. Făceam pași timizi în relație și, când mă mutam împreună cu un partener, în două sau trei luni îmi găseam pe altcineva. Pe cineva care părea că e mai interesat de mine, mai curtenitor, mai atrăgător, mai distractiv. Emoția aceea era ca un drog. Totodată, îmi spuneam că nu pot fi îmblânzită, că trăiesc pentru mine și am grijă de mine. În realitate, fugeam de mine. Nu era nimeni suficient de bun, pentru că eu nu eram suficient de bună. Pentru mine. Nu eram în stare să îmi susțin starea de bine, acest aspect cădea mereu în seama celuilalt. Nu mă puteam valida, era necesar să primesc din afară. Nu știam ce înseamnă să iubești, știam doar să fiu îndrăgostită. Am rănit mulți oameni și am fost rănită. Dacă aș fi continuat așa, aș fi pierdut ocazia să îmi formez familia pe care o am acum, lângă care învăț zilnic ce înseamnă iubirea. Din păcate, eu m-am trezit abia după o depresie majoră. Atunci am început să îmi rescriu povestea și să mă cunosc,” povestește Andra, 38 de ani, din București. 

Află și cât de periculoasă este infidelitatea emoțională pentru un cuplu.

Compatibilitatea sexuală

Compatibilitatea sexuală este unul dintre ingredientele cheie ale unei relații. Este ceea ce ne atrage către un partener, ne consolidează legătura, dar adesea este supraestimată și poate duce la relații nefericite. Compatibilitatea se referă la modul în care înțelegem amândoi viața sexuală, nevoile și dorințele comune în materie de sex. Dar dacă nu suntem perfect compatibili, la acest aspect al relației noastre putem lucra. Acest lucru însă este posibil atunci când suntem compatibili pe alte planuri, când există comunicare, intimitate și libertatea de a fi autentici în prezența celuilalt.

Un libidou mai crescut al unuia dintre parteneri nu înseamnă decizie spre poliamorie și nici infidelitate. Poate însemna negociere, adaptare împreună. Dacă avem și alte elemente comune pe care relația să se susțină și să crească, putem ajunge la o viață sexuală satisfăcătoare împreună. Dacă avem parte de sex excepțional, dar nimic altceva nu ne mai leagă, nu vom putea susține relația, acest lucru devenind unul dintre motivele de infidelitate. Pasiunea este un ingredient efemer, chiar și la acest aspect al relației vom avea de lucrat în timp. Ce ne învață infidelitatea în acest caz? Uneori, faptul că nu avem o conexiune profundă, durabilă.

Sexul era incredibil cu Dan. Eram făcuți unul pentru celălalt și a fost senzațional încă de la început. A fost ceea ce ne-a făcut să credem că am găsit partenerul ideal, lucru care a dus la mutarea noastră împreună la 2 săptămâni după ce ne-am cunoscut. Apoi au început să apară frustrările. Nu comunicam despre nimic. Despre muncă și amintiri din copilărie, nimic altceva. Părea că nici nu încercăm să ne cunoaștem. Dacă inițiam discuții mai intime, ajungeam la sex. Ulterior mi-am dat seama că sexul ținea loc de apropiere autentică. Au început certurile, iar sexul a scăzut în calitate și frecvență. La scurt timp mi-a fost infidel și am aflat. Motivul? Nu mai eram fun pentru el. Devenisem prea serioasă. Nu am mai avut asemenea chimie cu altcineva și pot spune că nici nu îmi doresc. A fost o relație dureroasă pentru mine, dar am învățat ceva pe urma ei,” recunoaște Diana, 28 de ani, din Iași.

Află mai multe informații din articolul: Capcana triunghiului amoros. Iertăm o infidelitate sau punem capăt relației?

Eu am un libidou crescut și vreau sex zilnic, uneori și de mai multe ori pe zi. M-am căsătorit la 28 de ani, după o relație de un an cu Anca. După căsnicie am început să facem sex mai rar, să fie mai obosită, să vrea spațiu, să vrea conectare… să vrea lucruri pe care mi-am dat seama că eu le pun în plan secundar. Mă simțeam frustrat și captiv. Am înșelat-o cu prima ocazie. Și cu a doua, și cu a treia. La a patra, fiind o cunoștință comună, a aflat. A fost dezastruos și ne-am despărțit. Știu că nu m-am comportat ok. Știu că am fost atent mai mult la nevoile mele decât la ale ei. La mine, nu la noi. Că am prioritizat altceva. După divorț, am făcut doi ani de terapie. Eram mai mult curios să mă înțeleg, ba chiar să accept că poate nu sunt omul angajamentelor. Să înțeleg ce spune infidelitatea mea. Am aflat mai multe decât eram pregătit să aflu, dar am reușit să mă descopăr cine sunt. Acum sunt într-o perioadă de dating. Cu fosta mea soție. Adevărul este că o iubesc, și accept că am un drum lung de parcurs pentru a-i recâștiga încrederea,” povestește Cătălin, 34 de ani.

Atașamentul evitant

Cu acest stil de atașament se spune că vrem să avem o relație, nu să fim într-una. Respectiv, ne place ideea de cuplu, dar nu și responsabilitățile pe care le presupune o relație serioasă. Limitarea libertății pentru un evitant reprezintă un risc foarte mare, respectiv, „dacă tu mă rănești sau abandonezi eu voi suferi și știu acea suferință, rolul meu este să mă păzesc de ea”. Cu un astfel de motto, persoanele evitante vor căuta mereu în afara relației fie atenție, fie validare, fie siguranța că sunt dezirabili și există și alte opțiuni. Astfel, dacă relația eșuează, au un plan de rezervă. Iar un astfel de comportament, adesea va atrage eșecul unei relații.

Când partenerul de cuplu are un comportament evitant, generează nesiguranță, certuri, neliniște, anxietate. Iar acestea, manifestate, duc la nemulțumiri de ambele părți. Ce ne învață infidelitatea unor astfel de persoane? Infidelitatea este un mod prin care o persoană cu atașament evitant iese din relație, fără a o părăsi. Iată o confesiune despre infidelitatea bărbatului în cuplu:

Raul este soțul meu și totuși îmi spune că nu poate discuta anumite lucruri ce țin de el cu mine, că sunt prea intruzivă, cer prea mult de la el, că nu este o persoană emoțională ca mine. Acum un an am găsit o conversație cu o prietenă în care se destăinuia cum nu o face niciodată cu mine. M-a durut, am încercat să repar, să găsesc calea de comunicare cu el. Nu am reușit. Două luni mai târziu am aflat că mă și înșelase cu prietena respectivă, cu ceva timp în urmă, înainte de a ne căsători. Spune că nu știe de ce a făcut-o. Recent, am găsit conversații cu o altă femeie din cercul lui de cunoscuți. Mi-a spus că se simte atras de ea și nu știe de ce i se întâmplă asta. Am discutat mult timp, am plâns, am vrut să își asume răspunderea, să recunoască faptul că nu este ceva ce i se întâmplă, ci caută, provoacă. Nu a făcut-o. Ulterior am aflat că m-a înșelat cu ea. Ulterior am aflat și că regretă. E dureros să trăiesc așa, deși îl iubesc,” povestește Ioana, 34 de ani, din Constanța.

Citește în continuare: „A fost doar sex, de ce te superi?” Motive actuale de infidelitate

De ce practicăm și de ce tolerăm infidelitatea?

Spunem adesea că iubim și luăm cu greu decizia despărțirii, deși partenerul ne este infidel, uneori chiar în repetate rânduri. Vrem să nu o mai facă, vrem să se schimbe, vrem să fie în relație așa cum ne dorim noi. Nu ne dăm seama că, în realitate, nu iubim partenerul pe care îl avem ci potențialul pe care noi îl proiectăm pe partenerul respectiv. Iubim ceea ce sperăm că „ar putea fi”, nu ceea ce este.

Fidelitatea conturează încrederea într-o relație, siguranța pe care ne-o dă spațiul emoțional oferit de cuplu. Fidelitatea este o alegere și poate, uneori, fi o alegere dificilă. Tentații vor exista mereu, dar responsabili cu controlul impulsurilor suntem noi. Iar atunci când există atracție, ar trebui să ne întrebăm ce nevoi avem, ce lipsește din relația în care suntem. În felul acesta putem discuta cu partenerul despre vulnerabilitate, temeri, dorințe, așteptări. Le putem negocia. În acest caz, ce ne învață infidelitatea?

Ieșind din relația de cuplu prin infidelitate, fugim de confruntarea realității. Și oare cât timp vom petrece în aventură sau într-o nouă relație dacă cea prezentă se încheie, până când vom ajunge în același punct al necunoașterii de sine și dificultății de a înțelege ce se întâmplă cu noi? Până când vom repeta povestea?

Uneori infidelitatea nu este finalul unei relații și chiar dacă se spune că un infidel va rămâne infidel, uneori astfel de lucruri se întâmplă punctual, accidental, și nu vor fi repetate. Există cazuri în care infidelitatea este un eveniment izolat, un derapaj, o situație marcată de un cadru problematic mai larg: criza de vârstă, pierderea jobului, doliu, apariția unui copil, probleme de sănătate ale persoanei sau partenerului/partenerei, etc. 

Când tolerăm infidelitatea recurentă, o facem din teama de singurătate sau abandon, o tolerăm când în trecutul nostru există suferință și speranța inconștientă de a o rescrie folosind același tipar de persoană care ne rănește, o tolerăm când ne iubim prea puțin, când vocea blândă a compasiunii față de noi lipsește, când nu am avut parte de experiențe emoționale pozitive, corective. 

Ce ne învață infidelitatea când o practicăm? Infidelitatea ne spune că nu știm să ne luăm un angajament, că nu ne prețuim pe noi și uneori nici pe cei care ne sunt alături, că relațiile sunt văzute ca o limită și nu un cadru sigur și hrănitor pentru noi, că nu știm să ne dezvăluim nici măcar nouă.

Iar pentru ca lucrurile să fie și mai complicate, citând-o pe psihoterapeuta Esther Perel, aflăm faptul că „Și oamenii fericiți înșală. Pot să fiu într-o relație foarte bună cu tine, mulțumit/ă de relația noastră, și totuși să apară ceva care se conectează cu o parte din mine care nu are nicio legătură cu noi. Poate veni din trecutul meu, din dorințele mele, din-o versiune a mea din trecut pe care o pierdusem.” Adesea, aici vorbim despre infidelitatea ca „accident” și nu comportament constant, recurent, pentru care nu există etichete favorabile.

Îți recomandăm și

SPUNE-ȚI POVESTEA »
"]
Căutare